4,923 matches
-
Decameronului). Angelicul ține de o altă dimensiune, cea celestă, mult mai spirituală, de aici și aspirația spre bine, frumos, adevăr, supunere, iubire și credință, idealuri pe care le doresc atinse aceste personaje. Donna angelicata este impusă în literatura universală prin lirica lui Dante Alighieri, cel care în Vita Nuova aduce un elogiu unic personajului feminin care i-a marcat existența. Beatrice reprezintă modelul ideal al acestei întruchipări angelice, care nu oferă doar un extaz contemplativ poetului îndrăgostit, ci îi garantează și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fizică și morală a Fecioarei Maria, singura creatură capabilă să cuprindă în ființa ei divinitatea și astfel să i confere omului posibilitatea înălțării spre dumnezeire. Cultul mariologic cunoscuse în perioada medievală o amplă dezvoltare, de aici și ipostaza femeii din lirica trubadurilor: stăpână și doamnă, superioară bărbatului, oferindu-i acestuia o înnobilare spirituală. Donna demonicata ar fi reversul, personajul feminin negativ, înzestrată cu trăsături cert mundane, atât de diferite de însușirile celeste, avidă să trăiască din plin o viață de care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
posibilitatea de a experimenta nebănuitele și fascinantele evenimente ale unei vieți active. și, la fel ca și viața, nuvelele au un rol pedagogic, instructiv. „Procedeul dedicației cărții unui auditoriu feminin era unul convențional în epoca lui Boccaccio, apărând frecvent în lirica trubadurilor și în romanele cavalerești (pe care femeile aveau meritul de a le inspira și de a le recepta), începând cu primele manifestări ale literaturii curtenești, în Provence. Era aproape universală această practică. Decameronul se distinge în rândul altor cicluri
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
De o duce satului."151 Sentimentul apartenenței la universal este construit pe baza inversiunilor verbale și nominale, liantul semantic fiind reprezentat de comparațiile cu elementele cosmice care "urzesc" destinul uman, împlinindu-l (nu întâmplătoare este predominanța verbelor la condițional-optativ, în lirica populară): "Lung e drumul la Rarău, / Dar mai lung e dorul meu; / Drumul suie și coboară / Al dorului mă omoară! / Eu cu dor, mândra cu dor, / Ca și luna printre nori, / Eu cu dor, mândra cu jele, / Ca și luna
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sau de nenoroc, la pasărea ca mesager al sufletului: "Cucule de la pădure, / Du-te la puica și-i spune / Să facă puica ce-a face / Să-mi trimeată doru-ncoace, / Că de dor nu știu ce-oi face."290 Uneori, în lirica subiectivă, cucul devine un element de comparație, dar și o condiție sine qua non împlinirii ființei umane: "De-aș cânta cum cântă cucu, / N-aș merge vara la lucru, / Aș zbura din creangă-n creangă / Și-aș iubi care mi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
C. În revistă s‐au publicat: proză, versuri, umor, jocuri de societate, o poștă a redacției, interviuri (cum ar fi cel cu profesorul H. David - despre pasiune și matematică), probleme de matematică, fizică și chimie, dar ș i literatură... din lirica universală. În anul 1969 au apărut trei numere de revistă, în 1970 - unul și în 1971, se pare, tot unul. * Revista s‐ a relansat în anul 1993 la aniversarea a 35 de ani de la inaugurarea importantei clădiri a Complexului școlar
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
grafică a lui Vasilian Doboș. Printre copiii care făceau literatură în paginile acestei publicații amintim pe: Paula Berlea, Liana Negru, Corina Barbu, Daniela Dumitru, Sorin Groza, Melania Chițiga, Cătălin Obreja, Marcela Moraru ș.a. Rubricile „Debut”, „Invitații noștri”, „Palmaresuri”, „Traduceri din lirica germană”, „Gemenii” ș.a. găzduiau și condee din alte județe: Botoșani, Năsăud. * Participanții la Festivalul Național „Cântarea României” din 1986, laureați la concurusul „Tinere condeie”, unii dintre „cireșarii” de la Bârlad, coordonați de poetul Cristian Simionescu au fost cuprinși cu o selecție
