5,174 matches
-
cina. Mă dezbrac și fac un duș. Sunt prosoape din acelea Îngrozitoare, italiene: subțiri și mici ca o acoperitoare de altar, mai mult Îți Împrăștie apa pe piele decât o absorb. Am nevoie de un prosop care să mă Îmbrățișeze. Tresar când mă văd În oglinda din baie și-mi dau seama că arăt la fel cum arătam și ultima dată când m-am privit. De ce nu-mi cade părul? De ce nu plâng cu lacrimi de sânge? Mă gândesc la copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
puteam să-mi imaginez ceva mai dureros decât a) despărțirea de Zach și b) să recunosc în fața lui Julie că avusese dreptate în privința lui. Dumnezeule, b) era aproape și mai înspăimântător decât a). Dintr-odată se auzi soneria interfonului. Am tresărit. Nu primesc niciodată vizitatori după miezul nopții, cu excepția ocaziilor când sunt implicată într-o aventură ilicită, și nu-mi aminteam să fi început vreo astfel de aventură în ultimul timp. Am ridicat receptorul: —Cine e? am întrebat. Eu sunt. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
o persoană influentă în lumea filmului părea destul de drăguț, cu personalitate, lucru rar, de fapt. Arătă repede spre o fată care stătea singură într-un colț. — Cred că ea s-a ostenit cel mai tare, decise Patrick. Jolene și Lara tresăriră. —Madeleine Kroft! exclamară la unison. Erau alarmate. Madeleine Kroft era exact persoana pe care ele nu ar fi ales-o. Era o fată dulce, cumințică, de douăzeci și trei de ani, care încă nu-și pierduse formele durdulii, de copilandră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
cu bijuterii. Aflați de la mine, englezii au, fără nici un fel de discuție, cele mai grozave tinichele. Telefonul suna și suna. De ce nu-mi răspundea, oare, nimeni? Pot să vă ajut? am auzit o voce cu accent britanic în spatele meu. Am tresărit și am scăpat receptorul. Un bătrân cocârjat îmi apăru în fața ochilor. Chipul lui era atât de brăzdat de riduri că ai fi zis că-i mai în vârstă decât orice altceva din casă. Purta o jachetă neagră, ponosită, și pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
M-am uitat în jur. Nu îndrăzneam să înaintez, dar nici nu mă puteam întoarce. M-am tras într-o firidă întunecoasă, sub un cap de cerb împăiat. Încordată, am văzut cum se deschide ușa și apare o siluetă. Am tresărit. Era Charlie. Ce căuta aici? Nu era în drum spre LA? S-a uitat glonț la mine. Părea și mai șocat decât mine. Ah, Dumnezeule, mi-am spus, acum trebuie să-mi cer scuze de la om la om și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
vizitator. Un bărbat subțiratic Într-un costum cenușiu stătea cu spatele la mine, ținînd un buchet de crini și ferigi ce se Încăpățîna să alunece de pe piatra funerară. CÎnd am trecut prin apropierea mormîntului, omul s-a Întors spre mine și a tresărit aproape ferindu-se, de parcă l-aș fi surprins cufundat În gînduri vinovate. L-am recunoscut În persoana lui pe cel ocolit de toată lumea la Înmormîntarea lui Bibi Jansen. — Doctore Sanger...? Să vă ajut cu ceva? — Nu... mulțumesc. Sanger pipăia suprafața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
feței. — Și acum e cu Sanger? Cum reușește omul ăsta? — Are un talent special, și nevoi speciale. Adolescenta franțuzoaică scoase un țipăt ascuțit și plonjă În piscină. Cioburile de apă răspîndiră o explozie de lumină prin toată grădina. Laurie Fox tresări și căută mîna lui Sanger, care stătea În spatele scaunului ei și Îi mîngîia rămășițele de păr cu o perie placată cu argint. Încercînd s-o reconforteze, Îi eliberă umerii din cămașă și Începu să-i frece cu cremă antisolară, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
părul ud, apoi rămase uitîndu-se lung la cheagurile de sînge adunate pe degete. Dar nu făcu nici o Încercare de-a-și netezi frizura În neorînduială, pe care și-o Îngrijea odinioară cu atîta atenție. — Ea face parte dintre oamenii aceia care tresar Îngroziți fie și doar dacă aud de fericire - În mintea lor, nimic nu poate fi mai plictisitor sau mai burghez. Am ajutat-o puțin, așa cum am ajutat-o și pe Bibi Jansen. A nu face absolut nimic e o terapie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
