KorAP: Find »[drukola/base=maestru & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...179 180 181 ...745 >

18,601 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

Ia să o aduc și pe Tina la noi, e mai bine să fie doi musafiri, nu se prinde nimeni. O sun: unde ești?, la un vernisaj, pe Magheru, eu sunt în mașină, vin să te iau, m-a rugat Maestrul să te aduc la noi, pentru tine am bătut atâta drum, vii astăzi la Snagov, în două minute sunt la ușa sălii, nu fugiii! L-am sunat și pe el, vine Tina la noi!!!, aaa, îi fac focul, că totdeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
nu fugiii! L-am sunat și pe el, vine Tina la noi!!!, aaa, îi fac focul, că totdeauna se plânge că e frig, mereu îi e frig, zice el, fă-i... și m-am tuflit toată. Dar i-am plătit... * Maestrul are pe el un halat de mătase, albastru, de la genunchi în jos se văd picioarele păroase, cu porii adunați și ieșiți în relief din cauza frigului și, mai ales, a vântului de primăvară, labele goale în papucii făcuți din niște sandale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
de metri de pământ din jurul casei lui?, la o adică, le poți pierde și în viață, și în moarte, când, la sfârșit, îți ajung doi metri, Și Munții Himalaya așterne-i peste mine, vorba cântecului pe care-l știe numai Maestrul, doar el îl știe. Ea este friguroasă, tremură în începutul lui mai 2005, cu o lună în urmă fusese Paștele, ea nu-l văzuse pe Maestru atunci, în aprilie. Tinei de mai nu-i place vântul, curtea e așezată în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Și Munții Himalaya așterne-i peste mine, vorba cântecului pe care-l știe numai Maestrul, doar el îl știe. Ea este friguroasă, tremură în începutul lui mai 2005, cu o lună în urmă fusese Paștele, ea nu-l văzuse pe Maestru atunci, în aprilie. Tinei de mai nu-i place vântul, curtea e așezată în bătaia curenților dinspre lac, fata își adună pletele cu mâna dreaptă, le trage spre sân și își bagă părul sub vesta de fâș - inutil gest -, blugii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
curios, buzele i se usucă pe măsură ce secundele trec, rostește apoi încet, doar pentru ea: în Hamlet... — Ei, da, ce te miri așa, îți ziceam că a venit Smoktunovski la cabină și, la sfârșit, m-a îmbrățișat, spunându-mi moi maestrî!!!, maestrul meu, da, atunci am simțit că zbor. M-a văzut Aura Buzescu și a izbucnit: genial, chiar, genial!!! Eram chiar Hamlet! Dacă mă sună acuma Peter Brook și mă întreabă ce mai joc, dacă îmi spune că ar trebui să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
răspunsul. Eu știu că scrisul rămâne, citesc cronică, dar le spun la toți că nu citesc, pentru că am declarat un război fățiș cronicarilor, se știe asta, mi-au și spus. Sufăr că ei, cronicarii, fac ce vor cu eternitatea... și Maestrul nu mai spune nimic, timpul trece greu. — Tara e în casă? — A rămas acolo. — Privire la privire trage, spune Maestrul. Ea nu înțelege chestia cu privire la privire, dar nu-l întreabă nimic. — Te domină inima sau mintea?, îl întreabă ea ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
război fățiș cronicarilor, se știe asta, mi-au și spus. Sufăr că ei, cronicarii, fac ce vor cu eternitatea... și Maestrul nu mai spune nimic, timpul trece greu. — Tara e în casă? — A rămas acolo. — Privire la privire trage, spune Maestrul. Ea nu înțelege chestia cu privire la privire, dar nu-l întreabă nimic. — Te domină inima sau mintea?, îl întreabă ea ca să schimbe subiectul discuției, știe și aici răspunsul, aproape totdeauna l-a dominat inima, aproape totdeauna. Când a fost vorba de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
am învățat asta, dar să zicem noi așa, că nu de bani e vorba, ci de siguranță: siguranța serviciului, a casei, a bodyguardului care e certificatul de căsătorie. — Mi-ați mai spus asta. — Ei, și ce? Repet și eu despre Maestru, de ce este el important pentru mine. Chiar dacă... Chiar dacă nu-mi rămâne decât un gol imens, am nevoie de el... Mai știi discuțiile despre studentul ăla de la Regie? (Ce ți-a plăcut la noi ieri? Cum îi aduci tu iar amanții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
