4,600 matches
-
erou. Ne-a rămas însă pe cap un alt personaj, un fel de fiu adoptiv (paricid, totuși), măcinat de aceeași megalomanie, nițel mai abil disimulată, care de zece ani ca avînd mandat de moștenitor și cu sprijinul părții ignare a electoratului nu lasă țara să-și găsească drumul la care a sperat în anii terorii comuniste. Cîntînd în strună mafiotelor structuri activiste și securiste, dar și păturilor defavorizate, acest personaj vetust se vrea, pînă la mormînt, eroul urcat în însîngeratul scenariu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
decît prin soluția unică a proprietății. Va mai cunoaște, probabil, prin resurecția actualelor forțe criptocomuniste (care urmăresc de fapt obnubilarea legilor proprietății) o poticnire vremelnică, șansa unică însă nu poate fi decît cea pe care a mizat (dramatic și pierzînd electorat) puterea autentic democrată de după 1996. Mai contează că peste un an, doi, trei nu voi mai putea sta cîteva zile în vilișoara asta cam fanată? Și care nu-mi aparține? Sigur, nu. Fără nici o supărare. Zoo. Seara, tîrziu, cînd mai
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
lui Leonte". (E vorba de sculptorul Marius Leonte, n.n.) 11 ianuarie Nu frigul i-a astîmpărat pe improvizații propagandiști ce făceau spume la gură în Hală, în lumea pestriță a tarabelor. Unde era și pegra, și lumea curățică a tîrgului. Electoratul carevasăzică. Un an, dacă nu doi, energumeni congestici au spurcat, în cunoscutul argou al agitatorilor (și organizatorilor colectivi) Convenția și Președinția. Brusc, la gestul marelui prestidigitator, toți au dispărut. Alegerile au fost cîștigate, gata, agitatorii nu mai aveau nici o treabă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
gros de la vîrf. De la execuțiile sumare în administrație, pînă la depunerea jurămîntului de credință (și castitate) față de activistul de care, iată, țara nu reușește să se debaraseze (după ce, în '96, părea a fi primit lovitura de grație). Mde, drăguțul nostru electorat... Că, fără voturile lui bălmăjite, țara n-ar arăta așa cum arată. Dar cînd te gîndești că, uite, pînă și America are (din cînd în cînd) faliții ei în materie de alegeri, de ce nu i-om avea și noi (permanent) pe-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
negalonați ai puterii vocalizează într-o sotto voce grav-cavernoasă, responsabilă, asigurînd masa electorală panicată de iminența războiului să stea cuminte, să nu mai pună întrebări speriate excedatelor televiziuni privat-obștești. Vigilența lor de insomniaci responsabili e curată garanție. Iar dacă fidelul electorat aude cumva noaptea vuiet de bombardiere (americane? engleze?), să fie convins că ei, și numai ei, le-au permis zborul pe cerul înstelat de deasupra patriei. Ce tot ai, dom'le, cu Iliescu? sînt întrebat, jumătate glumă, jumătate serios. Și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
aprobarea de către Statele Unite ale Americii a acordului trebuie condiționată de obținerea imunității de către trupele americane În cazul urmăririi penale - fapt care transformă Însăși ideea instituției Într-o farsă 31. Majoritatea americanilor sunt după cum arată poziția Administrației Clinton. În timp ce 71% din electoratul francez, 65% din cel german și 52% dintre britanici spun că Tribunalul Penal Internațional ar trebui să aibă autoritatea de a-i judeca pe soldații țărilor lor pentru crime de război, numai 37% dintre americani spun că Tribunalul Penal Internațional
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
constată că alegătorul se bucură de utilitățile oferite de stat și solicită sporirea, mai ales, a unora dintre acestea, dar, În principiu, nu-i place să plătească impozite, deși există un nivel al impozitelor acceptabil, pentru o bună parte a electoratului, care pe această bază poate exercita și o anume constrângere asupra guvernului, În măsura În care i se cere să justifice modul de cheltuire a lor, admițând și faptul că, În anumite perioade, când societatea se confruntă cu evenimente excepționale, care generează o
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
Între ele și nici cu cele ale uniunii, un asemenea consens este greu de realizat, În timp scurt, iar acceptarea de către organisme naționale a deciziilor ce implică redistribuiri fiscale ale PIB la nivelul statelor membre riscă reacții negative din partea propriilor electorate. Față de preocuparea organismelor comunitare de a se Înlătura obstacolele fiscale pentru a face mai funcțională piața unică, fiecare stat membru este preocupat, mai ales, de a dispune de instrumentele de politică fiscală care au un rol de prim rang În
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