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
antologii ample din poezia americană publicate sub comunism. După 1970 scrie mai cu seamă poezii, proză și însemnări de călătorie. Câteva traduceri au rămas în manuscris. De la versurile de început, care anunță o poetică postromantică minoră, la Poezii (1945-1986) (1988), lirica e dominată la S. de tema timpului, de sentimentul perisabilității ființei, contrabalansat de nevoia de a privi materia aflată în această trecere-pierdere. Poemele sunt descrieri, mici scene, înrămări ale unor fragmente de realitate în mișcare. Ochiul avid surprinde forme, culori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289925_a_291254]
-
americane moderne (De la Walt Whitman la contemporani), îngr. trad., pref. Petru Comarnescu, București, 1947; ed. (Aud cântând America), Cluj, 1973; William Faulkner, Victorie, București, 1957; James Aldridge, Aur și nisip, București, 1962; Mâhnirea e mai grea decât marea (Tălmăciri din lirica veche a Irlandei), îngr. trad., pref. Mihail Stănescu, București, 1974; Eternă bucurie-i frumusețea (Antologie de poezie britanică), îngr. și pref. trad., Cluj-Napoca, 1977; Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu - Shakespeare’s Last Sonnets
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289925_a_291254]
-
general, cu ale noastre. Individualul și tipicul îl preocupă, așadar, pe Caragiale. Aceste elemente reprezintă o delimitare atentă a creației sale, dar nu exclud alte elemente, cum ar fi peisajul, subordonat, totuși, obiectivului principal: „Pitorescul naturii însuflețite și moarte, precum și lirica, ele în de ele, așa cel puțin socotesc eu, fac obiectul altor arte decât arta povestită; și astfel, eu le cred numai niște ajutoare ale acesteia....“ (Cioculescu, Șerban: Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, p. 99) Cu siguranță, peisajul la Caragiale
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
de catifea” și care știe că poezia nu poate vindeca maladiile abjecte; primejdiile te pândesc și „pe tine, care-ai crezut / Că toată murdăria acestei lumi / O poți șterge cu un singur vers” (Un singur vers). Demnă de interes este lirica erotică a lui S., al cărei punct forte constă în dezvăluirea unei „metafizici nedezlipite de peisaj, mulată pe trupul feminin” (Gheorghe Grigurcu). În Țărmul himerei (1998), A doua paranteză (1999) și Prizonier în deșert (2000) revin motivele anterioare, accentuate însă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]
-
conceptul postmodernist. Cărțile tipărite la sfârșitul anilor ’90 cultivă o formă a poeziei onirice, proprie fiindu-i imaginația inflamată, care percepe lumea în detaliu, căutând pulsația ascunsă a lucrurilor și îndreptându-se spre arhetipuri. Există un traseu spiritual ascendent al liricii lui N., căci, dacă în Cartea Babilonului se prezintă o lume declinantă, aproape în putrefacție, scrierile ulterioare duc spre euforia (în sens etimologic, ca fecunditate și abundență) spirituală, trecând prin câteva „puncte de sprijin pentru suflet”. Titlul Coenaesthesicon face trimitere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288382_a_289711]
-
vizează mai ales literatura modernă și contemporană engleză și americană, încă puțin cunoscută la noi (Nathaniel Hawthorne, Norman Mailer, Truman Capote, John Updike, Edgar Lee Masters, Robert Frost ș.a.). P. debutase însă ca poet, iar versurile lui afirmau familiaritatea cu lirica americană, respirau un aer proaspăt, un individualism juvenil, triumfător, de alură sportivă, un narcisism susținut de elan vitalist intelectualizat, dublat de propensiunea către meditație și introspecție. Poetul producea exerciții de destructurare calculată a percepției și a transcripției imagistice, privilegiind substratul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
