5,446 matches
-
Irocheză și Coroana Britanică. Guvernatorul Robert Dinwiddie din Virginia, investitor al companiei Ohio, a susținut că pierde profit dacă francezii își continuă acțiunile militare. Pentru a contracara prezența militară franceză în Ohio, în octombrie 1753, Dinwiddie l-a desemnat pe maiorul în vârstă de 21 de ani, George Washington din regimentul Virginia. Pentru a-i determina pe francezi să părăsească Virginia, Washington a plecat cu un corp mic spre Fort Le Boeuf. Au ajuns apoi la Williamsburg pe 16 ianuarie 1754
Războiul de Șapte Ani () [Corola-website/Science/299171_a_300500]
-
războinici Shawnee, Delaware și Mingo l-au atacat și l-au forțat pe Washington să se predea, negociind o retragere. În anul următor, guvernul ducelui Newcastle a decis să trimită o expediție militară în America de Nord, alegându-l drept comandant pe maiorul general Edward Braddock. Ca răspuns, regele francez Ludovic al XV-lea a trimis șase regimente către Nouă Franța sub comanda braronului Dieskau în 1755. Britanicii, intenționând să blocheze porturile franceze , în februarie 1755, flota franceză naviga deja. Amirarul Edward Hawke
Războiul de Șapte Ani () [Corola-website/Science/299171_a_300500]
-
lungul râului Chaudiere pentru atacarea orașului Quebec. Împotmolit de neînțelegeri și dispute și neacceptat de William Johnson și Sir Charles Hardy, planul lui Shirley a avut sprijin redus. Newcastle l-a înlocuit în ianuarie 1756 pe lordul Loudon cu generalul maior James Abercrombie. Nici unul dintre aceștia nu avea experiență. În mai au sosit întăririle franceze conduse de generalul maior Louis Joseph de Montcalm, Chevalier de Levis și colonelul Francois-Charles de Bourlamaque, toți veterani ai Războiului de Succesiune Austriac. La 18 mai
Războiul de Șapte Ani () [Corola-website/Science/299171_a_300500]
-
Sir Charles Hardy, planul lui Shirley a avut sprijin redus. Newcastle l-a înlocuit în ianuarie 1756 pe lordul Loudon cu generalul maior James Abercrombie. Nici unul dintre aceștia nu avea experiență. În mai au sosit întăririle franceze conduse de generalul maior Louis Joseph de Montcalm, Chevalier de Levis și colonelul Francois-Charles de Bourlamaque, toți veterani ai Războiului de Succesiune Austriac. La 18 mai, Anglia a declarat război Franței, războiul extinzându-se din Europa. Guvernatorul Vaudreuil, care își nutrea ambiția de a
Războiul de Șapte Ani () [Corola-website/Science/299171_a_300500]
-
-i vor fi returnați după "„marele succes al premierei”". Așa au apărut sub regia lui Jean Mihail "„Păcat”" (1924), "„Manasse”" (1925). Actorul Ghiță Popescu realizează ca regizor "„Legenda celor două cruci”" (1925), "„Vitejii neamului”" (1926), "„Năpasta”" (1927]]). Jean Georgescu, realizează "„Maiorul Mura”" (1928), prin realizarea unei colecte între prieteni. Atracția ecranului, dorința vie de a se afirma în noua artă a dus la organizarea unor "școli de cinematografie". Din taxele de participare s-au finanțat și producția unor filme. Bineînțeles că
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
la divorțul din 1892. În toamna aceluiași an, la 8 noiembrie 1892, Constantin Prezan s-a recăsătorit cu Elena Olga Eliad - Olga, născută în Filipești-Târg, județul Prahova, în vârstă de numai 15 ani, cu 16 ani mai tânără decât proaspătul maior, comandant de batalion din Regimentul 1 Geniu. Cei doi nu aveau să aibă copii, motiv pentru care o adoptă pe Olga Antoaneta Eliad, o rudă a soției. Promovat în Statul Major Regal, în anul 1896, locotenent-colonelul Constantin Prezan devine adjutantul
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
