5,147 matches
-
radio-emițătoarelor, ceea ce a făcut ca divizia sa să fie supranumită "Gespenster-Division", "Divizia fantomă"), superiorul lor, von Kleist, s-a deplasat pe calea aerului în dimineața zilei de 17 mai la cartierul general al lui Guderian și l-a demis. Totuși, mareșalul von Rundstedt a refuzat să confirme ordinul. Unitățile germane de blindate și-au încetinit considerabil acum înaintarea și au ajuns într-o poziție vulnerabilă. Ele erau întinse periculos de mult, tanchiștii erau obosiți iar rezervele de combustibil erau la limită
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
germane pe 22 iunie în același vagon de cale ferată de la Compiègne în care Germania a fost forțată să semneze în 1918 capituluarea la sfârșitul primului război mondial. Premierul francez Paul Reynaud a demisionat. Locul lui a fost luat de mareșalul Philippe Pétain, care a anunțat prin radio populația franceză de intenția sa de a capitula. Franța a fost împărțită în zona de ocupație germană în nord și vest și zona neocupată din sud. Pétain a format un guvern colaboraționist și
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
Montespan va reveni la curte numai cu ocazia nunților copiilor săi. În anii care au urmat, drept recunoștință pentru retragerea sa de la curte, regele l-a făcut pe tatăl ei guvernator al Parisului, iar pe fratele ei, ducele de Vivonne mareșal. Doamnei de Montespan i s-a dăruit o pensie generoasă pe care a folosit-o pentru acte de caritate și donații. Ultimii ani de viață și i-a petrecut într-o penitență severă. A murit în 1707 la vârsta de
Francoise Athénaïs, Marchiză de Montespan () [Corola-website/Science/313298_a_314627]
-
generală în sectorul Mostar-Višegrad-Drina. În condițiile în care partizanii controlau deja părți importante din regiunile rurale din Bosnia, Croația și Slovenia, partizanii au lansat o ofensivă generală pentru legarea acestor teritorii și cucerirea orașelor principale și drumuri. Pentru ofensiva generală, mareșalul Josip Broz Tito comandă o armată de aproximativ 800.000 de oameni, organizați în patru armate. În plus, partizanii mai aveau și opt corpuri independente de armată. Împotriva partizanilor iugoslavi lupta „Heeresgruppe E” (Grupul de Armată E) condus de generalul
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
însoțitor la împărat, sau la un Mare Secretar în Orașul Interzis (cea mai mare funcție), pentru a fi colectorul de impozit al prefecturii, director adjunct de închisoare, comisarul adjunct de poliție, sau examinator de impozit. Numirile militare au variat de la Mareșal sau șambelan al Gărzii Personale Imperiale, la sergent clasa a III-a, caporal privat de primă sau a doua clasa. Structura formală a guvernului Qing era centrată pe Împărat, conducătorul absolut, care prezida cele șase Departamente (Ministere), fiecare condus de
Dinastia Qing () [Corola-website/Science/313238_a_314567]
-
răniți și dispăruți; cam 20% din trupe. Repartizarea ei pe plajă a cauzat asemenea probleme că Locotenentul General Omar Bradley, comandant al Primei Armate a Statelor Unite(U.S. First Army), la un moment dat s-a gândit să evacueze Omaha, în timp ce Mareșalul de uscat Montgomery s-a gândit să trimită trupele din corpul military V de-a lungul Gold Beach.
