KorAP: Find »[drukola/base=sorbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...179 180 181 ...207 >

5,168 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361

iar dacă vine cu un avocat, trimite-l la plimbare. — Uite ce e: am văzut ceva. Cred că ar trebui să te uiți și tu. Lasă asta. Tu adu-mi femeia. Femeia la cinci ani după arderea dosarelor: Lynn Bracken sorbea dintr-un ceai la Al Wong’s. Jack o privi prin vitrină. Încă Îți tăia răsuflarea. Acum era brunetă, o frumusețe de treizeci și cinci de ani care atrage privirile. Ea Îl văzu. Jack simți că-l ia cu frisoane: dosarul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
de jos și aprinse o lumină. Ed intră. O splendoare! Stofele, obiectele de artă. Lynn Își scoase pantofii și turnă coniac În două pahare. Ed se așeză pe canapea - catifea veritabilă. Lynn i se alătură. Ed Își luă paharul și sorbi. Lynn Încălzea paharul În mîini. Știi de ce te-am invitat Înăuntru? — Ești prea inteligentă ca să Încerci să mă convingi să cădem la Înțelegere, așa că bănuiesc că ești pur și simplu curioasă În privința mea. — Bud te urăște mai mult decît mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
apărut pe primele pagini ale ziarelor. — Asta pentru că a aruncat totul la gîrlă. Badge of Honor, prietenia cu Miller Stanton... totul. Nici asasinarea lui Sid Hudgens nu a ajutat, pentru că Hush-Hush datora matrapazlîcurilor lui Vincennes jumătate din murdăriile publicate. Lynn sorbi din coniac. — Nu-ți place de Jack. Nu, dar o parte din depoziția lui o cred fără rezerve. Patchett are copii după dosarele private cu murdării ale lui Sid Hudgens, inclusiv o copie după dosarul personal al lui Vincennes Însuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
ești foarte tulburat. Ed trecu pe lîngă el. Un rămas-bun: — Blestemat să fii pentru toate lucrurile rele pe care m-ai obligat să le Întruchipez! În centru, la Dining Car: un loc vesel, plin de oameni drăguți. La bar Gallaudet sorbea dintr-un martini. — Vești rele despre Dudley. Nu vrei să auzi. — Nu poate fi mai rău decît alte lucruri pe care le-am aflat azi. — Da? Ei bine, află că Dudley e liber ca pasărea cerului. Fiica Lanei Turner tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

ea și de toate gândurile astea prostești, până se va molipsi și va înlătura cu un gest a lehamite furtuna. Gânduri prostești? Dar până și ele, oricâtă teamă-i produc, i se par firești. E cupa dată peste cap, să sorbi și ultima picătură, pentru că n-ai de unde ști dacă lacrima care abia se mai scurge pe pereții paharului nu-i cea mai plină de savoare. Dar, mâine, mâine ce va fi? Va mai exista vreo picătură care să se prelingă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
fiecare fel de mâncare presărată cu mirodenii obișnuite sau cu ciudate frunzulițe aromate pe care nu se știe de unde și le procura, ci bucurându-se chiar de fiecare îmbucătură, așa cum făcea cu lichiorurile aromat-colorate sau cu vinurile pe care le sorbea încet, plimbând lichidul pe palatul gurii, să adulmece și să simtă parfumurile ingenios ascunse. Însă acum nimic din toate acestea n-o mai încânta, poate încă îi mai produceau plăcere Își, în rarele momente în care putea să mănânce ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și de arbori scânteind în plutirea lor lentă în curentul de aer firav. Fumează și citește, dar gândul îi fuge departe de paginile tipărite mărunt. Abandonează. Își face o cafea în care pune cuburi de gheață s-o răcească, o soarbe cu înghițituri mici. Ecoul străzii plutește neîntrerupt împrejur. Se așază pe patul îngust din cămăruța lui îngustă, aproape gol în zăpușeala care dă năvală prin fereastra larg deschisă. Nici o adiere nu flutură perdeaua și draperia subțire înflorată. Dar liniște încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