intre în compunerea liniei fortificate Focșani-Nămoloasa-Galați. La terminarea misiunii, a fost încadrat în Regimentul 1 Geniu, fiind numit șef de sector la „Cetatea București”. La 8 aprilie 1892, în urma promovării examenului, căpitanul Constantin Prezan a fost avansat la gradul de maior, fiind numit în prima sa funcție importantă de comandă, aceea de comandant de batalion în Regimentul 1 Geniu, funcție pe care a îndeplinit-o până în luna iulie 1894. Colonelul Ioan Argetoianu, care asigura - în acea perioadă - comanda Regimentului 1 Geniu
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
serie de funcții în Administrația Centrală a Ministerului de Război, șef al serviciului geniu al Corpului 2 Armată, dislocat în garnizoana București și comandant al Cetății București. La 10 mai 1895, după un stagiu în grad de numai trei ani, maiorul Prezan a fost avansat „la alegere” la gradul locotenent-colonel. La 16 noiembrie 1896, a fost numit în Statul Major Regal, ca adjutant pe lângă principele moștenitor Ferdinand, funcție pe care a ocupat-o aproape 5 ani, până în 1901. Până în noiembrie 1898
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
La 16 noiembrie 1896, a fost numit în Statul Major Regal, ca adjutant pe lângă principele moștenitor Ferdinand, funcție pe care a ocupat-o aproape 5 ani, până în 1901. Până în noiembrie 1898, când a fost numit într-o poziție similară și maiorul Aurel Dumitrescu, Prezan a fost singurul adjutant al principelui Ferdinand. Generalul Matei Vlădescu, șeful Casei Militare Regale din acea perioadă, nota în una din aprecierile de serviciu anuale că „"a justificat pe deplin bunele note obținute de la diferiții săi șefi
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
a servit măcar o zi în Statul Major"”, decizia regelui Ferdinand s-a bucurat de o apreciere aproape unanimă, atât în rândul armatei și al conducătorilor politici, cât și în rândul șefilor misiunilor militare străine. Viitorul general (pe atunci doar maior) Radu R. Rosetti, deși era un apropiat al generalului Dumitru Iliescu, schimbat din funcție, aprecia că „"Evenimentele ulterioare au justificat pe deplin alegerea pe care o făcuse Regele"”, iar Nicolae Iorga constata o realitate, atunci când aprecia că „"Armata și‑a
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
în cea mai importantă fază a acțiunilor militare din anul 1917, generalul Prezan și-a demonstrat priceperea organizatorică și de conducere. El a reușit să formeze o echipă de stat major capabilă, promovând ofițeri tineri, între care s-a remarcat maiorul (viitorul mareșal) Ion Antonescu, șef al Biroului Operații, concomitent cu apelarea la experiența unor ofițeri integri și cu experiență, precum generalul Constantin Christescu, subșef al Marelui Cartier General și generalul Alexandru Averescu. Treptat, cu răbdare și diplomație, generalul Constantin Prezan
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
americane de rachete din Turcia, presat fiind de comandanții militari sovietici. În timp ce Kennedy și sfătuitorii săi din timpul crizei dezbăteau această întorsătură periculoasă a negocierilor, un avion de spionaj U-2 a fost doborât în Cuba, iar pilotul ce-l conducea, maiorul Rudolf Anderson, a fost ucis. Spre regretul Pentagonului, Kennedy a interzis o replică militară, exceptând cazul în care mai multe avioane de supraveghere ar fi țintite deasupra Cubei. Pentru a detensiona criza mereu mai adâncă, Kennedy și sfătuitorii săi au
Criza rachetelor cubaneze () [Corola-website/Science/299318_a_300647]
-
