KorAP: Find »[drukola/base=murmura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...179 180 181 ...188 >

4,695 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373

jos. Am observat că avea o mână încleștată strâns. Puteam auzi răsuflarea agitată care precede lacrimile. - Vrei să spui că am consumat, am zis încet. Propoziția asta trebuie să fie numai la timpul trecut. Pauză. Sunt treaz, nu? - Nu prea, murmură ea. Arăți jalnic. - Ascultă. Am făcut un gest inutil. Beau suc și răsfoiesc ziarele. Brusc, și-a revenit. - O, las-o, las-o, las-o moartă. - Și de ce-o suni pe nevasta lui Jay și-o întrebi... - N-aș

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
pe Helen dacă tu nu te-ai droga din nou, zise ea cu o voce stridentă, chinuită. Se opri, respirând sacadat, să se calmeze. - Nu am chef de asta acum. Hai s-o lăsăm moartă. - Mi se pare rezonabil, am murmurat, amabil, întorcându-mă la ziare. Am încercat să sorb o înghițitură bună, dar sucul s-a revărsat peste buza paharului, așa că l-am pus pe masă cu mâna tremurândă. Înfuriată de tonul meu relaxat, Jayne se dezlănțui încă o dată. - E

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
ale lui Sarah și întorcându-se la Robby. Și de ce porți tricoul ăsta? îl întrebă ea pe nepusă masă. - Ce are? am intervenit, de fapt apărându-mă pe mine însumi. - N-avem voie să mergem costumați la școală, ai uitat? murmură Robby îmbufnat. Ai uitat? întrebă el acuzator. Se referea la un e-mail trimis părinților de Halloween. Deși erau programate distracții după-amiaza, școala ne avertizase ca elevii să nu poarte costume, preferând să vină ca „ei înșiși“. Școala aprobase inițial costume

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
vine să cred că te-am întrebat asta. Ne știm de peste cincisprezece ani și nu-mi imaginam c-o să ajung vreodată să te întreb una ca asta. - Sunt un tată și un soț dedicat, am zis eu foarte mândru. - Da, murmură Binky ezitant. Da. Am plusat, să-i spulber orice îndoială. - Și predau. - De necrezut. - Am doar o săptămână de când sunt la facultate, dar puștii mă iubesc. Circulă legenda că la cursul meu au încercat să se înscrie mai mulți studenți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-ți stârnesc apetitul sexual, de ce nu tremuri de plăcere? S-a mai înmuiat când m-am ridicat, apoi ne-am sărutat. M-am pierdut din nou în senzațiile pe care mi le provoca. - Dumnezeule, cu ce te-ai dat? am murmurat. Mirosul ăsta, mă duce înapoi în timp. - Unde? Îi lingeam buzele. - Înapoi, pur și simplu. În trecut. Îmi retrăiesc întreaga adolescență. - Doar cu strugurelul ăsta? - Da, am oftat. La fel ca mandarinele lui Proust. - Vrei să zici madlene. - Da, ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
nu glumeam. - De regulă câinii nu prea rod genul de flori pe care le are domnișoara Dennis. Eram la periferia curții. - Nu cunoști câinele ăsta, am zis. Nici nu știi de ce e capabil. - Chiar...așa? l-am auzit pe grădinar murmurând. - Am găsit ceva straniu pe câmp astă-noapte. Am pășit peste o lespede joasă de beton și acum ne aflam acolo unde fusese piatra de mormânt și unde cineva săpase o groapă (scenariul meu cel mai opimist). I-am arătat brazda

