6,080 matches
-
apere. Puterea sa era deplină în statul muntean, urmând ca, după moartea tatălui său, să moștenească și celelalte două tronuri, al Transilvaniei și al Moldovei, toate acțiunile întreprinse de Mihai convergând în acest sens. Noul domn a primit învestitura de la sultan, la sfârșitul lui noiembrie 1599, în același timp cu a tatălui său pentru Transilvania. Delegația oficială otomană, trimisă în februarie - martie 1600, a fost primită cu mult fast de către cei doi domni la Brașov. Nicolae Pătrașcu a participat la cucerirea
Nicolae Pătrașcu () [Corola-website/Science/314945_a_316274]
-
asigure securitatea zonelor rurale. Membrii acestor miliții au fost cunoscuți ca armatoloi (αρματολοί), iar zonele pe care le controlau, în special pasurile montane, au primit numele de armatolik. Cea mai veche miliție rurală a fost înființată în Agrafa, în timpul domniei sultanului Murad al II-lea. Delimitările dintre klefți și armatoloi nu erau, tocmai, clare, cei din urmă trecând adesea în tabăra adversă pentru a smulge mai multe beneficii de la autorități și, prin urmare, alt grup de klefți erau apoi desemnați ca
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
egiptene. Creta avea o lungă tradiție a luptelor antiotomane. O răscoală a creștinilor de pe insulă din 1821 a fost înăbușită în sânge de turci, care au executat mai multe capete ale bisericii ortodoxe de pe insulă, considerați organizatorii și conducătorii rebeliunii. Sultanul Mahmud al III-lea a fost obligat să ceară sprijinul vasalului rebel și rival, pașa Egiptului, căruia i-a oferit controlul asupra „Pașalîcului Cretei”. Armata egipteană a debarcat pe insulă în 1824, iar Ibrahim și-a asumat obligația să înăbușe
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
victorii ale flotei elene împotriva împotriva otomanilor la Patras și Spetses a crescut enorm încrederea echipajelor corăbiilor grecești și a contribuit mult la succesul insurecției din Peloponez. După ceva vreme, în condițiile în care grecii se implicaseră în lupte intestine, sultanul a cerut ajutorul unui dintre cei mai puternici vasali ai săi, Muhammad al Egiptului. Datorită războiului civil și problemelor financiare, flota elenă nu a mai putut să prevină cucerirea și prădarea insulelor Kasos, Psara în 1824 și debarcarea egipteană de la
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
au dus la o primă ruptură între revoluționari. Relațiile dintre cele două organizații au ajuns să fie foarte tensionate și s-a ajuns în situația în care să izbucnească un adevărat război civil între grecii susținători ai celor două autorități. Sultanul a apelat la vasalul său, liderul egiptean Mehmet să intervină. Mahmet Ali a fost de acord să îl trimită pe fiul său, , în fruntea unei forțe expediționare în Grecia, cerând în schimb să i se recunoască controlul asupra Cretei, Ciprului
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
moarte a patriarhului. Acest complex de factori explică de ce, după denunțare hotărâtă a revoluției elene, împăratul Rusiei a dat în cele din urmă un ultimatum Constantinopolelui pe 27 iulie 1821. Primejdia izbucnirii războiului a fost îndepărtată pentru ceva vreme, după ce sultanul a fost de acord, ca urmare a intervențiilor lui Metternich și Castlereagh, să facă unele concesii rușilor. Pe 14 decembrie 1822, Sfânta Alianță a denunțat revoluția elenă, pe care au considerat-o ca o acțiune insolentă și prost organizată. În
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
piraterească”, ci una în stare de război. El a atras atenția Imperiului Otoman în luna februarie a aceluiași an asupra faptului că Regatul Unit avea să păstreze relațiile amicale cu Turcia numai în condițiile în care drepturile supușilor creștini ai sultanului erau respectate. Comisarul britanic al Insulelor Ioniene, care erau sub controlul Londrei, a primit ordinul să-i considere în stare de război cu turcii, ceea ce ușura acțiunile elenilor de perturbare a aprovizionării turcilor. Aceste măsuri au dus la creșterea influenței
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
în cadrul statului otoman. Chiar înainte de întâlnirea cu Wellington, împăratul Rusiei trimisese un ultimatul Porții, prin care cerea evacuarea Principatelor Dunărene și rezolvarea chestiunilor aflate în suspensie între cele două puteri de către ambasadori plenipotențiari turci trimiși la negocieri în capitala Rusiei. Sultanul a fost de acord să-și trimită ambasadorii la negocieri și, pe 7 octombrie 1826, a semnat Convenția de la Akkerman, acceptând pretențiile țarului cu privire la Serbia și Principatele Dunărene. Grecii s-au supus condițiilor mediatorilor europeni, dar turcii și egiptenii nu