că te dor picioarele, că genunchii, că șoldurile, că niște ace de brad te înțeapă, zâna mea bună, vreau să fii sănătoasă, că... și nu mai fantaza atâta. O. M-am trezit într-o noapte, acum vreo două luni, că Maestrul visa și vorbea în somn: vino odată, da’ vino!!!... M-am făcut că nu aud și nu l-am trezit, lasă-l să aibă coșmaruri, sigur o visa pe nebuna aia. Dar s-a trezit singur, s-a ridicat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
o să ziceți că sunt nebună, turbez. Cu ochii ei albaștri, cu pletele până la brâu, cu vocea ei, cu mirosul ăla de mă-nnebunea, un parfum de parcă ar fi căzut din cer, straniu, nu-l recunoșteam, i l-o fi luat Maestrul... ? — Cui trimiteai mesajul? — Nu-i treaba ta. — Și cu cine erai aici? Ești nebună, cu cine să fiu?, aș fi vrut eu să fiu cu cineva. Ia vezi, o să te las în casa asta singur, de n-o să știi pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ca niște oameni, e ca și cum s-ar mișca și ar înțepa-o la picioare, intră acele de brad în mine, zicea, m-am zdrelit până la coapse, mă lovesc încontinuu de crengi ascuțite, ce curenți ies din gresieee!... o nebunăăă!, iar Maestrul se uita la ea ca la Sfânta Fecioară, îi asculta toate minciunile alea, credea în ele, ea era o nebună, iar el o asculta. Și totuși n-a făcut nimic, nu i-a dat măcar ăia 1.500 de euro

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Mai bine îi dădea banii decât să se chinuie așa. A dus-o la doctor, a luat-o în mașina lui și, prin burgul ăsta mic, să-i vadă toată lumea, să scrie despre ei la jurnale, că ăștia atâta așteaptă, Maestrul cu putoarea aia, la Profesor Doctor Costică C. Codrescu, prietenul lui vechi. Mi-a povestit, că nu se poate abține niciodată, îmi spune tot... sau aproape tot... * Actul întâi. Cortina. Am intrat ca un senior care își ajută slujbașii, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
cap de mult, mă doare piciorul!, îl pierd pe dreptul întâi, și uite c-a avut dreptate, dreptul a cedat primul, asistentele de la reumatologie erau toate pe geamuri când am ajuns acolo, le spusese Tică al meu că vin, vine Maestrul, și toate muierile erau la ferestre, aaa!!!, e cu nevasta, mamăăă, ce tânără e!!!, o fetiță!!!, auzeam glasuri încălzite, de fapt, de scena pe care joc, de celebritatea mea, nu de mine, că acum sunt bun să-l joc pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
moară cineva, o să moară de tot, poate mor eu, Loredana, de ce cântă cucuveaua aia pe casa noastră?, până acuma cânta departe, prin alte locuri, o auzeam slab, acuma vine doar la noi, a apucat-o strechea. Va muri cineva. Și Maestrul începe să murmure un cântec vechi. La palat, pe stâlpul porții, A cântat pasărea morții, Mult ești moarte-nșelătoare, Cât e omul ca o floare!!! Teribile cuvinte. Și vocea Maestrului se ridică din nou, gravă și melodioasă, vocea lui caldă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
la noi, a apucat-o strechea. Va muri cineva. Și Maestrul începe să murmure un cântec vechi. La palat, pe stâlpul porții, A cântat pasărea morții, Mult ești moarte-nșelătoare, Cât e omul ca o floare!!! Teribile cuvinte. Și vocea Maestrului se ridică din nou, gravă și melodioasă, vocea lui caldă. Pasărea morții... S-au întors de la doctorul Codrescu, prietenul Maestrului, cel mai bun reumatolog din București. În apartamentul de la parter, târâind un picior, Tina i-a pregătit cafeaua, i-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
stâlpul porții, A cântat pasărea morții, Mult ești moarte-nșelătoare, Cât e omul ca o floare!!! Teribile cuvinte. Și vocea Maestrului se ridică din nou, gravă și melodioasă, vocea lui caldă. Pasărea morții... S-au întors de la doctorul Codrescu, prietenul Maestrului, cel mai bun reumatolog din București. În apartamentul de la parter, târâind un picior, Tina i-a pregătit cafeaua, i-a adus scrumiera roșie, o jumătate de sferă din ceramică grea, ibricul și o ceașcă. L-a lăsat pe Maestru în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
prietenul Maestrului, cel mai bun reumatolog din București. În apartamentul de la parter, târâind un picior, Tina i-a pregătit cafeaua, i-a adus scrumiera roșie, o jumătate de sferă din ceramică grea, ibricul și o ceașcă. L-a lăsat pe Maestru în sufragerie și a plecat să facă un duș. Mergea hârâind pe gresia sticloasă și bărbatul a privit-o lung, spunându-și supărat în barbă: avea și ea cap, putea să nu vină în apartamentul ăsta de la parter, poate mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
