5,303 matches
-
apelez la Oedip pentru a afla că, peste o clipă, o vietate va muri și alta va slobozi din gușă un țipăt fericit. Și daca e adevărat că bucuria se naște din suferință, din ce tenebre au ieșit statuile de marmură fericită ale Greciei antice? Și cît datorează Elada propriei ei arte? E atît de evident că fiecare creator Își modelează opera, Încît pierdem din vedere că, la rîndul ei, opera Îl modifică pe cel ce-a creat-o. Nu Încape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
aceasta În piramidă. Nu ascund același lucru și statuile grecești? Ele sînt atît de senine, Încît nu-mi pot alunga gîndul că au și un sens de piramidă, cu toate că ar fi greu de imaginat un sfinx egiptean În acea frumoasă marmură de Pentelic din care s-au cioplit monumentele Atenei și care cu vremea se Îngălbenește ca hîrtia veche. În definitiv, piramidă e tot ce opunem nisipului. Tot ce neagă nisipul. PÎnă și dorința de a-mi căuta cu orice preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
se Încîlci În labirintul nici unui succes. Tezeu iese din peripețiile sale grăbit să nu facă nimic durabil, care să-l Împiedice de a pleca mai departe. Iar regretul, iată o noțiune necunoscută lui Tezeu. Memoria sa? Cum curge apa pe marmura fîntînilor vechi fără să lase nici o urmă. Zeița Mnemosyne nu-i produce neplăceri ca altora. El se retrage din orice Încearcă să-l rețină și se leapădă de orice nostalgie. Nu se lasă prădat de timpul care trece. Fiecare plecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
de ce a contempla marea și a contempla Parthenonul sînt gesturile unui om care se Împacă greu cu moartea și care, În amîndouă, caută aceeași speranță, interesat de soarta sa nu a zeilor. Lumea elină a iubit la fel marea și marmura tocmai pentru că e o lume făcuta pe măsura omului. Dar mi se pare prea vagă ideea că sculptorii ei au umanizat divinul. Statuile ne dovedesc că zeii au fost aduși printre oameni de o lume pentru care nu exista nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mi se pare prea vagă ideea că sculptorii ei au umanizat divinul. Statuile ne dovedesc că zeii au fost aduși printre oameni de o lume pentru care nu exista nimic mai rău decît a Înceta să trăiești. Ea Întoarce În marmură obrazul dinspre zei, Însă numai pentru a-și mărturisi setea de viață. Si eu, privind marea, o fac, probabil, cu aceeași teamă ascunsă ca și grecul care, fixînd Îndelung marmura, sfîrșea prin a se crede zeu; mă simt ca Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mai rău decît a Înceta să trăiești. Ea Întoarce În marmură obrazul dinspre zei, Însă numai pentru a-și mărturisi setea de viață. Si eu, privind marea, o fac, probabil, cu aceeași teamă ascunsă ca și grecul care, fixînd Îndelung marmura, sfîrșea prin a se crede zeu; mă simt ca Într-un templu unde soarele, apa, pescărușii ce țipă fericiți și ucid, nisipul pe care merg gîndindu-mă că speranța liniei sinuoase nu poate fi alta decît linia dreaptă, toate Îmi vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cu Dumnezeu. Muntele Înseamnă o nevoie de transparență. Memoria Își pierde din greutate, fără să dispară, și aripile pline de pămînt nu mai doi. Iubim În cîmpie și ne Îmbătăm de puritate pe Munte. Acolo se află Parthenonul, ruinele de marmură, singurătatea În care Înflorește o Înțelepciune plină de soare, Prometeu legat de coloanele albe, Sisif urcîndu-și stînca spre vîrful Acropolei și Oedip lovind cu bastonul pe cărarea pietroasă ca să nu se rătăcească și murmurînd continuu „Omul”, „Omul”, „Omul”... Statuile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
va izbuti cineva, lovind-o cu o daltă, s-o facă să surîdă, va deveni chiar zeu, un zeu cu orbitele goale Întoarse spre neant... În tablourile Renașterii florentine, chiparoșii pîlpîie ca o flacără sub un cer care amintește puritatea marmurilor grecești. Nu voi găsi, probabil, un simbol mai bun pentru a spune că focul furat de Prometeu a ars totdeauna jos, În partea care ne deosebește de zei, care moare și speră, care se teme și ridică piramide, care suferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
că În același pămînt se află și viața, și moartea, și seva hrănitoare, și indiferența și dacă grecii au lăsat neatins pămîntul colinelor pe care și-au construit templele au făcut-o tocmai simțind că totul depinde de ce va spune marmura de deasupra. Condiția lui Anteu e să nu se Înstrăineze de pămînt. Dar după ce a atins pămîntul, el e cel care trebuie să lupte. Zeița Geea poate cel mult să-i Învioreze mereu forțele. Dacă le va folosi bine sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