dezamăgirea așteptărilor populației față de promisiunile partidelor democratice care au guvernat țara până În februarie 2001 și, În al doilea rând, de nostalgia după viața relativ Îndestulată din perioada socialistă. Tocmai de aceste momente s-au folosit comuniștii În perioada alegerilor, oferind electoratului promisiuni una mai deocheată decât alta (de exemplu, reducerea costului pâinii și al salamului la nivelul din perioada sovietică). Tabelul 4. Încrederea față de instituții politice și sociale Câtă Încredere aveți În ...? („Foarte multă Încredere”/„Oarecare Încredere”) Feb. 2001 Nov. 2001
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
6). De fapt, mișcările și partidele populiste au reprezentat o provocare importantă adresată stângii Marxiste din America Latină, deoarece acestea nu erau niciodată constrânse de o ortodoxie ideologică, fiind astfel în măsură să dezvolte un profil care să se adreseze unui electorat mai larg, mai degrabă decât unei avagarde intelectuale (Angell, 1998). În Europa de Vest, populismul a intrat în scenă abia la sfârșitul secolului trecut. Printre puținele excepții se număra pujadismul în Franța, o mișcare populistă cu o ideologie eclectică, care a avut
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
să dezvolte un program care să se adreseze unor alegătorii cu un profil socio-economic și socio-cultural divers. Cea de-a doua direcție, definește populismul drept un stil politic caracterizat de promovarea unui anumit tip de legătură între liderul politic și electorat, o legătură structurată în jurul unui apel indeterminat și oportunist la popor, cu scopul de a câștiga sau de a exercita puterea politică. De exemplu, Peter Mair (2002: 84) definește populismul drept "un mijloc de a lega un electorat nediferențiat și
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
politic și electorat, o legătură structurată în jurul unui apel indeterminat și oportunist la popor, cu scopul de a câștiga sau de a exercita puterea politică. De exemplu, Peter Mair (2002: 84) definește populismul drept "un mijloc de a lega un electorat nediferențiat și depolitizat de un sistem de guvernare neutru și non-partizan". Potrivit acestei abordări, populismul desemnează o dimensiune a acțiunii politice sau a discursului politic și, pe cale de consecință, este compatibil cu toate formele de lideri, mișcări sau partide (Taguieff
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
lor empirice. Așa cum am afirmat și în altă parte (Mudde & Rovira, Kaltwasser, 2011), criticând definiția lui Kurt Weiland (1996, 2001), nu ignorăm rolul leadershipului în cadrul populismului. Liderii populiști sunt într-adevăr foarte relevanți. Aceștia, nu numai că încearcă să mobilizeze electoratul, dar sunt și actorii principali care definesc morfologia ideologiei populiste. Cu toate acestea, o concentrare excesivă asupra lidershipului este unilaterală, generând un fel de versiune modernă a așa-numitei teorii a Marilor Oameni, a lui Carlyle, care presupune faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Dillen, Francis Van der Eynde, Franck Vanhecke sau Jurgen Ceder, au părăsit partidul. Astfel, în acest moment, viitorul celor trei partide populiste belgiene este mai degrabă sumbru. Numeroși cercetători au studiat succesul electoral al VB-ului și au stabilit profilul electoratului partidelor populiste de dreapta radicală și motivația acestuia. Astfel, votantul VB este bărbat, muncitor calificat (blue-collar), cu un nivel scăzut de educație și fără o afiliere religioasă. El este fie relativ tânăr (cu o vârstă cuprinsă între 19 și 34
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
în localitățile care (1) au un procent însemnat de imigranți marocani și turci; (2) au rețea socială redusă și (3) au un grad ridicat de bunăstare (Coffé et al., 2007; vezi și Lubbers și al., 2000; Rink et al., 2009). Electoratul din aceste muncipalități susține VB-ul ca urmare a atractivității programului. Pozițiile anti-imigrație ale VB-ului îi seduc pe acești votanți, care au o atitudine negativă față de imigranți. Mai mult decât votanții altor partide flamande, acești votanți se simt amenințați
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
a reprezentării. Partidele consacrate din Belgia au înțeles acest semnal. La puțină vreme după succesul electoral al VB, multe dintre aceste formațiuni au decis să arate că doresec să se reformeze și că intenționează să fie mai sensibile la voința electoratului, schimbând numele partidului și afișând noi lideri de partid tineri. În 1992, liberalii au dat tonul și și-au schimbat numele din Partij voor Vrijheid en Vooruitgang (Partidul pentru libertate și progres) (PVV) în Open Vlaamse Liberalen en Democraten (Liberalii
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Olanda, cum ar fi crearea unui minister al imigrației. Una dintre rațiunile principale pentru care influența VB asupra politicilor publice a fost una redusă, este legată de faptul că partidele consacrate l-au tratat ca pe un paria. De la succesul electorat din 1989, partidele consacrate au ținut departe de putere acest partid populist de dreapta radicală folosind un cordon sanitar. Acestea au căzut de acord să nu coopereze în domeniul electoral cu VB (fără carteluri electorale, fără conferințe sau declarații comune
