5,222 matches
-
mult, abia aștepta să treacă iar pe la anticariat. Nu vroia să Își refuze o plăcere aparte. Chiar se simțea bine acolo. Într-o lume mult prea veselă, Într-un veac ce se anunța criminal, era bine să-și afle mici refugii. Întîlnirile din bibliotecă, atît de rare În ultima vreme, Îl Îndepărteau, printre altele, de heringii hulpavi, avea el un gînd; chiar, cum să se lase mîncat de niște pești? Sau adjudecat de Ingrid? Aceasta venea mereu peste el; Thomas nu
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
de casă. Pe un indicator scria BINE AȚI VENIT ÎN PAROHIA STIBBLY-ONTHE-WOLD. Peisajul rural arăta, ca întotdeauna, minunat, cu excepția unei clădiri întunecate și dărăpănate cunoscute mie, un fost spital în stil victorian, care strica priveliștea. La poartă, o placă anunța: REFUGIUL PENTRU FEMEI ST. AGNES. De ani de zile clădirea era folosită ca adăpost pentru femei molestate și mame care-și creșteau copiii singure. Când eram mică, le vedeam pe fete cutreierând prin orășel fără țintă. Victime lipsite de apărare, li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
cărui copaci, desțărați, ordonați geometric și udați la ore fixe prin rigolele municipalității, sunt martori tăcuți ai cogitațiilor lui Augusto; și ei împărtășesc un sentiment al exilului, transplantați fiind din nordul exuberant, păduratic și liber în spațiul parcimonios al meschinului refugiu în care totul e artificial, inclusiv somnul lor în bătaia luminii unor nopți sabotate de pseudo-zile electrice, o prelungire mediocră a zilelor solare, care abia le mai îngăduie să viseze la libertatea foșnetelor nocturne din pădurile natale. Fie și plecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
caritatea acestora din urmă și de resemnarea celor dintâi, își îndepărta spiritul de dispute ce nu duc la nimic util și se refugia în regiunea purisimă a artei imaculate, unde nu ajunge buruienișul pasiunilor și unde omul își găsește un refugiu consolator în fața decepțiilor vieții. Detesta, în plus, cosmopolitismul steril, care nu face decât să cufunde spiritele în reverii neputincioase și în utopii vlăguitoare, și își iubea idolatrizata Spanie, pe cât de calomniată, pe-atât de necunoscută de nu puțini dintre fiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
un nou potop universal. Cu ultimii oameni, cu ultima familie umană, la bord se află și un papagal: vaporul începe să se scufunde, oamenii se îneacă, dar papagalul se cațără în vârful catargului mare, și înainte ca și acest ultim refugiu să se scufunde în valuri, papagalul lansează spre cer un „Liberté, Égalité, Fraternité!“ Și astfel ia sfârșit istoria. Așa ceva e numit îndeobște pesimism. Nu e însă pesimismul la care încă obișnuiește să se refere regele Spaniei - azi, 4 iunie 1927
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
care eu nu mai apuc să le mănânc că le termină ceilalți. O lume pașnică, normală, de familie. De obicei mă exasperează, dar acum cert îmi e dor de ea, mai ales că știu că acasă este și spațiu de refugiu. Și e așa de urât apartamentul acesta și de fără gust! Mi-am pus eu ceva crenguțe de toamnă, da’ tot degeaba. Anost cu ștaif. A fost plăcută tare vizita Călineștilor, iar ieri am trecut câteva minute pe la ei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o facă pe afară, profitând de înseninarea cerului. Apa nu va fi niciodată atât de multă încât să-i intre în cușcă, dar, pentru orice eventualitate, stăpânul a pus dedesubt patru cărămizi, transformând în palafită preistorică un actual și obișnuit refugiu canin. Era prins de această activitate când a sunat telefonul. A răspuns Marta, în prima clipă, auzind în receptor, Centrul la telefon, se gândi că era Marçal, crezu că-l vor chema, dar nu acestea au fost cuvintele care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
așa cum o făcuse și șahul, faptul de a-mi petrece viața printre necredincioși? Ar fi trebuit să mă mulțumesc să-i răspund: dacă n-ați fi transformat frumoasele noastre ținuturi În pușcării, n-am fi avut nevoie să ne găsim refugiu la europeni! Dar m-am muiat și m-am lăsat Înșelat. Am venit la Istanbul, și iată rezultatul. În disprețul regulilor ospitalității, acest om pe jumătate nebun mă ține prizonier. Nu de mult, i-am transmis un mesaj care spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Într-o grădină englezească. Pretutindeni corturi, grupate pe bresle. Acolo viața se organizase rapid, o bucătărie era instalată În spatele pavilionului străjilor, Între diferitele „cartiere” circulau cazane enorme, fiecare masă ținea trei ore. Nici un fel de dezordine, puțin zgomot, oamenii ceruseră refugiu, bast, după cum spun persanii, altfel zis, se dedicau unei rezistențe strict pasive, la adăpostul unui sanctuar. Existau mai multe sanctuare În regiunea Teheranului: mausoleul șah-Abdul-Azim, grajdurile regale și, cel mai mic dintre toate, tunul pe roți din Piața Topkhane: dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
