KorAP: Find »[drukola/base=grămadă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...179 180 181 ...251 >

6,255 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459

Și să nu-i mai spui NICIODATĂ doamnă Priestly - Îi zici Miranda. Înțeles?“ M-am simțit din nou pălmuită, dar am ridicat privirea spre ea și am dat afirmativ din cap. Abia atunci am observat haina. Era chiar acolo, o grămadă de blană fenomenală pe marginea biroului meu, cu o mânecă bălăbănindu-se În gol. M-am uitat spre Emily. Ea și-a dat ochii peste cap, a făcut semn cu mâna spre dulap și a șoptit abia auzit; „Agaț-o“. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
hainele pe umerașele de lângă dulap. Nu În dulap, lângă dulap. Pe urmă pleci imediat. Orice-ar fi, nu bați și nu suni la ușă. Nu-i place să fie deranjată. Intri și ieși și nu faci gălăgie! Mi-a Înmânat grămada de țoale așezate pe umerașe de sârmă și Învelite În pungi de plastic și a Început iar să vorbească la telefon. Nici o problemă, mă descurc eu. În fond, ce atâta tevatură pentru o carte și niște nădragi? Liftierul mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
În sertarele de deasupra dulapului special În acest scop. Majoritatea erau mostre promoționale ale unor linii de accesorii abia apărute pe piață, iar pe altele le luasem direct din sala de mese. Ar fi fost prea de tot să păstrez grămezi de chestii precum tăvițele pentru sos, sau cuțitele pentru tăiat friptura, sau șervețele de pânză, așa că Sebastian Îmi dădea mereu toate astea Împreună cu mâncarea. Și din nou mi-am pus haina de lână neagră, am Îndesat În buzunarul ei țigările

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
spun. Tu ce-ai mai făcut? Cum a fost aseară? — O, bine. M-am dus cu Jessica să cumpărăm cadouri pentru domnișoarele ei de onoare. Am fost peste tot: la Scoop, Bergdorf’s, Infinity, peste tot. Și am probat o grămadă de chestii ca să-mi fac o idee despre ce voi purta la Paris, dar e Încă prea devreme. — La Paris? Pleci la Paris? Asta Înseamnă că mă lași singură cu ea? Nu vrusesem să spun ultima frază cu voce tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
etichete pe cutiile din camera mea. Din păcate, nu erau prea multe; doar câteva cutii cu așternuturi și perne, una cu albume de fotografii și rechizite de birou (deși birou nu aveamă, câteva cosmeticale și accesorii de baie și o grămadă de saci umpluți cu haine ne-Runway. Abia dacă erau destule ca să justifice etichetarea; doar evidențiau asistenta ordonată din mine. — Hai să pornim mutarea, a strigat tata din living. Șșș, am șoptit eu sonor. O trezești pe Kendra. E sâmbătă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
În camionetă. Mama și cu mine ne-am dus cu ei până la noua clădire, unde tata și Alex tocmai făceau cunoștință cu portarul - care, În chip bizar, semăna leit cu John Galliano - iar toate cutiile mele erau puse claie peste grămadă lângă peretele din hol. — Andy, mă bucur că ai ajuns. Domnul Fisher, aici de față, nu vrea să deschidă apartamentul decât În prezența unuia dintre chiriași, a zis tata cu un zâmbet uriaș pe față. Ceea ce e un lucru foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
drum, mi‑am trecut discret blana pe obraz, dar am simțit ceva ascuțit și rece: câțiva mici țurțuri erau prinși Încă de ea. În perfectă concordanță cu posesoarea hainei Am scos capacul de pe cafeaua călduță și am aranjat cu grijă grămada grețoasă de slănină și plăcinta cu brânză pe o farfurie soioasă. Am intrat În vârful picioarelor și am așezat totul pe colțul biroului, așa fel Încât să nu o deranjeze. Ea scria concentrată ceva pe o hârtie Dempsey and Carroll

