4,739 matches
-
aștepte „ora potrivită”... Pentru mulți romantici, ieșirea În universul material implică o provocare, o siluire, o luptă cu obiectele rebele, o spargere brutală a zidurilor. Elementele, chiar și cele mai fioroase, pătrund lin În poemul lui Alecsandri sub hainele unei melancolii luminoase. Fantezia străbate fără dificultate cețurile, pustiurile, natura În totalitate i se așterne, docilă, la picioare. Scrisul nu cunoaște, pe scurt, praguri, obstacole, literatura nu iese, la Alecsandri, dintr-o confruntare, ci dintr-o revărsare lentă și dulce (drăgălașă) a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
exactă, reprezintă Împăcarea dintre cele două elemente (spații) aflate la extremitățile sensibilității lui poetice. Versul domolește agresiunea iernii și dă oarecare consistență visului. „Retras În pace”, Într-o fecundă singurătate, cu rănile Închise, poetul poate, În fine, să-și transcrie melancoliile lui de om Înfricoșat de dezastre. Începutul Pastelurilor sugerează tocmai cadrul și starea ce permite nașterea poeziei. Să cităm cîteva fragmente din Serile de la Mircești: „Perdelele-s lăsate și lampele aprinse, În sobă arde focul, tovarăș mîngîios Și cadrele-aurite, ce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îndeamnă calul meu Să mă poarte ca săgeata unde el știe, și eu!” Nota dominantă a acestui spațiu deschis este exuberanța. În locul vuietului Înfricoșător al crivățului se aude acum clinchetul clopoțeilor. Natura e din nou primitoare, spiritul se vindecă de melancolii: „Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe Răpind sania ușoară care lasă urme albe. Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei Prin o pulbere de raze, prin un nour de scîntei.” O reverie a alunecării și o figură a beatitudinii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Închisoare teribilă: „Singurătatea, tu ești Tiranul carele arzi Inimile omenești Cu urît și cu năcaz. Tu pre mine mă omori, În vreme ce Încă-s viu...” În chiar versurile citate mai este indicat un mărunt demon; urîtul. În vecinătatea Iui stă mîhnăciunea (melancolia, numită Într-un loc milanhonie). Amorul produce mîhnăciune mare. Din aceeași sferă de nenorociri indeterminate face parte năcazul, citat de mai multe ori pînă acum. Iată-l acum intr-o formă paroxistică: năcaz mare. „Năcazul meu este mare Este rău
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trece noaptea asta de durere, Plîng oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la vedere.” Conachi este primul nostru poet astenic. Conachi este primul nostru poem astenic. Romanticii vor da o mai mare identitate lirică acestor nuanțe ale suferinței erotice. Melancolia, sentimentul solitudinii, angoasa sînt simptome curente În poezia lor. N-a dispărut nici plăcerea chinului erotic. Sihleanu spune Într-un vers: „iubesc a mele chinuri și voi a suferi”. Și tot el: „Iubirea pentru mine e numai o durere, Un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
insecurizantă”: „Căci aceasta pare a fi particularitatea spațiului poetic al lui Alexandrescu: loc de retragere, loc de provocare a istoriei, loc de incitație la rebeliune Împotriva prezentului, loc, În fine, În care meditația, reveria nu liniștesc spiritul, ci Îi sporesc melancoliile, incertitudinile”. „Cu productivul, inegalul D. Bolintineanu, poezia română se deplasează spre sud, spre zona orientalo-mediteraneană, acolo unde se amestecă miturile” (cu toate acestea poetul va „ține departe poezia lui sudică de orice mitologie”). În versurile sale natura bosforiană este „În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
proză, apărute în aceeași revistă, adevărate imnuri închinate iubirii și naturii. Dintre acestea se impun atenției versurile de evocare a frumuseții locurilor natale (Ardeal, Cătră podgoria Șiriei), într-un stil apropiat celui din Cântarea României. Notele de pesimism și de melancolie care străbat aceste poeme în proză dezvăluie, mai mult decât restul operei sale, un temperament romantic. Astfel s-ar putea explica și preferința pentru basm, manifestată încă din perioada studiilor la Viena. Un model în această direcție l-a avut
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288090_a_289419]
-
Totală incapacitate de lucru o săptămână"; " Extraordinară conversație cu o minoră de 16 ani la telefon"; "Telefon E.P. Extrem de obositoare. Se impune ruptura"; "E.P., liberă, se propune!! Sit. penibilă. Scap râzând"; 22 april. 1938: "Popea plecată 1, 40 Sibiu. Mare melancolie"; 12 nov. 1938: "Cella Serghi disponibilitate amoroasă"; 30 dec. 1938 (în chenar, n.n.): "Popea 6-8. Delicious. Reapărută după o săptămână. Primo baccio"; 13 febr. 1939: "Popea [...] Totul devine oficial. Trebuie limitat urgent"; 23 iun. 1939: Popea (spaimă dacă vreau să