intră în cadă, ridică greu un picior, dreptul, apoi îl trage pe stângul, fonta din baia aia mică era deja caldă, dușul cursese peste emailul alb și metalul era cald, cada era ca nouă, unul dintre muncitorii care refăcuseră apartamentul Maestrului o vopsise, Tina ridică dușul de jos, îl fixează în suportul din perete și apa începe să curgă acuma pe ea, de la umeri pe sâni, se săpunește aprig, buretele freacă apăsat, se uită spre coapsele înroșite, luuung, până la degetele de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ești nebună” e o metodă securistă. Numai Securitatea, când vroia să scape de cineva, de unul care critica regimul lor comunist, zicea că e nebun. În situații mai grave, îl și internau la ospiciu... Și Tina se uită lung la Maestru. Oare Octavă al meu... o fi scris el Nota către ăia? A turnat el despre unul și altul?, despre colegii lui din teatru, despre femeile cu care s-a culcat? Mâna lui cu degete așa de frumoase a putut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Tina simte că nu de frig îi e teamă, ci de altceva, mult mai complicat, adică de bărbatul acesta și de fibra lui, el n-o crede sau nu vrea să o creadă, fata se uită din nou, luuung la Maestru, poți să crezi într-un om a cărui meserie este să mintă?, nu uitase niciodată vorba asta, grea întrebare pentru ea, Tina chiar nu știe de ce îi spune mereu că e nebună, ipohondră, doar că simte că nu e bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
bot!, ești tu mai deștept?, tranc!, un rahat peste fruntea aia mare, ești tu mai sensibil?, pleosc!, peste inima subțire ca un cuvânt... Mi-a fost atât de bine în cadă, nu vreau să ies din pat, vino tu aici! Maestrul se ridică ușor de pe canapeaua din piele bej-portocalie-galbenă, se duce întâi la baie, își scoate hainele de pe el și face un duș, se spală îndelung, cu atenție, totdeauna a avut grijă de el, caută cu privirile un prosop, pe cuier

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
de trădător???... Bărbatul ridică un colț al plăpumii: credeam că ești goală și mă păcălești pe mine că te doare ceva, vrei să mă păcălești? (Râde strepezit.) Mă primești în scutece? Femeia oftează, se adâncește în lenjeria primitoare, pe ea, Maestrul n-o citise niciodată, ar vrea să-i spună: tu nu m-ai înțeles niciodată, nici nu știi ce-i cu mine, nu m-ai înțeles, kalepa takala, n-ai intuit, totdeauna a trebuit ca altcineva să-ți spună ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
aproape dușmănos: zâno!... ca și cum ar fi spus „ștoarfo”. Ești caldă și transpiri ca ea, miroși ca ea... Când îl simte, Tina transpiră, nu se poate controla, o inundă o căldură și transpiră mirositor, ce mirosuri mai ai!, îi spune mereu Maestrul, o singură femeie m-a mai iubit așa... nu ți-am povestit niciodată de Anita? — Mi-ai scris într-un mail, odată... și Tina se încordează deodată în brațele lui, o simte ca pe o iapă cabrată, cum a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
pe care n-avea să-l stăpânească, să-l cunoască nici în apropierea, nici în depărtarea lui, doar că îl așteptau și îl chemau mult mai mult decât picioarele alea desfăcute și abandonate poveștii. Se simte stingherit de atâta frumusețe... Maestrul închide jaluzelele, în cameră se întunecă, nu vrea s-o mai vadă, lui îi place să povestească pe o lumină specială, care vine - reflector - din față, se așază la o masă mică de cafea, are la îndemână berea și ceașca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
timidă. Ea, care era imaginea inocenței. — Cum de era așa de grozavă?, exagerezi, în timp, ai ajuns să o idealizezi, de-aia vorbești așa. Păi, defecte? Ceee, defecte nu avea?, și Tina are un ton ciudat, atât de ciudat, că Maestrul se uită lung la ea. Nu-și întorsese fața deloc spre el. Vorbea ca la pereți, dar lui îi făcea bine și asta, căci poveștile, ca apa, udă pământul... — Avea o educație rară, făcută de maică-sa, o arhitectă cunoscută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]