6,900 matches
-
Ce anume voia să afle? Și în acest fel s-ar putea începe: Fiecare femeie e un fir de nisip - îi spunea bătrâna doamnă așezată între pernele patului, cu spatele drept lipit de tăblie, tot scoțându-și și punându-și ochelarii vechi, cu ramă foarte subțire, gălbuie, atât de sigură de ce anume spune, încât nu se putea vedea că-i emoționată decât din ușoara tulburare a glasului care i se pierdea după câteva vorbe și trebuia să tușească înainte de a continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
una cu palmele așezate pe genunchi, frământându-le fără oprire, cu buzele întredeschise a uimire, cealaltă puțin adusă de spate, nu atât de bătrânețe, cât de miopie, aplecându-se să vadă mai bine prin sticla tulbure și probabil neștearsă a ochelarilor, mărunțind din buze de parcă ar fi psalmodiat. Dar toate astea erau ca și cum nu le-ar fi văzut și doar târziu și gândindu-se insistent și le-ar fi putut aminti, pentru că era prins de imaginile de coșmar ale sfârșitului inundațiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cunoaște deloc poate crede așa ceva, pentru că prin jocul acela era doar mai puțin atins. Atât. Nu știu la ce se gândea, n-a spus niciodată. „Nu mai văd bine“, spuse bătrâna doamnă Marga Pop, chinuindu-se să-și șteargă sticlele ochelarilor. Nu-i mai era gândul la ce vedea. Miresmele de frunze poaspete și flori de primăvară năvăleau din întunericul albăstrui de afară. Boarea de flori mucegăite dispăruse. I se părea că aude și cântec de păsări, dar nu putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dar mâine s-ar putea să nu mai fie. Sau, dacă nu mâine, în altă zi. Curând. Nu era înfricoșător ce simțea, dar n-ar fi putut spune nimănui ce este. Mai mult părere de rău. Ștergându-și mecanic sticlele ochelarilor cu un colț mototolit de batistă, a înțeles că în noaptea aceasta nu va mai reuși să nu se gândească la spital și la ce se va petrece cu ea, umbrele mobilelor vor crește din nou nemăsurat în apartamentul ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nedormite, a doua zi o lua de capăt, bătând la alte uși. Fiecare femeie e un fir de nisip - îi spunea lui Andrei Vlădescu, așezată între pernele patului, cu spatele drept lipit de tăblie, tot scoțându-și și punându-și ochelarii vechi, cu ramă foarte subțire, gălbuie, atât de sigură de ce anume spune, încât nu se putea crede că-i emoționată decât din ușoara tulburare a glasului care i se pierdea după câteva vorbe și trebuia să tușească înainte de a continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
discurile vechi, de după primul război, groase, grele, mai toate ciobite la mutările fără număr dintr-un oraș în altul și dintr-o casă în alta, le-a cărat pe rând în dormitorul ei, pe măsuța de lângă pat, și-a pus ochelarii, mâinile îi tremurau, dacă ar fi întrebat-o cineva, ar fi spus că de epuizare. Copertele din hârtie groasă, cafenie, aproape carton, erau îngălbenite, roase ușor la colțuri și pe margini, dar scrisul era întocmai cum și-l amintea: de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
oglindă, se topea ca un bulgăre de ceară sub mâinile lui. Dar nu aveau nimic în comun. Existau atracție și simpatie, dar n-a vorbit nici unul de vreun sentiment, ascunzându-se fiecare în parte, ea mai ales, atunci când își scotea ochelarii și se lăsa plutind în spațiul lui. Avea credința că îi este inferioară și orice efort de a-l ajunge din urmă ar fi fost inutil, nici măcar nu voia să discute de asta. A înțeles singură și l-a vizitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să nu-l ardă soarele -, privea valurile spărgându-se în corole de spumă pe măsură ce se apropiau de plajă, le spunea ultimele noutăți cu un glas monoton și aproape indiferent, le simțea privirile urmărindu-l curioase, ușor intrigate, pe furiș, pe deasupra ochelarilor de soare sau de după marginile pălăriilor, nu Ioana Sandi, celelalte, Monica Elefteriade și Hildebranda Mihaela Dogan, care avea să se mărite curând cu un student columbian și să plece definitiv din țară, intrigate de prezența lui, trei femei tinere ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
