4,981 matches
-
fost însoțită de intensificarea animozității și a fricțiunilor dintre acestea. O situație nu mult diferită exista și în monarhie. Două relații majore aveau să aibă pe viitor o semnificație aparte: cea dintre ungurii și românii din Transilvania și cea dintre sîrbii și croații din Croația și Dalmația. În Transilvania, ungurii și secuii erau uniți împotriva românilor, care erau de obicei sprijiniți de germani. Aceste dezbinări naționale nu s-au atenuat niciodată. Problema sîrbilor și croaților era de departe mai dificilă din cauza
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
ungurii și românii din Transilvania și cea dintre sîrbii și croații din Croația și Dalmația. În Transilvania, ungurii și secuii erau uniți împotriva românilor, care erau de obicei sprijiniți de germani. Aceste dezbinări naționale nu s-au atenuat niciodată. Problema sîrbilor și croaților era de departe mai dificilă din cauza similarității, dacă nu a identității celor două populații. În secolul al XIX-lea, după cum am văzut, erau exprimate două puncte de vedere în acest domeniu. Majoritatea partidelor politice erau organizate pe o
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
secolul al XIX-lea, după cum am văzut, erau exprimate două puncte de vedere în acest domeniu. Majoritatea partidelor politice erau organizate pe o bază națională separată. Mișcarea iliră avansase totuși ideea existenței probabile a naționalității iugoslave, din care făceau parte sîrbii, croații și slovenii. Partidul Național din Croația și Coaliția Croato-Sîrbă sprijineau conceptul cooperării și unele aspecte ale doctrinelor ilire. Dacă sîrbii și croații erau două naționalități distincte sau una singură divizată în două avea să rămînă o problemă politică extrem de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
pe o bază națională separată. Mișcarea iliră avansase totuși ideea existenței probabile a naționalității iugoslave, din care făceau parte sîrbii, croații și slovenii. Partidul Național din Croația și Coaliția Croato-Sîrbă sprijineau conceptul cooperării și unele aspecte ale doctrinelor ilire. Dacă sîrbii și croații erau două naționalități distincte sau una singură divizată în două avea să rămînă o problemă politică extrem de controversată. Este greu de înțeles natura evoluțiilor naționale care a dus la faptul ca, în regatul Ungariei, majoritatea locuitorilor să fie
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
reforme în zonele de munte. După cum am văzut, folosirea limbii albaneze a fost autorizată în cîteva școli. Multe din aceste măsuri au fost însă anulate către sfîrșitul secolului, în timpul unei perioade de reacție adversă a Constantinopolului. Urmărind permanenta competiție dintre sîrbi, bulgari, muntenegreni și greci în privința a ceea ce mai rămăsese din posesiunile Imperiului Otoman în Europa, liderii albanezi aveau motive întemeiate să se teamă că ținuturile lor naționale puteau fi în pericol, urmînd să fie împărțite între acești competitori. Era posibil
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
în urma răscoalei izbucnite în acel an în Macedonia și a intensificării antagonismului din această zonă. În acest moment, populația albaneză a simțit că se afla realmente în pericol. Ca musulmani, albanezii erau tot timpul ținta atacurilor grupurilor de teroriști bulgari, sîrbi și greci. Permanenta agitație și intervenția marilor puteri au dus la apariția amenințării ca albanezii macedoneni să devină cetățeni ai diferitelor state balcanice în cadrul unui alt plan de împărțire. Fiind nevoiți să se apere, albanezii și-au format propriile lor
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
exactitate. După Congresul de la Berlin, cînd situația acestei zone a devenit subiectul unei preocupări majore, au fost întocmite multe statistici, ale căror rezultate reflectau în general interesul autorilor lor. Cel puțin opt populații diferite locuiau în Macedonia: turci, bulgari, greci, sîrbi, albanezi, vlahi, evrei și țigani. Pe lîngă acestea, fără îndoială că unii dintre locuitori se considerau în primul rînd macedoneni. Elementul musulman, din care făceau parte turcii, albanezii și slavii sudici din Bosnia și din Herțegovina, era numeros, formînd probabil
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
ca bază a dreptului modern asupra unui teritoriu, atunci cei avantajați erau grecii. Ținuturile erau privite prin prisma situației din perioada Greciei vechi și a Bizanțului, care fuseseră sub jurisdicția Patriarhiei de la Constantinopol, practic o organizație națională grecească. Bulgarii și sîrbii aveau și ei firește revendicări istorice datînd din perioada pre-otomană. Chestiunea cu adevărat dificilă era stabilirea compartimentelor naționale ale populației. Recensămîntul otoman din 1906, bazat pe milleturi, avusese următoarele rezultate: 1145849 musulmani, 623197 greci ortodocși aflați sub jurisdicția Patriarhiei și
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