că l-am pocnit și l-am trimis la plimbare! Deodată, un glas masculin răsună plin și plăcut lângă mine: Miroase frumos parfumul tău. îmi place și medalionul tău în formă de... cum îi zice?... Inorog, nu? Cum te cheamă? Tresar mirată, lăsând să-mi scape printre degete lanțul de aur de la gât, pe care îl tot răsuceam, cu ochii închiși, și întorc capul. Deși văd ca prin ceață, îl recunosc. E chiar Eduard. Se uită la mine zâmbitor. — Eu sunt
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mai bine roșul intens al inimii lui, pe care am cuprins o, efectiv, cu ochii minții, bătând năvalnic. Pentru mine. Mi-a bătut inima să-mi sară din piept, nu alta! se lamentează el cu glas teatral, făcându-mă să tresar brusc și să-mi întorc privirea spre el. Apoi izbucnește în râs. Derulez timpul cu câteva secunde înapoi, fără să iau aminte la râsul lui. Oare am auzit bine ce-a spus? Nu, cred că am visat. — Cred că ai
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
urcă gălăgioși într-un tramvai. Rămân cu privirea în sus, la norul alb care și a schimbat înfățișarea. Acum pare a fi un inorog alb, cu cornul lui maiestuos îndreptat spre soare. — Ce-i cu tine? aud un glas și tresar. E glasul lui Eduard. Parcă ar veni din altă lume. De ce te-ai oprit și te uiți în sus? Ai văzut vreo nălucă zburătoare? Tresar din nou, deși mi-a pus întrebarea mai mult în șagă, și mă uit spre
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cu cornul lui maiestuos îndreptat spre soare. — Ce-i cu tine? aud un glas și tresar. E glasul lui Eduard. Parcă ar veni din altă lume. De ce te-ai oprit și te uiți în sus? Ai văzut vreo nălucă zburătoare? Tresar din nou, deși mi-a pus întrebarea mai mult în șagă, și mă uit spre el. Eduard mă așteaptă nedumerit la intrarea în parc. Nu știe de ce m-am oprit. Aș vrea să-l întreb dacă el n-a zărit
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pe care vrea să-l scrie o liceană tembelă! Privirea cenușie a lui Eduard se întunecă deodată. — Trebuie să vorbim, îmi spune, trăgându-mă de mâneca neagră a canadienei, și gestul ăsta atât de banal mă face dintr-o dată să tresar. Trebuie neapărat să vorbim! La ce oră termini azi? Vin să te iau și mergem undeva să stăm de vorbă. încă îi simt atingerea, tulburătoare, deși mă străduiesc să îl ascult nemișcată. îmi e din ce în ce mai greu să pendulez între realitate
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
înapoi în bancă oftând din rărunchi, în același moment în care se așază și profa pe scaunul de la catedră, de unde abia se zărește - mai degrabă i se zărește cocul. — Martin Clara! rostește profa de română, cu dispreț, făcându-mă să tresar. A sosit o diplomă de la olimpiada pe muni cipiu de luna trecută. Pe diplomă scrie Marin Carla, dar n-avem pe nimeni cu numele ăsta în clasa a XI-a. Te pomenești c-o fi mențiunea asta pentru tine, Martin
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pe nimeni. Poate doar un ban, acolo, pe mine. Toți vorbeau tare și urât și eu îmi pusesem vată în urechi și zâmbeam cu nepăsare. Asta pentru că nu mai auzeam nimic. Deodată mi se pare că aud un zgomot și tresar, cu ochii larg deschiși. Nu, nu mi se pare. S-a deschis ușa la mine și a intrat mama, care mă fixează cu o privire pătrunzătoare. — Când ați venit? o întreb, cu greutate. Nu v am auzit. — De vreo două
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
copilul cu păr negru și ochi cenușii a dispărut, iar marea nici pomeneală să fie agitată. Stă în fața lui, etalându-și nepăsătoare goliciunea, fremătând alb, cu valuri mici și înfipte. Deodată, Eduard zărește o mișcare nelămurită în valuri, departe, și tresare. Să fie adevărat ce vede? Oare chiar înoată cineva în mare pe vremea asta? Se uită concentrat spre mare. Da, e cineva care înoată. Acum zărește ceva mai bine niște brațe subțiri care se luptă (sau se joacă, mai degrabă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mod straniu, chiar și pe strada unde locuia, unde nu se vedea țipenie de om, casele fremătau de viață. Era noaptea de înviere. Mirosul de mare se amesteca în aer cu mirosul de cozonaci, friptură de miel și sarmale. Eduard tresări simțind mirosul de sarmale. O amintire pier dută îi reveni în minte: ziua când o așteptase pe Clara să iasă de la olimpiadă. Era după o ploaie, ca și acum. Intraseră într-o cofetărie și se așezaseră lângă doi tineri care
