4,529 matches
-
proprietăți; unele materiale precum cuprul și argintul păstrează totuși o conductivitate finită chiar și la temperaturi foarte apropiate de zero absolut. Altele în schimb rămîn supraconductoare pînă la temperaturi relativ înalte, astfel încît pot fi utilizate și la temperatura de fierbere a azotului lichid (77 K); primul material de acest gen studiat a fost oxidul de ytriu bariu și cupru (YBaCuO, prescurtat YBCO).
Conductivitate electrică () [Corola-website/Science/297155_a_298484]
-
lichid, viabil din punct de vedere comercial, a fost dezvoltat independent de inginerul german Carl von Linde, în 1895, și de inginerul britanic William Hampson. Ambii au micșorat temperatura aerului până s-a lichefiat, apoi au distilat componenții gașozi prin fierberea lor pe rând, iar apoi i-au cules. Mai târziu, în 1901, a fost prezentată pentru prima dată sudura oxiacetilenă prin arderea unui amestec de acetilenă și oxigen comprimat. Această metodă de sudură și tăiere a metalelor a devenit mai
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
din stare lichidă în stare gazoasă preluând căldură) și apoi prin răcire și condensare (trecerea din stare gazoasă în stare lichidă cedând căldură) la temperaturi scăzute sau ale mediului ambiant. Proprietățile termodinamice dorite la un agent frigorific sunt: punct de fierbere sub temperatură țintă, presiune de vaporizare cât mai apropiată de presiunea atmosferică, presiunea de condensare cât mai redusă pentru a realiza consumuri energetice mici, căldura latentă de vaporizare să fie cât mai mare pentru a asigura debite masice reduse, căldura
Agent frigorific () [Corola-website/Science/317568_a_318897]
-
piper, foi de dafin, mujdei, pătrunjel verde, leuștean, frunze de țelină, ardei iuți) precum gălbenușuri de ou, smântână, acriș bazat pe lămâie, sare de lămâie, oțet de vin sau borș). Cel mai mare consum de timp este la curățarea și fierberea burții (este necesar să fie spălată de mai multe ori, fiind de fiecare dată rasă cu sare, pusă apoi, pentru 2-3 ore, într-un vas cu apă în care s-a dizolvat o lingură de bicarbonat de sodiu, după ce carnea
Ciorbă de burtă () [Corola-website/Science/317654_a_318983]
-
și foile de dafin. Un morcov și ardeiul roșu tăiați julienne se prăjesc într-o tigaie extra. Odată fiartă, burta se strecoară de zeama (care se păstrează) și se taie în „tăieței” (8 la 0,5 cm). Se aduce la fierbere zeama cu burta, și se adaugă morcovul precum și ardeiul roșu prăjit, mujdeiul, verdeața, potrivind-o de acru. Luată de pe foc, se adaugă un amestec de smântână, gălbenușuri și un polonic de zeamă fierbinte la ciorbă. Se servește cu ardei iuți
Ciorbă de burtă () [Corola-website/Science/317654_a_318983]
-
sunt mai usor de curățat și nu au aroma plastică a PVC-ului. La început, acestea erau scumpe dar acum au un preț acceptabil. Siliconul păstrează bine căldură corpului, este un conductor excelent al vibrațiilor și poate fi sterilizat prin fierbere. Dildourile din oțel sunt populare în cultura BDSM. Unii utilizatori le preferă pentru duritate, fermitate, durabilitate și conducerea curentului electric. Pentru că sunt grele, acestea pot fi folosite pentru exersarea mușchilor vaginali. Un dildo din oțel poate fi încălzit sau răcit
Dildo () [Corola-website/Science/317785_a_319114]
-
abur lucrează conectat cu o mașină de forță (motor cu abur, turbină cu abur într-un ciclu Clausius-Rankine, a cărui reprezentare în diagrama T-s este prezentată în figura alăturată. Aducerea apei de alimentare a cazanului până în apropierea temperaturii de fierbere ("preîncălzirea apei") se face în "economizor", fierberea propriu zisă se face în "sistemul fierbător", iar supraîncălzirea aburului până la temperatura de utilizare ("temperatura nominală") se face în "supraîncălzitor". Dacă este cazul, aburul care se întoarce după o primă destindere în corpul
