5,035 matches
-
clișee. Unele, clișee pentru că adevărurile exprimate au devenit de mult truisme. Altele, clișee flaubertiene. Putem bunăoară să apreciem o provocare asumată, o autenticitate cu atît mai elocventă cu cît iese de sub incidența convențiilor și pactului autobiografic - nu denunțîndu-le, ci prin indiferență. Putem aprecia din loc În loc pasaje de literatură realistă prin care autoarea dă dovada unui talent literar remarcabil, dar nu ieșit din comun. Nu putem În schimb să ne mai aventurăm În bărcile revoluției sexuale a cărei ștafetă ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Provocarea scriitoarei este următoarea: ființa umană nu poate fi redusă la dogmatica creaționismului creștin, dar nici nu-și poate transcende dualitatea constitutivă: conștiința - martorul și corpul - actorul. Mersault, K sau numeroasele personaje “minimaliste” recente sînt interpretate astfel de cuvintele naratoarei: “Indiferența nu este la mine decît un exces de sensibilitate”. Instinctul vital și omenescul, crede Lorette Nobécourt În toate cele cinci cărți ale ei (dintre care prima, din 1994, La Demangeaison, MÎncărimea, este romanul ei cel mai bun pînă la ultimul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fatalului Îngeraș italian, micuța protagonistă e salvată Într-o primă ipostază de mamă căreia-i mărturisește platonicele-i sentimente neîmpărtășite. Mama o convinge că nu va fi iubită la rându-i decât dacă și le va ascunde și va mima indiferența superioară. După eforturi de disimulare supraomenești care reușesc s-o păcălească pe micuța Elena - italianca -, Amélie (presupunem, căci micuța protagonistă nu are nume) nu se poate abține să nu-și mărturisească iubirea idolului și să nu piardă astfel tot ce
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Sartre. Doar criza economică are În scrierile lui Jean Baudrillard un adversar spectaculos, dar și autorul Strategiilor fatale, apoi, din 1979 Lyotard, iar din 1983 Gilles Lipovetsky, convin că se prefigurează, pentru societatea franceză dacă nu occidentală, domnia simulacrului, a indiferenței și a ludicului. Pe măsură ce cauzele angajante mor, ce spațiul public se golește - observație a lui Lipovetsky adevărată doar În parte -, literatura devine o expresie aroape exclusivă a lui eu, fie că vorbim despre un eu dezabuzat, suspendat În vid (În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al unei melancolii iremisibile. Uneori spațiul trupului memoriei și cel al memoriei trupului se golesc de pulsiuni pentru a se Întîlni În fîșia - și fișa - neutră a pornografiei, ca la Catherine Millet, a thriller-ului, ca la Virginie Despentes a indiferenței sau chiar a handicapului mental la Frédéric Beigbeder. Aceasta pentru a depune o altă mărturie, cea a imposibilității literaturii franceze În reconstrucție de a mai acumula suficientă energie vitală pentru ca energia calorică rezultată din athanorul scrierii să frigă cititorul. Literatura
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a imposibilității literaturii franceze În reconstrucție de a mai acumula suficientă energie vitală pentru ca energia calorică rezultată din athanorul scrierii să frigă cititorul. Literatura franceză rămîne una dintre primele literaturi naționale victime ale Istoriei, pricină a atîtor lamentații. În epoca indiferenței, cel mai mare scriitor francez este prea-angajatul Michel Houellebecq. În anii ideologiilor Înfloritoare, cel mai important scriitor francez era indiferentul Robbe-Grillet. Prima ipoteză, formulată deja În motto, este că romanul francez modern este În mare parte critic, adică reactiv. El
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Jean-Francois Lyotard, posibil - la nivel metanarativ și destabilizează, pe filieră beckettiană, identitatea subiectului și fiabilitatea percepțiilor sale (În Femeia perfectă, roman tradus la editura Dacia În 2002), Christian Gailly face Încă un pas spre depășirea celor douăzeci de grade În indiferența cărora personajele lui Echenoz sau Toussaint se chinuiesc tot mai mult În relația cu sine și cu un exterior devastator prin lipsa de sens. Așa cum identitatea subiectului devillian este amenințată de propriile idiosicrazii perceptive, personajele lui Christian Gailly suferă de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
baie este un puzzle compus din fragmente, aidoma tratatelor filozofice din secolul al XVII-lea (Leibniz, Spinoza sau Pascal) , un roman de dragoste deconstruit, unde protagonistul Își petrece timpul privat În sala de baie, Într-un mod compulsiv, dintr-o indiferență care poate fi numită lehamite, dar apare mai degrabă ca o atitudine stoică. De altfel, Jean-Claude Lebrun numea scriitura lui toussaint „jansenistă”. Minimalismul francez practicat de scriitorii care publică la editura Minuit nu seamănă cu cel american, al unui Raymond
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