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
asociată cu vederea unor mortăciuni. - Asta mă întrebam și eu. - Pare, ăă, noroi. - Nu-i noroi. E o scurgere. - E ce? - Scurgere. E o scurgere lipicioasă. Mi-am dat seama că repetasem cuvântul de trei ori. Grădinarul se strâmbă. Îngenunchind, murmură câteva supoziții inaudibile. M-am uitat din nou la îngrijitor, care tocmai punea cioara într-o găleată albă de plastic. Un vânt călduț vălurea apa din bazin, iar norii albi treceau grăbiți pe cer, acoperind soarele și întunecând locul în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
direcția noastră. Părea să mai caște o dată, în schimb și-a întins capul înainte, odihnindu-se leneș pe verandă, cu limba atârnându-i din gură. - E cam, hm...bipolar, i-am spus grădinarului. - Da, parcă ar avea o problemă...cumva, murmură grădinarul. N-am zis nimic. - O să ud locul ăsta cu furtunul... și să sperăm că nu se va mai întâmpla. (Ba da, am auzit șoapta pădurii.) Cam la atât s-a rezumat conversația noastră. Nu mai avea cum să ducă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Un mic cutremur interior, apoi am acceptat realitatea sâmbetei mele. Am privit involuntar spre peretele casei unde era Omar, iar vopseaua de culoarea somonului descătușă ceva în mine, ducându-mă undeva în trecut. Jayne continuă. - Da, sigur, la mall... am murmurat a încuviințare. - Trebuie să te întreb ceva și nu vreau să te superi. Zâmbetul dispăruse. - Iubito, sunt întotdeauna furios ca tu să nu mă poți supăra. - Ai băut astăzi? Am inspirat adânc. Lipsa asta de încredere era oribilă. Dar era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
mai întrebi de ce? zise Robby aprins, hotărât. Am aruncat o privire scurtă în oglinda retrovizoare și l-am văzut pe Robby foarte afectat. Mi-am îndreptat privirea spre CD-ul cu Backstreet Boys. - Nu înțeleg de ce ascultați porcăria asta, am murmurat. Ar trebui să vă cumpăr niște CD-uri. Să ascultați ceva ca lumea. Springsteen, Elvis Costello, The Clash... - Cine dracu’ mai e și Elvis Costello? Ieșisem de pe autostradă și ne îndreptam spre mall-ul de pe Ophelia Boulevard când Robby mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
să mă deranjeze. Mi se părea că citisem despre un astfel de caz. Și -... Kimball deschise exemplarul cărții mele care se afla în poala sa - ... la pagina 131 și 132 în American Psycho... - Un boschetar negru a fost orbit. Am murmurat asta mai mult pentru mine. Kimball dădu din cap. - Și avea un câine căruia Patrick Bateman i-a rupt picioarele. Privi iarăși la notele sale și continuă: - În iulie, Sandy Wu, un băiat care onora comenzile la domiciliu pentru un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
un gest calculat și gratuit, care-mi displăcea. - Următoarea victimă din carte e Paul Owen. - Și? Kimball făcu o pauză. - Există un Paul Owen în Clear Lake. - Clear Lake e doar la douăzeci și trei de kilometri de-aici, am murmurat. - Domnul Owen se află acum sub supravegherea și protecția poliției. Și sperăm că dacă apare cineva dubios, vom fi în stare să punem mâna pe el. Pauză. De aceea n-am comunicat presei aceste conexiuni ale noastre. În acest moment

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
suspectam că e din cauza infecției auriculare.) Amândoi au stat în mâini și s-au ghemuit în „poziția pietrei“. Iar pentru final Zoe și Ashton au ținut pe frunte niște perne lunguiețe până când adulții au început să aplaude. „Ce drăguț“, am murmurat chiar în urechea lui Nadine Allen, fără să fi realizat până atunci că stătea lângă mine, cu o mână pe spatele meu. Mi-a zâmbit generos (un rictus de la Klonopin), după care a încercat să-l îmbrățișeze pe Ashton, care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
dădu din umeri. - Probabil că nu. Se duce și stă în fața calculatorului. Se zgâiește la drăcovenia aia toată ziua. Gardner se gândi la ceva o vreme. În cele din urmă tot dă de mine. - E o lume cu totul diferită, murmură Huntington. Au deprins un set de aptitudini cu totul nou, deosebindu-se radical de noi. - Știu cum să proceseze informațiile vizuale. Gardner dădu din umeri. Mare căcat. Eu, personal, nu sunt impresionat. - Habar n-au să pună ideile într-un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Au deprins un set de aptitudini cu totul nou, deosebindu-se radical de noi. - Știu cum să proceseze informațiile vizuale. Gardner dădu din umeri. Mare căcat. Eu, personal, nu sunt impresionat. - Habar n-au să pună ideile într-un context, murmură iarăși Huntington, tot mai relaxat după ce trase adânc un fum dintr-un alt joint. Încă nu terminaserăm primele două țigări și eram deja luați bine. - Sunt dependenți de fragmente. - Însă nu sunt mai avansați ca noi, tehnologic vorbind. Mitchell spusese

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
a avea dificultăți interpersonale, iar cuplului i s-a arătat un desen al fiului lor înfățișând un ornitorinc și li s-a spus că un ornitorinc obișnuit ar trebui să arate „mai puțin dezechilibrat“. La un moment dat Jayne a murmurat: - Eu practic yoga, apoi am citit o compoziție scrisă de Sarah care ne-a cam tulburat: „Mi-am dorit să fiu un porumbel,“ ceea ce a făcut-o pe Jayne să izbucnească în lacrimi, iar eu m-am uitat în tăcere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
firesc. - Iubito, e timpul să mergi la culcare, am zis, apoi uitându-mă spre Robby: Și tu ar trebui să termini cu jocul și să te culci, Robby. E târziu. - Nu trebuie să-ți faci griji că nu dorm destul, murmură el. - E treaba mea să-mi fac griji, am zis. Se întoarse de la televizor și îmi aruncă o privire tăioasă. - Pentru cine? - Păi, am zi eu cu o voce blândă. Pentru tine, băiete. Mormăi ceva și se întoarse din nou