mare acordată literaturii, îndeobște poemului, definit de Ion Vinea ca „rezultantă a tuturor artelor”: „muzica, plastica, literatura, sunetul, materia, verbul se rezolvă în poezie”, scrie poetul mentor al mișcării (Principii pentru timpul nou, 1925). Principalele repere ale curentului constructivist în lirică, intelectualismul, citadinismul, geometrismul, concentrarea expresiei, elemente comune, de altfel, și altor orientări de avangardă, sunt ilustrate de versurile semnate de Ion Vinea, Ilarie Voronca, Tristan Tzara, B. Fundoianu, Șt. Roll, Mihail Cosma, Filip Corsa, Tana Quil. Numeroasele similitudini de concepție
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286393_a_287722]
-
cel mai nemărturisit modernist”. Sporadic, mai participă cu versuri Camil Petrescu, Al. A. Philippide, Ion Pillat, Perpessicius, Ion Minulescu, Camil Baltazar, ilustrând deschiderea largă a revistei către variate formule literare, în contrast cu negativismul programului său inițial. Însuși Ion Vinea promovează în lirică un modernism moderat, în care sunt îngemănate elemente constructiviste, dadaiste, expresioniste, simboliste, futuriste. În proză, tendințele novatoare sunt mai marcate, iar formulele tradiționale aproape absente. Ion Vinea se distinge prin scrierea fantastică Paradisul suspinelor și prin alte schițe cu caracter
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286393_a_287722]
-
observatori ai fenomenului literar prin duritatea, sordidul sau dramatismul „referinței” și prin libertatea expresiei, de o impudoare afișată. Dar discursul poetei e „mânios din prea mare sete de puritate”, după cum a observat Octavian Soviany. Simplificând lucrurile, se poate spune că lirica ei se definește de la început printr-un inedit amestec de cinism și candoare, rostirea fiind „cântecul unei femei nefericite, care simte cu acuitate lumea în care trăiește” (Bogdan-Alexandru Stănescu). Sordidul existenței cotidiene e mobilizat pentru a produce, prin ricoșeu, evocarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290604_a_291933]
-
toamna care trece /spre akheron mă va petrece /nu știu pământul de sub pleoape / cât m-o așterne de aproape / nici steaua-njunghiată-n prund / de m-o răni tot mai rotund” (Elegie). Poezia din Uneori, plutirea a fost receptată, de regulă, ca lirică integral erotică, cu precizarea că e vorba de un eros subordonat vizionarismului ontologic și moral. Începând cu volumul Respirație artificială, continuând cu Pasaj de pietoni (1979) și Semne particulare (1979), apoi în producțiile din timpul disidenței și după exilare, a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
devine mai frust, mai tensionat și percutant. Se remarcă, așadar, o relativă estompare a „vâlvătăii” stilistice, o asprire a expresiei, de altfel nu mai puțin rafinată decât în trecut, chiar dacă acum e „bici” de luptă. Pentru a da seamă de lirica acestei perioade, exegeza a operat cu termeni precum „infern existențial”, „viziuni infernale”, „scenariu torționar”, „oroare”, „vehemență”, „angoasă” etc. Temele predilecte sunt condiția incertă, precară a omului modern, vulnerat de o rânduială mundană percepută ca tot mai detracată (cu o perturbare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
său volum, Rost de poezii adecă stihuri (1820), îl apropie pe M., prin accentele neoanacreontice și sentimentalismul lăutăresc, de Conachi și de poeții Văcărești. Poeziile exaltă un hedonism împrumutat din At. Christopoulos, lipsindu-le însă nota de senzualitate grațioasă caracteristică liricii acestuia, chiar dacă unele versuri sunt de-a dreptul traduceri. Stihurile bachicești preiau tonul cântecului de lume, dar patetismul (tânguiri, blesteme) le scade valoarea. Odă râvnitoare spre învățături, scrisă cu prilejul deschiderii la București a Școlii de la „Sf. Sava”, indică orientarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
