4,886 matches
-
TR, 1978, 7; Lucian Raicu, Un pumn de verbe, RL, 1981, 49; Gheorghe Suciu, „Ținuturile mentei”, ST, 1987, 2; Gheorghe Grigurcu, Lucrurile ca atare, VR, 1987, 4; Florin Mugur, Schițe despre fericire, București, 1987, 281-283; Eugen Simion, Romanțe provinciale și ironice, RL, 1988, 41; Ion Cristofor, Un solitar: George Iarin, TR, 1993, 7; Ulici, Lit. rom., I, 200-202; Dicț. scriit. rom., II, 560-561; Popa, Ist. lit., II, 470. M.I.
IARIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287488_a_288817]
-
în amplul reportaj monografic București (1935). Descripția, un lucru neobișnuit la D., primește o tentă de romanțare, privirea bucureșteanului prin adopțiune îmbrățișând forfota colorată a unei urbe de o veselă balcanitate cu o simpatie care nu se dispensează de luciditatea ironică. SCRIERI: Eu sau frate-meu?!..., Craiova, 1929; ed. îngr. Aurora Slobodeanu, pref. Dumitru Micu, Cluj-Napoca, 1976; Celula nr. 13, București, 1932; Două și-un cățel..., București, 1933; De-a curmezișul, București 1935; București, București, 1935; Om, București, 1936; Bolșevicul, București
DAMIAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286664_a_287993]
-
din creația proprie și din scrierile confraților. Intră cu numeroase contribuții originale pe internet, fiind distinsă cu Premiul israelian „Promusicart”, pentru experiment de interferare a artelor. Dotată și multilaterală, C. are în poemele ei o naivitate grațioasă și o fantezie ironică, pe care și le cunoaște ca atare, de unde și pseudonimul ei, preluat de la Lewis Carroll, autorul celebrei Alice în țara minunilor. Acesta i-a și fost de altfel model în literatura pentru copii. Maturizându-se, poeta evoluează spre sensul simbolic
CAROL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286119_a_287448]
-
semnificații în lumea faptului mărunt, a existențelor mediocre sau ratate. Scriitorul are, în ciuda aparent insignifiantelor subiecte, un spirit de observație care radiografiază cu precizie momente, conștiințe, destine aparținând intervalului totalitarist din istoria noastră. Unele scrieri sunt simple exerciții umoristice ori ironice, cu pretexte fantastice. Ultimele romane revin la existențe ratate, fie din motive politice, fie din cauza platitudinii vieții cotidiene. Constanta sesizabilă e faptul că eșecul intervine atunci când sufletele nu reîntineresc și nu se revitalizează spiritual. Cele câteva încercări dramatice ale lui
CERNEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286175_a_287504]
-
juridic, apoi șef de serviciu în Ministerul Învățământului, până la pensionare (1967). A debutat în 1924, cu versuri, la „Adevărul literar și artistic” (semnând A. Lucaci), și editorial cu volumul Vitralii (1967). Poeziile sale confesive, relativ meșteșugite, cu o vagă tentă ironică ce atenuează oarecum imagismul și intimismul gratuit, stau sub zodii multiple, reținând atenția prin voința de plasticitate și vitalismul de sorginte țărănească. Sunt învederate o certă aptitudine a dialogului și o indiscutabilă voință de comunicare („Nimic nu pot să-ți
CHIORALIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286200_a_287529]
-
5; Adriana Babeți, Onirograful, O, 1990, 6; Valeriu Cristea, Visul și realitatea, RL, 1990, 7; Ion Negoițescu, Mircea Cărtărescu, „Poeme de amor” și totul, VR, 1990, 4; Al. Ruja, Mircea Cărtărescu - imaginar și viziune, JL, 1990, 25; Lucian Alexiu, Viziunea ironică, O, 1990, 26; Monica Lovinescu, Vis-memorie-privire, VR, 1990, 10; Gheorghe Grigurcu, Levantul în societate, VR, 1990, 10; Nicolae Manolescu, Comedia literaturii, RL, 1990, 47, 48; Coșovei, Pornind, 122-134; Mircea Țicudean, Struțocămila sau inorogul, APF, 1991, 1-2; Cornel Regman, Mircea Cărtărescu
CARTARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
dionisiace și a unei candori care e măsura irealului. Astfel, Polca pe furate, primul său roman - în fapt o suită de scrisori -, a surprins nu numai prin părăsirea tărâmului liricii, cât, mai ales, prin dominanta lui de observație realistă și ironică, cu fixarea într-o tipologie de descendență caragialescă (dar vivace) a mediului micilor funcționari, însoțită de șarja suculentă a limbajului semidoct. Adevărata măsură a talentului de romancier, C. o dă în Femeia sângelui meu. Aici, veridicitatea împrejurărilor-cadru (Parisul, în cutremurul
CELARIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
1985) sunt moralizatoare, dar cu haz și duioșie. Dintre poeții care își construiesc mimetic universul, C. este cea mai plină de vervă și grație. Scrierile sale în proză (Atât de grozavă și adio. Confidențe fictive, 1971) sunt rezultatul unor observații ironice, necruțătoare asupra unei lumi caricaturale, cu care se confruntă o sensibilitate de adolescentă hotărâtă să devină genială. Memoria ca zestre (I, 2003), jurnalul tinereții, încearcă să impună imaginea îndrăgostitei care înșală fără să se implice sentimental, dar nu ascunde și
CASSIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286136_a_287465]
-
și construcții. Dar nota specifică a poetului e una melancolică și grandios vizionară, accentuată cu fiecare carte. Don Juan se sinucide pentru a-i sfida pe cei ce l-au condamnat (Balada poetului de odinioară). Remarcabilă este lirica erotică, uneori ironică, alteori violentă, totdeauna neliniștită, gata a fi cuprinsă de vâlvătaie: „Ieșeai și intrai ca prin umbre de tufe, / Pisicească-mpletire pe loc, / Ca niște limbi de flăcări prin rufe, / Mistuitoare în brațele mele de foc.” Cu totul deosebite sunt peisajele marine
CHIVU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286218_a_287547]
-
VR, 1977, 11; Ulici, Prima verba, II, 179-180; Alexandru George, Autoportretul artistului ca tânăr, VR, 1983, 2; Dicț. scriit. rom., I, 578-579; Grigurcu, Poezie, I, 261-267; Barbu Cioculescu, PRP, I, 299-305; Ioana Băețica, Hărți inexistente, RL, 2001, 15; Gheorghe Grigurcu, Ironicul domn Barbu Cioculescu, RL, 2002, 30. A.N.
CIOCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286259_a_287588]
-
greu inseriabil deocamdată în tipologiile constituite ale romanului românesc. Mircea Ciobanu e un artist care își scoate efectele din căutarea contrastului. A observa cu ochi de estet mahalaua sufletească - iată, în definitiv, tema. Contemplarea e, în același timp, nesățioasă și ironică. Remarcabilul tact artistic (și în limbă) îl oprește pe romancier de la excese. Meritul literar provine din echilibrul păstrat între extreme. Senzorialitatea naratorului e copleșitoare și totodată reticentă. Procură delicii, fără să abuzeze. Istorii e proza unui artist, elegant și detașat
CIOBANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286236_a_287565]
-
poetica simbolistă (evocarea melancolizată a trecutului instituie un univers al indeterminării și vagului, al „langorii”), ca și de maniera poeților Pleiadei, din care C. a și tradus. Izbitor e, prin modernitate, ciclul Semne pe nisip, care preludează notația cotidiană și ironică, voit prozaică, antipastelistă și antiidilică a poeților din grupul de la „Albatros” (Geo Dumitrescu ș.a.), după cum ignoratele exerciții stilistice à la manière de..., din seria Cum ar fi scris versuri... Dosoftei, Simion Ștefan, Ureche, Miron Costin, Neculce, Antim, au ceva din
CIORANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286268_a_287597]
-
man) în termeni de funcții precum: „cunoștințe de limba germană”, „onestitate”, „viteza scrierii”, „dragoste pentru muzică”, „memoria figurilor”, „fidelitatea vizuală a faptelor” ș.a.m.d. (Thorndike, 1913, p. 5). Am redat ca atare acest fragment pentru a sugera cititorilor nota ironică introdusă de Thorndike; el polemiza în acest mod cu gestaltismul german și Denkspsychologie, reproșându-le subtil absența spiritului analitic și lipsa de meticulozitate în cercetarea psihologică. Avea dreptate? Curând a fost copleșit de critici, iar abordările globale precum structuralismul și
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
si despre poezie, calitatea fidelității față de obiect ieșind acum cu și mai multă hotărâre în evidență. O elegantă descriptivitate caracterizează manieră de a recenza a lui G., conferindu-i meritul unei atitudini obiective. Scrisul sau este de un intelectualism rafinat, ironic și emancipat, înclinat cu intermitențe, dar fără exces, și către corelări mai generale, cu vagi ecouri lirice și uneori chiar metafizice. Foarte semnificativă pentru preferințele criticului este și selecția numelor care îl interesează. El se îndreaptă mai ales către scriitorii
GHEORGHIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287235_a_288564]
-
și a ticăloșiilor prilejuite de eveniment. Povestirile din Câteva considerații asupra originii bronzului atestă disponibilitatea prozatorului pentru tematica variată („...proze scurte, scrise impecabil, cultivând cu umor și lirism atât parabola în gust modern, cât și povestirea istorică tradițională, registrul realist ironic, ca și jocul cu fantasticul sau doar cel cu puterile imaginative nelimitate ale textului...” - Alexandru Condeescu) și anunță motive și procedee reluate ulterior în romane. SCRIERI: Mărturisiri la margine de râu, București, 1984; Câteva considerații asupra originii bronzului, București, 1985
GHERMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287249_a_288578]
-
personal, a unei prospețimi verbale, a unei note de spontaneitate. Posibilitatea de a proceda astfel și-a asigurat-o prin adoptarea unui stil colocvial, perfect adaptat ideologic orientării canonice, dar care permitea anumite oralități savuroase, jocuri amuzante de cuvinte, pigmentări ironice. Pentru a marca asumarea strict individuală a unui asemenea model locutoriu, pentru a sublinia cât mai explicit că astfel nu angaja forurile de îndrumare a creației și, cu atât mai puțin, politica promovată de forța conducătoare a societății, criticul nu
GEORGESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287223_a_288552]
-
Raicu, „Liliacul cânta în surdină. Ars amandi”, RL, 1969, 19; Mircea Iorgulescu, „Aldebaran”, RL, 1970, 46; Paul Dugneanu, Farmecul desuetudinii, LCF, 1977, 49; Margareta Nicolau, „Aniversarea”, CNT, 1981, 7; Elena Tacciu, Răsfrângerea în tipologii, RL, 1982, 22; Elena Tacciu, Distanța ironică, RL, 1984, 8; Mariana Ionescu, Viața, în primul rând, CNT, 1987, 37; Horia Gârbea, Nevoia de roman, VR, 1987, 12; Valeriu Cristea, Fețele destinului, RL, 1989, 44; Cornel Munteanu, „Din aproape în aproape”, ST, 1990, 4. A.C.
