4,964 matches
-
fiecare om își însușește valorile sociale ale unui anumit spațiu și timp istoric, dar, asimilînd aceste valori, fiecare își dezvoltă propria personalitate fiecare învață să devină el însuși, învață să fie el însuși. Cred că o astfel de înțelegere a devenirii ființei umane presupune în procesul educațional un echilibru între socializare și personalizare, între libertatea de manifestare a copilului și activitatea de conducere a educatorului. Dacă fiecare ființă umană are dreptul să devină ea însăși, datoria educatorului este de a o
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
e bună, să se acorde o integrală libertate copilului; dacă este rea, să se mențină deplina autoritate a educatorului. Cred, împreună cu cei mai mulți teoreticieni ai educației, că, la naștere, ființa umană nu este nici bună, nici rea. Cred, de aceea, că devenirea ei depinde de orientarea și calitatea influențelor pe care le primește nu numai a influențelor intenționate, ci și a celor neintenționate influența mediului, a structurii societății în care trăiește, a regimului social-politic, pe de o parte, și a mediului imediat
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de instincte; acestea apar în anumite perioade, iar sarcina educatorului este să creeze condiții pentru satisfacerea lor. Montessori stabilește o paralelă între dezvoltarea fizică și cea spirituală, biologizînd astfel fenomenul educației. Potrivit teoriei sale, biologicul are mai multă putere, în devenirea ființei umane, decît socialul. După cum copilul scria ea se ridică și merge, fără vreun exercițiu prealabil, tot așa apar și trăsăturile spirituale, aduse la suprafața conștiinței prin satisfacerea unor instincte. Dacă pentru dezvoltarea fizică trebuie să se lase copilului deplină
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
la evoluționismul lui H. Spencer și, numai în al treilea rînd, la psihologia genetică, așa cum a fost dezvoltată de Pierre Janet sau, foarte tînărul pe atunci, Jean Piaget. În opera sa L'évolution creatrice, filosoful francez Henri Bergson considera că devenirea continuă a lumii ,,evoluția creatoare" este hotărîtă de un principiu spiritual "elanul vital". În concepția lui Ferrière, elanul vital nu mai are acel caracter transcendental din filosofia lui Bergson, ci aparține fiecărui organism viu. La copil, ca și la adult
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Dornach (Elveția), și publicate în volumul Înnoirea artei pedagogico-didactice prin știința spirituală (11). În evoluția istorică a omenirii, Steiner constată o stare de permanentă decădere; omul este chemat, crede el, ca prin forță proprie să transforme decăderea într-un urcuș: "Devenirea culturală istorică amenință în mod constant să se îmbolnăvească. Omul trebuie, prin învățămîntul lui, prin activitatea lui, să tămăduiască ceea ce în devenirea culturală tinde în permanență să se îmbolnăvească (...). Cultura se poate naște" adăugă el "numai dacă omul tămăduiește necontenit
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de permanentă decădere; omul este chemat, crede el, ca prin forță proprie să transforme decăderea într-un urcuș: "Devenirea culturală istorică amenință în mod constant să se îmbolnăvească. Omul trebuie, prin învățămîntul lui, prin activitatea lui, să tămăduiască ceea ce în devenirea culturală tinde în permanență să se îmbolnăvească (...). Cultura se poate naște" adăugă el "numai dacă omul tămăduiește necontenit cu forțele ființei sale, ceea ce în extrauman, tinde în permanență spre declin" (s.n., 10, p. 185). Cel care sprijină ființa umană în
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
omul tămăduiește necontenit cu forțele ființei sale, ceea ce în extrauman, tinde în permanență spre declin" (s.n., 10, p. 185). Cel care sprijină ființa umană în efortul său de a se tămădui este dascălul, "medicul permanent al culturii"; "prin copilul în devenire [dascălul, n.n.] infuzează dezvoltării culturale medicamentul necesar", în consecință, "educația poate fi exercitată în mod corect numai dacă este concepută ca o tămăduire, dacă educatorul devine conștient că trebuie să fie tămăduitor" (s.n., 11, p. 186). Prin educație, așadar, omul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a se dezvolta sub autoritatea educatorului, în perioada șapte-paisprezece ani, forțele psihice "astrale", încă ascunse, stimulează manifestarea pulsiunilor, pasiunilor și a sentimentelor. La vîrsta pubertății forțele astrale pregătesc apariția Eului, în cursul celei de-a treia perioade de șapte ani. Devenirea ființei umane este marcată și de procesul reîncarnării, proces prin care eul spiritual etern pune, îndată după pubertate, în întregime stăpînire pe noul său corp. Conceptele de evoluție și personalitate sînt cele două chei de boltă ale antropologiei pedagogice a
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cele mai largi ale națiunii și tot lui îi este încredințată în orice profesie educația caracterului sub raportul ideologic-politic" (6, p. 15). În concepția lui E. Krieck, un element esențial al teoriei pedagogice național-socialiste îl constituie ideea că orientarea dată devenirii umane era "impusă de destin" și viza edificarea statului totalitar rasial al germanilor. Întregul proces de formare a tinerilor germani era subordonat acestui scop. Și prin el s-a reușit creșterea unei generații cu un procent ridicat de fanatici care
