10,986 matches
-
poate fi arbitrară, ci trebuie să se justifice prin puterea de convingere a istoriei relatate în romanul respectiv. Schimbările de puncte de vedere pot îmbogăți o istorie, o pot face mai densă, mai subtilă, mai misterioasă, mai ambiguă, dîndu-i o proiecție multiplă, poliedrică, dar o pot și sufoca sau dezintegra, dacă în loc să-i potențeze trăirile iluzia vieții demonstrațiile acestea tehnice, devenite simple tehnicisme în cazul ăsta, duc la nepotriviri stridente sau la complicații și confuzii gratuite, artificiale, care îi distrug credibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
locuit este hieroglifa persoanei, expresie materială și totodată simbolică a unei naturi umane. Cînd se confundă cu blazonul familiei, expresie a ridicării pe scara socială, casa este și obiect al expunerii, al expozițiunii, etalare orgolioasă, dar caracteristică, a însemnelor de proiecție și autoimagine. Mistica "cetății" arată descoperite, pe parcursul întregului ciclu al Hallipilor, atît înflăcărarea lirică a celibatarei Mini, cît și cinismul unor rezidenți de ultimă generație, precum Ada Razu, doctorul Walter, sau Coca-Aimée, pentru care cucerirea unui chez soi în inima
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
palatele zilei, pornește din pulsiune posesivă, echivalînd în unele cazuri cu o uzurpare de ordinul crimei simbolice. Echilibrate "cantitativ", aceste atitudini extreme vorbesc despre tiparul comun din care s-au născut. Orașul apare, în obsesia lui Mini, dublat de o proiecție metafizică, ca o colectivitate inefabilă, superpusă, o sumă a imponderabilelor "trupuri sufletești", comunicînd într-o osmoză doar ei inteligibilă: pe fundamentul realului, această entitate metafizică împrumută trupul de aer și negură al transparențelor absolute: "Cuprinse cu privirea orașul profilat în
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
alcătuirea "armonioasă", deliberată, operă de strategie a creatorului de viață care este romancierul. Cu alte cuvinte, naivitatea iscoditoare a lui Mini trece dincolo de efectele -scontate ale funcției focalizatoare. Ea pare a deveni reflexul artei care se răsfrînge abisal, într-o proiecție despre sine. Demn de interesul analizei este detaliul că Mini își reia rolul introductiv, în volumul Concertului din muzică de Bach. S-ar părea că situația personajului itinerant convine acestor "deschideri" către scena ficțiunii. Și aici, Mini se află tot
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
acesta, reflectat interior de o egoistă și rizibilă imagine de cuceritor, prototipul este direct ... arhetipul: "Don Juan care era totuși prototipul și deci patronul lui." (s. n.) Aproape fără excepție, personajele fantasmează o identitate viitoare, vegheată de orgoliu și dorință, o proiecție ilustră, inavuabilă, asociind-o unui nou domiciliu, spațiu purtînd aureola unei demnități suverane. Noi. În semidelirul reîntoarcerii iubirii pentru Elena Drăgănescu, prințul Maxențiu se proiectează în "raiul regăsit" al casei ei de pe "strada Catargiu". Ajuns la sanatoriul din Leysins, destinație
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Maxențiu își declarase la Leysins două domicilii, prin una din acele fantezii exaltate (...)." Sensul dat de autoare nebuniei erotizante a bolnavului trebuie căutat în solidaritatea simbolică (axată pe motivul posesiunii) între destinul insului și așezarea casei lui. Cazul lui Maxențiu, proiecția intempestivă în viața / casa Elenei Drăgănescu dublează într-o variantă derizorie, însă anticipînd-o, adevărata ruptură care stă să se ivească în lumea femeii, în universul ei domestic-monden, prin introducerea violonistului Victor (Paul*, într-un loc, nesupravegheat de ...memoria textului) Marcian
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
variațiuni pe o temă dată, recognoscibilă, formă de intertextualitate declarată care, manifestînduse la nivelul "istoriei" conținute în hipotext, poate implica și textul de gradul al doilea care este libretul operei La Traviata. Le putem, de asemenea, considera legate de o proiecție narcisiacă, ludică, a scriitorului, care pune în scenă un personaj numit "Camil", considerat un reflex al numelui conținut în titlu ("camelii"): "Camil citește La Dame aux camélias". Acesta, asemenea lui Armand Duval, frecventează o tînără de sănătatea căreia este foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
nume apare sub formă abreviată în fragmentul de nuvelă (Octavian D.), aceeași inițială sub care se va găsi aspirantul Doamnei T. din romanul viitor. Solidaritatea tematică între proiectul de personaj care este baroana R. (văduvă) și personajul Doamnei T. (o proiecție inversă a "Damei cu camelii") se arată limpede la o comparație atentă. În nuvelă, personajul feminin este prefigurarea celui din roman, îndeplinind (anticipator) mai multe secvențe tematice. Dăruirea intempestivă, abandonul în brațele bărbatului care le idolatrizează (episodul D. în roman
