5,003 matches
-
cărți (un loc comun, desigur, al exegezelor cervantești), Vianu m-a oprit cu o întrebare: Dar ce concept opui dumneata sublimului, noțiunii de sublim? — Urâtul, am răspuns, după ce m-am gândit câteva clipe, simțind însă chiar în timp ce răspundeam că nu nimerisem exact ținta. Nu crezi că grotescul ar fi mai potrivit, m-a consultat zâmbitor, colegial ai fi zis, Vianu, sunt din aceeași familie, într-adevăr, dar ca intensitate parcă e mai potrivit grotescul, nu crezi? Credeam, fără doar și poate
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
greșisem: — Nu, vai de mine, dar știți, din respect, eu provin de la țară, pe când dumneavoastră... — Ia nu mai face pe nebunul, l-am repezit, numai tu ești de la țară? Mai bine recunoaște că-ți bați joc de noi! Într-adevăr, nimerisem ținta, îl dibuisem, ceea ce, iarăși ciudat, i-a stârnit o izbucnire de satisfacție, de parcă trecusem ca învățăcel o probă dificilă în fața Maestrului: „Te-ai prins, bravo, îmi pare bine!“ De fapt, acel episod a fost la originea prieteniei care ne-
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
din dv. Prețuiește cât de importantă este această-operație și în cât grad viitorul țărei se află legat cu rezultatul ei. Mai înainte de a păși la lucrare, eu rog pe milostivul Dumnezeu ca să ne lumineze și să ne povățuiască spre a nimeri cu ale noastre voturi pe acela din candidați carele mai mult merită încrederea obștească și a cărui legături cu țara închizeșluiesc 15 mai mult priincioasele 16 cugetări ale sale cătră compatrioți. Așadar, fieștecare, povățuit de al său cuget, îndeplinească chemarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ale Șomuzulul, pănă când am început să mă deprind a nu da tot pe de lături. Un bătrân vânător, Ion Turcu, mă întovărășea adeseaori în campaniile mele vânătorești. Când greșeam eu o prepelița, da el imediat după mine și o nimerea, scuzându-se că a scăpat focul. Nu-i nimic, Turcule, îi răspundeam eu, tot așa să scăpi focul. Apoi el îmi dădea povețe cum să încarc pușca, cum s-o pun la ochi și mai cu samă mă sfătuia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
puștii lui lovindu-se de o piatră se îndoiră și luară aproape forma spirală a unui rac. Ei bine, cine credeți că a împușcat capra în acest al doilea haitaș? Schmid. Cum dracul, măi neamțule, îi zisăi eu, de-ai nimerit capra, mort bat cum erai și cu pușca strâmbă? No! Cum era să n-o nimeresc, dacă mi s-a părut mare cât o poartă? Mai tărziu, după ce mi se dăduse mâna pe pușcă și mă strămutasem în Iași, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
rac. Ei bine, cine credeți că a împușcat capra în acest al doilea haitaș? Schmid. Cum dracul, măi neamțule, îi zisăi eu, de-ai nimerit capra, mort bat cum erai și cu pușca strâmbă? No! Cum era să n-o nimeresc, dacă mi s-a părut mare cât o poartă? Mai tărziu, după ce mi se dăduse mâna pe pușcă și mă strămutasem în Iași, am făcut cunoștință cu o ceată de vânători cu care mulți ani de-a rândul am vânturat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Curte, Theodor Botez, un sucevean cu care copilărisem împreună. La tir, Iorgu Dăscălescu ne bătea pe toți. Pe o poartă mare care ne servea de țintă, însemnăsem cu cărbunele un punct central și împrejurul punctului trei roți. Ei bine, Dăscălescu nimerea mai totdeauna centrul al 25 de pași, eu nu ieșeam mai niciodată din cercul cel mic, iar Botez nu nimerea niciodată în poartă. Și tocmai cu Theodor Botez a trebuit, fără voia mea, să am o ceartă și un duel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mare care ne servea de țintă, însemnăsem cu cărbunele un punct central și împrejurul punctului trei roți. Ei bine, Dăscălescu nimerea mai totdeauna centrul al 25 de pași, eu nu ieșeam mai niciodată din cercul cel mic, iar Botez nu nimerea niciodată în poartă. Și tocmai cu Theodor Botez a trebuit, fără voia mea, să am o ceartă și un duel. El s-a înamorat de o domnișoară căreia i-a cerut mâna, dar, nefiind agreat, și-a închipuit că eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
pe teren. Nu m-a tulburat însă deloc provocarea lui Botez. Nu doar că duelul nu este totdeauna un incident serios în viața unui om, dar pentru că nu-mi puteam închipui că el, care în exercițiile noastre cu pistolul nu nimerea o poartă, are să mă nimerească tocmai pe mine, care-i prezentam o suprafață de zece ori mai mică, și mai ales când în fața sa era să se afle nu o țintă, ci un adversar înarmat ca și dânsul și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