Generator de abur () [Corola-website/Science/318547_a_319876]
-
forță (motor cu abur, turbină cu abur într-un ciclu Clausius-Rankine, a cărui reprezentare în diagrama T-s este prezentată în figura alăturată. Aducerea apei de alimentare a cazanului până în apropierea temperaturii de fierbere ("preîncălzirea apei") se face în "economizor", fierberea propriu zisă se face în "sistemul fierbător", iar supraîncălzirea aburului până la temperatura de utilizare ("temperatura nominală") se face în "supraîncălzitor". Dacă este cazul, aburul care se întoarce după o primă destindere în corpul de înaltă presiune al turbinei este resupraîncălzit
Generator de abur () [Corola-website/Science/318547_a_319876]
-
transformările 1-2 și 3-4 apar în diagrama T-s ca linii verticale și ea seamănă foarte bine cu ciclul Carnot. Ciclul prezentat aici, nefolosind abur supraîncălzit reduce cantitatea de căldură evacuată prin condensator, însă, datorită temperaturii maxime scăzute (temperatura de fierbere) randamentul însuși al ciclului Carnot lucrând între aceste temperaturi este scăzut. Într-un ciclu real, comprimarea în pompă și destinderea în turbină nu sunt izoentropice, adică nu sunt reversibile, iar transformările reale se fac cu creștere de entropie. Acest fapt
Ciclul Clausius-Rankine () [Corola-website/Science/318657_a_319986]
-
cedată celuilalt mediu ulterior, schimbătorul este de tip "regenerativ". Transferul de căldură are loc întotdeauna, conform principiului al doilea al termodinamicii, de la mediul mai cald la cel mai rece. Schimbătoarele de căldură se folosesc în procese de încălzire, topire, sublimare, fierbere, vaporizare, condensare, răcire și solidificare. Ele își găsesc o largă aplicabilitate în instalațiile de încălzire, refrigerare, climatizare, distilare (în industria chimică și petrochimică), în centralele termice, termoficare și ca anexe ale mașinilor termice. Un exemplu foarte cunoscut este radiatorul autovehiculelor
Schimbător de căldură () [Corola-website/Science/318707_a_320036]
-
se pot curăța ele se înfundă cu dopuri la capete. Se admite înfundarea doar a 3-4 țevi la fiecare mie. Dacă acest număr crește, ele trebuie înlocuite. Se folosesc în cazurile în care lichidul trebuie transformat în vaporii săi, prin fierbere, cum ar fi în industria chimică, la distilare. În acest caz schimbătorul este cu fascicul tubular, iar vaporii formați se adună în spațiul de abur de sus. Alt tip de fierbător este cel din sistemele fierbătoare ale generatoarelor de abur
Schimbător de căldură () [Corola-website/Science/318707_a_320036]
-
Căldura latentă este o expresie care se referă la cantitatea de energie eliberată sau absorbită de către o substanță chimică în timpul unei transformări de fază fără schimbare de temperatură, cum ar fi topirea zăpezii sau fierberea apei. Termenul a fost introdus în jurul anului 1750 de Joseph Black, pe baza cuvântului din latină "latere". este cantitatea de căldură primită sau cedată de un corp sau de un sistem de corpuri într-o transformare termodinamică de fază izoterm-izobară
Căldură latentă () [Corola-website/Science/318869_a_320198]
-
