4,930 matches
-
greci pentru că spuma amară a mării năștea Afrodite, cît timp zeița dragostei e, probabil, cea mai În măsură să ne apropie de lucrurile din jur. Măreția sfinxului de la piramide ne devine străină tocmai prin ceea ce părea să constituie victoria sa : indiferența. Gura aceea Încremenită Într-un rictus metafizic nu vrea nici măcar să sfîșie. Iar ochii goi fixează permanent un punct din afara noastră, oricum ne-am așeza. Grecii au Înțeles că un sfinx care pune Întrebări e mult mai plin de speranță
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mormane de șerpi; o lume parcă a genezei, unde nu s-a decis Încă totul, unde totul e Încă posibil și provizoriu; sau unde totul e terminat; soarele plutea deasupra ei ca la Începutul sau la sfîrșitul lumii, cu egală indiferență și ambiguitate. Dar eu am nevoie de sentimente limpezi și, stînd față În față cu memoria mea și cu marea, nu vreau să evit ceea ce mă silește să confrunt. Cine asculta cîntecul sirenelor uita să mai bea, să mai mănînce
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
statuie nepăsătoare, ci un om viu care Își dă seama că participarea sa la frumusețea lumii nu e posibilă fără să știe că Într-o zi o va pierde. O astfel de rană ar fi salvat și sfinxul egiptean de la indiferența sa himerică, făcînd din el un animal capabil să sufere și să moară. Un Ahile imun la orice pericol nu și-ar justifica nici curajul. Ar fi, sub zidurile Troiei, o simplă mașină de luptă care nu riscă nimic. Riscul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cu el tocmai regretul, iar melancolia am descoperit-o cînd ne-am uitat În urmă. Muntele fermecat și nemuritor al copilăriei Își ridică nimbul strălucitor și pur tot mai departe. Acolo am fost asemenea zeilor, nemuritori, avînd și defectele lor, indiferența față de greșeli și indiferența față de timp. Nici nu bănuiam că sfinxul există și așteaptă să-l Întîlnim. Atunci Încă nu bănuiam foarte multe altele. De pildă, grija necesară pentru felul cum ne risipim această unică viață. Încă n-am pronunțat
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
iar melancolia am descoperit-o cînd ne-am uitat În urmă. Muntele fermecat și nemuritor al copilăriei Își ridică nimbul strălucitor și pur tot mai departe. Acolo am fost asemenea zeilor, nemuritori, avînd și defectele lor, indiferența față de greșeli și indiferența față de timp. Nici nu bănuiam că sfinxul există și așteaptă să-l Întîlnim. Atunci Încă nu bănuiam foarte multe altele. De pildă, grija necesară pentru felul cum ne risipim această unică viață. Încă n-am pronunțat cuvîntul destin. Sa surîd
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mi-l asum. CÎnd eram copil și mă jignea cineva mă apăram printr-un joc ciudat și Înfricoșător. Mă uitam la el cu tristețe și mi-l Închipuiam mort. Nu era acest joc bizar o Încercare instinctivă de a Învăța indiferența? În sinea mea eram convins că oamenii treceau prea grăbiți pe lîngă cimitirul Înconjurat cu brazi, de unde florile răspîndeau un miros pătrunzător de plantă Îmbibată de soare. După ani de zile trebuie să recunosc că am eșuat În toate jocurile
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Zeus; că nu mai țin minte cine sînt, de ce mă aflu aici, și de ce coboară asupra mea vulturul. Atunci n-ar mai avea nevoie să mă țină legat În lanțuri de stîncă. M-ar putea elibera, deoarece aș rămîne robul indiferenței mele, lîngă un vultur inexplicabil. Aș umbla ducîndu-mi stînca peste tot... Dar vulturul Îmi rupe rana abia Închisă. Și Îmi aduce aminte din nou: eu sînt cel care am furat din Olimp focul! Aș fi putut să fac asta și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
care-i dă puteri proaspete lui Anteu? Ca, dealtfel, și piatra În care a fost cioplit sfinxul slut și indiferent de la piramide? Aceasta nu demonstrează decît că În același pămînt se află și viața, și moartea, și seva hrănitoare, și indiferența și dacă grecii au lăsat neatins pămîntul colinelor pe care și-au construit templele au făcut-o tocmai simțind că totul depinde de ce va spune marmura de deasupra. Condiția lui Anteu e să nu se Înstrăineze de pămînt. Dar după ce
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