tablouri cum m-aș uita la arbori Într-o pădure. Ce alt nume, dacă nu al lui Apolo, să dau acestei zile limpezi? Religia lui e a unui „popor estetic” care, omorînd Minotaurul, i-a ascuns cadavrul În temple de marmură; pentru ochiul elin, lumina cade seara În ruine, iar noaptea face parte dintre lucrurile barbare... Observ Însă că Încep să vorbesc despre Apolo cum aș vorbi despre surîsul femeilor primitive pictate de Gaugain În Tahiti, cu trupurile vegetale parcă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
care grecii și-au creat zeii și cele după care și-au creat statuile nu există nici o deosebire esențială. Olimpul constituie mai degrabă o formă a artei decît a spaimei. Zeii lingușiți de Pindar au trecut fără nici o dificultate În marmură. Aristofan exprimă foarte bine acest lucru În Pacea: Pe Apolo! Nu știam că Fidias e rudă cu această zeiță. Acum știu de ce e atît de frumoasă!... Și dacă era de ajuns ca grecul să coboare privirea pentru ca șarpele zdrobit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
fără Îndoială, ei nu te osîndesc la moarte pentru asemenea fapte, adaugă el... Auzind nisipul scîrțîind sub tălpile lui Belerofon, ar trebui totuși să ne aducem aminte că pentru omorîtorul Himerei melancolia este mai degrabă un viciu labirintic. Există printre marmurile de după Praxitele piese care mă emoționează profund deși nu aparțin marii sculpturi grecești. O tristețe ciudată emană din ele, În ciuda eforturilor de a zîmbi ostentativ. E tocmai momentul În care Belerofon pătrunde În deșertul melancoliei sale, renegîndu-și aventurile. Inima lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
a avut grijă să se oprească la timp. În locul vorbăriei despre curaj, ajunge un gest care să destrame alibiurile confortabile. Dacă-l citim pe Aristofan, vom afla că femeile ateniene nu arătau cum ni le propun siluetele de pe friza Parthenonului; marmura a păstrat chipuri de o nobilă simplitate, În vreme ce, În realitate, se pare că atenienele nu disprețuiau deloc, dimpotrivă, un gen de cochetărie mai puțin adecvată imaginii noastre despre gustul elin, vopsindu-și părul În galben și colorîndu-și obrajii În roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
după răceala mîinilor că se făcuse noapte... Poate că nu mai sînt nici zei, nici șerpi pe munte... Trebuie să alegem singuri...) Marea. Ulise. Coasta Înspumată de valuri. E suficient să ridic privirea. Grecii nu trișau simțind nevoia să lucreze marmura În formele cele mai pure. Și apoi este inexact că cele două fețe ale lui Ianus sînt la fel. Numai una nu e atentă la pașii care se aud afară. Cassandra Fiica lui Priam și a Hecubei a primit de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
brațul spre Acropole: Priviți, visul lui Fidias va ajunge Între ierburi putrezite prin care mișună șopîrlele! Priviți acele coloane prăbușite și sfărîmate pe jumătate dacă vreți să vedeți cum va arăta frumusețea elină! Zeița frumuseții e o biată fecioară de marmură pe care o vor spăla ploile pînă ce-i vor șterge trăsăturile! Voi care cîntați Între marmurile Parthenonului, opriți-vă o clipă să auziți cum șuieră vîntul printre ruine!... (Dar de ce s-ar fi oprit? Ruinele Parthenonului au influențat lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
acele coloane prăbușite și sfărîmate pe jumătate dacă vreți să vedeți cum va arăta frumusețea elină! Zeița frumuseții e o biată fecioară de marmură pe care o vor spăla ploile pînă ce-i vor șterge trăsăturile! Voi care cîntați Între marmurile Parthenonului, opriți-vă o clipă să auziți cum șuieră vîntul printre ruine!... (Dar de ce s-ar fi oprit? Ruinele Parthenonului au influențat lumea cel puțin tot atît cît Parthenonul neatins de vreme!)... Iată o dramă În care nu găsim nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