Mihai Eminescu, în Epigonii M. fiind evocat ca un „glas de durere”. Sub influența unor lecturi din Gray, Young, Joseph Thomson, Lamartine, M. adoptă față cu natura și eternitatea atitudinea contemplativă a romanticului (Poezii, 1837). Nestatornicia vieții omenești devine motivul liricii sale (Memoria celor trecute, Toamna, Vremea, Greierele, Clopotul, Mormîntul). Utilizarea stângace a mijloacelor de transpunere a sentimentului, absența fiorului și a transfigurării mențin meditația în exterioritate și cadrul în decorativ. Frecventele aluzii mitologice atestă preromantismul poetului. Înrâurit direct de Joseph
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
asupra decăderii prin civilizație, iar Omul, construită pe antiteze și amintind de Alexander Pope, este interesantă prin reflecția asupra măreției și neputinței existențe umane trecătoare. Pesimism și melancolie sunt notele caracteristice ale acestui volum postum, prin care, cu ecouri din lirica occidentală, M. deschidea drumul meditației. Tot el, prin Caracteruri, după I. Budai-Deleanu și înainte de Gr. Alexandrescu, a consolidat satira. Scrierile sale schițează drumul urmat de întreaga lirică românească în secolul al XIX-lea. SCRIERI: Rost de poezii adecă stihuri, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
melancolie sunt notele caracteristice ale acestui volum postum, prin care, cu ecouri din lirica occidentală, M. deschidea drumul meditației. Tot el, prin Caracteruri, după I. Budai-Deleanu și înainte de Gr. Alexandrescu, a consolidat satira. Scrierile sale schițează drumul urmat de întreaga lirică românească în secolul al XIX-lea. SCRIERI: Rost de poezii adecă stihuri, București, 1820; ed. 2, București, 1822; Caracteruri, București, 1825; Plângerea și tânguirea Valahiei asupra nemulțemirii streinilor ce au derăpănat-o, Buda, 1825; Poezii, București, 1837; Scrieri, îngr. și pref.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
Pe noul meu drum / Eu intru, sărmana, -n viața / Cea plină de trude de-acum” (Rămas bun). De asemenea, în Dor de-acasă: „Mai plânge codru-n freamăt lin? / Și șlepuri trec și-acum pe Rin / Din zori până-n amurg?” Lirica sa celebrează natura, tinerețea, vinul, cântecul, fiind expresia unui eu împăcat, senin, seninătate care este răsplata unei lupte, purtată „Cu oștiri întregi de demoni / Cu puteri, vai, și-ale lumii / Și-ale sufletului meu”. Poeta ar fi dorit să fie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286113_a_287442]
-
Maria, accente tragice. Mama îndurerată dorește continuu să-și revadă în vis fiica pierdută. Dispariția copilei o leagă și mai mult de pământul românesc: „Dâmbovițo! Dâmbovițo! / Sunt de tine-ncătușată / De când ce-avui drag pe lume / Mi-e pe malu-ți îngropată.” Lirica sa de „vulcanice avânturi”, cum și-o caracteriza, mai cuprinde poezie de inspirație biblică (Cina cea de taină, Moise, Cain) și mitică (Prometeu), un filon de poezie eroică (inspirată de Războiul de Independență de la 1877-1878), în fine, prelucrări de legende
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286113_a_287442]
-
și „imaginație”, drept cel dintâi act spiritual al umanității; însușire imanentă a sufletului omenesc, actul poetic reprezintă creația și armonia însăși. În duhul lui Victor Hugo, susține că arta trebuie să exprime deopotrivă și urâtul, și sublimul. Când pledează pentru lirica de idei, se află pe poziții raționaliste. Nu tot astfel, însă, atunci când descoperă că poezia, care înseamnă taină, mister, credință, își întinde antenele spre infinit. Cu mult înainte de Radu Ionescu și de Titu Maiorescu, el dă o definiție a frumosului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285808_a_287137]