sale un sfinx surîzÎnd. Nu există o statuie mai nimerită pentru țărmul unui paradis himeric ; și nici Îndemn mai potrivit decît povața uneia dintre cele două icoane despre care ni se spune că pictorul le-a pus să-i străjuiască refugiul : „Fiți misterioase și veți cunoaște fericirea”... Să protestez ? Știu prea bine că fața care surîde nisipurilor la Ghizeh a cîștigat În vrajă după ce-a fost mutilată cu tunul. Și dacă revin la Oedip, Înseamnă că, de fapt, am și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
numea păcat cordial fiindcă Își are izvorul În lipsa de iubire. Totuși, a vorbi despre Ithaca nu Înseamnă neapărat a evoca o insulă și a-l imagina pe Ulise cultivînd butași de viță de vie. Ce este ea, așadar? Eșecul aventurii? Refugiu? Un eldorado al amintirilor? O fugă din abstract În concret? Punctul de unde un destin eronat poate relua totul de la capăt? Credința cea mai adîncă din noi, pe care nici o rătăcire n-o poate șterge? Singurătatea cea mai curată În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
copaci al căror trunchi dispărut și-a lăsat rădăcinile În pămînt ca un mormînt viu. Cele două fețe ale lui Ianus nu mai sînt opuse În mormîntul lui Hector, ci devin oarecum una singură sau, mai exact, În fața primejdiei, unicul refugiu pe care-l găsește speranța este În memorie. Dacă speranța este condamnată fără ieșire, nu are sens, ar vrea să spună Andromaca, să pîngărești și memoria ei. Ceea ce este sfînt În trecut trebuie să rămînă astfel, indiferent de vicisitudinile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
alinia în dreptul traversării spre parc. Ființă a zilei, așa eram. Noaptea mă speria. Mlaștină vicleană, barbară. Solară și concretă eram, gata să mă prind de orice este vizibil, viu... când oare când s-a schimbat totul. Livrata acum nopții, singurul refugiu. Timpul și geografia nopții mi-au înlocuit zilele. Acum, în plină orbire toridă, fața mea nici n-ar putea fi recunoscută. Stopul schimbase roșul în verde. Coloana de copii porni, sfios. Zâmbete mici, mânuțe strânse una în alta. O educatoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prin curți oblice, orientale. Peste garduri clipește, rar, geana lungă și verde a crengilor. Grădinițe rotunjite, lângă mormane de gunoaie. Tufe țepoase de trandafiri roșii lângă grămezi de cârpe, cutii, pungi. Pitoresc patriarhal, anulând delimitările. Aleea se deschide, în stânga, spre refugiul unei vile ratate. Porți, coloane, balcoane, graba vanitoasă a parvenirii, nostalgia unui stil. Eterogenul pregăteste compromisul cu barbarii, coruperea formelor, asaltul putregaiului... Urcă, dinspre ulicioara murdară, spre Dealul Mitropoliei. La câțiva pași, Piața, zarva zarzavagiilor. Culoarul Lipscanilor, feeria negustorilor. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fim împreună.“ Da, simțea el însuși frisonul, un fel de stranie inducție a primejdiei plutea în aer, o migrenă obsesivă acaparase gândurile și trupul în care intrase adânc trepidația cosmică, tusea traumatică a Terrei bolnave, zgâlțâind zidurile chinezești ale micilor refugii iluzorii. Privea din prag grupul de pensionari, de parcă și-ar fi revăzut părinții și unchii și mătușile de mult dispărute. Într-adevăr, nu prea avea chef să rămână singur. Tremura, de fapt, tremurul zidurilor și al pământului îi intrase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și trupurile femeiești. Delicata obtuzitate, voracitatealor stinsă în leșinate strategii lirice și explodând, în cele din urmă, în senzualitate păgână și pioasă domesticitate? Toate păreau să anunțe plictisul contractului de proprietate, contractul de mariaj? Ce relaxare prelungită, în schimb, în refugiul adolescenței! Intre baieti! Încă în stare să vibreze, să se sperie, să se predea... Oricât ar părea de frivolă brambureala recepționerului Vancea, un fel de trivializare a bramburelii profesorului Vancea, era destul să urmărești în jur proliferarea înlocuitorilor, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