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
A doua zi, a sosit și escadra franceză condusă amiralul de Rigny și cea rusă, de sub comanda lui L. Heyden. Codgrinton și de Rigny au încercat să negocieze cu Ibrahim, dar acesta a insistat că trebuie să se supună ordinului sultanului de distrugere a Hydrei. Codrington a amenințat că orice încercare a flotei otomano-egiptene de părăsire a radei va duce la distrugerea acesteia. Ibrahim a acceptat să ceară sultanului în scris schimbarea ordinului de atac și, în același timp, a cerut
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
cu Ibrahim, dar acesta a insistat că trebuie să se supună ordinului sultanului de distrugere a Hydrei. Codrington a amenințat că orice încercare a flotei otomano-egiptene de părăsire a radei va duce la distrugerea acesteia. Ibrahim a acceptat să ceară sultanului în scris schimbarea ordinului de atac și, în același timp, a cerut oprirea acțiunilor ofensive ale grecilor și filelenilor. Codrington a promis la rândul lui că va opri atacurile elenilor împotriva armatei musulmane. Mai apoi, a permis majorității navelor de sub
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Grecia Centrală. Pe 21 decembrie 1828, ambasadorii Regatului Unit, Rusiei și Franței s-au întâlnit pe insula Poros și au pregătit un protocol, care prevedea crearea unui stat autonom, condus de un monarh, a cărui autoritate trebuia confirmată prin firman al Sultanului. Cele trei puteri propuneau ca granița statului elen să se întindă de la Arta la Volos și, în ciuda eforturilor lui Kapodistrias, noul stat urma să includă numai insulele Cyclades, Sporades, Samos și, în anumite condiții, Creta. Conferința de la Londra a stabilit
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
s-a înrăutățit în jurul României, Cuza fiind acuzat de încălcarea prevederilor de bază adoptate la Convenția de la Paris din 1858. În scopul de a restabili relațiile, domnitorul a plecat la Constantinopol, unde pe 28 iulie au avut loc negocieri cu sultanul turc. Ca rezultat, dintr-un vasal al Imperiului Otoman, Principatul a ajuns la o și mai mare autonomie și i s-a acordat dreptul de a decide în afacerile sale interne. Boierii nemulțumiți au format așa-numită coaliție "monstruoasă" (denumire
Lovitura de stat de la 2 mai 1864 () [Corola-website/Science/320422_a_321751]
-
calif. Cu scopul de a recâștiga o poziție de forță, el i-a învins pe conducătorii musulmani din regiune și a unit mai multe fiefuri locale într-un emirat. Conducătorii acestui emirat s-au mulțumit cu titlul de emir sau sultan până în secolul al X-lea, când Abd-ar-Rahman al III-lea s-a văzut pus în fața unei posibile invazii a Fatimizilor, un imperiu musulman rival cu capitala la Cairo. În parte pentru a se opune invaziei Fatimizilor, care revendicau titlul de
Califatul Córdoba () [Corola-website/Science/320423_a_321752]
-
asupra porturilor dunărene Giurgiu, Brăila și Turnu. De asemenea, convenția a recunoscut autonomia Principatului Șerbiei. Șerbia recâștiga controlul asupra unor teritorii pierdute în 1813. Sârbii au primit și dreptul la libertate a mișcării prin Imperiul Otoman. Repudierea acestei convenții de către sultanul Mahmud al II-lea a fost pretextul pentru declanșarea războiului ruso-turc din 1828 - 1829.
Convenția de la Akkerman () [Corola-website/Science/319439_a_320768]
-
a fost anexată de Principatul Bulgariei, stat autonom care plătea tribut Imperiului Otoman. După victoria Bulgariei în Războiul Sârbo-Bulgar care a urmat, "status quo"ul a fost recunoscut de Poartă prin Acordul de la Tophane din 24 martie 1886. Prin acesta, sultanul Abdul-Hamid al II-lea l-a numit pe principele Bulgariei (fără a da numele cuiva anume) în funcția de Guvernator General al Rumeliei Orientale, păstrând fosta distincție între cele două entități statale și respectând litera tratatului de la Berlin. Era clar
Rumelia Orientală () [Corola-website/Science/319434_a_320763]
-
din 1878 și în următoarele decenii Muntenegru s-a bucurat de o stabilitate și prosperitate considerabilă. Educația, comunicațiile și armata s-au dezvoltat foarte mult (acesta din urmă cu sprijinul Rusiei Imperiale). În 1883 prințul Nikola l-a vizitat pe sultan, cu care a menținut ulterior cele mai cordiale relații; în 1896 el a sărbătorit bicentenarul dinastiei Petrović și în același an a participat la încoronarea tarului Nicolae al II-lea; în mai 1898 a vizitat-o pe regina Victoria la
Nikola I al Muntenegrului () [Corola-website/Science/319517_a_320846]
-