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
ei pot să-și manifeste îngrijorările doar votând partidele populiste. Hooghe et al. (2009) demonstrează că alegătorii care au o încredere scăzută în politică sunt mult mai înclinați să susțină VB-ul, fapt care întărește ipoteza că acest tip de electorat își utilizează votul pentru a trimite un mesaj partidelor consacrate. De asemenea, 44% dintre votanții cu un nivel scăzut de încredere în politică, susțin că nu ar vota niciodată dacă votul nu ar fi obligatoriu, comparat 24% dintre cei cu
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de comentatori au conchis că votul obligatoriu alimentează succesul VB, deoarece votanții dezamăgiți nu se pot abține de la acest act. Această ipoteză pare să fie susținută de simulări care demonstrează că abolirea votului obligatoriu va conduce la o subreprezentare a electoratului slab educat (Billiet 2002; De Winter și Ackert, 1998), care este mult mai dispus să susțină VB-ul. Cu toate acestea, analize mai detaliate (Hooghe et al., 2009; Hooghe și Pelleriaux, 1998) subliniază că, în ciuda încrederii scăzute în politică, suporterii
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
liberale. Calitatea procesului democratic în Belgia nu pare să fi suferit prea mult în urma apariției partidelor populiste, iar efectele negative pe care acestea le produc sunt contrabalansate de efecte pozitive, cele mai importante fiind creșterea sensiblității partidelor consacrate la dorințele electoratului, fapt care a revitalizat întrucâtva politica belgiană. Capitolul 3 Populism și democrație. Cazul Partidului Canadian al Reformei David Laycock Introducere Scena recentă a politicii canadiene a fost dramatic bulversată de trei partide de dreapta, legate printr-o linie de succesiune
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Populismul succesorilor Partidului Reformei În anul 2000, noua orientare fundamentală de dreapta a Partidului Reformei a devenit și mai clară odată cu transformarea formațiunii în Canadian Reform Conservative Alliance - Alianța Reformist Conservatoare Canadiană (CRCA). Această metamorfoză avusese drept scop atragerea unui electorat mai larg, care să includă votanții de centru-dreapta din Ontario și mai mulți electori din zonele urbane ale Canadei anglofone. Odată cu această reinventare ca "Alianță", Reformiști au renunțat la ideea potrivit căreia "poporul" ar avea o identitate regională vestică. De
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
alternativă la mecanismul de reprezentare, potrivit căreia preferințele membrilor parlamentului urmau să fie decise de votanții acestora. Alături de alte lucruri mai puțin însemnate, Reformiștii au pledat în favoarea lărgirii segmentului de voturi "potrivit conștiinței", care să scape disciplinei de partid, astfel încât electoratul să-și poată cotrola mai ușor parlamentarii, fără să mai recurgă la funcția de mediere a partidelor (Barney & Laycock, 1999; Laycock, 2001). Partidul Reformei a ajuns chiar să facă o serie de experimente de tipul "butonul populist", în care membrii
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Laclau, 1977), specifice vestului Canadei, să fi fost o mișcare strategică pentru a atrage un segment electoral și pentru a asigura un debușeu pentru un nou partid de dreapta. Există numeroase dovezi potrivit cărora, în 1986, o mare parte a electoratului din vestul Canadei avea deja poziții antagonice față de partidele de modă veche, manifesta suspiciuni față de guvernul federal și era dispusă să îmbrățișeze democrația directă, așteptând o ofertă ca cea a lui Manning și așteptând o reformare a politicii naționale (Archer
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
pozitiv 6). Așa cum s-a arătat mai devreme, Reformiștii au reprezentat un vehicul politic pentru acele organizații și tendințe ideologice care ulterior s-au bucurat de o primire pe jumătate entuziastă, deoarece noua orientare consevatoare a partidului vâna mai degrabă electoratul de centru. Astfel, nici adepții fundamentaliști ai pieței și nici fundamentaliștii creștini nu au reușit să pătrundă în structurile de conducere ale acestui partid (Farney, 2009). Este de asemenea adevărat că în anii '90 Partidul Reformei i-a pus în
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de două generații, și-a asigurat majoritatea zdrobitoare a voturilor "etnice" (Friesen, 2010; Friesen & Ibbitson, 2010). Faptul că, în mai 2011 la alegerile federale, Partidul Conservator a reușit să-și asigure guvernarea majoritară, succes electoral la care a contribuit și electoratul multiculturalist din Ontario și cel din Columbia Britanică, pare să confirme că este vorba de o strategie înțeleaptă. Imaginea Partidului Reformei pe care am obținut-o după analiza de mai sus ne dă o reprezentare mai exactă despre cum funcționează
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]