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
investițiile în general destinate dezvoltării ființei umane. Este adevărat, omenirea are nevoie de masive investiții și în alte domenii: eradicarea șomajului, a foametei, apărarea sănătății oamenilor etc. Fără a determina dezvoltarea socială, educația este un factor de prim ordin al devenirii, ea pregătind oamenii pentru schimbare, pentru perspectivele, dar și pentru amenințările pe care aceasta le creează (12). Dar cu aceasta, intrăm în problemele de viitor ale educației... Transformările politice și social-economice care au avut loc în ultimii cinci ani în
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cuprins și idei, mai concentrat sau mai amplu expuse, asupra educației. În trecutul mai îndepărtat, ideile pedagogice se aflau mai ales în scrieri filosofice. După desprinderea pedagogiei de filosofie, aceasta din urmă n-a încetat să se intereseze de problema devenirii umane, după cum, mult timp, pedagogia însăși a acordat prioritate problemelor de filosofia educației. În secolul XX, paralel cu procesul de științifizare a pedagogiei, se constată un interes deosebit al celor mai de seamă curente filosofice pentru problemele educației; aproape fiecare
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
problemelor de filosofia educației. În secolul XX, paralel cu procesul de științifizare a pedagogiei, se constată un interes deosebit al celor mai de seamă curente filosofice pentru problemele educației; aproape fiecare dintre ele are și o teorie asupra direcției de devenire a ființei umane și a condițiilor optime ale acestei deveniri. Nu puține sînt curentele filosofice, dezvoltate în acest secol neotomismul, personalismul, existențialismul ș.a. care, considerîndu-se expresii ale umanismului contemporan, și-au elaborat o teorie asupra devenirii ființei umane și a
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de științifizare a pedagogiei, se constată un interes deosebit al celor mai de seamă curente filosofice pentru problemele educației; aproape fiecare dintre ele are și o teorie asupra direcției de devenire a ființei umane și a condițiilor optime ale acestei deveniri. Nu puține sînt curentele filosofice, dezvoltate în acest secol neotomismul, personalismul, existențialismul ș.a. care, considerîndu-se expresii ale umanismului contemporan, și-au elaborat o teorie asupra devenirii ființei umane și a educației sale; cum afirmarea acestor teorii s-a produs într-
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
teorie asupra direcției de devenire a ființei umane și a condițiilor optime ale acestei deveniri. Nu puține sînt curentele filosofice, dezvoltate în acest secol neotomismul, personalismul, existențialismul ș.a. care, considerîndu-se expresii ale umanismului contemporan, și-au elaborat o teorie asupra devenirii ființei umane și a educației sale; cum afirmarea acestor teorii s-a produs într-o perioadă de puseu al filosofiei marxiste, ele au cel mai adesea un pronunțat caracter antimaterialist. 14.1. Neotomismul dezvoltarea omului ca expresie a unei voințe
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
viața viitoare". Obiectul educației creștine, în concepția neotomistă, îl constituie "omul întreg", spirit și corp, cu toate "facultățile mintale și supranaturale așa cum ne este el cunoscut prin rațiune și revelație" (6, p. 1 137). Din concepția asupra omului și a devenirii sale, rezultă opoziția neotomistă față de "naturalismul" unor teorii pedagogice care neagă sau micșorează prezența supranaturalului în actul educației. Aceste teorii apreciază neotomiștii nesocotesc "căderea în păcat" a omului și necesitatea intervenției "grației divine"; ele lasă educația nouă mai ales deplină
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
al personalismului cu marxismul. Em. Mounier și J. Lacroix credeau atunci, în anii '30 în valoarea teoretică și practică a marxismului, relevîndu-i "dimensiunea umanistă". Ei nu erau de acord însă cu rolul pe care marxismul îl atribuia condițiilor materiale în devenirea ființei umane. În ceea ce îi privește, deși și-au propus să țină seama de realitățile materiale ale vieții sociale, pe primul plan puneau într-o interpretare creștină dimensiunile morale și spirituale ale ființei umane; omul este astfel desprins de condiționarea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
rol redus condițiilor vieții materiale ca factor al transformărilor sociale, personaliștii limitează "transformarea socială" însăși la un act de desăvîrșire individuală. O filosofie atît de puternic axată pe persoană nu putea să nu aibă, fie și implicit, unele idei cu privire la devenirea ființei umane. Unii dintre personaliști însă, cum sînt francezul LUCIEN LABERTHONNIÈRE, italianul LUIGI STEFANINI, elvețianul ALBERT KESSLER s-au manifestat și ca teoreticieni ai educației. LUCIEN LABERTHONNIÈRE (1860-1932) este unul dintre acei filosofi catolici care au respins neotomismul, mai ales
