4,598 matches
-
-mi întârzii în fiecare zi mai mult întoarcerea acasă: la ora nouă, la nouă și jumătate, la zece... Petreceam serile la o intersecție care, în amurgul de toamnă și cu un ușor efort de imaginație, dădea naștere la o iluzie surprinzătoare: a unei seri ploioase într-o metropolă din Occident. Era un loc unic în mijlocul largilor bulevarde monotone din orașul nostru. Străzile care se încrucișau acolo porneau ca razele unui cerc - fațadele clădirilor rămânând astfel decupate în formă de trapez. Știam
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nu lăsase nici un semn pe trăsăturile ei. Doar freamătul umbrei și al soarelui în frunzișul sălciilor îi atingea ușor obrazul. Fusese salvată de un saigak, antilopa deșertului, cu nări enorme, asemănătoare unei trompe de elefant tăiate scurt, și - într-un surprinzător contrast - cu ochi mari, temători și tandri. Charlotte văzuse adesea turmele lor alergând prin deșert. Când a putut, în sfârșit, să se scoale, a văzut un saigak care se cățăra încet pe o dună de nisip. Charlotte l-a urmat
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Cunoșteam toate particularitățile francezei sale, expresiile preferate, sintaxa personală, vocabularul ei și chiar patina timpului pe care o purtau frazele sale - culoarea „Belle Époque”... De data aceasta, mai mult decât observațiile acelea lingvistice, mi-a venit în minte un gând surprinzător: „Iată o jumătate de secol de când limba aceasta trăiește într-o izolare completă, vorbită foarte rar, abordând o realitate străină de natura ei, asemenea unei plante care se îndârjește să crească pe o faleză golașă...” Și totuși, franceza Charlottei păstrase
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a insistat cu o politețe apăsată, care, prin formulele ei desuete, împrumutate din franceză, după cum știam bine, îi impresiona întotdeauna pe ruși. Bărbatul a ezitat o secundă, apoi a plecat, cu un aer vizibil descumpănit. Ne-a adus o mâncare surprinzătoare prin simplitate: o farfurie cu o duzină de rondele de salam, un castravete mare, murat, tăiat în felii subțiri. Dar, mai ales, a pus în fața noastră o sticlă cu vin. Niciodată nu cinasem așa. Până și chelnerul și-a dat
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
la pădurea din lande. Voi merge acum, mă gândeam eu, timp de două zile sau poate mai mult, presimțind, dincolo de colinele acoperite de pini, eterna așteptare a oceanului. Două zile, două nopți... Grație Însemnărilor, timpul dobândise pentru mine o densitate surprinzătoare. Trăind în trecutul Charlottei, mi se părea, totuși, că nu simțisem niciodată atât de intens prezentul! Peisajele de altădată dădeau un relief cu totul aparte colțului aceluia de cer printre smocurile de ace, poienii luminate de asfințit ca o dâră
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
22) și Šakór ′alm (64, 17). Š"kir apare urmat de ‘Alm (2, 158/153; 4, 147/146). Dumnezeu este mulțumitor întrucât răsplătește cu mărinimie faptele bune ale oamenilor. Acest lucru rezultă limpede din toate contextele. Gimaret consideră surprinzătoare remarcă lui Abó H"tim că Šakór ar putea fi înțeles fie în sens activ (š"kir), fie în sens pasiv (maškór), acest lucru nemaigăsindu-se la nici un alt comentator (op. cît., 352). Vedem însă că și traducerea lui Blachère
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Tatăl vostru”, după cum am arătat mai sus. Redând rugăciunea lui Isus din Getsemani, Evanghelia după Marcu transcrie ca atare cuvântul aramaic cu care Isus i se adresează lui Dumnezeu: Abba, „Tata” (Mc 14,36). Jeremias e de părere că diversitatea surprinzătoare de forme ce se întâlnesc în evanghelii, când e vorba de acest apelativ, de la forma corectă a vocativului grecesc páter (Mt 11,25 par. Lc 10,21a; Lc 11,2; 22,42; 23,34.46; În 11,41; 12,27-28
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
sau parodiază realitatea profană prin mituri și povești, la fel genurile specifice divertismentului din societățile industriale, teatrul, poezia, romanul, baletul, filmul, sportul, muzica rock, arta, pop-art-ul etc., se joacă cu factorii componenți ai culturii, construind uneori combinații neașteptate, grotești, improbabile, surprinzătoare, șocante, experimentale (1982, p. 40). Liminalitatea și liminoidul coexistă În societățile moderne. Ele au În comun caracterul contestatar și subjonctiv. Alte note fixează Însă câteva deosebiri fundamentale: liminalitatea apare mai ales În societăți simple, „mecanice” În terminologia lui Durkheim, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sunt inevitabil legați de numele înaintașului, cum este cazul lui Tudor Mușatescu, Al. Kirițescu, Ion Băieșu, Aurel Baranga, Teodor Mazilu, dar și Mircea Horia Simionescu sau Costache Olăreanu, apoi o serie de scriitori pentru care o raportare la caragialism pare surprinzătoare, de pildă, la Mircea Eliade, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, I. Peltz, Gib. I. Mihăescu, Ion Minulescu etc. și, în sfârșit, categoria descendenților prometeici, a celor care par a se delimita intenționat de tradiția