tulburat însă deloc provocarea lui Botez. Nu doar că duelul nu este totdeauna un incident serios în viața unui om, dar pentru că nu-mi puteam închipui că el, care în exercițiile noastre cu pistolul nu nimerea o poartă, are să mă nimerească tocmai pe mine, care-i prezentam o suprafață de zece ori mai mică, și mai ales când în fața sa era să se afle nu o țintă, ci un adversar înarmat ca și dânsul și cu mult superior lui în meșteșugul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
picioarele noastre. A venit vremea să plecăm, zisei eu tovarășilor mei. Da, să plecăm, că ne prinde noaptea aici, răspunseră cu toții. Chiar pot zice că ne și prinsese, căci ne-am tot învârtit în jurul cetăței și n-am mai putut nimeri cararea pe unde venisem. Am apucat așa la întâmplare în dreapat și am ajuns la marginea unei prăpăstii pe unde nu era chip să se scoboare suflet de om. Am apucat apoi în stânga, altă prăpastie, tot atât de fioroasă, și așa în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
obține ordine și frumusețe, prin aport de informație, adică e nevoie doar de puțină educație ori, mai bine zis, de Înțelegere a naturii și a noastră. De ce a noastră? Pentru că, dacă Într’o zi, așezându-mă pe o pajiște, voi nimeri Într’un ciob, nu va trebui decât să-mi aduc aminte că tot eu l’am lăsat acolo anul trecut. Iar dacă vreodată nu voi mai vedea mica mea vâlcea, că tot eu am arat-o. Eu, adică omul. Nici
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
concretizată În suprapopulare și poluarea mediului ca urmare a unei atitudini de-a dreptul agresive. Iar natura reacționează, nu neapărat se răzbună, reacționează deci, la rezultatul global, indiferent cine, unde și pentru ce l’a provocat, dar față de cine se nimerește. “Radiosfera”, 11 octombrie 1996 102. Specii vin, specii se duc Acel bun prieten al meu, căruia Îi recunosc un rol important În dezvoltarea rubricii pe care, sper, o citiți, anume acela mefistofelic, a stârnit deunăzi o discuție, având grijă s
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
călăreț aflat în goana calului la peste un kilometru distanță. Am și eu experiența mea în acest domeniu, și îmi amintesc că pe când eram militar, la exercițiile de tragere cu pistolul TT-33 (Tulscki Tokarev) aflat în dotare, era greu să nimerim de la 25 de metri, măcar panoul cu ținta, mare de peste un metru patrat, ne mai fiind vorba de centrul cercurilor concentrice marcate pe el. Adevărul era că celebrii cowboy (îngrijitori și însoțitori de animale) aveau și foloseau revolverele mai mult
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
caz în care un kleft să-și fi pierdut curajul sau să-și fi negat credința ca să nu-și dea duhul în torturi. Perspectiva unei asemenea morți încete îi făcea să-și salute camarazii cu formula "Fie ca glonțul să nimerească din plin!" Dacă un kleft era atît de grav rănit încît nu mai putea fi salvat, îi ruga pe tovarășii lui iar rugămintea lui era întotodeauna onorată ca și cum ar fi fost ceva sacrosanct să-i taie capul și să-l
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
fi mizantropie, spirit de conservare. Proiectasem de mai mult timp o carte, făcusem niște fișe întocmite amatoristic, niciodată n-am știut „cum să“... Cum să scrii o carte, de pildă. Am improvizat. Și unele chestii s-a întâmplat să se nimerească. Asta e o chestie care îți vine sau nu. Aveam o carte în cap și asta era ocazia perfectă pentru a pune planul în aplicare. Găsisem o limbă pentru cartea aia și amânam de mult scrierea ei. Și, poate de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
saluți. E bine de știut. Adică, scara era teritoriul lui, era proprietar acolo. La țară, ulița e o extensie a casei, un hol ceva mai măricel, stăpânit în devălmășie de toți sătenii. Și veneticii trebuie să dea vamă când se nimeresc pe holul ăsta comun. Care intră trebuia să-și arate respectul. Stima și considerația. La mulțumirile mele, individul a rămas blocat. De fapt, problema lui nu era că nu i-am dat bună seara. Problema lui era că n-avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să scoată o gumă fleoncănită din gură și să mi-o arunce în cap sau, mă rog, s-o arunce în cel care avusese ideea cu stropitul, care ne scosese din amorțeală. În dimineața aceea aruncase în Palade. Și-l nimerise. Și să zicem că Palade încerca o vreme fără succes să-și scoată guma din păr și nu reușea. Rămânea acolo, în părul creț, imposibil de pieptănat. Confecționat parcă din ciulini, scaieți. Probabil în ziua pe care ne-am ales