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a criticului: "12 april. 1935 la 9 1/2, mare criză de ficat. Situația devine cu totul rea. Boala se instalează"; 27 dec. 1935: "Scriu. Pustiu"; 11 april. 1936: "Urât. Solitudine. Nu plec nicăieri"; "Dum., Paști, 12 apr. Urât. Multă melancolie și solitudine"; 24 iun. 1936: 19 aug. 1936: "Boala se instalează"; 1936-1937: "anul boalei și al muncii duble"; 4 sept. 1936: "Rău catastrofal. Gata să cad de mai multe ori"; 5 sept. 1936: " Impresia că e ultima dată când țiu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
politic de la care se inspiră generațiile militante ale veacului nostru, de căpitani și de gardiști. El era poetul, cel mai mare poet al limbii române, de o armonie și de o tristețe care ne îmbăta și ne dizolva reveriile anilor melancoliei; însăși tragedia vieții lui, apropiată de noi, sau chiar contemporană, exercita asupra sensibilității o putere irepresibilă. De cum am sosit la Iași, la liceu, în fiecare duminică mergeam pe urmele sau pe presupusele urme ale marelui poet, ca la niște sanctuare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a tot ceea ce s-ar fi apropiat de un cult al persoanei"110. Se cuvine invocat, în sprijinul observației de mai sus, fenomenul "dedublării" eului, specific sensibilității moderne, care generează o adevărată "nevroză a depersonalizării" (sesizată de Tudor Vianu în Melancolie, spre exemplu), o "alterare a sentimentului de personalitate" (observația e a lui Călinescu) determinată de faptul că Eminescu plasează conștiința într-un plan metafizic 111, și nu în cadrele restrânse ale unei psihologii individuale (ca Lovinescu). Prin urmare, "filosofia" vehiculată
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
trăiește într-o melodramă și, de aceea, caută să iasă din ea. Nici într-un caz deci nu poate fi vorba despre lipsă de intelectualitate, despre paseism și romanțare, de vreme ce acestea sunt "înrămate" într-un roman dilematic, conștient de capcanele melancoliei și de proximitatea permanentă a clișeului (formula lui Paul Cernat, "romanul retro", este de aceea invocată cu folos și pentru romanele în discuție). De la această conștiință critică (cu evidente premise autobiografice) pornește și romanul lovinescian, dezvoltând "o poetică originală, axată
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ambele semnate Ursula Biji. În colaborare cu Al. Andrițoiu, a alcătuit Antologie de poezie canadiană de limbă franceză (1976). Precizată de la început, menținută pe parcursul deceniilor, caracteristica poeziei scrise de Ș. e un lirism în care intră intimitate sobră, confidențe cuminți, melancolie discretă și, mai ales, contemplație interiorizantă. O figurație rurală, în covârșitoare proporție, devine suportul unei sensibilități ușor maladive. Factura versurilor, libere cu moderație, când albe, când rimate, fluente în permanență, la modul minor, adesea elegiace, produce o tonalitate vag simbolistă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289556_a_290885]
-
zăpezilor/clinchet pur// cuvântul/sabie vremii/să lunece-n / oțelită lumină/pe-ale lumii/lunge milenii/sania lunii/ lină să vină// încărunțit de gând/să locuiești/într-un cuvânt” - Poezia). Dintre ipostazele eului liric, cea de structură bacoviană, amestec de melancolie și ironie subtilă, apare în ciclul Catedrala îngenuncheată. Alteori sensibilitatea este apropiată de poezia populară, care îl influențează în structurile unor teme și în expresia prozodică (Ritual). D. scrie, de asemenea în spiritul vremii, poezie patriotică, civică și militantă, larg
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
serial în patru numere), are meritul de a închină la 13 iulie 1909 un numar omagial, ilustrat, pe hârtie velina, memoriei lui Eminescu, reproducând poeziile Atât de fragedă..., O, rămâi, Singurătate, Povestea codrului, O călărire-n zori, Scrisoarea IV, Speranța, Melancolie, Ce te legeni, codrule, Si daca ramuri, Luceafărul (fragment), Strigoii, Mortua est!, Revedere, Sară pe deal, Diana, Călin, Crăiasa din povești. Revista mai publică un interviu cu C. Mille și comentează memorialul unei călătorii în Japonia, scris de un gălățean
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287537_a_288866]
-
de pionieri care vor citi și discuta cu aprindere Întâmplările istorisite. Dar și eu sunt un cititor al cărții - și deși Între mine și cititorii tov. Gica Iuteș stau un bun șir de ani, la care gândind mă prinde parcă melancolia - totuși o să-mi dați voie să-mi spun la rândul meu părerile. Întâi și Întâi vreau să salut cu entuziasm inițiativa autoarei. Cartea aceasta vine ca un dar de «Ziua copilului» și odată cu alte cărți noi apărute, deschide, să sperăm
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de pe strada Lecca, dacă ar avea bunul, cetățenescul gând să-și dea foc caselor, că altfel nu văd cum am putea scăpa de mizeria aceea, ca să devenim un oraș nou, un oraș modern, civilizat”. II. E. Rețeaua stradală. Transporturile „Ce melancolie infinită stârnesc drumurile românești, (...) pustii și desfundate, catifelate de praful gros din care emană, în timpul căldurilor de cuptor, o nedefinită și tulburătoare aromă de valeriană și vanilie, (...) drumuri de o monotonie sfâșietoare, evocând timpuri preistorice prin pitorescul lor primitivism”. Gândurile