Plaja Omaha () [Corola-website/Science/313753_a_315082]
-
Forțelor Armate a emis o declarație pe Facebook în care și-a exprimat dorința pentru păstrarea unității în Egipt , adăugând că, o dată cu această pierdere, țara ar trebui să se consolideze, pentru a putea să aibă securitate și stabilitate. Liderul său, Mareșalul Mohamed Hussein Tantawi a declarat trei zile de doliu pentru creștinii care lucrează în instituțiile de stat. Purtătorul de cuvânt al Partidului Libertății și Justiției din Egipt, Saad Katatni, a spus că o dată cu moartea Papei, Egiptul a pierdut una dintre
Shenouda al III-lea () [Corola-website/Science/313941_a_315270]
-
an a fost transferat în Poitou, de această dată fără o veritabilă putere de decizie. În februarie 1440, după o întrevedere cu Jean d'Alençon, s-a alăturat Pragueriei, o rebeliune a marilor seniori nemultumiți, printre care se numărau și mareșalul de la Fayette și Georges de la Tremoille. Această acțiune a delfinului, pornită din Niort, se explica prin frustrarea cauzată de privarea de responsabilităti în care l-a menținut tatăl său după ce acesta devenise îngrijorat de efectele dezastroase ale "apanajelor" pentru unitatea
Ludovic al XI-lea al Franței () [Corola-website/Science/314774_a_316103]
-
2 mai 1892 în Breslau, (azi Polonia), el fiind al doilea fiu, din cei patru copii ai ofițerului de cavalerie Albrecht Freiherr von Richthofen (1859-1920) și a Kunigundei născută „von Schickfus și Neudorff” (1868-1962). El a fost unul din urmașii mareșalului prusac renumit Leopold von Anhalt-Dessau. Surorile și frații lui Manfred au fost Lothar (1894-1922), Bolko (1903-1971) și Elisabeth, numită Ilse (1890-1963). La vârsta de 9 ani familia se mută la Schweidnitz (azi Świdnica, Voievodatul Silezia de Jos). Tânărul Manfred se
Manfred von Richthofen () [Corola-website/Science/314962_a_316291]
-
în toamnă, componența grupului se schimbă iar, lui Istudor, Constantin și Ilie alăturându-li-se nou-veniții Cristian Luca „Argintaru” (chitară) și Mircea Preda „Burete” (bas). În această formulă este înregistrată în TVR piesa „Erou, erou”, compoziție a lui Istudor dedicată mareșalului Antonescu. Piesa beneficiază și de o filmare, difuzată de Petre Magdin, o singură dată, în cadrul programului de Revelion. Cu Bogdan Cristea revenit la microfon, Voltaj participă la Festivalul „Rock ’91” din Capitală, prima manifestare de gen după Revoluție, prilej cu
Doru Istudor () [Corola-website/Science/318437_a_319766]
-
profesor universitar român de numele căruia se leagă proiectarea primului tanc românesc. Acesta, alături de maiorul Nicolae Anghel, căpitanul Gheorghe Sâmbotin, lt.col. Paul Drăghiescu și inginerul Radu Veres (directorul uzinelor Rogifer, denumite anterior Malaxa), a lucrat la prototipurile vânătorului de tancuri Mareșal. s-a născut în satul Ulești, actualmente parte a satului Condeești din comuna Bărcănești, județul Ialomița și a încetat din viață pe 23 septembrie 1976, în București. În anul 1916 s-a înrolat în Armata Română, fiind repartizat la Școala
Constantin Ghiulai () [Corola-website/Science/320437_a_321766]
-
Doilea Război Mondial, Constantin Ghiulai a fost implicat în proiectele de fabricare și modernizare a autovehiculelor din cadrul Armatei Române, având o contribuție majoră la următoarele proiecte: TACAM T-60, TACAM R-2, vânătorul de care Renault R-35 (transformat), vânătorul de tancuri Mareșal și tractorul rapid cu șenile T-1 pentru artilerie. În luna august a anului 1946, el a cerut și a obținut cererea de trecere în rezervă cu gradul de colonel-inginer. În domeniul civil, Constantin Ghiulai a lucrat pentru Uzinele Vulcan
Constantin Ghiulai () [Corola-website/Science/320437_a_321766]
-