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
asemănătoare dispoziției firelor într-o rețea țesută de un păianjen, cum ar spune francezii „comme une toile d'araignée”. De altfel, în literatura de specialitate, Brăila este un exemplu distinct în acest sens și poate nu întâmplător se spune „ a nimerit orbul Brăila”. Se face trimitere în mod evident la țesătura de evantai a Brăilei, toate străzile ducând la Dunăre. Strada copilăriei și a tinereții mele poate fi reperată extrem de ușor pe orice variantă ai intra în Brăila. Când eram mică
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
altfel riscam s-o supărăm pe mama; se mai întâmplase uneori, și la cât era de vulcanică ne-ar fi „ridicat” acceptul de a mai modela soldăței. Doar când făceam curățenie generală și mama trebuia să scuture covorul se mai nimerea să-și „topească” existența câte un soldățel în desișul lânos al covorului. Fiind totuși o perfecționistă, mama nu accepta astfel de lucruri sau le accepta cu mare greutate și doar la insistența tatălui. Ne spunea doar atât: „Mariana, Adi, un
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
de catifea neagră și grea, megalici și obezi, deși lactovegetarieni, cu glas de femei și fețe Încrețite de babe, dar cu superbe echipaje cu cai negri sau bălani, după pofta mușteriului, mândria ora șului și uimirea musafirului european: m-am nimerit, mai acum cincisprezece ani, cu o blondă cu obrajii de trandafiri, În ultima caretă, de nunți și Înmormântări, mânată de bătrânul birjar poreclit, nu știu de ce, „Christos“, care știa să-mi spună atât de multe despre „Flora“ și despre „Enescu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
bătrâneți și sălcii plângătoare, după ce privisem la resturile cochetăriei, câțiva piepteni și mărgele, ale unei cu coane prestigioase de acum treizeci de ani, dez gropată ca să-i facă loc ginerelui, Încă tânăr, al octogenarului meu profesor C. Rădulescu Motru, am nimerit Întâmplător la mormântul lui Urmuz și al familiei, cu fotografii În por țelan și cu un lung epitaf În versuri libere pe mormântul frumosului său frate mai mic, „bulibașa“, cum Îi spuneam pentru pretențiile lui de șef al boemei noastre
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
pragmatic american, Îi prețuiește ca pe cei mai fertili În formațiunea și adâncimea personalității noastre. L-am crescut, așadar, pe fiul meu așa cum citeam În copilă ria mea pe afișele Circului Sidoli: ca pe un „cal dresat În liber tate“, nimerind băiatul, după câteva dibuieli foarte la min tea omului când e vorba să-ți descoperi adevărata ta vocație, În... botanică! - pe care a făcut-o mai Întâi din simplă plăcere copi lărească, adunând flori, „iubitele“ lui, cum le numea, și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
UN OSTAȘ MEDIOCRU, AMÂNAT MEREU LA RECRUtare ca „slab de constituție“ sau „lăsat la vatră ca prisos al contingen tului“, dimpreună cu toți camarazii mei, tineri Însu răței ca și mine, din regimentul de țărani ilfoveni cojani, În care nu știu cum nimerise un papugiu de bucureștean ca mine. și am participat, așa-și-așa, la două războaie: În 1913, la par tea sedentară a regimentului meu de militari deghizați În salopete de măturători de stradă, ca să salveze, chipurile, Bu cureștii de holeră
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
unui critic universitar și director de revistă, rămas, cu a sa știință a lite raturii, fără nici o urmă În metodele curente de cercetare a feno menului literar - numai mouvance et insaisissable flot. Dar nici cu asta nu avea s-o nimerească directorul Noii Reviste Române, ale cărui preferințe literare se opriseră, poate cam prea comod, la Mihai Eminescu, deasupra căruia nu mai voia să recunoască posibilitatea unei alte apariții pe cerul lite raturii noastre. Adevărul este că profesorul și directorul nostru
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]