privesc. A limita nu Înseamnă uneori a Învinge ceva, ci a-l Înălța. Piramida dă și ea un sens deșertului limitîndu-l. Pe blocurile de granit s-ar putea săpa inscripția „PÎnă aici”. PÎnă aici e posibilă victoria nisipului și a indiferenței. Aici Începe melancolia timpului și a vieții. PÎnă aici, așadar, sînt posibile rătăcirile lui Ulise. Aici Începe Ithaca... Ar trebui, poate, să mă dărui acestor bucurii cu prudență. Dar a iubi Înseamnă tocmai prilejul fericit de a nu suspecta mîna
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
scutește de alte justificări. În amiaza care curge pe mine ca rășina caldă Îmi aud numai bătăile inimii lîngă respirația mării. De ce mi-aș aminti de surîsul sfinxului cînd eu Însumi am Început să surîd, dar fără dispreț și fără indiferență? Să mă tem? Nu, aici Își flutură părul auriu o zeiță care n-are Îndoieli. Și care cunoaște libertatea ce ți-o dau lumina și apa. Lipit de nisip, sînt ca Midas căruia Bacchus i-a satisfăcut dorința de a
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nou: Aceasta-i menirea mea și a dragostei, să dau oricărui labirint o ieșire... Lumina care Îneacă oțetarii e caldă ca o mîngîiere. Și țîșnește parcă din ceea ce simt În această clipă, fremătînd și respingînd Încă o dată lecția amară a indiferenței. Fata Morgana Piramidele sînt goale, repetă unii cu Încăpățînare și tristețe, În vreme ce Don Quijote, fericit și eroic, pornește, scoțînd un strigăt de triumf, spre altă moară de vînt. Îndoielile ca și iluziile se Întîlnesc În vîrful piramidei. Zeul liniștii, Harpocrate, era
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
-o, dar poezia se Încăpățînează s-o Împingă În toate deșerturile. Orgoliul unui Nietzsche care, ros de boli necruțătoare, declara: „ceea ce nu mă omoară mă face mai puternic”, nu e mai prejos de orgoliul și de frica faraonilor. Iar sfinxul Indiferenței, Înainte de a fi paznicul piramidelor, este el Însuși o piramidă ca semnificație. Surîsul său metafizic s-a născut din disperare nu din dispreț. Alt animal n-ar fi rezistat culcat pe nisipuri... Acești ochi pustii privesc moartea ironic numai pentru
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de orgoliu pentru aceasta. Dar și de modestia de a zîmbi cînd orgoliul imită natura, care nu ridică piramide pentru că nu regretă nimic, se mulțumește să existe. Acum știu că surîsul sfinxului culcat pe nisipuri nu este un surîs al indiferenței... Ploaia măruntă de-afară cade peste toate ceasurile În care m-am gîndit la zeii antici. Olimpul trebuie să fie pustiu, Însă cadavrul sfinxului grec nu va fi găsit În prăpastia unde s-a aruncat. Zeul-Întrebare trăiește... VÎntul de toamnă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nu știe cum este aceasta. Viciile sunt întotdeauna bine ascunse, încât numai Dumnezeu le poate ști. Carlina se simțea jignită de răceala pe care i-o arăta Valentin. Mângâierile, săruturile, starea de bine, prezența unuia alături de celălalt erau înlocuite cu indiferența. Atingerile erau mai mult imaginare, iar tăcerea grea care se așternuse între ei era ca o fisură într-un zid puternic, o averizare a ce va urma. Câte nu trăiau ca ea și zâmbeau fals ascunzând tristele adevăruri ale vieții
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
îi părea un obiect lipsit de valoare sentimentală. Numai cerul rămăsese același. Trebuia să treacă și peste zbuciumatele amintiri și chinuitoarele iluzii. A. Cenușiul dezamăgirii Relația dintre ea și Valentin se răcise. În locul dragostei, în cuibul de nebunii se instalase indiferența și ura. Tot ce fusese frumos între ei, înfiripat cu migală în zeci de zile și nopți se topise ca o figură de ceară, rămânând fumul fitilului ars. Ajuns depresiv, intoxicat de medicamente și mirosind a alcool, Valentin o privea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
era trist. Îi aprecie gestul și chiar îl sărutase. Parcă visa. Sărutul la ei se practica la aniversări, onomastice sau când se impunea după o sosire din vreo lungă delegație. Uneori, adevărul se amesteca cu minciuna preschimbând totul într-o indiferență. Nu știa să fi fost iubirea ...păcatul ei. Nu știa ca degete străine să-i fi gâtuit iubirea. Tăcerea ei nu avea glas iar strigătul durerii o îndemna să tacă. Nici îngerii câteodată nu vin în ajutor când zborul îți
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nevoia de liniște și refuzând să comunice cu cineva. Un an de zile mai târziu, Carlina se îmbolnăvi de bronhopneumonie și aproape că era să se stingă din viață. Divinitatea o ajutase. Trezită din amintiri, îl privea pe Leon cu indiferență ca și cum ar fi fost un străin care se afla lângă ea din întâmplare. Leon contempla gânditor, strâmbându-se în colțul stâng al gurii ca și cum ar fi întrebat dacă mai este cazul să bea sau nu. Uneori tăceau amândoi. Păreau necăjiți