putea despărți, oricât începuse să se convingă de singurătatea în care avea să-și ducă anii de mai târziu. Sorin Șerban, economistul cu brioșă pronunțată și ticuri verbale. Mihai Marinescu, căruia îi ziceau Meme, arogant ca întotdeauna, ridicând sprâncenele pe deasupra ochelarilor cu ramă groasă când te privea, de parcă ar fi fost un chin să răspundă cu glasul său ușor voalat, extrem de inteligent, știindu-și valoarea, direct, brutal, rău dintr-un complex nemărturisit nici lui însuși, chiar violent, înecându-și violența în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din cap până-n picioare, știi doar că are mania asta cu albastru, s-a ridicat, prin urmare, tușind, sprijinindu-se cu amândouă mâinile în speteaza scaunului din față, după ce-și trecuse degetele prin mustața neagră și-și potrivise rama ochelarilor pe rădăcina nasului, și, când a deschis gura, am presupus că e foarte furios, nu cum e de obicei, ci în adâncul lui, și că o să spună ceva deosebit. Modalitatea de a propune prezidiul în bloc - a zis - și lipsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Mihai Marinescu stătea la un scaun depărtare de tine, îți dăduseși puțin capul pe spate să-i vezi fața, după ce se deșirase cât e de înalt, te uitai la el cum își potrivește cu buricul arătătorului rama abia vizibilă a ochelarilor, înainte de a începe să vorbească ușor nazal, egal, monoton, rece, cu totul lipsit de pasiune, lucid, interiorizat poate, vedeam că așteptai ceva și nu înțelegeam ce anume, pe urmă te-ai uitat în jur, te-ai foit o vreme și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care începe, nedumerit și surprins, să-și spună motivul audienței, ascultându-l și întinzând mâna după un timp către cel din dreapta lui, cu cămașa în carouri, care îi trece un dosar, deschizându-l și frunzărind, după ce își așeză cu grijă ochelarii pe șaua nasului, cele câteva hârtii prinse cu clamă, cu ștampile roșii, late și semnături lăbărțate într-un colț, părând că-l ascultă cu mare atenție, poate ascultându-l, ridicând privirea pe deasupra ramei groase a ochelarilor și pe sub sprâncenele stufoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
își așeză cu grijă ochelarii pe șaua nasului, cele câteva hârtii prinse cu clamă, cu ștampile roșii, late și semnături lăbărțate într-un colț, părând că-l ascultă cu mare atenție, poate ascultându-l, ridicând privirea pe deasupra ramei groase a ochelarilor și pe sub sprâncenele stufoase, fără o vorbă, până când Andrei Vlădescu sfârșește ce are de spus, îl mai privește o dată pe deasupra ochelarilor, și-i scoate și se uită la el cu aceeași privire mijită putând însemna orice; din acele clipe Andrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
într-un colț, părând că-l ascultă cu mare atenție, poate ascultându-l, ridicând privirea pe deasupra ramei groase a ochelarilor și pe sub sprâncenele stufoase, fără o vorbă, până când Andrei Vlădescu sfârșește ce are de spus, îl mai privește o dată pe deasupra ochelarilor, și-i scoate și se uită la el cu aceeași privire mijită putând însemna orice; din acele clipe Andrei Vlădescu simțind și mai profund inutilitatea prezenței sale acolo, încă sperând, dar stinghereala sau teama în fața Autorității, așezate în trei exemplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
limpede, am și pus rezoluția, priviți-o, adică nu există nici o lege sau nimic în vreo lege din care să reiasă că tovarășu’ ar fi în drepturi; iar adjunctul de primar întorcându-se din nou spre Andrei Vlădescu, învârtind ușor ochelarii cu ramă groasă în mână, ridicând puțin hârtiile cu ștampile roșii și semnături ca pe o diplomă fără valoare, scuturându-și umerii, ferm, ușor plictisit, înainte de a-i spune cu compasiune: asta-i situația, ați auzit care e rezoluția, legea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu aceeași voce egală, fermă și ușor plictisită: legea asta spune, nu putem încălca legea, și Andrei Vlădescu: bine, dar eu ce fac? Unde să mă duc? Să rămân în stradă? Celălalt ridicând din umeri în timp ce-și reașeza ochelarii pe șaua nasului, Andrei Vlădescu continuând: eu ce fac? și celălalt: îmi pare rău, nu știu, nu e treaba noastră, exact ce vi s-a spus mai înainte, și Andrei Vlădescu: dar asta e absurd și nedrept! Iar celălalt brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