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în sprijinul luptei de clasă, "slujind construirii României socialiste"22, dar care, în ciuda deghizării impuse din rațiuni politice, putea provoca dezastre asemenea unui cal troian. Academicianul post-mortem Caragiale își putea oricând trăda noii "amici", manifestându-și ingratitudinea printr-o ofensivă surprinzătoare îndreptată chiar împotriva celor care i-au făcut cinstea acordării distincției. Încă din 1962, Monica Lovinescu observa cu satisfacție efectul de bumerang al punctelor de suspensie inserate de cenzură și al răstălmacirilor care, în cazul lui Caragiale, nu reușesc să
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acidă satiră la adresa lumii occcidentale noncomuniste este de găsit nu în literatura proletcultistă, în lucrările comandate expres prin ordine de partid, întinate de balastul doctrinar, ci chiar în literatura exilului românesc, într-un roman cu certe calități literare și cu surprinzătoare raportări la dimensiunea satirică a caragialismului. 3.4. Modul parodic Sintagme precum "satira literară"71, "ironie livrescă, mimetică"72, "citare ironică"73,"mimotext"74 etc. încearcă să surprindă esența parodiei și avertizează că paradigma sa teoretică include, pe lângă problematica definirii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Sorescu Răceala (1976) și A treia țeapă (1978). O funcție similară poate fi remarcată în cazul ironiei din romanul lui Ion Minulescu Roșu, galben și albastru (1924), foarte apreciat de Paul Zarifopol pentru "umorul continuu, cu neistovită vervă"168. Totuși, surprinzătoarea notă comică în care este tratată tema războiului de întregire a neamului, este predominant cea a ironiei în măsură să avertizeze asupra sensului polemic din subtext. Sarcasmul, ironia și autoironia rezultă mai întâi din ambiguitatea confesiunii unui cinic, autodemascat prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
stereotipii bizare și vor covârși mai apoi limbajul poetic, jurnalistic și romanesc arghezian. În Cimitirul Buna-Vestire, de exemplu, grotescul dezvăluie înverșunarea de a vedea totul prin ocheanul deformărilor monstruoase sau de a căuta cu interes naturalist hiperbolizarea umanului josnic în surprinzătoare contexte solemne. Democratizarea limbajului arghezian presupune aici alternarea termenilor triviali cu sintagme erudite și deliberata inversare a referențialităților, înfățișând așadar bestialitatea prin livresc (scenele de sexualitate, perversiunile, violurile), și invers. Portretele profesorilor, de pildă, sau ceremonia examinării, sunt impietate prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu una cu două): Domnule casier, dumneata n-ar trebui să spui asta... Când ți-a fost fetița bolnavă, Mitică ți-a ținut locul și ți-a făcut și lucrările de la cealaltă slujbă!49 Se observă deja cum, în mod surprinzător, eroul camilpetrescian se îndepărtează printr-o stranie dedublare de modelul caragialian, evoluând spre statutul de "om" cu preocupări, ambiții și sentimente autentice. Schematismul, artificialitatea, construcția de marionetă sunt depășite aici prin configurarea dimensiunii interioare. Farsele, vorbele de duh, veselia contagioasă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
decisiv de aparențele ingenios exploatate de întârziatul student impostor, norocos omonim cu un eminent licențiat în drept, litere și filosofie. În mod similar, comparația lui Mihnea cu Rică Venturiano se poate întregi în finalul unei alte "nopți furtunoase", într-o surprinzătoare scenă de slapstick, și anume, cea în care tânărul chiriaș este constrâns de energica Vevé și de părinții acesteia să o ia în căsătorie, după o încăierare decupată parcă din filmele fraților Marx, cu clare trimiteri și la violențele și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
socotesc drept o teribilă nelegiuire și mă tem că are s-abată mânia lui Dumnezeu asupra noastră"147, prevestind chiar, prin vocea ironică a ghidușei Trilifia "căderea guvernului"148. Autocrația limbajului delirant, marca decisivă a caragialismului, se poate reconstitui uneori în surprinzătoare contexte romanești, cum ar fi scrierile "trăiriste" ale lui Mircea Eliade, Întoarcerea din rai și Huliganii. Nelipsite de profunzime și de savoare discursivă, dezbaterile aprinse din cadrul grupului boem de ziariști, scriitori, artiști, profesori, etc., din aceste romane se plasează totuși
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Vizită, La Moși, Tren de plăcere, dar și din D'ale carnavalului sau din scenele marcate de prezența Ziței din O noapte furtunoasă, este, din păcate, una încă reiterabilă. O dovadă este oferită tot de textul lui M. Eliade, prin surprinzătoarea inserție a unui pitoresc discurs caragialesc într-un context conversațional neutru, în fragmentul Apocalipsul, publicat postum sub titlul Dubla existență a lui Spiridon Vădastra: Într-adevăr, D-lui Popescu îi era tot frică să nu spună nevastă-sa vreo prostie
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