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
s‑au Închis. Cincisprezece, șaisprezece și, În sfârșit - În sfârșit! șaptesprezece, unde ușile s‑au deschis și ne‑am pomenit față În față cu un grup de asistenți de modă de la Runway, care porniseră să cumpere țigări, Cola light și grămada de ierburi care forma prânzul lor. Fiecare chip tânăr și frumos era mai panicat decât celălalt și mai să se calce‑n În picioare unul pe altul În graba frenetică de a se da la o parte din calea Mirandei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
dreptate, am oftat, dar Încă refuzam să cred că seara mea de vineri avea să fie irosită Într‑o rochie de gală la Met, În Întâmpinarea unor tipi‑bogați‑dar‑tot‑țopârlani din Georgia și Carolina de Sud, cu o grămadă de zâmbete false pe fața mea prost machiată. Anunțul Îmi lăsase numai trei ore ca să găsesc o rochie, să cumpăr o trusă de machiaj și să‑mi refac planurile pentru weekend, așa că, În toată nebunia asta, uitasem să rezolv și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
pe clanță. — Alo? E cineva acolo? am Întrebat eu și am Încercat să nu mă uit Înăuntru, dar nu am reușit să rezist mai mult de cinci secunde. Privirea mea a trecut la repezeală peste două perechi de jeansi aruncate grămadă pe podea, peste un sutien agățat de scaunul de la birou și peste scrumiera care se răsturnase, ceea ce făcea ca Întreaga cameră să pută ca o cameră de cămin studențesc, după care s‑a Îndreptat direct spre pat, unde cea mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
și părul slinos, se amalgamase În cearșafurile ei: zecile de tatuaje Înspăimântătoare care se Întindeau și se Învârtejeau pe tot corpul Îi ofereau un camuflaj perfect pe plapuma ei verde cu bleu. Avea un belciug prins de o sprânceană, o grămadă de obiecte metalice Îi atârnau de urechi și două țepușe Îi ieșeau din bărbie. Din fericire, avea pe el niște chiloți, dar păreau atât de vechi și răpciugoși, Încât aproape - aproape - că mi‑am dorit să nu‑i fi avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
văzuse Met‑ul vreodată. Și‑a pus În gând să Îi impresioneze pe sudiștii ăia bogați și pe nevestele lor de bani gata făcându‑le cinste la Met. Și reușise. — Mda, nu o să fie nimeni ușor de recunoscut, doar o grămadă de miliardari care locuiesc sub linia Mason‑Dixon. De obicei, când am de memorat chipurile oaspeților, e mai ușor să Îi găsesc pe Internet, sau În Womens’ Wear Daily sau așa ceva. Normal, e ușor de găsit o poză de‑a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
petrecerile, nu‑i aașaa? a cântat Miranda În falset. Viitoarea doamnă Tomlinson părea În pragul leșinului. Chiar acolo, În fața ei, se afla Miranda Priestly, unica și măreața Miranda Priestly! Fascinația ei ne‑a umplut pe toți de jenă și toată grămada aia amărâtă de oameni s‑a Îndreptat spre atrium, cu Miranda În frunte. Tot restul serii s‑a desfășurat cam cum a Început. Am recunoscut numele tuturor oaspeților și am reușit să nu scap nimic prea penibil pe gură. Parada

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
sunetul vocii ei era mult mai nesigur decât ar fi sugerat cuvintele În sine. — Și ce mama dracului vrei să Îi spun? am șoptit În receptor. — Spune‑i adevărul: că vizionarea nu era programată decât pentru mâine și că o grămadă de chestii nu au ajuns Încă. Păi, zău așa! Așteptăm o poșetă de seară, trei genți cu franjuri, patru perechi de pantofi, două coliere, trei... — OK, OK, Îi spun. Dar așteaptă lângă telefon și ridică receptorul imediat dacă te sun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
al treilea Îi flutura prin fața ochilor o fustă scurtă Fendi de cocktail, iar altcineva Încerca să o convingă de valoarea șifonului. Stef reușise să realizeze o prezentare aproape perfectă cu un preaviz de numai treizeci de secunde și cu o grămadă de piese lipsă; am observat că umpluse golurile cu articole din sedințele foto mai vechi și i‑a explicat Mirandei că accesoriile pe care urmau să le primească erau asemănătoare, dar mai frumoase. Erau cu toții experți În domeniul lor de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
glonț În cap. Mi‑am tras cămașa de noapte peste cap - un fost tricou de antrenament de‑al lui Alex - și mi‑am pus un pulover. Aceiași jeansi pe care Îi purtam În fiecare zi de câteva săptămâni Încoace zăceau grămadă pe podea, lângă șifonier; când mi i‑am tras pe șolduri, am constatat că sunt ceva mai strâmți. Acum, că nu mai eram nevoită să dau pe gât o supă ca să nu mor de foame și când nu mai subzistam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
nici un scriitor. Mi‑am terminat cafeaua și, cu un nou val de energie, mi‑am adunat portofoliul cu diverse articole scrise, m‑am Îndreptat - calmă de data asta, fără un telefon În mână care să sune continuu și fără o grămadă de cafele după mine - spre Elias‑Clark Building. După o clipă sau două de analiză de pe trotuarul de vizavi, ca să mă asigur că nu exist nici un grup de Tocători de la Runway În hol, am Împis ușile turnante. Nu se schimbase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