continuând: eu ce fac? și celălalt: îmi pare rău, nu știu, nu e treaba noastră, exact ce vi s-a spus mai înainte, și Andrei Vlădescu: dar asta e absurd și nedrept! Iar celălalt brusc îmbățoșat, învârtindu-și din nou ochelarii în mână, ridicând de câteva ori nervos din sprâncenele stufoase, umplându-și fruntea de șănțulețe ondulate și uitându-se drept la Andrei Vlădescu, enervat, plictisit, cu privirea mijită obosită de enorma neînțelegere pe care o arată toți ăștia care solicită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu-i nici o problemă. Mulțumesc. La revedere“, închizând ușa încet în urma lui, apoi luându-și servieta, apoi ieșind din enorma clădire în lumina bolnavă a după-amiezii, care-l izbește în pupile, îl face să lăcrimeze, îl obligă să-și pună ochelarii. A mers încet, a traversat parcul, a privit cu gândul aiurea fața lacului încrețită de vânt, pe care săltau bărcile închiriate de adolescenți, a călcat peste mormanele de frunze uscate, a trecut prin vacarmul pieții, pe lângă vitrinele goale sau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
jumătate de oră. Ileana Roman înjura Salvarea, doctorii, toate serviciile, toată țara asta de căcat în care poți să mori cu zile până-și mișcă unul fundul să-și facă treaba și chiar atunci a apărut un medic mărunțel, cu ochelari groși, mișcări smucite și foarte grăbit, de parcă l-ar fi așteptat nenumărați pacienți cu probleme mai grave decât un biet preinfarct de care n-ai de ce să te sperii prea mult, domnule, doar să ai grijă, evită frigul, odihnește-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la altul, însă nu reușeam să înțeleg despre ce vorbesc, nici măcar nu mă străduiam, și la urechea mea nu ajungeau decât frânturi de fraze. Am auzit vocea monotonă și rece a lui Meme, care ne privea pe sub rama subțire a ochelarilor, tremurându-și ușor capul, de parcă ar fi fost prea greu pentru gâtul și umerii lui subțiri: „A, frumoasă doamnă“, zicea, după ce-i ascultase povestind pe Iuliu Sofronie și Andrei Vlădescu. „Frumoasă, pe dracu’! Aia?“, intervenea Ileana Roman. Sofronie a scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sub ea, scuturându-și energic peste umeri părul bogat și roșcat, fumând nervos. Pielea albă îi strălucea și o făcea frumoasă, cu aerul ei semeț adânc încrustat pe ovalul foarte prelung al feței și privirile ascunse sub sticlele fumurii ale ochelarilor. Îmi ziceam din nou că nu e de mirare că fusesem cândva îndrăgostit de ea. Câteva reviste erau deschise și aruncate alandala alături de ea, dar nu le dădea nici o atenție. Cemeilă și-a mai turnat un mescal, zicea el, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
burana. „Ce vrei să zici cu chestia asta?“, se arăta nedumerită Manuela Ștefan, ca și cum ar fi bănuit infame aluzii la vârstă, ca de obicei. „Ce spui doahmnă?“, se întorcea Cemeilă spre ea, accentuând întrebarea printr-o ușoară ridicare a ramei ochelarilor lui subțiri. „Uite, cum zice cântul ăsta, In taberna quando sumus, adică atunci când ne aflăm în tavernă: bibit hera, bibit herus, bibit miles, bibit clerus, bibit ille, bibit illa etcetera, vrei să-ți traduc?“ „Las-o baltă.“ „Ei, îți spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
tipul este practic comunist și n-ar trebui să modereze o dezbatere presupusă a fi imparțială. Oricum, am reușit să mă descurc foarte bine. Pentru a prezenta „celălalt punct de vedere“ au adus o doctoriță urâtă ca o scroafă, cu ochelari, de la serviciul național de sănătate și plină de compasiune pentru oamenii sărmani, care a scâncit și a gemut invocând „bunăvoința“ și „subfinanțarea cronică“ până ce am pus-o la locul ei citând câteva date grăitoare. Credeam că n-o s-o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
interactivă și-i impresionase pe toți cu convingerile ei ferme și cu cunoașterea tuturor detaliilor. Îmi amintesc că era o femeie înaltă, cu părul negru ca abanosul tuns scurt și cu ochi căprui șocanți și combativi sub o pereche de ochelari mici cu rame aurii: și totuși a fost clar de la început că nu-i va ține piept lui Winshaw. Trecuse de mult vremea când îi luasem un interviu pentru spațiul de emisiune acordat „celor din ultimele bănci“ și demascasem slaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
scurt mesaj scris de Lawrence, în care cere să i se aducă în cameră cina. Nu dovedește nimic: poate doar că Tabitha e nebună. — Cred că asta o să stabilesc eu, dacă nu te deranjează, spuse Findlay. Scoase o pereche de ochelari bifocali din buzunarul cămășii și se aplecă pentru a cerceta dovada crucială pe care o căuta de aproape treizeci de ani. Mi-e rușine să recunosc că am simțit un dram de satisfacție meschină când am văzut cum se întunecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]