6,881 matches
-
și în cazul Hingherului. Dar n-a izbutit să afle nimic și cu timpul nimeni n-a mai crezut în zvonul care făcuse cătunul să fiarbă. A rămas doar vechea și inexplicabila (Marta nu și-o lămurea nici ea) dușmănie tăcută împotriva celor care veneau de la azil. Dușmănie de care mă loveam și eu. Cum mă zăreau, pescarii deveneau morocănoși, ostili și își coborau privirile în fundul ceștilor de cafea. Nu știau nimic despre mine, dar era de ajuns că veneam de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Ascultîndu-i, îl vedeam în același timp vorbindu-mi din oglinzi. Cuvintele lui ieșeau parcă din mii de guri, adresîndu-mi-se prin toate. Și nu mi se adresau numai mie. Se adresau și imaginilor mele din oglinzi, care stăteau ca o mulțime tăcută, ascultând. ― Ai început să cioplești prima piatră funerară? mă întrebă el. ― Desigur, domnule, l-am asigurat imediat. Cimitirul acesta vă va purta numele peste veacuri. Bătrânul roși și protestă vag. ― Va fi opera dumitale, nu a mea. ― Nu, nici vorbă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ban și dat jos de pe epava plutitoare. Noroc că am întîlnit o echipă care venise să facă un film despre o vânătoare de bivoli sălbateci în care trebuia să se folosească doar arcul. Eram șase în avion. Pilotul, un bărbat tăcut, cu barba scurtă, roșcată; nu deschidea gura decât pentru a înjura. Un atlet fotogenic care învățase să tragă cu arcul, un tip nesuferit, foarte mândru de tenul lui bronzat și de mușchii lui. Operatorul, care își comandase pentru acea ocazie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
renunțați, apuci vâslele cu dușmănie și te uiți la cer: "Afurisită ploaie". Din pricina ploii, nu te mai duci la mlaștină. Dealtfel, ți-a pierit cheful de vânătoare. Rămâi cu doctorul Dinu la văduva unde-și ține el pușca, o femeie tăcută, și ceri ceva de băut. Mai simți încă pe obraz scuipatul lui Vecu, îți e silă de tine, ca să uiți bei, un fleac și ăsta, până ce te pomenești cuprins de o veselie nătângă. "Dacă renunți și la asta, îi zici
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
urs acolo unde trebuia să înaintezi ca o vulpe. Ceea ce a urmat n-a fost de aceea decât un șir de gafe. Am ajuns la azil tocmai când, pe coridorul de la intrare, Moașa o bruftuluia pe Laura, care o asculta tăcută, fără să schițeze nici un gest de împotrivire. Mi s-a urcat un val de sânge la creieri și am înfruntat-o pe Moașa ca pe o servitoare, făcînd-o de două parale sub privirile îngrozite ale Laurei. Moașa s-a înroșit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
iubească. "Dar aviatorii tăi?" am întrebat-o. "Ce-i cu ei?" s-a mirat Laura, încruntîndu-și sprâncenele. "Ei nu sânt tot minciună?" A rămas pe gânduri. "Poate că ai dreptate, murmură într-un târziu. Hai să mergem." Și am pornit, tăcuți, spre ieșire. La capătul coridorului l-am zărit pe Mopsul. Încerca să dispară ca să nu-l observăm și mi-am dat seama că ne spionase. În ciuda miopiei de care se plângea, Mopsul vedea exact ce vroiau ceilalți să-i ascundă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vreme. ― Dinu. ― Nu, nu știu, nu l-am văzut, zise Marta cu o grabă suspectă datorită căreia mi-am dat seama că mințea. Ce nevoie avea de o minciună inutilă? Exista o singură explicație. Se zăpăcise. Mă uitam la icoană, tăcut, și mă întrebam: de ce se împăcase totuși cu Aristide? din cauza mea? fiindcă respirase ușurată, nu mă puteam înșela în această privință. ― De ce mă minți? Cred că tonul meu uscat și absent a făcut-o să nu se cramponeze de minciuna
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
își pierduse parcă mințile. Din pricina beției? A fricii? Era disperat? Nu știu. A mai hăituit doi cerbi. Noroiul se umpluse de sânge. Când Dinu a gonit alți doi cerbi din pădure, Profetul s-a desprins dintre pescarii care urmăreau nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătîndu-se nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătîndu-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un gest. În cele din urmă noroiul l-a înghițit. Atunci pescarii s-au întors la cafenea și au continuat să-și bea cafeaua răcită. " Și-a făcut-o cu mâna lui", mai zise