Domnul Leonard Îi conduse pe Duncan și pe domnul Mundy la etaj, mergînd, desigur, Încet, potrivindu-și pasul după domnul Mundy. — Dați la o parte pacostea asta, spuse domnul Mundy jenat. La ce mai sînt de folos? Puneți-mă la grămada cu resturi. — Haida de! zise domnul Leonard. Împreună cu Duncan Îl ajută pe domnul Mundy să ajungă În camera de tratamente. Apoi Îl sprijiniră să se așeze Într-un alt scaun cu spătar tare, Îi scoaseră sacoul și se asigurară că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
părul În fața oglinzii din dormitor, cînd veni și Julia. Helen o urmări În oglindă cum se pudrează cu talc, Își trage batista de pe cap și Începe să meargă prin cameră goală, culegînd chiloții, ciorapii, jartierele și sutienul. Puse prosopul În grămada de haine de pe pernele aflate pe bancheata de sub fereastră; acesta lunecă aproape imediat pe podea, trăgînd după sine o șosetă și-o jupă. Bancheta fusese unul dintre lucrurile care le atrăseseră atunci cînd vizionaseră casa. „O să putem sta acolo Împreună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Își scutură firimiturile din poală, se ridică În picioare și ajută la strînsul farfuriilor. Și-acum ce-o să faci? o Întrebă Mickey În timp ce mergeau pe Harrow Road. Kay Își reluă rolul de debutantă și gesticulă frivol. — Oh, vai, am o grămadă de lucruri de făcut. — Chiar așa? — Bineînțeles. — Nu te cred. Mai gîndește-te la ce ți-am spus - adică să vii să stai la mine. Vrei? Sau ieși din casă! Am merge să bem ceva. Am putea merge În Chelsea. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
știi și tu cum se Întîmplă, ceaiul s-a transformat În cină. — Ceai? — Da, zise Julia. Se Îndreptă spre hol scoțîndu-și pardesiul și pălăria. — Nu-ți stă În fire să-ți Întrerupi ziua de lucru așa. — Ei, am lucrat o grămadă mai devreme. Am lucrat ca o furie, de la nouă pînă la patru! CÎnd a sunat Ursula, mi-am zis... — Eu te-am sunat la două fără zece. Lucrai, deci? O clipă, Julia nu răspunse. În cele din urmă Îi zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
mai mult sau mai puțin solide, dar din piatră - ca ultimul purceluș din poveste. O uluiau grămăjoarele de mizerie și moloz la care pot fi reduse chiar și casele mari. Această casă fusese una cu trei etaje acum o oră; grămada de dărîmături nu era mai Înaltă de 12 metri. Avusese impresia că aceste case - la fel ca viețile pe care le adăpostiseră - erau făcute În primul rînd din spațiu. Spațiile erau importante, nu cărămizile. Partea din spate, totuși, era mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
și opri dubița cît Îndrăzni de aproape de cilindrul care sfîrÎia. — Nu am de gînd să las ca strada asta să ia foc, zise ea, deschizînd ușa și sărind. Nu-mi pasă ce-o să spună Binkie. Privi În jur, văzu o grămadă de saci cu nisip lîngă fereastra unei case, și păzindu-și fața cu mîinile de magneziul spumegînd nebunește, trase unul și-l lăsă să se cufunde. Lumina albă dispăru. Dar, după aceea, o altă bombă explodă pe stradă, mai jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
cele din urmă, plăti Julia, spunînd că a fost ideea ei. Ceaiul arăta Înfiorător: cenușiu, fiind probabil pregătit cu apă cu clor, iar laptele era praf, și forma cocoloașe. Julia luă ceștile și o conduse pe Helen alături, spre o grămadă de saci de nisip puși sub o fereastră astupată cu scînduri. Sacii stătuseră În soare și miroseau destul de plăcut a iută pe cale de a se usca. Unii se rupseseră și lăsau să se vadă pămîntul străveziu cu rămășițe vlăguite de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
bătuți cu nuiele - copii de unsprezece, doisprezece, treisprezece ani, de ți se rupea inima. Au fost timpuri teribil de brutale... Poftim. Cum spun mereu, la Închisoare vezi fața cea mai bună și cea mai rea a oamenilor. Am cunoscut o grămadă de domni, cît am stat aici. Am văzut tipi care au venit ca răufăcători și au plecat sfinți, și viceversa. Am condus oameni la spînzurătoare și am fost mîndru să le strîng mîna. Probabil că asta le-a dat mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]