Anghel. În paralel, Iani complotează la hanul Aniței din București pentru a ocupa tronul în locul vărului său. Tatăl domnitorului îl ruinase pe tatăl lui Iani, vânzându-i moșiile pentru o datorie de 500.000 de galbeni. El îi prezintă trimisului sultanului o jalbă în care boierii se plângeau că oamenii se băjenesc din cauza noului bir. El promite că va da sultanului milionul de galben strâns de domnitor. În același han, domnița Ralu are o întâlnire amoroasă cu poetul Raul. Auzind de
Haiducii lui Șaptecai () [Corola-website/Science/319975_a_321304]
-
ruinase pe tatăl lui Iani, vânzându-i moșiile pentru o datorie de 500.000 de galbeni. El îi prezintă trimisului sultanului o jalbă în care boierii se plângeau că oamenii se băjenesc din cauza noului bir. El promite că va da sultanului milionul de galben strâns de domnitor. În același han, domnița Ralu are o întâlnire amoroasă cu poetul Raul. Auzind de moartea mamei sale, Anghel se întoarce în țară și îi atacă pe arnăuții veniți să ia vitele oamenilor. Pe capul
Haiducii lui Șaptecai () [Corola-website/Science/319975_a_321304]
-
s-a stabilit la Curtea domnească din Târgoviște. Vlad "Drăculea" și-a urmat tatăl și a trăit acolo șase ani. În 1442, din motive politice, el și fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos, au fost ceruți ca ostatici de către sultanul Murad al II-lea; Vlad al III-lea a fost ostatic până în 1448, iar fratele său până în 1462. Această perioadă de captivitate a jucat un rol important în formarea și ascensiunea la putere a lui Vlad. Turcii l-au eliberat
Vlad Țepeș () [Corola-website/Science/297239_a_298568]
-
acest context politic, Vlad Țepeș încheie o alianță cu Matei Corvin, probabil la începutul lui 1460, pe care otomanii ar fi vrut să o împiedice. Mai mult, aceștia vor încerca prin intermediul lui Hamza pașa, beiul de Nicopole, și al diacului sultanului, Catavolinos, să-l prindă pe Vlad prin vicleșug, fără succes însă. Odată dejucate planurile otomanilor și pedepsiți cei doi (au fost trași în țeapă împreună cu toți soldații turci care-i însoțeau), Vlad Țepeș organizează o campanie surpriză la sud de
Vlad Țepeș () [Corola-website/Science/297239_a_298568]
-
a părăsit Buda abia la sfârșitul lui august, când campania otomană era deja încheiată. În ceea ce-l privește pe Mahomed al II-lea, acesta, surprins de sfidarea lui Țepeș, îi va pregăti un răspuns pe măsură. În primăvara lui 1462, sultanul, în fruntea unei armate uriașe, circa 100-120.000 de oameni (a doua ca mărime după aceea care cucerise Constantinopolul) plus 175 de nave de război al căror scop era acela de a cuceri Chilia, se va îndrepta spre Dunăre. Efectivele
Vlad Țepeș () [Corola-website/Science/297239_a_298568]
-
a avut loc marea lovitură a lui Vlad Țepeș, atacul de noapte din 16-17 iunie 1462, menit să demoralizeze și mai mult oastea otomană, atac despre care pomenesc toate izvoarele relative la campania din 1462. Ținta atacului a fost însuși sultanul, însă acesta a scăpat, cortul său fiind confundat cu al unui vizir. Totuși efectul psihologic al atacului a fost important. Mulți turci au fost uciși, iar sultanul, conform relatărilor, "a părăsit în ascuns tabăra în chip rușinos"; văzând "marea pierdere
Vlad Țepeș () [Corola-website/Science/297239_a_298568]
-
pomenesc toate izvoarele relative la campania din 1462. Ținta atacului a fost însuși sultanul, însă acesta a scăpat, cortul său fiind confundat cu al unui vizir. Totuși efectul psihologic al atacului a fost important. Mulți turci au fost uciși, iar sultanul, conform relatărilor, "a părăsit în ascuns tabăra în chip rușinos"; văzând "marea pierdere suferită de ai săi" a dat ordin de retragere. În apropierea Târgoviștei îl aștepta un spectacol care a băgat groaza în oștile sale: o pădure de țepi
Vlad Țepeș () [Corola-website/Science/297239_a_298568]
-
apropierea Târgoviștei îl aștepta un spectacol care a băgat groaza în oștile sale: o pădure de țepi în care atârnau o mulțime de turci uciși în înainte sau în timpul bătăliei; în fața acestei priveliști turcii "s-au înspăimântat foarte tare", iar sultanul a recunoscut că "nu poate să ia țara unui bărbat care face lucruri așa de mari" și care "ar fi vrednic de mai mult". Cu excepția cronicilor turcești, toate celelalte izvoare mărturisesc înfrângerea sultanului, care a fost silit "să se întoarcă
Vlad Țepeș () [Corola-website/Science/297239_a_298568]
-
turcii "s-au înspăimântat foarte tare", iar sultanul a recunoscut că "nu poate să ia țara unui bărbat care face lucruri așa de mari" și care "ar fi vrednic de mai mult". Cu excepția cronicilor turcești, toate celelalte izvoare mărturisesc înfrângerea sultanului, care a fost silit "să se întoarcă în fugă spre Dunăre cu mari pierderi printre ai săi și cu rușinea de a fi dat dosul". Oastea turcă s-a îndreptat spre Dunăre, așa de repede încât la 11 iulie 1462
Vlad Țepeș () [Corola-website/Science/297239_a_298568]