l-au costat pierderea a peste 16.000 de oameni. Toate celelalte poziții fiind rămase sub control rusesc, Nogi a hotărât să abandoneze asalturile frontale în favoarea unui asediu. La 25 august 1904, ziua de după eșecul ultimului asalt al lui Nogi, mareșalul Ōyama Iwao i-a atacat pe rușii conduși de generalul Alexei Kuropatkin în bătălia de la Liaoyang. După nereușita tentativelor de a penetra fortificațiile de la Port Arthur prin asalturi directe, Nogi a ordonat săpătorilor să construiască tranșee și tuneluri pe sub forturile
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
203 metri se afla postul rusesc fortificat de comandă din beton. După cele două înfrângeri costisitoare în tentativele de a cuceri Dealul de 203 Metri în octombrie, Nogi a scăpat de curtea marțială doar prin intervenția personală a Împăratului Meiji. Mareșalul Oyama Iwao considera, însă, intolerabilă permanenta indisponibilitate a Armatei a Treia, și l-a trimis pe generalul Kodama Gentaro să pună presiuni pe Nogi fie să treacă la acțiuni drastice, fie să-l înlăture de la comandă. Astfel, Nogi nu a
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
Stessel, Foch și Smirnov au fost judecați la curtea marțială la întoarcerea la Sankt Petersburg. Nogi, după ce a lăsat o garnizoană în Port Arthur, a condus restul armatei de 120.000 de oameni spre nord pentru a face joncțiunea cu mareșalul Oyama la bătălia de la Mukden. Faptul că japonezii au capturat Port Arthur și că ulterior au câștigat bătălia de la Mukden și bătălia de la Tsushima l-a determinat pe președintele SUA Theodore Roosevelt să depună eforturi pentru a arbitra un tratat
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
Mazowiecki provine dintr-o familie nobiliară poloneză, ce folosea stema Dołęga. A studiat la Liceul Mareșal Stanisław Małachowski (promoția 1946), după care a început să studieze dreptul la Universitatea din Varșovia, dar nu a absolvit. Între 1945 și 1955, Mazowiecki a fost membru al Asociației PAX, o grupare catolică aflată sub controlul comuniștilor, asociație din care
Tadeusz Mazowiecki () [Corola-website/Science/323435_a_324764]
-
cinci armate germane, care urmau să prindă într-o manevră de clește de fiecare parte a proeminenței Kursk. Comandamentul Suprem sovietic, "Stavka", a prevăzut atacul german și a pregătit o defensivă în adâncime, conform teoriei militare a operațiunilor în profunzime. Mareșalul sovietic Gheorghi Jukov l-a convins pe Iosif Stalin că Armata Roșie trebuie să rămână în defensivă și să provoace lupte de uzură cu armata germană. După ce forțele germane aveau să fie suficient de uzate de defensiva sovietică, sovieticii aveau
Bătălia de la Prohorovka () [Corola-website/Science/322864_a_324193]
-
de 11 și 12 iulie. Penetrarea încercată de "II SS Panzerkorps" a reușit să ducă la o pătrundere până la gara Prohorovka și amenința să încercuiască Armata 1 Tancuri sovietică. Gara se afla în inima fortificațiilor Frontului Voronej. La 11 iulie, mareșalul Jukov a ordonat ca la 12 iulie să înceapă o contraofensivă cu cinci armate sovietice, inclusiv două din Frontul Stepa, îndreptată împotriva vârfului de lance. Armatele sovietice, împreună cu Armata 1 Tancuri condusă de general-maior Mihail Katukov urmau să atace forțele
Bătălia de la Prohorovka () [Corola-website/Science/322864_a_324193]
-
politice și a fondat organizații de caritate pentru a sprijini oamenii săraci, orbi și surzi, organizații în care ea a avut un rol activ. În timpul Primului Război Mondial a făcut un spital militar în palatul ei în timp ce soțul ei a fost un mareșal pe frontul de est. Când a izbucnit Revoluția în 1918, toată familia ei a fugit din oraș, dar Gisela a rămas și a luat parte la alegerile din 1919 pentru Adunarea Națională de la Weimar, unde femeilor de peste 20 de ani
Arhiducesa Gisela a Austriei () [Corola-website/Science/322946_a_324275]
-