greci ortodocși aflați sub jurisdicția Patriarhiei și 626715 bulgari ortodocși, adică membri ai Exarhiei.4 Cifrele referitoare la musulmani îi includeau bineînțeles și pe albanezi. Cele referitoare la Patriarhie și Exarhie erau și ele eronate. Neavînd o organizație națională puternică, sîrbii se puteau declara ca aparținînd oricăreia dintre cele două religii; bulgarii puteau fi considerați drept greci ortodocși dacă locuiau într-o zonă situată în afara jurisdicției Exarhiei. Problema esențială a trasării frontierelor naționale nu era separarea albanezilor, grecilor și turcilor, care
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
parte integrantă a imperiilor medievale sîrb, bulgar și grec. Pretențiile de odinioară și-au făcut așadar din nou apariția pe scena modernă. Din cauza acestei situații confuze, era totodată posibil să fie invocat argumentul că slavii din Macedonia nu erau nici sîrbi, nici bulgari, formînd o naționalitate aparte. Problema aceasta avea să aibă o mare importanță după cel de-al doilea război mondial. Totuși, termenul de macedonean era folosit în secolul al XIX-lea aproape exclusiv cu referire la regiunea geografică; în
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
mare importanță după cel de-al doilea război mondial. Totuși, termenul de macedonean era folosit în secolul al XIX-lea aproape exclusiv cu referire la regiunea geografică; în general, macedonenii nu erau priviți ca o naționalitate diferită de bulgari, greci, sîrbi sau albanezi. Documentele diplomatice ale perioadei nu fac nici o mențiune clară în legătură cu o națiune macedoneană distinctă. În timpul conferinței de la Constantinopol din 1876 și al Congresului de la Berlin, după cum am menționat deja, reprezentanții marilor puteri considerau regiunea ca avînd o compoziție
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
albanezilor trebuiau să fie apărate de Imperiul Otoman, iar conducerea acestuia nu era nici capabilă, nici dispusă să-și asume o asemenea sarcină. Grecii dețineau deci avantajul principal în această regiune, urmați de bulgari și, în mai mică măsură, de sîrbi. Liderii naționali greci sperau de mult să absoarbă în cele din urmă întreaga zonă. Argumentele lor erau bazate mai ales pe asocierea istorică a regiunii cu Grecia clasică și bizantină. Într-o perioadă anterioară apariției studiilor etnografice serioase, acești lideri
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
În acordul cu Viena din 1881, Milan primise asigurări de sprijinire a unei asemenea acțiuni, astfel încît Serbia a intrat cu entuziasm în lupta pentru dobîndirea ținuturilor macedonene și a depus mari eforturi pentru a demonstra că slavii macedoneni erau sîrbi. Au fost efectuate studii asupra limbilor și obiceiurilor locale și întocmite statistici. Serbia a deschis consulate la Salonic și la Skopje și peste puțin timp și la Bitola și Priština. A fost lansată o masivă campanie de propagandă în Macedonia
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
asupra limbilor și obiceiurilor locale și întocmite statistici. Serbia a deschis consulate la Salonic și la Skopje și peste puțin timp și la Bitola și Priština. A fost lansată o masivă campanie de propagandă în Macedonia. Rezultatul scontat al eforturilor sîrbilor a fost de la bun început atenuat de lipsa unei organizații ecleziastice echivalente cu Patriarhia sau cu Exarhia. Ei au realizat totuși progrese considerabile înainte de 1912. Tragedia Macedoniei consta în faptul că problemele fundamentale aveau un caracter atît de grav, încît
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Macedonia era pur și simplu haotică. Toate taberele dispuneau de detașamente înarmate, cu excepția turcilor musulmani, care contau pe tot mai ineficienta armată otomană. Prima organizație importantă punea accent pe propaganda culturală. Bulgarii au înființat în 1884 Societatea Chiril și Metodiu; sîrbii le-au urmat exemplul în 1886, fondînd Societatea Sf. Sava. Societatea Națională Grecească a fost deja menționată. Mult mai eficiente decît acestea aveau să fie însă organizațiile militare, alcătuite de obicei din fanatici devotați cauzei, care apelau la metode directe
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
otoman. A fost proclamată în același timp independența Bulgariei. Anexarea a constituit o lovitură puternică pentru Serbia, care, de la urcarea pe tron a lui Petru Karagheorghevici, nu mai avea legături strînse cu Viena. Cu toate că guvernul habsburgic preluase administrarea Bosniei-Herțegovina, naționaliștii sîrbi aveau încă speranțe că într-un viitor oarecare vor reuși cumva să dobîndească ceea ce ei considerau drept ținuturile lor naționale. Anexarea îndepărta și mai mult posibilitatea aceasta. S-a declanșat o veritabilă criză. Liderii sîrbi au apelat la sprijinul Rusiei
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
partea statelor balcanice, cele mai importante lupte au fost purtate de armata bulgară, care era nevoită să țină piept principalelor forțe otomane din Tracia. Comandamentul militar bulgar a fost obligat să-și concentreze trupele și eforturile aici. Între timp, aliații sîrbi și greci înaintau în controversatele teritorii albaneze și macedonene. Muntenegru avea drept țintă orașul Shkodër, în timp ce armata grecească încerca să cucerească Janina. Armatele grecească și bulgară au pornit apoi în marș forțat spre Salonic, dar grecii au ajuns primii, în