chiar lumina care Îl ucide pe Icar; fiară e aventura pentru Ulise. Grecul antic e sfîșiat Între bestii și idealul olimpic. Heracles se bate pentru a-i Întări Încrederea; se luptă pentru seninătatea pe care o va arăta mai tîrziu marmura; Înlătura monștrii din calea zeilor și a oamenilor. Firește, ne impresionează această lume elină care numai În jurul bătăliei de la Salamina a putut să amestece trei glorii ale spiritului; Eschil a luat parte la luptă, Sofocle a dansat la serbarea victoriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Eliconului. Însă a accepta un paradis pierdut Înseamnă pe jumătate o renunțare la efortul pentru fericirea proprie; un prim pas spre Înfrîngere, debarece sînt Întotdeauna mai ușor de construit edenurile fictive decît micile fericiri reale. Și dacă mă reîntorc printre marmurile grecești o fac fără să uit Întrebările pe care această mare mi le-a pus În locul sfinxului... Marmura din paradisul elenic a zăcut În promiscuitate laolaltă cu șopîrlele și cu stafiile zeilor defuncți... istoria au șters-o parca ploile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
prim pas spre Înfrîngere, debarece sînt Întotdeauna mai ușor de construit edenurile fictive decît micile fericiri reale. Și dacă mă reîntorc printre marmurile grecești o fac fără să uit Întrebările pe care această mare mi le-a pus În locul sfinxului... Marmura din paradisul elenic a zăcut În promiscuitate laolaltă cu șopîrlele și cu stafiile zeilor defuncți... istoria au șters-o parca ploile și a supraviețuit numai un alb neîntinat, străin de tot ce s-a petrecut În preajmă... am uitat cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
niciodată noaptea și pe care, numai din pricina vechilor mele himere polare, mi-l imaginez, În prima clipă, avînd claritatea maladivă a unui soare boreal, Înălțat roșu deasupra munților de gheață. Nu mă Întreb ca altădată: de ce n-aș privi o marmură greacă fără să obiectez nimic? Sau: ce mai este Hiperboreea pentru cineva care se teme să surîdă? Știu că trebuie să obiectez. Există, probabil, tot atîtea Elade cîte au fost evocate, iar statuile grecești spun numai ceea ce sîntem În stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
adevărului istoric? Cine ar accepta azi că războiul Troiei a fost o luptă banală Între două triburi? Pașii Euridicei se aud iarăși din urmă, ușori ca un suspin; În clipa cînd am Întors capul nu mai există decît ruinele de marmură și chiparoșii fumegînd Împreună pe colinele arse de soare; Însă chiar un secol grăbit ca al nostru a aflat, se pare, că singurătatea Începe pustiind totul În urmă cum face Proteu... Toate acestea fac parte dintr-o ordine interioară ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
a aflat, se pare, că singurătatea Începe pustiind totul În urmă cum face Proteu... Toate acestea fac parte dintr-o ordine interioară ce mi-a devenit aici și mai limpede; și Înțeleg parcă mai bine nevoia grecilor de a ciopli marmura În statui fericite și de a nu trimite nici un argonaut să demistifice Hiperboreea, cum ar sta cineva În spatele coloanelor Parthenonului și ar șopti: nu credeți În puritatea acestor coloane... Mă uit, poate pentru ultima oară, cum cade Înserarea În golf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
sinucidă. Chinezul a scăpat, Kiril a murit. — O coincidență nefericită, i se putea întâmpla oricui trecea pe stradă prin locul ăla. — Dar i s-a întâmplat lui Kiril. Lui Roman... — Instalatorul polonez? Îl știu, mi-a montat chiuveta asta de marmură, de la falimentul personal al domnului Jicquier. Nu-l cunosc pe domnul Jicquier, îmi pare rău de el, dar dacă știa că stă prost cu banii, nu trebuia să se-ntindă la chiuvetă de marmură. — Când a cumpărat-o, stătea bine
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
mi-a montat chiuveta asta de marmură, de la falimentul personal al domnului Jicquier. Nu-l cunosc pe domnul Jicquier, îmi pare rău de el, dar dacă știa că stă prost cu banii, nu trebuia să se-ntindă la chiuvetă de marmură. — Când a cumpărat-o, stătea bine cu banii. — Lui Roman i-a prezis c-o să moară înecat. Unui campion de înot. Și azi a murit înecat. — Eu am auzit c-a murit îmbătat. — De la cine? — De la madame Agnès, care știe
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
relata întâmplarea la care asistase cu o seară înainte. Așteptând, crispată, gata să vorbească, despre ce? Despre legenda căsătoriei ei cu Marcu Vancea? De clipa când el amuțise, orbit, de apariția andaluză, cu ochii de bitum și obrazul prelung, de marmură albă? Zvelta domnișoară săgetase incurabil, prin simpla apariție, inima bărbatului care își încheiase de mult stagiatura erotică. Apoi, fuga, Parisul, mansarda, nebuniile, sărăcia, biblioteca, doctoratul la Sorbona, întoarcerea, primul copil, momentul când ilustrul cărturar a decis să devină proprietarul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]