al regimentului 35 de infanterie și a participat la războiul silezian. Henric a trăit în umbra fratelui său, Frederic cel Mare, și uneori a criticat strategiile militare ale regelui și politica externă. În 1753 și-a publicat memoriile sub pseudonimul "mareșalul Gessler". La 25 iunie 1752 Henric s-a căsătorit cu Prințesa Wilhelmina de Hesse-Kassel în Charlottenburg, însă nu au avut copii. Henric a locuit la castelul Rheinsberg primit în dar de la fratele său. În ciuda faptului că era căsătorit, pasiunea sa
Prințul Henric al Prusiei (1726-1802) () [Corola-website/Science/323927_a_325256]
-
Primului Imperiu francez, declanșând Războiul celei de-a Patra Coaliții. A murit în timpul angajamentului de deschidere a războiului, în Bătălia de la Saalfeld. Louis Ferdinand a fost la comanda celor 8.300 de oameni care au avansat împotriva corpului V al mareșalului Jean Lannes în timp ce aceștia încercau să iasă din trecătorile Munților Pădurea Turingiei. În această luptă mareșalul a angajat o forță franceză mult mai mare (12.800 de oameni), condusă de Lannes însuși. Francezii au avut la picioare un sol mai
Prințul Louis Ferdinand al Prusiei (1772–1806) () [Corola-website/Science/323931_a_325260]
-
a războiului, în Bătălia de la Saalfeld. Louis Ferdinand a fost la comanda celor 8.300 de oameni care au avansat împotriva corpului V al mareșalului Jean Lannes în timp ce aceștia încercau să iasă din trecătorile Munților Pădurea Turingiei. În această luptă mareșalul a angajat o forță franceză mult mai mare (12.800 de oameni), condusă de Lannes însuși. Francezii au avut la picioare un sol mai mare în timp ce prusacii au avut în spate râul Saale, care făcea retragerea dificilă. Aflat în netă
Prințul Louis Ferdinand al Prusiei (1772–1806) () [Corola-website/Science/323931_a_325260]
-
Anastasiu și soția sa, Ecaterina, care sunt considerați ctitori ai catedralei și au fost înmormântați în subsolul acesteia. Au donat sume importante de bani și personalități ca Traian Corodeanu, filosoful și scriitorul Ion Petrovici (fost ministru al culturii și cultelor), mareșalul Ion Antonescu și generalul Dumitru Dămăceanu. În ianuarie 1941, s-a pus în circulație un timbru-cărămidă din vânzarea căruia s-au obținut fonduri pentru înălțarea noului edificiu. În mai 1941, generalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român, a donat în nume
Biserica Sfântul Gheorghe din Tecuci () [Corola-website/Science/323976_a_325305]
-
unele porțiuni din fundație. Oradea a fost eliberată de sub stăpânirea otomană în anul 1692, de către austrieci, cu aceștia venind și iezuiții. Pe locul fostei biserici Sf. Egidiu a fost construită una nouă. În această biserică a fost înmormântat în 1714 mareșalul Friederic de Lovenburg, iar în 1759 prefectul iezuit Francisc Polentari. Osemintele lor se află sub pardoseala bisericii, locurile respective fiind marcate cu câte o lespede, prefectul iezuit în mijlocul bisericii, respectiv mareșalul în partea de est. Odată cu întemeierea Episcopiei Greco-Catolice de
Biserica Seminarului Greco-Catolic din Oradea () [Corola-website/Science/319467_a_320796]
-
nouă. În această biserică a fost înmormântat în 1714 mareșalul Friederic de Lovenburg, iar în 1759 prefectul iezuit Francisc Polentari. Osemintele lor se află sub pardoseala bisericii, locurile respective fiind marcate cu câte o lespede, prefectul iezuit în mijlocul bisericii, respectiv mareșalul în partea de est. Odată cu întemeierea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea în 1777, împărăteasa Maria Terezia a transferat biserica pentru catolicii români. Cerând episcopul greco-catolic Ignațiu Darabant cedarea complexului pentru un seminar (lucru care s-a și întâmplat în 30 ianuarie
Biserica Seminarului Greco-Catolic din Oradea () [Corola-website/Science/319467_a_320796]