îmbrăcat în pluș galben, adormind cu gura întredeschisă, cu picioarele-i subțiri atârnând, într-o poziție cu totul nefirească, de parcă n-ar mai fi avut oase. Pe toți aceștia Andrei Vlădescu îi privea pe deasupra buzei paharului din care nu mai sorbea, ci doar îl clătina în lumină, descoperiți la fel ca altădată, adică o imagine continuând-o pe cea de la serviciu. Nedorind să se lase copleșiți de ce anume se petrecea cu ei dincolo, în orele de lucru. Dar ceva plutea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mai fi răcit, nu l-am făcut degeaba. Nu vezi că tremuri de oboseală și surescitare? Te-ai văzut cum arăți?“ „Parcă ai fi o soacră! Uite că-l beau“, zise, scoțând o mână de sub pled, ducând ceașca la gură, sorbind un timp, lăsând-o cu zgomot pe cristalul măsuței. „Dar tot te întreb: ce dracu’ am să fac acum?“ Nu i-a răspuns. „Mi-e rău din clipa când s-a terminat ședința aia“, a continuat Ileana Roman. „Nu-nțeleg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și se oprise și ea din scris -, îl vezi și ai să ții minte ce spune și cum arată? Cum să nu țin minte? Cum aș putea să uit cum ne privea pe sub sprâncenele-i groase, pe deasupra buzei paharului, în timp ce sorbea apa încet, prelungind cu bună știință așteptarea, liniștea în care se auzeau răsuflările celorlalți și în care se părea că nimănui nu-i arde nici măcar să se miște în vreun fel oarecare și să-și mai aprindă o țigară, lăsând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
nu te uiți la cele care arată bine, nu se poate să nu-ți sară ție ceva în ochi - picioarele lor, părul, ochii, buzele, naiba mai știe ce. Nu e zi să nu vorbești despre femei. Sau să nu-mi sorbi din ochi prietenele, deși știu că nu-ți plac, sau eu îți plac mai mult, dar o faci totuși, de afurisit ce ești. Mi-ai povestit și încă îmi povestești că ai trăit mai tot timpul în mijlocul lor. Nu ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
de care atârnau scarabei falși și minusculi, medalioane goale, cioburi cioplite din cornalină, cruciulițe dintr-un timp îndepărtat, de pe vremea bunicului ce-i lăsase moștenire, numai ei, pendula înnegrită de vreme, cu mers rar și tacticos, bătând indiferentă trecerea orelor. Sorbind cu nesaț, cu o plăcere pe care o simțea tot mai des apropiindu-se, copleșind-o, alungându-i toate celelalte gânduri, imaginea netulburată pe care i-o întorcea oglinda și bucurându-se de desăvărșirea acelei imagini cum n-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Gesturile încete, aproape leneșe, chibzuite, temător să nu lovească, să scape lucrurile, să facă mișcări greșite pe care le-ar face un bolnav, simțindu-se pândit sau părându-i-se că este pândit, devenind și mai precaut, mâncând încet și sorbind rar ceaiul sub privirile furișate ale celorlalți și ale lui furișate către ei. Până când intra în camera cu biroul din stejar sculptat, tot în pijama, ca și cum ar fi uitat cum e îmbrăcat sau nedând importanță, purtându-se ca un convalescent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
privea absentă televizorul, s-a întors spre noi, ușor surprinsă, agățându-și privirile o clipă de chipul fiecăruia, fără să spună o vorbă și întorcându-și pe urmă iarăși spre mine profilul ei de ceară sau materie asemănătoare marmorei. Tăcuseră. Sorbeau băutura și țigările, bucuroși că sunt împreună și la căldură și nu le păsa de gerul de afară. Întorseseră cu totul spatele ecranului la care ne mai uitam eu, cu o încăpățânare care mă uimea, și verișoara absentă, cu profilul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Mai târziu obrazul îi era fierbinte și roșu, sclipirea neastâmpărată a ochilor se lenevise, îi venea să se întindă ca o pisică. Ședea în capul oaselor, cu spatele și ceafa sprijinite în pernele mari și moi, învelită până sub bărbie, sorbea încet dintr-un pahar, scuturându-și la răstimpuri părul bogat, cu mișcări încete. „De ce stai în promiscuitatea asta?“, a întrebat el dintr-odată. „Domnului Vlădescu nu-i place? Găsește că nu-i demn de el? ...Nici eu nu știu cum am ajuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Încăperea se umpluse de aromă de cafea și de mirosul dulceag al coniacului. A râs stingherită, așezându-se pe pat, nu departe de Andrei Vlădescu, și-a întins puțin rochia peste pulpele strânse, dar genunchii albi îi rămâneau descoperiți. Au sorbit din băutură în tăcere. Andrei a întins mâna și i-a mângâiat părul umed. Și-a lipit fața rece de palma lui, închizând ochii. Mâna lui a coborât pe umăr, pe braț, a simțit-o crispându-se când i-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