GHIRVU-CALIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287269_a_288598]
-
în care trăiesc? O percep ei ca pe o realitate dominată de forme fără fond? Și, întrebarea e, un stigmat poate deveni un brand? Sunt ele doar un stigmat? În construcția titlului putem sesiza o ambiguitate voită și o tentă ironică. Familiarizați cu sintagma „forme fără fond”, noi, românii, de îndată ce o auzim, ne gândim automat la teoria care a consacrat această sintagmă în conștiința publică, care a definit și a investigat, totodată, problema reală a discrepanțelor dintre forme și fond în
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
spune că formele fără fond sunt marca, brandul, cum se spune astăzi, societății românești. Întrucât exprimă activități și realități din alte culturi, termenul fiind preluat ca atare de români, brandul însuși este o formă fără fond, ceea ce este tragic și ironic în același timp” (p. 271). Românii ar fi condamnați la această maladie incurabilă (din varii motive) și, în consecință, elitele lor intelectuale au elaborat și o teorie consistentă asupra acestei maladii. Din acest joc circular al implicațiilor, Schifirneț extrage ideea
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
maladie incurabilă (din varii motive) și, în consecință, elitele lor intelectuale au elaborat și o teorie consistentă asupra acestei maladii. Din acest joc circular al implicațiilor, Schifirneț extrage ideea paradoxală că, în cazul românilor, asistăm la o răsturnare „tragică și ironică” a ideii de brand. Așa cum nu au putut conferi o funcționalitate reală formelor moderne pe care le-au împrumutat, ei compromit și ideea de brand, preluată și ea, pe care o transformă natural tot într-o formă fără fond. Brandul
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
gândită ca o revoltă împotriva dominației verbelor („7 formule de exorcizare a verbului”, sună subtitlul), poetul căutând toposul mântuitor, în spirit de haiku. Mitologia e deplin stăpână în Cornetul cu înghețată al lui Polifem (1999), dar referința e mai mult ironică, fiind mereu induse trimiteri la cotidian. Versurile lui A. prezintă un poet la care melancolia trecerii insidioase a timpului, interiorizarea prin contemplare, pătrunderea tainelor și căutarea lor definesc o voce lirică aparte, în care discursul e mereu bine controlat. Traducerile
ALEXIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285254_a_286583]
-
al unei interiorități dilematice, tentată să complice, și al unui spirit rațiocinant. Între patosul romantic al meditației sau al elegiei și permanențele vieții morale notate cu sobrietate clasică în fabule, epistolele și satirele lui A. reunesc gustul reflecției și verva ironică în monologul-autoportret al unui voltairian. Poetul este aici un lucid fără mizantropie, suflet animat de idealuri umanitare și inteligență marcată de pasiunea ideilor, în asociere cu ironia caustică, un moștenitor spiritual al secolului luminilor, de la filosofia sa melioristă și cultul
ALEXANDRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285242_a_286571]
-
alimentată din surse diverse. De altfel, A. cultivă cu stăruință o stilistică a paradoxului, a ezitării între afirmație și negație, întemeiată pe strategia absorbirii eterogenului în omogen (un ciclu se intitulează chiar Zona contrariilor). Meditația gravă coexistă cu tandrețea, viziunea ironică apare alături de senzorialitate, luciditatea merge împreună cu savoarea concretului și gustul pentru abstracțiuni („Cade ilogicul din anotimp/ și dintr-un somn alb/ Se deschide o poartă albă”). Poezia se hrănește din câteva teme dominante: criza de comunicare în lumea de astăzi
ALMAJAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
dintre percepția realistă a universului rural, în care se consumă copilăria eroilor, și modalitatea rafinată de transcriere a acestor percepții. Teatrul (radiofonic) oscilează între suprarealism și absurd, sfidând conflictul în absența căruia personajele rămân enigmatice și evanescente. Poeziile pentru copii (ironice și grațioase) și eseurile (dominate de un raționalism sumbru) completează și desăvârșesc imaginea unui autor care, sprijinit pe multitudinea predispozițiilor native și solicitat de circumstanțe, a trebuit să-și asume roluri de pionierat. SCRIERI: Pantomima za nedeljno poludne [Pantomimă pentru
ALMAJAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
dulăii de casă, ogari și cotei, slugile cele mai umile ale Corbului, cărora li se impune misiunea de a-l vâna, de a-l hăitui pe Inorog. De altfel, și aici, aproape de jumătatea alegoriei, atitudinea narativă față de personaj este una ironică; neputința vânătorilor de a-l captura pe Inorog, de nedepășit, în pofida insistenței și tenacității lor, îi face caraghioși: "Șoimul, câteodată peste munți înălțindu-să, locul, potica și închisoarea ei cum și în ce chip ieste videa, însă pre Inorog undeva macara
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]