deasupra și dedesubtul lui 0 erau arbitrare. Robert Boyle (1627-1691) a fost primul care a propus ca punct fix punctul de înghețare al apei. În 1665 Christiaan Huygens (1629-1695) a propus drept capete ale scării punctele de îngheț, respectiv de fierbere ale apei, iar în 1694 Carlo Renaldini (1615-1698) de la Accademia del Cimento a propus împărțirea acestui interval în părți egale și extrapolarea scării. Inițial propunerea n-a avut succes, deoarece temperatura de fierbere a apei depinde de presiune, influențată de
Termometrie () [Corola-website/Science/320066_a_321395]
-
ale scării punctele de îngheț, respectiv de fierbere ale apei, iar în 1694 Carlo Renaldini (1615-1698) de la Accademia del Cimento a propus împărțirea acestui interval în părți egale și extrapolarea scării. Inițial propunerea n-a avut succes, deoarece temperatura de fierbere a apei depinde de presiune, influențată de altitudinea locului unde se făcea experiența. Guillaume Amontons (1663-1705) a construit în 1695 un termometru bazat pe variațiile de presiune ale unei mase constante de aer, precursor al termometrului actual cu hidrogen. Acest
Termometrie () [Corola-website/Science/320066_a_321395]
-
scala gradată pe baza celor două puncte fixe propuse. Isaac Newton (1643-1727) a construit în 1701 un termometru a cărei scală avea șase puncte fixe: punctul de înghețare al apei, temperatura corpului uman, punctul de topire al cerii, cel de fierbere al apei, cel de topire al unui anumit aliaj și cel de topire al plumbului. În 1701 Ole Rømer (1644-1710) construiește un termometru cu lichid folosind în acest scop vin roșu și îl etalonează folosind un amestec de gheață și
Termometrie () [Corola-website/Science/320066_a_321395]
-
un termometru cu mercur, lichid propus în 1680 de Edmond Halley (1656-1742), având scala gradată pe baza acelorași puncte ca și cel al lui Amontons, însă a atribuit punctului de înghețare al apei valoarea de 32 °F, iar celui de fierbere 212 °F. Inițial el a atribuit punctul „0” temperaturii unui amestec format din părți masice egale de sare de bucătărie și gheață care se topește și punctul „12” temperaturii corpului uman. Fiecare din cele 12 intervale le-a divizat apoi
Termometrie () [Corola-website/Science/320066_a_321395]
-
termometru veritabil cu alcool și propune o scară mai simplă (0 ș - 80 ș), iar Celsius (1701-1744) propune în 1742 scara centezimală, însă cu punctele inversate: 100 ș pentru punctul de topire al gheții și 0 ș pentru punctul de fierbere al apei. Punctele vor fi inversate în 1744 de către Carl Linné (1707-1778), rezultând scara Celsius (0 ș - 100 ș) folosită astăzi. În 1848 William Thomson (1824-1907) a introdus scara de temperatură absolută, cu gradația „0” la zero absolut. Diferite instrumente
Termometrie () [Corola-website/Science/320066_a_321395]
-
interes industrial, începând cu metanul. Convențional, se consideră temperaturi criogenice cele sub 120 K. Termometrul etalon pentru aceste temperaturi este termometrul cu rezistență de platină. Măsurarea practică a temperaturilor criogenice se poate face cu termocupluri. Temperaturi începând cu cea de fierbere a azotului (77 K) se pot măsura chiar și cu termocupluri comune de tip J (fier-constantan), Pentru domeniul combustibililor criogenici (20 K), temperaturile peste 3 K se pot măsura cu termocupluri de tip K (cromel-alumel), de tip T (cupru-constantan), însă
Termometrie () [Corola-website/Science/320066_a_321395]
-
și stabilitatea acestor celule este mai bună de ±0,01, ceea ce permite comparații cu precizia de ±0,0002. În astfel de aparate se pot reproduce punctele fixe pentru galiu, indiu, staniu, plumb, zinc, antimoniu, aluminiu, argint și cupru. Punctele de fierbere ale argonului sau azotului pot fi de asemenea reproduse în aparate de serie. Reproducerea punctelor criogenice sub 3 K necesită însă instalații mult mai complexe.