C’était un hangar vide, dans la banlieue est. C’était un homme grand, large, fort, avec une grosse tête inexpressive. C’était la fin du jour.” Prea lucid pentru a fi un grantécrivain, Jean Echenoz și-a făcut din indiferență un stil. Frazele romanelor sale se succedă ca niște alice trase la țintă de un profesionist, asemenea unui personaj din prima sa carte, Le Méridien de Greenwich (1979). Prea comode pentru a fi tragice, personajele sale au Întotdeauna o scamă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
piesă tezistă, e mai mult decât atât! Mult mai mult! Observăm mai întâi o supraveghere interioară, domestică, întreprinsă de mediul familial care îi furnizează argumente lui Orgon, numai că acesta nu le „prelucrează” (câți spioni nu s-au plâns de indiferența puterii politice față de informațiile livrate de ei! Stalin însuși a făcut greșeala de a refuza să admită ceea ce Sorge, agent infiltrat, îi transmisese despre planurile de invazie a Rusiei de către Hitler!). Ca reacție de protecție, intervine personajul Laurent, misteriosul însoțitor
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
are habar de dispozitivul al cărui „obiectiv” este: tânăra fată se vede silită să se prefacă, în timp ce noi, cei din sală, asistăm la cea mai sfâșietoare dovadă a acestei „duble gândiri” care reprezintă, după Orwell, specificul supravegherii totalitare. Iunia mimează indiferența față de Britannicus, declară că nu îl iubește, mințind cu durere în suflet, căci, știindu-se privită de Nero, știe și câtă suferință îi provoacă pretinsa-i mărturisire nefericitului ei adorator. Complet derutat, acesta nu izbutește să decodeze mesajul primit: „Te
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de viață delirant: "Butoaie mari plesnesc cu detunare/ Butoaiele cu vinul de Cotnari/ cu vinul cel înălțător și tare". Nu lipsită de retorism, uneori dezlănțuirea entuziastă cuprinde protestul împotriva viciului, a minciunii, a decadenței, a stării ambigue a falsului, a indiferenței monstruoase, a inerției: "Suntem în miezul unui ev aprins/ Să-i dăm dezlănțuiți a-nsuflețirii noastre vamă/ Cei ce nu ard aprins ca noi/ În flăcările noastre se destramă"/. Labiș restituie registrului poetic bocete, blesteme, orații de nuntă; redă poeziei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
aniversare"). În 1970 publică volumul "Poezii", în care îl reînvie pe mopete în douăsprezece sonete. Sunt reluate și personajele v înnopteanu, marele prieten Vasile K., în scopul de-a le folosi ca pretexte ale stărilor psihice prin care trece mopete: indiferența, tristețea, refuzul existenței, neliniștea, apăsarea, false examene de conștiință. Într-un poem intitulat " Reversibilitate", sfârșitul emoționează tot atât de mult ca și sfârșitul poemului "Ireversibilitate". Primul înseamnă izolare și singurătate: "O, dacă arunc/ o piatră spre apa întunecoasă, nici n-am cum
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
soi". Menirea poetului este de a pune în evidență puntea de dulceață între poeți și omenire: "și toți poeții se răsfață/ trecând-o în închipuire." El caută în poezie un drum care să-i ridice statuia râvnită, în ciuda atitudinii de indiferență simulată de-atâtea ori: "alt drum spre Hexametri/ mai pur și simplu nu-i/ Unde-am ajuns nu-i nimeni/ în candeli arde vin". Elegia se convertește într-o artă poetică prin care tristețea, melancolia percepute în fiecare vers își
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ne indică zbaterile unui poet trecut prin mai toate curentele literare moderniste în căutarea notei originale (impresionism, expresionism, suprarealism) (vezi "Globul ecvestru"). La Virgil Teodorescu, problematica poeziei militante este cuprinzătoare și vastă; atrocitățile războiului rămân treze în conștiința poetului, precum și indiferența oamenilor, care înseamnă și ea o crimă de neiertat: "oamenii... spălau/ cadavrele/ și le dădeau drumul pe jgheab/... Era un cuptor bun, un cuptor solid,/ ar fi putut să dureze și o sută de ani/ ... Și-n vreme ce ardeau
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
volumul următor să se identifice cu Don Quijote, fără a cărui nebunie nu suntem oameni adevărați. Fără să fim îndrăgostiți fără cauză, ca și eroul citat, nu putem fi sublimi. Poetul se confesează și cu raportarea la univers; detașarea de lume, indiferența față de propriul eu devin obsesii: Nici un colț, nici o linie frântă/ de care să te spânzuri" ("Compunere"). Totul este convenție: râsul, plânsul, iubirea, măști grimasate, mișcate pe o imensă scenă, pe harta în care cele cinci continente realizează "O mișcare de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nepregătiți să-l primim. "Mă gândesc că tu ne încurci/ Că ne ești prea de vreme, suflete/ O, suflete bun la toate". Poetul pare a ironiza obișnuința de a pune în toate suflet, când ar trebui să uzăm și de indiferență.10 În ciclul care le continuă pe cele precedente, poezia este de notație, dar de o mare sensibilitate, transmițând în imagini o anume oboseală ce apasă lumea. Pleoapele cad de la înălțimi amețitoare, după o zi lungă, ca niște "pietre aruncate