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
împrejurare care devine, în sensul acesta, restauratoare de destin, lovitură de teatru, amestec de suferință și iluminare." (1) Relația de intertextualitate există, oricît de surprinzătoare ni s-ar părea, și nu o putem ignora. Cele dintîi și totodată mai clare proiecții apar în exercițiile pentru un viitor roman (un proiect nebulos de roman, în care se vede cum autorul se lasă purtat în voia inspirației spontane, fără nici o preocupare de "construcție", ca într-un veritabil dicteu automat în privința sintaxei, a coerenței
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
depășește pe aceea voită, exersată de scriitor) se organizează în mai multe nivele ale "coerenței". Dacă am putea vorbi de structura obsedantă, cum a făcut Charles Mauron vorbind despre "metaforele obsedante" și "mitul personal" al Autorului, aceasta ar fi, întîi, proiecția sinelui, narcisiacă, la nivelul onomastic (Camil, "camelii"). Mai departe, în componentele tematice ale pseudo-personajului din manuscris: o deficiență senzorială (indecizia face ca notele să varieze, sub acest aspect, între cecitate și surzenie, dar conțin și o subită soluție a infirmității
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
indecizia face ca notele să varieze, sub acest aspect, între cecitate și surzenie, dar conțin și o subită soluție a infirmității, prin operație), apropiată de situația reală a scriitorului. În romanul Patul lui Procust, Fred se arată de asemenea ca proiecție a sinelui (auctorial, n. n.) printr-un amănunt de mare însemnătate (și în ordinea narațiunii, dar și în sensul pe care încercam să-l dăm acestei aproprieri, autoidentificatoare): "În ajunul Sf. Gheorghe, catastrofa atît de temută luni de zile n-a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
citare compulsivă, deschide lista. Dezastrul este pentru el omiterea unei surse bibliografice. Pentru Bonifaciu Hagienuș, înstrăinarea bibliotecii lui sacre. Baletul buf este același: accese de panică, alergarea nebună pe străzi. Ectoplasma naratorului invizibil, privilegiatul, demonstrația vie, mizantropică și definitivă a proiecției sale, Bietul Ioanide suferă blînd efectele ironiei auctoriale. Una acceptabilă, care-l atestă într-o oglindă imaginară drept singurul dublu veritabil. SCENA EXOTICĂ. UN ...EASTERN MEDIEVAL În Europa secolului al XVII-lea, un călător român trece porțile Marelui Zid al
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
și spațialitate, între vis și proiectul estetic."(2) Liniștea de care se înconjoară personajul seamănă, așadar, peretelui de plută, estompînd accidentul zilei zgomotoase și ocrotind o imagine reînviată, ca pe o peliculă fără sonor, din trecutul cuplului. Cufundarea în sine, proiecția pe ecranul conștiinței a momentelor trecute, în succesiunea lor indefinită, pot fi reglate de o oprire. A reface mental una din faptele (pe)trecute este a-i da relief și o semnificație superioară celei înregistrate la timpul ei. Naratorul alege
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
sufletul său, aflat în căutare de împliniri: "Lucian Blaga e mut ca o lebădă/ În patria sa/ zăpada făpturii ține loc de cuvânt/ Sufletul lui e în căutare (...)/ El caută apa,/ din care curcubeul/ își bea frumusețea și neființa"; 37. Proiecția orfică în spațiul vrăjit al unei lumi stranii, ieșită din trup (Muntele vrăjit). Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Prin poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, L. Blaga elogiază lumina și potențează misterul, nu strivește
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Sfântului Duh" stinge cu pliscul luminile sacralității ultime. "Goi, zgribuliți", îngerii se culcă în fân, păianjenii umplu apa vie, amenințați cu "putrezirea", odată cu "secarea poveștilor" la apariția civilizației mașinilor. Paradis în destrămare este stilizarea unei povești biblice, dar și o proiecție către o lume imemorială. O lume, altădată sacralizată, se demitizează, pierde relația, direcția cu cosmicul. Drumul spre "pomul vieții" nu mai e calea spre cunoaștere, ci adevărul refuzat: "Pretutindeni pe pajiști și pe ogor/ serafimi cu părul nins/ însetează după
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
eului liric, în adresarea către iubită. În poezie sunt și secvențe care exprimă certitudini: cele despre existența iubirii, unde iubita este imaginată ca o "minune a ființării", ca un voal transparent care zboară. Iubirea depășește conotațiile comune, terestre, devine o proiecție cosmică, având virtuți ale absolutului. În strofe inegale ca număr de versuri, L. Blaga acordă mare libertate versului liber, folosește inversiuni sintactice ale verbelor compuse (făcutu-s-a; dat-a), forme arhaice, intercalarea verbului între subiect și atribut, folosirea persoanei