grup de liberali utopiști, numit Cercul Petrașevski. Atacurile sale de epilepsie s-au instaurat pe fondul unor chinuitoare și continue tensiuni psihologice: o execuție simulată, apoi niște ani grei de detenție, în care a fost terorizat de comportamentul samavolnic al maiorului Krivțov. Ispășirea pedepsei a însemnat pentru scriitor și o revelație în plan spiritual: redescoperirea ortodoxismului. După eliberare, a fost obligat să se înroleze ca soldat, iar apoi a lucrat ca scriitor și jurnalist. A întreprins mai multe călătorii în Europa
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
sau fabricarea și transportarea cărămizilor. Condițiile de viață sunt inumane: În timpul detenției, starea sănătății lui Dostoievski se înrăutățește: scriitorul suferă crize de epilepsie și de reumatism la picioare. Trăiește cu teama perpetuă că ar putea fi brutalizat de inspectorul închisorii, maiorul Krivțov, o fire impulsivă și tiranică, care îi biciua adesea pe captivi pentru cea mai mică abatere. Dostoievski este deseori internat la spitalul coloniei, unde beneficiază de un tratament uman din partea doctorului Troițki: luxul unui pat, hrană îndestulătoare, chiar și
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
urmă erau de acord cu aprovizionarea Armatei a 3-a cu materiale nemilitare (hrană și apă potabilă) și de asemenea erau de acord cu o încetare completă a focului. Discuțiile au avut loc pe 28 octombrie, fiind purtate de generalul maior israelian Aharon Yariv și de generalul maior egiptean Muhammad al-Ghani al-Gamasy. În cele din urmă, Kissinger a dus propunerile lui Sadat, care a fost de acord cu aproape toate punctele fără multă discuție. Punctele de control ale ONU urmau să
Războiul de Iom Kipur () [Corola-website/Science/299330_a_300659]
-
a 3-a cu materiale nemilitare (hrană și apă potabilă) și de asemenea erau de acord cu o încetare completă a focului. Discuțiile au avut loc pe 28 octombrie, fiind purtate de generalul maior israelian Aharon Yariv și de generalul maior egiptean Muhammad al-Ghani al-Gamasy. În cele din urmă, Kissinger a dus propunerile lui Sadat, care a fost de acord cu aproape toate punctele fără multă discuție. Punctele de control ale ONU urmau să fie instalate în locul celor israeliene, aprovizionarea armatei
Războiul de Iom Kipur () [Corola-website/Science/299330_a_300659]
-
Antichitate era numele actualului oraș Varna din Bulgaria, și care se referă la Odiseu, fiind feminizat la cerința țarinei Ecaterina a II-a. Deoarece o parte a trupelor a fost sub comanda unui spaniol aflat în serviciul imperiului rus, generalul maior José de Ribas, după care s-a dat numele străzii principale din Odesa de astăzi, Deribasivska ("Deribasovskaia" în rusă). Rusia a anexat zona ca urmare a Tratatului de la Iași din 1792, ea devenind o parte din așa-numita („Noua Rusie
Odesa () [Corola-website/Science/298800_a_300129]
-
să cultivi claritatea profunzimilor, nici plantele rare". La întoarcerea sa, manifestă foarte puțină plăcere pentru domeniul afacerilor. În 1895 se produce evenimentul sentimental care va marca tot restul existenței sale: el devine iubitul Adei Cooper, seducătoarea soție a vărului său, maiorul Athur Galsworthy. Orfană de tată, această pianistă are o sensibilitate incompatibilă cu caracterul soțului său, iar John va trebui să aștepte zece ani până ce vărul său va consimți să divorțeze, apoi moartea tatălui său, în 1905, pentru a regla printr-
John Galsworthy () [Corola-website/Science/298833_a_300162]
-
un regiment de dragoni. În ianuarie 1891 Mannerheim a fost transferat să lucreze în Garda de Cavaleri a Majestății Sale Maria Feodorovna în Sankt Petersburg. Familia sa a aranjat pentru el să se însoare cu Anastasie Arapova (1872-1936), fiica generalului maior Nikolai Arapov, în mare masură din motive economice. Au avut împreună două fiice, Anastasie (1893-1977), care s-a dedicat vieții monastice într-o mănăstire carmelită din Londra, și Sophie (1895-1963). Căsnicia s-a sfârșit în mod neoficial în 1902 și