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
ei teritoriile albaneze. Spre surprinderea lor, marile puteri au insistat însă asupra instituirii unui stat albanez. Cele mai importante susținătoare ale unei Albanii independente erau Italia și Austro-Ungaria; în schimb, Rusia sprijinea pretențiile statelor balcanice. Unul dintre obiectivele majore ale sîrbilor la intrarea în război fusese obținerea unui port la Marea Adriatică, de preferat Durrës. Ca și mai înainte, Imperiul Habsburgic, secondat de Italia, s-a opus oricărei extinderi a Serbiei spre Adriatica. Ambele puteri erau decise să asigure întemeierea unei Albanii
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
că va obține o victorie militară, guvernul bulgar a ordonat în noaptea de 29/30 iunie declanșarea unui atac asupra Greciei și a Serbiei. Acțiunea a constituit o greșeală dezastruoasă. Trupele române, muntenegrene și otomane s-au alăturat grecilor și sîrbilor în lupta împotriva armatei bulgare. Cel de-al doilea război balcanic a avut drept rezultat înfrîngerea completă a Bulgariei; la 31 iulie a fost semnat un armistițiu. Tratatul de la București din august 1913 a stabilit împărțirea Macedoniei și instituirea unei
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
și Bosnia-Herțegovina. Obiectivul lor era formarea unui stat național croat cu statut federal, dar pe perfect picior de egalitate cu Austria și Ungaria. Biserica Catolică urma să joace aici un rol important. Acești naționaliști croați aveau o atitudine dușmănoasă față de sîrbii ortodocși, pe care unii îi considerau pur și simplu drept croați renegați. Superioritatea civilizației habsburgice față de aceea a Serbiei ortodoxe, fostă posesiune otomană, era de asemenea scoasă în evidență. Cea de a doua orientare era reprezentată de Coaliția croato-sîrbă, care
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
de Coaliția croato-sîrbă, care, după cum am văzut, era extrem de activă în politica croată în această perioadă. Fiind o combinație de partide, această formațiune nu avea un program unitar, dar grupările din componența sa aveau totuși în comun convingerea fundamentală că sîrbii și croații din cadrul Imperiului trebuiau să acționeze împreună și să nu permită Vienei sau Budapestei să-i învrăjbească, așa cum se întîmplase adeseori în trecut. Coaliția era realmente cea mai puternică organizație politică unită, dar influența ei pe tot cuprinsul țării
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
în favoarea cooperării în cadrul monarhiei. Unii dintre studenți și intelectuali puteau într-adevăr să fi prevăzut un moment cînd slavii de sud habsburgici se vor uni cu Serbia, dar cu siguranță că acest obiectiv nu era susținut de majoritatea lor. Opțiunile sîrbilor din regatul Serbiei și ale celor de pe teritoriul habsburgic erau mai largi. Sîrbii habsburgici puteau evident să colaboreze cu partidele iugoslave care urmăreau instituirea unei unități sud slave separate în cadrul Imperiului, sau să pună accentul pe țelurile specifice ale sîrbilor
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
fi prevăzut un moment cînd slavii de sud habsburgici se vor uni cu Serbia, dar cu siguranță că acest obiectiv nu era susținut de majoritatea lor. Opțiunile sîrbilor din regatul Serbiei și ale celor de pe teritoriul habsburgic erau mai largi. Sîrbii habsburgici puteau evident să colaboreze cu partidele iugoslave care urmăreau instituirea unei unități sud slave separate în cadrul Imperiului, sau să pună accentul pe țelurile specifice ale sîrbilor și să sprijine o unire în cele din urmă cu Serbia. Guvernul sîrb
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
sîrbilor din regatul Serbiei și ale celor de pe teritoriul habsburgic erau mai largi. Sîrbii habsburgici puteau evident să colaboreze cu partidele iugoslave care urmăreau instituirea unei unități sud slave separate în cadrul Imperiului, sau să pună accentul pe țelurile specifice ale sîrbilor și să sprijine o unire în cele din urmă cu Serbia. Guvernul sîrb avea și mai multe soluții. În primul rînd, el putea continua eforturile din trecut, militînd pentru înființarea unei Serbii Mari. Această politică avea drept obiectiv național anexarea
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
continua eforturile din trecut, militînd pentru înființarea unei Serbii Mari. Această politică avea drept obiectiv național anexarea ținuturilor habsburgice considerate ca fiind sîrbești, în special a Bosniei, Herțegovinei, Vojvodinei și a unor părți ale Croației, Dalmației și Slavoniei populate de sîrbi. În al doilea rînd, proiectul unei federații balcanice constituia de multă vreme o țintă standard a programelor revoluționare și naționale. O astfel de organizație putea uni Serbia cu Bulgaria, Muntenegru și cu slavii din Austro-Ungaria, în cazul în care acest
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]