săl strângi în brațe sub formă de perină pe al tău care te dorește ca un câine turbat Johnny.163 Descoperirea hipotextului caragialian într-o astfel de scriere-experiment, multietajată, excesiv de metatextualizată, imbricată într-o nesfârșită rețea intertextuală, nu este totuși surprinzătoare, ci previzibilă, în acord cu programul literar anunțat deja de numeroși reprezentanți și teoreticieni ai generației '80, din rândurile cărora se desprind și cei trei coautori. Pentru a reveni la problematica posterității pe care o putem identifica în cazul acelor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
că premiera piesei Cântăreața cheală la Theatre des Noctambules în 1950, a constituit punctul de plecare al unei dramaturgii de avangardă care aduce în prim plan o problematică subsumată absurdului. Ulterior, întreaga creație dramatică ionesciană, în ciuda sau poate chiar datorită surprinzătoarelor metamorfoze formale și a inepuizabilelor năstrușnice mecanisme de iritare, consternare, dar și de trezire a conștiințelor, este simultan o punere în scenă și o defulare a propriei angoase a imposibilității de comunicare (Cântăreața cheală, Lecția, Scaunele), a singurătății în existență
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
scrisă deja în 1928, apare drept "verigă lipsă" nu între Urmuz și Eugen Ionescu, așa cum nota Nicolae Manolescu 72, întrucât absurdul urmuzian nu explorează niciodată ludicul verbal din discursul personajelor, ci, mai degrabă, între Caragiale și autorul Cântăreței chele. Puțin surprinzătoare la Tudor Arghezi, un artist prolific, proteic și mai ales, cu mare aderență la experiențele avangardei literare 73, aceste scenete străbătute de un umor absurd vesel, cu tentă satirică sublimată, anunță o anumită predispoziție spre înregistrarea sau construirea de cazuri
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
anamorfoza, distorsionarea relației dintre ficțiune și realitate. Aceasta explică de ce tema "actualității" lui Caragiale este încă neepuizată, lumea-lume oglindind nu doar porțiunea de viață românească de la sfârșitul veacului al XIX-lea, ci și pe cea de astăzi, spre deosebire de ineditul și surprinzătorul univers urmuzian, lipsit de corespondent recognoscibil în istoria umanității. În legătură cu acest aspect, nu putem susține până la capăt nici teoria lui Nicolae Balotă, conform căreia Urmuz ironizează realitatea 18, nici observația lui George Pruteanu, care susține că "personajele lui Urmuz trăiesc
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Calul dracului, al cărei comic reiese din discrepanța dintre aparența de fragilitate și epuizare a bătrânei cerșetoare și nebănuita ei "virilitate" care-l vlăguiește pe Prichindel. Sub învelișul incontestabil de onorabil al fantasticului de tip folcloric, textul caragialian dezvăluie o surprinzătoare scenă erotică 82, perfect camuflată prin metafora călătoriei nocturne, echivalenta mult mai subtilă a acrobațiilor din idila lui Stamate. Fragmentul următor este elocvent în acest sens: Baba, adică fata de-mpărat, or zâna, cum poftiți, era departe cu Prichindel. Alerga
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
model de limbaj și de viziune îl asimilează constructiv. Dacă prin Eugen Ionescu se poate demonstra modernitatea dramaturgiei caragialiene, care a profetizat multe din atributele teatrului absurdului, prin scrierile tărgoviștenilor și apoi, prin proza, dar și poezia optzeciștilor, se revelează surprinzătoarea actualitate și viabilitate a formulei sale epice, purtătoare de germeni ai postmodernismului "metaficțional" și "antropocentric"5. În acest sens, Constantin Trandafir a contabilizat deja elementele anticipatoare: "În afară de interesul pentru proza scurtă și pentru realitatea cotidiană, sunt de găsit în scrierile
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
iar Galina este o "crudelă" Grațielă care percepe drept "țal" pentru favorurile amoroase, elogii privind "savantele" studii literare. În manieră caragialescă, succint și cu o ironie aproape insesizabilă, este schițat tipul intelectualului vanitos și la Radu Petrescu. Paginile jurnalului dezvăluie surprinzătoare maliții care amintesc de aciditatea eseurilor critice ale lui Eugen Ionescu: În prefața la ultima ediție, recentă, a Ultimei nopți..., Camil Petrescu despre el însuși:"Studentul care avea să devină scriitor...","Viitorul scriitor..."," Tânărul cel cu ochi iscoditori..."," Tănârul care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
soție a acestuia refac pe aceleași coordonate situația incertă, amorală a personajelor caragialești din schița-moment 25 de minute (și nu doar de aici). În acest sens, și soțul Dorei, avocatul Albu din romanul Matei Iliescu, este la Radu Petrescu un surprinzător exemplar de senin și ridicol bătrân înșelat, impasibil și imperturbabil chiar în fața mărturisirii adulterinei. Din rațiuni evidente, politicianul moftangiu, conturat magistral în comediile și momentele caragialiene, este cvasiabsent în scrierile de până în 1989 ale acestor "simpli caligrafi"31 târgovișteni, care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]