KorAP: Find »[drukola/base=musulman & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...179 180 181 >

4,521 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

măsură confecționată de facțiunile comuniste disidente, În interes propriu. Cu toate acestea, schimbările erau reale. Bulgaria a evitat o catastrofă În genul celei care a lovit ulterior Iugoslavia: pe 29 decembrie 1989, pe fondul unor furioase proteste cu caracter naționalist, musulmanii și turcii au primit drepturi depline, egale cu ale celorlalți cetățeni. În 1991, Mișcarea pentru Drepturi și Libertate, un partid predominant turc, avea deja suficientă susținere electorală pentru a influența formarea unei majorități În parlamentul țării. De ce s-a prăbușit

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
făcuseră parte din Imperiul Austro-Ungar (În care a fost inclusă și Bosnia, dar mai puțin timp). Partea de sud a țării (Serbia, Macedonia, Muntenegru și Bosnia) s-a aflat timp de secole sub stăpânirea turcilor otomani, de unde numărul mare de musulmani pe lângă sârbii majoritar ortodocși. Dar aceste diferențe istorice (deși autentice și accentuate de al doilea război mondial) s-au atenuat În deceniile următoare. Transformarea economică a pus În contact, În orașe ca Vukovar sau Mostar, populații rurale până atunci izolate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de minorități. Cei 580.000 de sârbi care trăiau În Croația În 1991 reprezentau 12% din populația republicii. În același an, Bosnia era 44% musulmană, 31% sârbă și 17% croată. Chiar și micul Muntenegru era un amestec de muntenegreni, sârbi, musulmani, albanezi și croați - pe lângă cei care s-au declarat la recensământ „iugoslavi”. Locuitorii zonelor multietnice aproape că nu remarcau naționalitatea sau religia prietenilor și vecinilor. Căsătoriile „mixte” erau din ce În ce mai des Întâlnite. Într-adevăr, liniile de demarcație „etnice” din Iugoslavia nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
exagera rolul creștinismului ortodox), ele erau din ce În ce mai atenuate. Deși iugoslavii din generația mai veche aveau În continuare prejudecăți (Franjo Tudjman, viitorul președinte al Croației, era de un ecumenism notoriu În această privință, disprețuindu-i fără deosebire pe sârbi, evrei și musulmani), singura discriminare generalizată din ultima vreme era probabil cea care-i viza pe albanezii din sud, categorisiți de mulți sloveni, croați, sârbi, macedoneni și muntengreni drept leneși și delincvenți. Opinia era larg Împărtășită În Serbia 3. Aceasta, din varii motive

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Serbiei medievale În calea oștirilor turcești și locul unei bătălii istorice În 1389. Pentru unii intelectuali și politicieni sârbi, preponderența albanezilor În regiune era așadar o amenințare demografică și o provocare istorică - și amintea de faptul că În Bosnia Învecinată musulmanii deveniseră majoritari În locul sârbilor. Aceștia din urmă păreau că pierd teren În defavoarea minorităților altădată supuse, care beneficiaseră de egalitatea federală aplicată riguros de Tito4. Kosovo era deci o problemă potențial explozivă, din motive prea puțin legate de sfada balcanică „veche