Carl Gustaf Emil Mannerheim () [Corola-website/Science/297806_a_299135]
-
Lama. Pe lângă scopuri științifice (antropologie), expediția a urmărit și interese strategice. După această călătorie, în 1909 a fost trimis ca comandant în regimentul al 13-lea de cavalerie "Vladimir". În următorul an Mannerheim a fost avansat la gradul de general maior și trimis să comande Garda Cavalerească a Majestații Sale în Varșovia. În 1912 ajunge să facă parte din anturajul Imperial. La începutul anului 1914, lui Mannerheim i s-a acordat comanda brigăzii de cavalerie din Varșovia. În scurt timp Germania
Carl Gustaf Emil Mannerheim () [Corola-website/Science/297806_a_299135]
-
cu referire la intențiile lui de a-i elimina din viața politică, culturală și intelectuală a Germaniei. Nu a scris că va încerca să-i extermine, dar, în particular, fusese explicit și în acest sens. Încă din 1922, îi spusese maiorului Joseph Hell, la acea vreme ziarist: Intelectualii evrei au fost primii care au plecat. Filozoful Walter Benjamin a plecat la Paris pe 18 martie 1933. Romancierul Leon Feuchtwanger a plecat în Elveția. Dirijorul Bruno Walter a fugit după ce i s-
Holocaust () [Corola-website/Science/297775_a_299104]
-
pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care a ajuns la o măiestrie neegalată. Denumit "poetul plastic al florilor", s-a născut la 1 februarie 1868, la Ștefănești, un sat (azi oraș) din județul Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Tatăl său Dumitru Luchian s-a născut în anul 1826 la Galați în familia serdarului Vasile Luchian, boier caftanlău și președinte al Eforiei orașului. Mama sa Elena Chiriacescu s-a născut la Perieți (Ialomița
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
Lord al Amiralității până la începutul Primului Război Mondial, dar a fost obligat să-și dea demisia după dezastruoasa Campanie Gallipoli. A sperat că va fi numit comandant de brigadă, dar în schimb a fost pus la comanda unui batalion. După ce a fost maior în Al Doilea batalion, Grenadier Guards, a fost numit Locotenent-Colonel, comandând cel de-al șaselea batalion, Royal Scots Fusiliers (parte a Diviziei a noua Scoțiene), pe 1 ianuaie 1916. Scrisorile trimisei soției arată că lua parte la acestea pentru a
Winston Churchill () [Corola-website/Science/297866_a_299195]
-
dintre și Opoczno. Opoczno a fost unul dintre principalele centre de rezistență anti-germane. În zona orașului a avut loc prima activitate subterană încă din primăvara anului 1940, când au operat acolo partizanii din "Unitatea separată a armatei poloneze" conduși de maiorul . Armata teritorială a județului Opoczno a avut peste 2.000 de militari la 01 decembrie 1944. În 1940, a fost deschis un ghetou evreiesc, care a găzduit mai multe mii de oameni, transferați forțat aici din alte locuri. Ghetoul a
Opoczno () [Corola-website/Science/297930_a_299259]
-
cu gradul de căpitan de rezervă, până la data de 12 iulie 1941. După această dată a fost atașat Comandamentului Corpului de Cavalerie, ca translator de limbă germană, până la demobilizarea sa, la 30 noiembrie 1941. În martie 1942 obține gradul de maior, cu care este mobilizat din nou, la Corpul de Cavalerie, între 16 iulie-24 septembrie 1942, cu care participă la luptele din Crimeea. În primăvara anului 1945 a revenit de pe front la Școala Superioară de Război, unde a ținut patru prelegeri
Gheorghe I. Brătianu () [Corola-website/Science/297964_a_299293]