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să fii în același timp fericit și posomorit. Și o liniște atât de pașnică și de indiferentă nega, cu ușurință parcă, vechile imagini ale epidemiei. Atena ciumată și părăsită de păsări, orașele chinezești pline de cei care trăgeau să moară tăcuți, ocnașii din Marsilia îngrămădind în gropi trupurile ce se descărnau, construirea, în Provence, a marelui zid care trebuia să oprească vântul furios al ciumei, Jaffa și cerșetorii ei hidoși, paturile umede și putrede lipite de țarina bătătorită a spitalului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
-i facă bine, s-a cam schimbat \ în ce sens ? \ A devenit politicos. Înainte nu era ? Grand ezita. Nu putea spune despre Cottard că era nepoliticos, expresia n-ar fi fost cea potrivită. Era un om închis în sine și tăcut și avea puțin alura unui mistreț. O odaie, un restaurant modest și ieșiri destul de misterioase, în asta consta toată viața lui Cottard. Oficial, era reprezentant comercial de vinuri și lichioruri. Din când în când primea vizitele a doi sau trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
treizeci și doi. A patra zi, se anunță deschiderea spitalului auxiliar într-o fostă grădiniță de copii. Concetățenii noștri, care până atunci continuaseră să-și ascundă neliniștea cu glume, păreau acum, când îi vedeai pe străzi, mai abătuți și mai tăcuți. Rieux a hotărât să-i telefoneze prefectului: ― Măsurile sunt insuficiente. ― Am cifrele, zise prefectul, sunt într-adevăr îngrijorătoare. ― Sunt mai mult decât îngrijorătoare, sunt clare. ― Am să cer ordine Guvernatorului general. Rieux a închis. Castel era de față. ― Ordine ! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
gratiilor. Și ca să sfârșim, singurul mod de a scăpa de această vacanță insuportabilă era de a pune din nou, cu ajutorul imaginației, trenurile în mișcare și de a umple orele cu țârâitul repetat al unei sonerii care totuși rămânea cu încăpățânare tăcută. Dar dacă era exil, în majoritatea cazurilor era vorba de un exil acasă. Și cu toate că povestitorul n-a cunoscut decât exilul întregii lumi, el nu trebuie să-i uite pe cei, ca ziaristul Rambert sau alții, pentru care, dimpotrivă, suferințele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
împrejurimi. Tocmai pentru a se însura își întrerupsese studiile și își luase o slujbă. Nici Jeanne, nici el nu ieșeau niciodată din cartierul lor. Se ducea s-o vadă la ea acasă și părinții ei râdeau puțin de acest pretendent tăcut și stângaci. Tatăl era feroviar. Când era liber, îl vedeai totdeauna șezând într-un colț lângă fereastră cu mâinile lui enorme rășchirate pe pulpe, gânditor, privind mișcarea de pe stradă. Mama se ocupa totdeauna de gospodărie, Jeanne o ajuta. Era atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
sutele de morți cu care orașul se îngreuna zi de zi. Soarele necontenit, aceste ceasuri cu gust de somn și de vacanță nu mai chemau ca altădată la desfătările apei și ale trupului. Răsunau, dimpotrivă, găunos, în orașul închis și tăcut. Pierduse strălucirea de aramă a anotimpurilor fericite. Soarele ciumei stingea toate culorile și alunga orice bucurie. Era una din marile revoluții ale bolii. Toți concetățenii noștri întâmpinau de obicei vara cu veselie zgomotoasă. Orașul se deschidea atunci spre mare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
într-un întuneric complet, orașul era împietrit. Sub nopțile cu lună, el își alinia zidurile albicioase și străzile drepte, nepătate vreodată de masa neagră a unui arbore, netulburate vreodată de pasul unui trecător sau de lătratul unui câine. Marele oraș tăcut nu mai era atunci decât o adunare de cuburi masive și inerte, în mijlocul cărora numai efigiile încremenite ale binefăcătorilor uitați sau ale oamenilor mari din vechime, înăbușiți pentru totdeauna în bronz, încercau, cu falsele lor obrazuri de piatră sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mai puțin posibil, trăia acolo singur cea mai mare parte a timpului sau făcea conversație cu bătrâna mamă. Era o femeie uscată și activă, îmbrăcată în negru, cu chipul întunecat și plin de crețuri, și părul alb și foarte curat. Tăcută, ea zâmbea numai, cu toată privirea, când se uita la Rambert. Alteori îl întreba dacă nu-i era frică să nu-i ducă soției lui ciuma. El era de acord că riscul acesta exista, dar că, în definitiv, această șansă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