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pe bune, este diva care vaya con Trabant. Scenariștii Sergiu Nicolaescu și D.R. Popescu au vrut să facă o poveste zguduitoare despre idealurile pentru care s-au jertfit tinerii în 1989 și care-au ajuns terfelite de corupție, uitare și indiferență ; a ieșit o poveste cu cântece la chitară care sună rusește și se pronunță turcește (Duru-duru, dai cu curu ), cu un șofer de TIR frigorific ce parcă tot aude ceva în containerul plin cu cadavre, cu un ofițer, Ciucă, întâlnindu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
vogă cândva, aș îndrăzni să afirm că, în urmă cu vreo trei decenii, prin romanul Ziua magnoliilor viscolite, Constantin Munteanu ne-a spus că "așa s-a înnobilat oțelul fostei industrii grele românești" și, din dragoste și ură, solidaritate și indiferență deopotrivă, s-a decantat aurul sufletelor noastre zbuciumate, ale celor care am populat Gulag-ul României anilor '70-'80. Acum, el ne-o repetă, republicându-l. Ce s-a ales din oțelul nobil, ajuns fier vechi, și cât aur a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la el. Uneori mă gîndesc cu ciudă: Ion umblă și-n afara combinatului îmbrăcat cu șuba de șantier, ceea ce, la salariul lui, nu e chiar așa de onorabil. I-am și spus o dată, dar el a săltat din umeri cu indiferență. Acum, din semnul făcut, înțeleg că vrea să-mi spună ceva, și pentru asta să-i dau telefon sau să trec pe la el. Îi răspund din cap afirmativ, iar la răspunsul meu mă mai aleg cu cîteva semne făcute din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a întrebat dacă aș putea să pornesc eu, singur, stația ta de separare. I-am răspuns că da, de vreme ce-am făcut cu tine probele în gol pe montajul interior. Marinescu e un fricos, salt eu din umeri a indiferență. Vrea întotdeauna să fie asigurat. M-a văzut acum cîteva zile că mă mișcam cam greu și se teme să nu mă internez în spital înainte de-a porni stația de separare. Și-apoi, ce amestec are Marinescu la stația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
au format, eu am clipe cînd simt în mine clocotind poemul pentru numele medicilor cunoscuți, în care am întîlnit în primul rînd omul dăruit omului. Berneagă, Ciobanu, Marinescu. Nume. Pot fi culese și din cartea de telefon, cu calm și indiferență. Dar voi deveni grav cînd, ajungînd la șirul Marinescu, mă voi opri asupra unuia, zicîndu-mi: "Acesta e Gheorghe Marinescu-Dinizvor, cel pe care-l știu..." A ști e prea puțin spus. De la el am învățat care-i dimensiunea omului. L-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Tot mîrțoagă am rămas, într-un grajd de confort cinci", îmi spun cu durere. Am cîteva mii de lei, cu care voiam să-mi aranjez garsoniera. Le voi cheltui toate pe haine, asemeni lui Vlad, retrăgîndu-mă în spatele unui zid de indiferență și sictir. Păcat că am jignit-o pe Teona!... Are nevoie de o aventură exact ceea ce-mi trebuie și mie! Orgoliul ei e rănit acum, dar ce dulci și tămăduitoare vor suna vorbele mele deseară chiar și Doamna Ana
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a Tamarei... Dar, oare, acesta-i singurul blestem?!... Ce pot face în zece-douăsprezece ore?!... Ascultă, Mihai, schimbă brusc tonul Tamara, întinzînd iarăși mîna spre mine, spune clar ce vrei! Ce-aș putea să vreau, doamnă? o întreb eu calm, cu indiferență. Tamara încremenește. Se uită fix la mine și strînge din umeri: Credeam... Mă rog!... Dacă... Atunci, de ce nu pornești separatorul?! mă întreabă brusc, recăpătîndu-și siguranța. Doamnă, îi răspund, eu nu sînt mistic, să cred că un lucru neînsuflețit poate prinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
adversar și că ulti mul cuvânt îl va avea Cioflec. O să-ți scriu prin Gaby rezultatul. Draga mea, mă simt singură pe lume; țâncii ăștia, fără să fie propriu-zis incomozi, mă incomodează. Și-apoi cea mică a fost de o indiferență care cerea palme, la Mangalia, și eu asta n-o uit. Dar îmi spun că dintre toate relele îl aleg pe cel mai mic. Peste zece zile am să-ți pot trimite 10 000 de lei, aștept răspunsul la propunerea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]