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
revoluția comunitară", întîi transformarea persoanei și apoi, pe această bază, transformarea socială. "Educația trebuie să prepare terenul" spune Mounier (15), inversînd relația marxistă dintre "bază" și "suprastructură". Em. Mounier, ca întreaga filosofie personalistă, a căutat să depășească explicarea unilaterală a devenirii ființei umane fie numai prin factori interni, fie numai prin factori externi. În concepția sa, devenirea este un proces simultan de auto și eteroformare. Omul este atît rezultatul propriei sale creații, cît și al unor intervenții exterioare. În felul acesta
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
terenul" spune Mounier (15), inversînd relația marxistă dintre "bază" și "suprastructură". Em. Mounier, ca întreaga filosofie personalistă, a căutat să depășească explicarea unilaterală a devenirii ființei umane fie numai prin factori interni, fie numai prin factori externi. În concepția sa, devenirea este un proces simultan de auto și eteroformare. Omul este atît rezultatul propriei sale creații, cît și al unor intervenții exterioare. În felul acesta, aprecia filosoful francez, personalismul depășește atît soluția "biologică" (freudismul), care pune accentul pe instinct, cît și
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
că nimeni nici indivizi, nici colectivitate nu-i poate uzurpa misiunea, el avea în vedere, potrivit concepției sale, faptul că omul este spirit, iar spiritul este un semn al divinității. "Soluția spiritualistă" transcende așadar lumea reală atunci cînd stabilește factorii devenirii umane. Autoformarea însăși este, în aceste condiții, o eteroformare. Em. Mounier este departe de a acorda condițiilor materiale locul pe care acestea îl ocupă în filosofia marxistă. Progresul, ține el să precizeze, "nu este o acumulare de lucruri (bani, putere
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
CLEVE MORRIS, momentul existențial al "trezirii" și conștientizării de sine se produce în jurul vîrstei de 12 ani; abia după această vîrstă se poate vorbi de o educație existențială, ca modalitate de "descoperire" a libertății și responsabilității personale implicate în actul devenirii proprii (24, p. 117). Tocmai de aceea, existențialismul, ca filosofie a educației, nu se interesează de teoria educației elementare. Deși ideea "trezirii" nu este cu totul nouă (ea poate fi depistată la Socrate, Platon, Montessori), existențialiștii fac din ea un
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
momentelor de trezire, o nouă stare a relației educat-educator: avertizarea. Ființa umană nu se află într-o evoluție de continuă ascensiune; apar și momente de întrerupere datorită oboselii, a unor stări de depresie etc. Este astfel necesară o îndrumare a devenirii de către un educator, evident adept al filosofiei existențialiste. Avertizarea este unul din aspectele de bază ale îndrumării, prin care se urmărește stimularea voinței celui ce se educă, recunoscîndu-i-se însă libertatea. În condițiile avertizării, se argumentează elevului valoarea soluției propuse, urmînd
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
parte din viața lui. Pe această cale, se apreciază, se vor provoca emoții, sentimente, va fi antrenată imaginația; interesează mai puțin cunoașterea lucrurilor ca atare, ci mai mult reacția subiectului la acest conținut (26, p. 114), contribuția ei la procesul devenirii umane. Existențialiștii au surprins una din slăbiciunile educației contemporane: goana după informație face să scadă preocupările pentru conștientizarea problematicii omului din lumea de azi, pentru valorificarea proceselor afective ale elevului în cultivarea sentimentului său de responsabilitate. Ei împing însă prea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a efectua mintal diferite operații: calcule matematice, analiza și aprecierea unor fenomene istorice, gramaticale, literare etc., 9, p. 64). Autorul teoriei formării pe etape a acțiunilor mintale consideră că aceasta este expresia unei legități generale ce se manifestă în procesul devenirii oricărui act principial nou al activității psihice: Tocmai aceste etape și în această ordine asigură conducerea procesului de formare a acțiunii mintale" (9, p. 17). Parcurgerea lor creează condiția pentru o participare activă a subiectului la constituirea sistemului său de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cea de-a doua dimensiune socială. Din relațiile contradictorii și de compromis dintre cele două realități macro- și microscopică rezultă cea de-a treia dimensiune "realitatea socială". Dat fiind rolul pe care îl atribuie "realității microscopice" de principiu activ al devenirii și perfecționării vieții sociale (20, p. 17) -, Moreno a căutat să ofere o modalitate de măsurare cît mai riguroasă a microproceselor sociale. Așa s-a ajuns la sociometrie. Deși termenul a fost utilizat încă de la sfîrșitul secolului al XIX-lea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]