loc într-o biserică plină numai pe trei sferturi. În seara predicii, când a sosit Rieux, vântul care se strecura în fuioare de aer prin ușile cu resort de la intrare, circula liber printre auditori. Și într-o biserică friguroasă și tăcută, în mijlocul unei asistențe compuse exclusiv din bărbați, el s-a așezat și l-a văzut pe preot urcând la amvon. Acesta din urmă a vorbit pe un ton mai blând și mai chibzuit decât prima oară și, în mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
În tribune, mulți stăteau prăbușiți și păreau că așteaptă. CE FAC TOATĂ ZIUA ? L-A ÎNTREBAT TARROU PE RAMBERT. ― Nimic. Aproape toți, într-adevăr, stăteau cu brațele spânzurând și cu mâinile goale. Această uriașă adunare de oameni era ciudat de tăcută. În primele zile nici nu te puteai înțelege aici, zise Rambert. Dar pe măsură ce au trecut zilele, au început să vorbească din ce în ce mai puțin. Dacă ar fi să dăm crezare notelor sale, Tarrou îi înțelegea și îi vedea chiar de la început cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cu ceilalți. Aceste familii trăgeau desigur nădejde, dar făceau din ea o provizie pe care o țineau în rezervă, și din care își interziceau să consume înainte de a avea cu adevărat dreptul s-o facă. Și această așteptare, această veghe tăcută, la jumătate de drum între agonie și bucurie, li se părea și mai feroce în mijlocul jubilării generale. Dar aceste excepții nu scădeau cu nimic satisfacția celorlalți. Fără îndoială, ciuma încă nu se sfârșise și avea s-o dovedească. Totuși, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fotoliul lui. Se gândea la soția lui, dar respingea de fiecare dată acest gând. La începutul serii, pașii trecătorilor răsunară limpede în noaptea rece. \ Ai avut grijă de tot ? îl întrebase doamna Rieux. \ Da, am telefonat. ÎȘI RELUASERĂ APOI VEGHEA TĂCUTĂ. DOAMNA RIEUX ÎȘI PRIVEA FIUL DIN VREME ÎN VREME. CÂND SURPRINDEA UNA DIN ACESTE PRIVIRI, LE ZÂMBEA. ÎN STRADĂ, ZGOMOTELE FAMILIARE ALE NOPȚII SE SCHIMBASERĂ RÂND PE RÂND. CU TOATE CĂ NU SE DĂDUSE ÎNCĂ AUTORIZAȚIA, MULTE MAȘINI CIRCULAU DIN NOU. ÎNGHIȚEAU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
a lui Cottard, doctorul Rieux într-adevăr a fost oprit de un cordon de polițiști. Nu se aștepta la așa ceva. Freamătul îndepărtat al sărbătorii făcea ca acest cartier să pară fără viață și el și-l închipuia la fel de pustiu și tăcut. Și-a arătat carnetul de identitate. ― Imposibil, domnule doctor, a spus agentul. E un nebun care trage asupra mulțimii. Dar rămâneți aici, o să fie nevoie de dumneavoastră. În acest moment, Rieux l-a văzut pe Grand care venea spre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Cam grea încărcătura emoțională până aici. Cât privește a II-a parte a volumului, Anii tăcerii, sunt anii disperării, anii jafului pe față, anii umilințelor, anii suferințelor, anii scrâșnirii dinților, anii exterminării adversarilor, anii invocării cerului, dar și anii împotrivirilor tăcute și fățișe, cu nedezmințita speranță că, din toate acestea se vor ivi și anii eliberării și ai dreptății. în Liniște mijește o firavă speranță fiindcă, deși „Liniște de moarte-i în cetate/ Numai ceasul vremurilor bate/...Că-nțelege ce se
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
pământ, unde se atinse imediat de cadavrul îmbibat cu benzină al gardianului. Flăcările izbucniră imediat, ajungând atât de sus, încât Ziad și echipa puteau să le vadă în cea mai mare parte a celor douăzeci de minute cât a durat tăcutul lor drum de întoarcere prin ogoarele chibuțului. Prima mașină de pompieri a ajuns cam în același moment în care cei patru au găsit mașina pe care o lăsaseră în lanul de bumbac. Pe drumul de întoarcere către Afula, numărară cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
realizase nimic până acum. Închise telefonul, promițând încă un raport al progreselor mai târziu în cursul serii și se întoarse la mașină, grijile ei anterioare legate de Orli părându-i acum rușinos de triviale. O bună bucată de vreme rămase tăcută, luând în considerare o calamitate și mai mare: un al doilea eșec, total. Uri continua să conducă fără să pună întrebări. În momentul în care opriră în fața cabinetului de avocatură, se lăsa întunericul. Era o clădire veche, făcută din aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]