Termometrie () [Corola-website/Science/320066_a_321395]
-
E535 sau ferocianura de sodiu, cunoscută și sub numele de hexacianoferat tetrasodium sau hexacianoferat de sodiu, este un compus complex cu formula chimică NaFe(CN) care formează cristale semitransparente galbene la temperatura camerei și se descompune la punctul de fierbere. Este solubil în apă și insolubil în alcool. În ciuda prezenței liganzilor cianurii, ferocianura de sodiu nu este deosebit de toxică (doza zilnică acceptabilă 0-0.025 mg/kg greutate corporală), deoarece cianurile sunt strâns legat de metal, deși pot reacționa cu acidul
Ferocianură de sodiu () [Corola-website/Science/321192_a_322521]
-
strângere de fonduri a Reginei Frederica. Pe 17 iunie 1963 Karamanlis și-a dat demisia din funcția de prim-ministru, după o contră cu Regele Paul al Greciei, și a petrecut patru luni în străinătate. Între timp țara era în fierbere în urma asasinării lui Gregoris Lambrakis, un parlamentar de stânga, de către extremiștii de dreapta în timpul unei demonstrații pentru pace în Salonic. Partidul de opoziție l-a acuzat pe Karamanlis de complicitate morală la asasinat. În alegerile din 1963, Uniunea Națională Radicală
Konstantinos Karamanlis () [Corola-website/Science/320938_a_322267]
-
este uncil acid cunoscut care poate protona C fulerenă fără a le descompune.. De asemenea este unicul anion capabil să formeze o sare stabilă cu benzenul protonat CH. Unul dintre cei mai intens studiați carborani este CBH, cu pucnt de fierbere 320 C. Este preparat prin reacția dintre acetilenă și decaboran, sau o altă variantă ce utilizează dimetil acetilenedicarboxilat ce dă naștere la CBH(COC H), ce poate fi degradat la CBH. 1,2-closo-dicarbadodecaboranul (numit mai simplu carboran), a fost simultan
Carboran () [Corola-website/Science/317521_a_318850]
-
Apa oxigenată, denumită și "peroxid de hidrogen" sau "perhidrol" este un lichid incolor, cu punctul de fierbere 108 °C, cu punctul de topire/înghețare -33 °C, cu formula chimică HO. Se amestecă cu apa în orice proporție, este solubil în eter și alcool. Are constanta dielectrică mare, apropiată de a apei, fiind un bun dizolvant ionizabil față de
Apă oxigenată () [Corola-website/Science/321790_a_323119]
-
numiți "chai wallahs" (scris uneori "chaiwalas"), sunt o imagine comună. Chai este, de asemenea, un element popular în genul de restaurante din Asia de Sud cunoscute sub numele de cafenele Irani sau Khanas Chai. Modul tradițional de preparare a ceaiului constă în fierberea frunzelor de ceai la o temperatură constantă, și nu opărirea lor cu apă fiartă. Pentru mai multe informații despre metodele de preparare internaționale și a modurilor de consum al ceaiului, vezi Tea culture. Pentru mulți vorbitori de limba engleză termenul
Masala chai () [Corola-website/Science/321883_a_323212]
-
deși mulți consumatori preferă amestecurile proprii. Frunzele de ceai și resturile de condimente sunt îndepărtate din ceai înainte de servire. Metoda poate varia în funcție de gust sau obiceiuri locale: de exemplu, se pot combina toate ingredientele de la început, se aduce amestecul la fierbere, apoi se strecoară imediat și se servește; sau se fierbe frunzelor la foc mic pentru o perioadă mai mare de timp, sau se începe prin aducerea frunzelor de ceai la fierbere și adăugarea condimentelor numai spre sfârșit (sau invers). Nu
Masala chai () [Corola-website/Science/321883_a_323212]