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
palma lui vândută." Semnificativ, în încercarea de a construi viziunea aspră a unei existențe, poetul este obsedat de ideea înșelăciunii legată de devenire. Ca într-o altă "Glosă", poetul dă sfaturi sceptice pentru viață, după modelul aforismelor care proclamă ideea indiferenței schopenhauriene. În lume există un principiu al răului și orice încercare de eliberare este inutilă: "E-atâta gol în sus încât tot ce se-ntâmplă/ jos, pe pământ, nu are un sens,/ nu clătina, savantule, râvnita tâmplă/ întinsă pe butucul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un singur chip care să ne supraviețuiască eșuând. * G. Liiceanu, analizând câteva din ideile lui Noica (Ușa interzisă, pp. 113-115), printre care și împărțirea omenirii în "oameni" și "băcani", reia ideea omului care trăiește în noaptea ființei sale, adică a indiferenței față de rostul său pe lume (formulare fascinantă!). Cum contextul analizat este dat de evenimentele din 11 septembrie, sensul ar trebui răsturnat: oare Răul (recurg la clasica dihotomie bine-rău pentru ceea ce semnifică, și nu pentru că aș crede în ea) nu este
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
va fi critic chiar și în Rai. Semn că multe din problemele pe care le dezbate cu sârg sunt născute din felul său de-a vedea, devenit mod de-a fi. * Ambivalența implică relativismul. Însă relativismul nu presupune ambivalența, ci indiferența. Căsnicia implică și posibilitatea de a trăi alături de celălalt, adică indiferent față de el. * Natalitatea e în continuă scădere datorită faptului că nu mai avem unde să ne trimitem copii de acasă; televizorul îi ține captivi în fața sa împiedicând întâlnirea accidentală
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
bine dacă s-ar dizolva ordinea socială, ratând faptul că în domeniul socialului orice ordine este automat înlocuită de alta, schimbându-se întotdeauna doar raporturile de putere. Disoluția societății ar conduce la o generalizare a forței ca principiu de ordonare, indiferența față de propria viață, ca principiu al curajului, devenind una din valorile centrale ce garantează reușita. În domeniul umanului nu există anarhie în sensul tare al termenului, ci doar înlocuirea unei forme de organizare cu alta. Dorința de putere este întotdeauna
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
alt mod de-a fi. Fără muzică sufletul n-ar avea nici un contur. * A murit prematur un admirabil coleg, ce și-a dedicat viața cercetării istoriei și întemeierii unei școli de Bizantinologie. Îi supraviețuiesc lucrurile făcute cumva împotriva inerției și indiferenței unei mari părți dintre colegi. Discret detestat în timpul vieții pentru ambițiile sale și pentru modalitatea de punere a lor în practică, pleacă stimat tocmai pentru insistența de a-și împlini destinul. Semn că merită sacrificată popularitatea în beneficiul idealurilor, sensul
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
care doar îi bântuie), conducând la disoluția proiectului de sine ce-i caracterizează. Nu ei se opun, ci elanul vital care le asigură supraviețuirea. Descoperirea acestui mecanism de apărare ne va ajuta pe fiecare să înțelegem de ce ne înarmăm cu indiferență, uneori chiar cu ostilitate, împotriva povețelor pe care ni le dau ceilalți. Binele pe care acestea ar putea eventual să ni-l producă este pus în balanță cu răul pe care ele l-ar antrena, respectiv diminuarea încrederii în sine
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
au apărut de niciunde, gata să transmită live nenorocirea noastră. Când a intrat numărul opt în spital cu suspiciune de otrăvire, au vuit ziarele câteva zile. Acum, când îi chemasem să ia act de o reușită istorică, tratau subiectul cu indiferență... E cu sex? Curge sânge? E telenovelă? Ne interesează. Nu? Nu! La cărțile de bucate situația e aceeași: tiraje mici, vânzări subțiri... Ia să strecoare ăștia niște fotografii cu gospodine sumar îmbrăcate între rețeta de ciorbă de perișoare și cea
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
trei categorii de nevoi, și anume: aă Într-o formă posesivă, prin „a-fi-cu-și-pentru-celălalt”, ceea ce semnifică a accepta posesiunea celuilalt. Prin aceasta, fiecare acționează asupra libertății celuilalt. „A-fi-Împreună” Înseamnă fie a-l domina pe celălalt, fie a-i ceda. bă Prin indiferență, situație care face inseparabilă relația de „a-fi-cu-și-pentru-celălalt”. Mă simt izolat, marginalizat, alienat, condamnat la indiferență și singurătate. Apare angoasa, dezgustul de viață, disperarea. Aceasta Îmi va dezvolta o atitudine de protest. că A-fi-Împreună, a fi integrat Într-o comunitate, a
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]