plopii suverani, atingea în cele din urmă punctul de cotitură, unde panta creștea brusc, semnalând orașul, regăsirea. Mereu același loc, alte vârste și aceeași vârstă. După cotitură se intercalase, de câțiva ani, o stație intermediară. Autobuzul frână, gâfâind, în dreptul unui refugiu cochet, din panouri de sticlă verde. Se vedeau două bănci și mormane de cârpe, hârtie, sârmă. Coborâseră câțiva pasageri, se urcaseră alții, aglomerația aceeași, ca totdeauna. Hârca nu pornea. Brusc, iritarea unui nou pasager, agățat de scară. „Ce faci, blegule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din dreapta. — Acesta e biroul lui Tavi. Un birou, un scaun, o canapea uzată. Rafturile până la tavan erau pline cu mape groase, de toate culorile. Se spune că s-ar fi îmbogățit. Nici vorbă. Atât are, un apartament acceptabil, atât. Un refugiu, atât. Averea lui aici este, în această cameră. Aici și-a strâns opera. O operă, ai să te convingi. A luat cu el o copie. A izbutit, dracu’ știe cum, să ia cu el o copie. O fi găsit cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
oricât de ciudate, ale prietenilor noștri, ale prietenilor noștri. Vom putea astfel vorbi, abia acum cu sinceritate, despre fantoma absentă care ne-a marcat pe amândoi. Astea erau neliniștile cu care urcam, scumpă prietenă, treaptă cu treaptă, spre acest privilegiat refugiu... Dom’ Dominic numără tacticos treptele. Ajunsese la etajul doi, la comutator. Filamentul pâlpâi, imediat se stinse, dar soneria se declanșă. Doamna Venera se mișca greu, de data asta, ocupată cu bucătăria sau cu lecturile sau cu igiena santinelei Tavi. Adolescentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
balada a și fost, undeva, cândv a. Eroul, când există, e însuși autorul, iar legenda e chiar biografia sa, ridicată la acest exponent. M.M. fixează hotarele unei lumi aparte, cu un timp și o geografie ce sugerează un soi de refugiu. Care este, lesne de constatat, un teritoriu al eternității, de vreme ce Ziditori sunt Dante, Shakespeare, Goethe ori Pico dela Mirandola, iar între personaje Ofelia, Desdemona, Margareta lui Faust, Don Qui jote și încă, alături de rezidenți ai Olimpului. și, ajunși aici, să
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
sărbătoare). Dar mâna trebuie să fie curată. Pentru Hölderlin, poetizarea infinitului din afară de către infinitul spiritual lăuntric este destinarea oricărei poezii: "spirit infinit în viața infinită". În vremi de restriște a poeziei, când este alungată din viață, Frumusețea își află refugiul pe crestele spiritului, de unde se întoarce pentru a reîntemeia poetic viața omenească. Altitudinea cosmică a gândirii poetice hölderliniene merge până la a confunda pe Dumnezeu cu starea poetică; Această lume nu este atât de săracă încât să căutăm un zeu dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nasce il di natale", își află antidotul în dizolvarea senină a sufletului în pacea nemărginirii din poemul emblematic, Infinitul poezie care semnează un moment de depășire senină a suferinței și mizeriei acestei existențe unde absurditate și "noroi este totul". Astfel, refugiul în natură îl face pe poet să uite nu numai lumea, dar și pe sine însuși, pierzându-și identitatea într-o nesfârșire devenită o pură încântare fără nume: "În necuprins se-neacă al meu gând. Și ce-ncântare să naufragiez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unde, în acea perioadă semiobscură, autorul Imnurilor scria că nici un temerar nu-l putea vedea față în față, pentru că "s-ar prăbuși în flăcări". Poemul lui Giacomo Leopardi, Infinitul, începe cu un motiv prezent și în alte creații ale sale, refugiul în natură, evocat mai cu seamă în poezia Viața singuratică: așezat la marginea unui lac, poetul mărturisește că priveliștea, cufundată în binefăcătoarea pace, îl face să uite nu numai lumea, dar și pe sine însuși: "mi se pare că membrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un ceas vin și-l recuperez.“ Cunoștea trucul. Când o femeie vrea să scape de amantul de pe rol își uită rujul, sutienul sau chiloții în casa celui care-i oploșește și pe care vrea să-l preia. Bărbatul de trecere, refugiul dintre cei doi amanți, cel care oricum le știe secretul și față de care nu mai au nici un rost prefăcătoriile. A venit. Nici nu apucase să facă puțină curățenie după petrecerea din seara trecută, să-și așeze pânzele așa cum îi plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mai acum când s-a dat drumu la dosare, le citește omu și vede că nevastă-sa îl turna la securitate, cunosc și eu un caz chiar din familie, un verișor de la Șoptireanca, însurat cu o basarabeancă, Marfa, rămasă din refugiu aici, și ea povestea tot la securistul din sat, odată pă lună venea și la centru, la județ și scria tot ce zicea bărba-su Nae, că era împotriva rușilor, că asculta „Europa liberă“ și comenta și ce asculta tocmai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]