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
al XIX-lea. Evocarea, ușor patetică - lucru de înțeles, dacă vom lua în calcul faptul că prințesa și-a redactat memoriile departe de țară, tocmai la Paris - ar fi fost mult mai apropiată de adevăr dacă ar fi descris și „melancolia” cu care locuitorii, orășeni sau nu, porneau la drum după o ploaie sau în timpul unor rafale de vânt. În perioada Modernă, dezvoltarea rețelei stradale a Bacăului surprinde în mod fidel procesul extinderii teritoriale a orașului. Ca peste tot, și în
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
de început este una descriptivă, apelând deseori la versuri de 12-14 silabe și la rima plină; pe o tematică banală, abundă locurile comune și formulările de un comic uneori involuntar. Motivele cele mai frecvente trimit la efemeritatea vieții și la melancolia peisajelor singuratice și tăcute. Odată depășită bariera căutărilor ezitante, versul câștigă în participare afectivă și propune imagini poetice convingătoare, de o cantabilitate calmă (Noapte la Balcic, Morarul, Noapte de Crăciun). Poezia de dragoste, limitată în faza anterioară la o contemplare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287664_a_288993]
-
universul poetic, ce amenința să se pulverizeze în abstract și simbolic, își recapătă consistența, emoția se încarcă de senzualitate, lumea se umanizează: „gust vinul ceresc și asupră-mi coboară/ bucuria celui care se-ntoarce acasă” (Izvorul nostru-i aici). Dar melancolia și presentimentul morții nu întârzie să-și semnaleze prezența: „Scârție lung cariul în pieptul vechi al morii/ unde te duci călătorule?”, rezonanță, parcă, a versului eminescian. Fiorul existenței capătă acum o dimensiune tragică. Iubirea și moartea, pruncul ca speranță, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
acum uitat și închis. Deși parte din echipa unui teatru, Sufleorul n-a trăit nici secunda de geniu artistic, nici dezamăgirea ratării unui rol, nici căderea, nici înălțarea, nici vulnerabilitatea, nici atotputernicia. Pentru el, scena nu are farmecul unei iubite. Melancolia devine pentru Actor un secret pe care n-are cui să-l împărtășească, devine esență a vieții și a tragicului care-l ridică din costumul de bufon la înălțimea stelelor. Cuvântul este cel care urmărește acțiunea, care o completează, care
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
un plâns, ca o chemare, același sunet care-n alte momente ale spectacolului va căpăta diferite forme, același sunet care va deveni ecou în Macbeth, cucuvea, presimțire a morții, vibrație a timpului, zbucium în spațiu și-n gând, vals și melancolie, cânt de menestrel și oglindă spartă, voce de femeie care îngână și voce de sfârșit care nu se mai amână. Cortina roșie, grea, se trage îndărăt și-n spatele ei scena tot goală. Din stânga o lumină de serviciu, poate o
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
care autorul și-l imaginează îndepărtează rugozitățile realității cotidiene, pentru a se împlini prin ceea ce arta are mai profund, adică prin Viața cu înălțările, cu prăbușirile ei. Iar metaforele la care autorul apelează, expresia poetică, gândurile fugare, uneori stăpânite de melancolie, alteori supuse confesiunii lipsite de menajamente sau de condescendență acestea și multe altele dau textelor lui Alexa Visarion alura memorialisticii. Un exemplu, luat la întâmplare: Multe etape ale copilăriei mi s-au sădit în memorie, cum altele m-au însoțit
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
interior dominat de spații scenice suprapuse, colțuroase, aspre, cu zone copleșite de umbre negre, mistuitoare, propice dramelor incomunicabilității și conjugale; starea de depresiune e agravată de o dominantă morală (triunghiul conjugal, patima înavuțirii); mediul e de o monotonie aparent-mediocră, aici melancolia devine deznădejde și plictisul suferință; totul e înecat în ceață, praf, vârtejuri de zăpadă, șuvoaie de negru, alb, albastru, violet, galben. Natura este expresia unei dezorganizări sufletești, a unei nevroze, spațiul este infinit, de o tristețe armonioasă, parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
dorinți. Contactul cu natura cu pădurile, cu revărsările apelor, cu lupii ce întârziau în sat, flămânzi, în nopțile lungi de iarnă -, cu oamenii, a căror viață păstra valorile tradiției, m-a marcat. Mi-a rămas imaginea vitalității satului. Ritmul vieții, melancolia și încrâncenarea, contrastele provocate în oameni de schimbarea vremurilor. Am trăit alături de ai mei atât pe apa Moldovei, între Rădăuți și Dărmănești, la Milcov, lângă Focșani, în revărsările Șomuzului, la Arghira, aproape de locul unde Sadoveanu a plăsmuit Nada florilor sau
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]