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Gobsek, Goriot și Grandet, trăiește cu spaima de a nu fi jefuit, pare ciudat prin contrastul dintre aspectul exterior (ținuta vestimentară ridicolă) și duioșia paternă față de Otilia. Autorul încearcă să-i fixeze Otiliei Mărculescu identitatea: "Otilia este eroina mea lirică, proiecția mea în afară, o imagine lunară și feminină". Ea întruchipează eternul feminin, un amestec de copilărie și maturitate, aducând în prim-plan problema existențialistă. Stănică Rațiu se înscrie în galeria ariviștilor Dinu Păturică, Lică Trubadurul și Gore Pirgu. Viclean, grosolan
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vagin. Prezervativul folosit nu trebuie aruncat în toaletă, ci la gunoi, după ce a fost în prea labil înnodat și „ambalat“ în ceva. Dezamăgirea Teoria așteptărilor spune că, înainte de a participa la un eveni ment, oamenii au nevoie să facă o „proiecție“ a ceea ce se va întâmpla, ima ginându-și mai ales elementele care le vor fi favorabile. Mer gând la o întâlnire, o fată se așteaptă să fie ceva romantic, iar un băiat s-ar putea aștepta să facă sex. Până la urmă
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
adăugăm la aceste cuvinte care, într-un fel, sunt sacre?". În adevăr, nimic mai elocvent, nimic mai persuasiv ca documentul în cauză. El presupune o conștiință de sine și evocă o dramă colectivă de două ori milenară, dramă a cărei proiecție în actualitatea memorabilului "89" românesc e în același timp un act de restituție istoriografică și unul de dreptate. Nu se poate rezuma un text ca acesta, scris cu mare economie de mijloace, bine informat și sobru, cu articulații de structură
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
dat o idee mai completă asupra acestui "răsărit european", zonă cu privire la care a publicat numeroase scrieri de un interes mereu actual, o importantă revistă și atâtea sinteze peste care se trece adesea cu prea multă grabă. Convins că mediul (inclusiv proiecția lui diacronică) exercită o mare influență asupra istoriografiei, N. Iorga s-a ocupat mai ales de sud-estul european, ceea ce n-a rămas fără urmări pentru concepția de ansamblu a istoricului. Fiindcă această zonă evocă straturi, interferențe, conexiuni culturale din adâncă
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de circumstanțe, și actul de la 1 Decembrie 1918, istoria înscrie datele unei probleme, dialectica unei idei ajunsă la împlinire. Acel "regat al Daciei" pe care anchetatorii îl puneau anume pe seama lui Horia, către finele secolului XVII, nu era altceva decât proiecția firavă a acestei idei, ca și planul unei Românii întregite și suverane conceput de patrioții de la 1838, în frunte cu I. Câmpineanu. Ce alta dorea C. Negri, curând după eșecul revoluției pașoptiste, atunci când se rostea, în numele unei întregi generații: "Suntem
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
nici o slăbiciune. Complexului de inferioritate ce se instala progresiv i s-a răspuns prin cultivarea unui mesianism cu vechi rădăcini, evocate acum de istorici și de poeți, un mesianism creștin pus la lucru cu mari jertfe și având ca rezultat proiecția Europei contra agresiunilor otomane. O izolare de câteva generații, în secolul XVIII, a fost suficientă pentru a naște un sentiment de ruptură și a dramatiza relația cu Apusul, devenit pentru români "podoaba lumii", modelul demn de urmat în noile circumstanțe
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
citi uimirea aproape paralizanta. 2.1.1.r. Patimile lui Emanou În piesa 131, chinurile lui Emanou au loc, la fel ca în Cei doi calai (și inclusă în montajul Garcia), în spațiul extrascenic. Pe scenă, suferință copilului este o proiecție a suferinței lui Emanou. În film însă, supliciile sunt prezentate. De data aceasta, Emanou poartă un costum care amintește de acela al lui Isus din autosacramentales, iar textul este rostit din off de către Dila: "L-au pus în genunchi și
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
am constituit una din coordonatele față de care Europa și-a definit, prin contrast, locul în spațiu și timp"43. Autorul remarcă cu amărăciune că, în timp ce americanilor le-a revenit rolul de a reprezenta viitorul modern, latinoamericanilor, cel de trecut îndepărtat, proiecția visului călătoriei la origini, care alimentează speranța că totul poate reîncepe de la zero, "că și cum noi înșine, ca și cultura noastră modernă și metisa, nu am fi mărturia vie a faptului că acest lucru este imposibil"44. Așa cum spune
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
unuia dintre colegii mei de clasă disprețuit de noi toti (...). După mai bine de cincizeci de ani, îmi aduc perfect aminte ce am simțit atunci (...). Oricum, am jurat pe data să închei cu sentimentele"3. Ecourile "dramei" de fapt, alta proiecție a imaginației lui trăite la șaptesprezece ani transpar și în Pe culmile disperării: "Numai întâia iubire are valoare... Dar cand, dintr-o șovăiala și nesiguranță lăuntrica, dintr-o lipsa de curaj și avânt în prima tinerețe, nu ți-ai manifestat
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]