i-a zis. „Asta o spun eu, tu să taci.“ Patricia se uita la el încremenită, apoi și-a adus din spatele perdelei un scaun alb de bucătărie și se străduia să-și acopere genunchii. Andrei Vlădescu îl privea liniștit. A sorbit încet din păhărelul verzui, apoi s-a ridicat să plece. „Nu, domnu’, se poate?“, a zis bărbatul apucându-l de haină. „Stai aici, schimbăm și noi o vorbă, ce dracu’?. Ești prietenu femeii, ești și prietenu meu, nu pleacă nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și amintea, se înfuria și era mai intolerant. Când și-a dat seama că ridicase glasul, s-a oprit brusc. Îl privea surprinsă, cu buzele întredeschise și umede, și-a îndepărtat cu o mână șuvițele căzute pe frunte și a sorbit din cafea. Era surprins și el, nu pricepea ce l-a apucat, s-a ridicat să caute o țigară în pachetul de pe masă și a tras adânc în piept. „Iartă-mă“, a spus. O privea cum soarbe cafeaua cu înghițituri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
frunte și a sorbit din cafea. Era surprins și el, nu pricepea ce l-a apucat, s-a ridicat să caute o țigară în pachetul de pe masă și a tras adânc în piept. „Iartă-mă“, a spus. O privea cum soarbe cafeaua cu înghițituri mici, scuturându-și pletele, și uitându-se peste marginea ceștii pe hârtiile cu însemnările lui. Era o liniște apăsătoare între ei și din stradă se auzeau chiotele copiilor care se bucurau de ziua însorită de început de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
acasă să-ți fac o cafea și să-mi povestești. Hai, domnule, nu te mănâncă nimeni. Și pe urmă ea nici nu-i acasă. Poți veni.“ Se plimba agitată și energică prin holul imens transformat în sufragerie și Andrei Vlădescu sorbea încet din cafea. „Nu se poate“, zicea. „Vezi-ți de treabă, e o glumă a ei, vrea să te încerce. Vorbesc eu cu ea.“ „Nu trebuie. Nu, vă rog“, spunea Andrei Vlădescu. „Bine, dar nu-ți dai seama că-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
în care e închis fără putința de a scăpa, omul devine un căutător, care este, omul care caută; căci omul are nevoie de cunoașterea zădărniciei, trebuie să ia asupră-și groaza acesteia, groaza fiecărei erori, și, cunoscând-o, s-o soarbă până la fund, trebuie să devină conștient de groază, nu pentru a se tortura pe sine, ci desigur fiindcă groaza poate fi biruită numai cunoscând-o și fiind conștient de ea, fiindcă numai atunci devine posibil ca, trecând prin poarta de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

îți publicasem al doilea roman. Aveai cronici excelente. — Da? — Articole în reviste, interviuri în ziare. — Dar nu se vindea. — O, dar vânzările ar fi venit, Michael. Vânzările ar fi venit. Numai dacă... — ... aș fi perseverat. Exact, dacă ai fi perseverat. Sorbi prelung din paharul cu apă. La scurt timp după asta, mi-ai scris o scrisoare. Probabil că nu-ți amintești ce-ai scris în ea. Îmi aminteam foarte bine. Dar înainte de apuca să vorbesc, spuse: — M-ai anunțat că un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
să mai lipsesc de la serviciu. — Probabil că sâmbăta este ziua lui cea mai aglomerată. Era presat de pacienți. — Eu cred că meritam mai mult decât o mângâiere pe creștet și câteva antibiotice, asta-i tot. Mușcă dintr-un crevete și sorbi puțin vin: manevre care părură să-i potolească enervarea. În orice caz. Își ridică privirea și zâmbi. În orice caz, a fost foarte drăguț din partea ta. Un gest foarte drăguț și cu totul neașteptat. Dacă dorise să fie ironică, eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
voi ați crescut atât de mult prețurile, încât galeriile mai mici nu-și pot permite să le cumpere și toate sfârșesc în colecții particulare. Deci ceea ce faceți voi de fapt este să privați țara de propria cultură. Simplu ca bună ziua. Sorbi din vin, ușor stingherită. — Oare cu cât timp înainte și-a pregătit acest mic discurs? întrebă Hilary. — E un punct de vedere, spuse Roddy și are dreptul să și-l spună. Se întoarse spre Conrad, sperând să învioreze atmosfera. Tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
am spus. Aștept să mai scadă prețurile. Se zice că se vor prăbuși. Doar nu crezi că îmi aparține? Nimeni nu cumpără chestii de-astea - se închiriază. Nu mă costă decât zece lire pe lună. Îl iau de la Rumbelows. Am sorbit din ceai și am spus cu dispreț: — Eu îmi cheltuiam banii pe cărți când eram student. — Lasă vrăjelile astea! Graham arătă cu mâna spre șirurile de casete de pe comodă și de pe pervazul ferestrei. Astea sunt cărțile mele. Ăsta este mijlocul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]