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
puțin severi. Devenisem mai simpli, ancorați, nimic nu trepida și nu ne panica aici, eram între noi doi, dorind să fim tandri unul cu celălalt. - La început omul ia o băutură, apoi băutura ia o băutură, apoi băutura ia omul, murmură ea. Am zâmbit în semn de scuză. A comanda ceva de băut constituise un lucru atât de natural încât nici nu mă gândisem ce importanță avea. Fusese involuntar. - Îmi pare rău... - De ce trebuie să bei? întrebă ea. - Votca mea de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
doar pentru o zi sau două, am zis eu. - Foarte bine. Sper să te duci. Brusc, am întrebat-o: - De ce vrei să rămâi cu mine? - Pentru că... A oftat. Pentru că...te înțeleg, cred. - Dar nu fac decât să te dezamăgesc, am murmurat, vinovat. Nu fac decât să-i dezamăgesc pe toți. - Ai potențial. S-a oprit. Comentariul vag a fost transformat în altceva de tandrețea ei. Era o vreme când mă făceai să râd și erai...cald... Altă pauză. Și cred că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
eforturi? Pauză. Vreau să zic la început... Altă pauză. Înainte de a ne despărți. - Nu știu. Era singurul răspuns la care mă puteam gândi. Eram prea tineri? am încercat eu. Crezi că asta era? - N-ai crezut niciodată în sentimentele mele, murmură ea, mai mult pentru ea. Nu cred că ai crezut că-mi place de tine cu adevărat. - Nu-i adevărat, deloc, am zis. Te-am crezut. Știam asta. Pur și simplu...nu eram pregătit. - Și acum ești? După o ședință

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
cu atâta tristețe că de-abia mai puteam vorbi. Trebuie să fac un efort mai mare, dar și tu ar trebui să încerci să m-ajuți...vreau să mă crezi... - Totul s-a schimbat de când te-ai mutat cu noi. Murmura acum. Încerca să nu-și lase buzele să tremure. - Știu, știu. - Te-am urât. - Știu. - Și mă sperii. Ești nervos tot timpul. Nu suport. - Totul se va schimba. Mă voi schimba, bine? - Cum? De ce? Pentru ce? - Pentru că... Apoi am realizat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
moment a început să plângă - când a realizat că ceea ce era pe hol nu era câinele lui. Am insistat. - Victor, vino aici. Vino aici, Vic. Era doar alcoolul care făcea concesii. Conform lui Robby, în momentul acela m-a auzit murmurând: - Nu se poate. Avea un metru și era acoperit de păr în șuvițe negre și blonde și se deplasa pe niște picioare care nu erau vizibile. Când jetul de lumină l-a surprins a scos un alt sâsâit. S-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Nu era o păpușă - o pasăre - sub patul din dormitor? M-am întors de la Marta și Sarah și am zis asta cu o voce scăzută. - De ce-ar fi păpușa sub pat, domnule? - Deci mai e în casă? am întrebat, murmurând ca pentru mine. - Domnule, ce mai e în casă? O’Nan mă întrebă asta cu un soi de răbdare încrâncenată. Clarke se uita la mine de parcă i-aș fi irosit timpul. Și ce avea de gând să facă? m-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
cele întâmplate în casă. Nu-mi amintesc nimic din toate astea. Tot conform scriitorului: Jayne își bea cafeaua în timp ce i se făcea machiajul. Soția mea a găsit că reacționasem prompt și mi-a mulțumit. Soția ta e o fraieră, a murmurat scriitorul. Ai declarat, încercând să nu te bâlbâi: - Vom rămâne aici până te întorci - vreau să mă asigur că cei mici sunt în siguranță. Nu i-ai răspuns lui Jayne când te-a întrebat: - În siguranță față de ce? Nu doreai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
să accept că toate astea se întâmplă, cred, și a culminat cu acest...eveniment de azi-noapte și...iată-mă aici - vreau să zic iată-ne - pentru...pentru că vreau ca aceste evenimente să înceteze. - Altfel cunoscute ca evenimente inexplicabile. - Da, am murmurat, zgâindu-mă la terenul plat și dezolant de dincolo de autostradă. Evenimentele inexplicabile, am murmurat. Simțind că terminasem ce aveam de povestit, Miller își schimbă ușor poziția în separeu și zise: - Tehnic vorbind, domnule Ellis, sunt un demonologist. Dădeam din cap

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]