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
statul secesionist. A urmat un război mult mai sângeros Între Croația și rebela ei minoritate sârbă (sprijinită de armata „iugoslavă”, adică Serbia și Muntenegru), care a durat până la un efemer armistițiu mediat de Națiunile Unite la Începutul anului următor. După ce croații și musulmanii din Bosnia s-au pronunțat pentru independență În martie 1992, sârbii bosniaci au declarat război noului stat și au trecut la crearea unei „Republici Srpska”, din nou cu sprijinul armatei iugoslave, asediind o serie de orașe bosniace și mai cu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
noului stat și au trecut la crearea unei „Republici Srpska”, din nou cu sprijinul armatei iugoslave, asediind o serie de orașe bosniace și mai cu seamă capitala, Sarajevo. În paralel, În ianuarie 1993 a izbucnit un alt război civil Între musulmanii și croații din Bosnia: aceștia din urmă au Încercat să creeze un mic stat efemer În regiunea preponderent croată Herțegovina. Iar la sfârșit, după ce aceste conflicte s-au stins (războiul sârbo-croat a reizbucnit În 1995, când Zagrebul a reușit să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Înainte de ascensiunea lui Miloševiæ, nici una dintre minoritățile etnice sau religioase nu manifestase o dorință susținută de a avea instituții separate. Dar, când republicile nordice s-au desprins de federație, chestiunea a revenit la ordinea zilei. După 1991, era firesc ca musulmanii și croații din Bosnia să prefere suveranitatea, și nu statutul de minoritate În ce mai rămăsese din Iugoslavia luiMiloševiæ; ei au votat Întocmai la referendumul de la sfârșitul lui februarie 1992. Dar sârbii din Bosnia, expuși de luni Întregi aluziilor Belgradului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de luni Întregi aluziilor Belgradului la masacrele ustașilor și la un viitor jihad musulman, preferau, se Înțelege, unirea cu Serbia (sau, cel puțin, autonomia locală) unui statut minoritar În cadrul statului musulmano-croat condus de la Sarajevo. Când Bosnia (adică liderii croați și musulmani; sârbii au boicotat referendumul și votul În parlament) și-a declarat independența În martie 1992, soarta republicii a fost pecetluită. Luna următoare, liderii sârbilor bosniaci au proclamat Republica Srpska, iar armata iugoslavă a intervenit, ajutându-i să Își apere și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
trei milioane de oameni din Iugoslavia (o optime din populația fostei federații) s-au refugiat În străinătate. Comunitatea internațională era așadar la curent cu tragedia iugoslavă - transmisă, de altfel, În direct de televiziunile din lumea Întreagă, cu imagini cutremurătoare ale musulmanilor Înfometați din Închisorile sârbe - și chiar mai rău. Europenii au fost primii care au Încercat să intervină, trimițând În Iugoslavia o delegație de miniștri ai Comunității Europene În iunie 1991 - de când datează gafa istorică a nefericitului Jacques Poos, ministrul de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
neutră a comunității internaționale favoriza În practică agresorul: embargoul la livrările de arme aplicat Iugoslaviei nu i-a stânjenit cu nimic pe sârbi, care puteau apela la solida industrie de armament a fostei federații, dar i-a defavorizat drastic pe musulmanii din Bosnia și acest lucru explică o mare parte din pierderile lor militare substanțiale dintre 1992 și 1995. Singurul succes concret al comunității internaționale Înainte de 1995 a fost instalarea unei forțe de protecție ONU numărând 14.000 de soldați În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-i tempera pe sârbi, le oferea acum protecție suplimentară. Încurajate de lașitatea occidentalilor, pe 11 iulie forțele sârbilor bosniaci conduse de Mladiæ au pătruns sfidător În una dintre „zonele sigure” ale ONU, orașul Srebrenica din estul Bosniei, plin de refugiați musulmani Înspăimântați. Srebrenica era „protejată” oficial nu doar de mandatul ONU, ci și de un contingent de menținere a păcii format din 400 de soldați olandezi Înarmați. Dar când oamenii lui Mladiæ au intrat În oraș, batalionul olandez a depus armele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și a stat deoparte În timp ce trupele sârbe triau comunitatea musulmană, selectându-i pe bărbați. A două zi, după ce Mladiæ și-a dat „cuvântul de ofițer” că oamenilor nu li se va face nici un rău, soldații lui i-au dus pe musulmani (printre care se aflau și băieți de numai 13 ani) pe câmpul de la marginea orașului și, În patru zile, i-au Împușcat aproape pe toți (7.400). Soldații olandezi s-au Întors teferi acasă. Srebrenica era cel mai grav caz

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Convorbirile de pace au Început pe 1 noiembrie la baza aviatică americană din Dayton, Ohio, și s-au Încheiat trei săptămâni mai târziu cu un acord semnat la Paris, pe 14 decembrie 19957. Tudjman reprezenta Croația, Alija Izetbegoviæ vorbea În numele musulmanilor din Bosnia, iar Slobodan Miloševiæ a semnat atât pentru Iugoslavia, cât și pentru sârbii bosniaci. Din perspectiva americanilor, Dayton Însemna găsirea unei soluții la războaiele iugoslave care să nu implice o Împărțire a Bosniei. Divizarea Bosniei ar fi Însemnat o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
vecină, formând Serbia Mare din visul lor naționalist) și ar fi echivalat cu o acceptare internațională a epurării etnice ca procedeu de formare a statelor. A fost elaborat așadar un complicat sistem de guvernare tripartită, prin care sârbii, croații și musulmanii din Bosnia beneficiau toți de un grad de autonomie administrativă și teritorială, Însă În cadrul unui stat bosniac unic ale cărui granițe au rămas neschimbate. În principiu, Bosnia supraviețuise așadar războiului civil. Dar efectele terorii și ale expulzărilor nu puteau fi

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Warren Christopher În toiul războiului din Bosnia, era o „problemă infernală”. Cât despre iugoslavi, nimeni nu a ieșit din război cu fruntea sus. Căderea sistemului federal iugoslav a fost precipitată de Belgrad, dar Ljubljana și Zagrebul nu s-au plâns. Musulmanii bosniaci, ce-i drept, au avut puține ocazii să comită crime de război - fiind, În cea mai mare parte a timpului, ținta agresiunii altora. Pierderile lor sunt cele mai deplorabile - iar distrugerea orașului Sarajevo un motiv aparte de tristețe. Deși

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Croații Înarmați au comis și ei nenumărate acte de violență Împotriva civililor - la ordinul Zagrebului sau din proprie inițiativă. În Mostar, un oraș din vestul Bosniei cu un procent neobișnuit de ridicat de căsătorii interreligioase, extremiștii croați au alungat deliberat musulmanii și familiile mixte din jumătatea vestică a orașului. Apoi i-au Înlocuit cu țărani croați (goniți la oraș și radicalizați de propriile experiențe de epurare etnică la sat) și au asediat cartierele estice, musulmane. În paralel, În noiembrie 1993 au

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
era multiculturală, Uniunea Europeană era și multireligioasă. Creștinii rămâneau majoritatea covârșitoare, deși cei mai mulți erau nepracticanți. Evreii constituiau acum o minoritate redusă, semnificativă doar În Rusia, Franța și Într-o măsură mult mai mică În Marea Britanie și Ungaria. Însă hindușii și Îndeosebi musulmanii erau acum o prezență substanțială și vizibilă În Marea Britanie, Belgia, Olanda și Germania, ca și În marile orașe din Scandinavia, Italia și Europa Centrală. Iar adepții islamismului erau tot mai numeroși - un fenomen unic printre religiile majore din Europa. În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Germania, ca și În marile orașe din Scandinavia, Italia și Europa Centrală. Iar adepții islamismului erau tot mai numeroși - un fenomen unic printre religiile majore din Europa. În primii ani ai secolului XXI, În Franța trăiau circa șase milioane de musulmani (majoritatea de origine nord-africană) și În Germania aproape tot atâția (În principal de proveniență turcă și kurdă). Dacă Îi adăugăm pe cei aproape două milioane din Marea Britanie (cei mai mulți din Pakistan și Bangladesh), plus cei din Italia și statele Beneluxului, pe teritoriul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
tot atâția (În principal de proveniență turcă și kurdă). Dacă Îi adăugăm pe cei aproape două milioane din Marea Britanie (cei mai mulți din Pakistan și Bangladesh), plus cei din Italia și statele Beneluxului, pe teritoriul Uniunii se aflau În total 15 milioane de musulmani. Prezența lor În comunități până atunci preponderent laice ridica probleme dificile legate de politica socială. Ce prevederi ar fi trebuit introduse pentru purtarea veșmintelor și simbolurilor religioase În școlile publice? Cât de mult ar fi trebuit să Încurajeze (sau să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
degete. În mod revelator, tomurile lui Nora acordă un loc important creștinismului (ideilor, monumentelor, practicilor și simbolurilor creștine), dar nu cuprind decât un scurt capitol despre evrei (tratați mai ales ca obiect al asimilării, excluderii sau persecuției) și nimic despre musulmani. Nu era o scăpare. Islamul nu figura În palatul memoriei franceze, iar a-i atribui retrospectiv un loc ar fi contrazis Însăși logica proiectului. Dar omisiunea ilustra dificultățile care pândeau Franța și pe vecinii ei În legătură cu milioanele de noi europeni

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Rockwell Schnabel, afirma În fața Comitetului Evreiesc American reunit la Bruxelles că antisemitismul european „e aproape la fel de accentuat ca În anii ’30”. Retorică provocatoare și profund eronată. Sentimentele antievreiești erau practic inexistente În Europa contemporană: ele nu se Întâlneau decât la musulmani, mai ales la europenii de origine arabă, ca rezultat direct al crizei din Orientul Mijlociu. Posturile de televiziune arabe, care puteau fi recepționate acum prin satelit În toată Europa, transmiteau regulat știri din Fâșia Gaza. Înfuriați de ce vedeau și auzeau și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
frecvent arabii (sau, În funcție de țară, turcii, indienii, pakistanezii, senegalezii și alte minorități vizibile) decât evreii. În anumite orașe, ele erau la ordinea zilei. Supărător la noul antisemitism era faptul că, dacă victimele erau din nou evreii, făptași erau arabii (sau musulmanii). Singura excepție părea să fie Germania, unde extrema dreaptă nu se obosea să facă distincții Între imigranți, evrei și alți „negermani”. Dar Germania, din motive evidente, era un caz aparte. În celelalte țări, autoritățile se temeau mai mult de alienarea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
caz aparte. În celelalte țări, autoritățile se temeau mai mult de alienarea crescândă a comunităților musulmane (arabii) și alții decât de un așa-zis reviriment al fascismului. și probabil că nu se Înșelau. Statele Unite continuau să trateze „Islamul” și pe musulmani ca o realitate Îndepărtată, străină și ostilă, care poate fi gestionată prin măsuri de securitate sporită și „război preemptiv”, Însă guvernele Europei aveau toate motivele să vadă lucrurile cu totul altfel. Mai ales În Franța, criza din Orientul Mijlociu nu mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Europa, America Începea să pară foarte străină (după familiaritatea iluzorie din timpul Războiului Rece). Religiozitatea ferventă a americanilor (ilustrată de președintele În funcție, readus pe calea cea bună la maturitate) era incomprehensibilă pentru europenii creștini, dacă nu și pentru cei musulmani, mai cucernici. Slăbiciunea americanilor pentru arme personale (categorie care nu exclude puștile semiautomate cu accesorii multiple) făcea ca viața În SUA să pară riscantă și anarhică, iar recursul frecvent la pedeapsa capitală era pentru cei mai mulți observatori europeni un semn că

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]