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
strângea genunchii cu brațele surprinzător de musculoase, după cum se întrevedeau pe sub mânecile scurte ale tricoului alb - era limpede că îi era totuși de folos gimnastica medicală. — La cine te gândești, Bobo? îl întrebă Eduard, măsurându-l binevoitor din ochi. Bobo tresări și își întoarse privirea spre el. Era o pândă mută, alarmată, în privirea lui cercetătoare. Era un licăr neașteptat în cenușiul ei zgrunțuros. — Care din fete ți-a căzut cu tronc, eh? continuă Eduard, mijindu-și ochii cu un surâs
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ca să-mi dau seama cât mai stă pe-aici și m-am vârât de bunăvoie în gura lupului!“ — Ai mai aflat ceva de Clara? Bobo clătină din cap, lăsându-și privirea în jos. — Nnu am aflat nimic! — Ce-ai spus? tresări Eduard. Nu te-am auzit! Pesemne că nu-l întrebase. Pesemne că el singur se convin sese că auzise întrebarea. — Ccă în rest n-am schimbat nimic, mormăi Bobo. — Ei, lasă, dac-așa ai considerat tu, așa să fie! rosti
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
în fața lui, legănându-și geanta fără să-și dea seama. Se învârti apoi mult timp prin hol, privind cu atenție toate tablourile și oprindu-se iar și iar în dreptul acelui portret. — Vă plac portretele noastre? se auzi brusc interpelată și tresări. Se întoarse și zări un tânăr mustăcios, în costum negru, cu cămașă albastră și cravată bleumarin. Nu îl cunoștea. Ce voia de la ea? Oare de ce erau toți din jurul ei atât de pisălogi în ultima vreme? — Mda, răspunse ea, indecisă. Nu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cap și o urmase tăcută spre dormitor. Doamna Martin era îmbrăcată sport și ținuta asta o întinerea vizibil. Deschisese șifonierul și începuse să cerceteze interiorul cu privirea încruntată. — Spune-mi sincer, Clara, îți dorești ceva? întrebase, pe ne așteptate. Clara tresărise, surprinsă. — Nu prea știu ce îmi doresc în prezent, răspunsese ea, cu glas răgușit, după o destul de lungă tăcere. înainte vreme știam sigur ce-mi doresc. Acum... m-am cam săturat să-mi făuresc pla nuri mărețe și intangibile. Eșecul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
să mi te arăți vreodată? Oare vei mai pluti prin aer vreodată cu mine și vei mai poposi cu mine pe spinarea unui nor cu trup de inorog? Sau nu-mi vei mai îngădui să plutesc prin aer cu tine?“ Tresări observând din senin o siluetă subțire care trecu pe lângă ea atingându-i părelnic brațul. Mergea cu poalele paltonului lung și negru fluturându-i pe lângă corp și se mișca atât de ușor, de parcă tălpile îi pășeau prin aer. Clara se ridică
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nu poate da masca jos, de ce nu poate lua portretul acela de pe holul hotelului ca să și-l lipească înapoi pe față? Poate așa s-ar regăsi. Ar readuce-o la viață pe Clara Martin. Clara cu pielea întoarsă pe dos. Tresări și începu să tremure când simți o atingere pe umăr și văzu, tot prin oglindă, chipul vulgar al unui bărbat necunoscut. O figură rotundă, niște ochi mici și lunguieți, cu o lucire infatuată, sprâncene groase și rebele, păr sur proaspăt
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
contemple tăcut. într-un târziu, Bobo își lăsă ochii în jos și se așeză înapoi pe taburet, cu capul plecat, sorbind cu paiul din paharul cu suc. — Un rratat! izbucni el deodată, cu privirea în paharul cu suc gălbui. — Poftim? tresări Clara, neînțelegând. La cine te referi? — Ăla! mârâi fără chef Bobo. Mustăciosul. E un rratat și un idiot! Dintr-un motiv necunoscut Clarei, se înnegurase brusc și devenise posac. — Adevărul e că și pe mine m-a agasat teribil individul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
moale pe taburet. — Sau vvrei să-ți spun ccă a rămas schilodit pe viață, și fizic și psihic, și trăiește cca un pustnic în această casă, în ddosul unei uși, la câțiva metri de tine acum? continuase Bobo, tăios. Clara tresărise și îl privise înfrigurată, nemaipricepând nimic. Sau ccă, după ce a salvat-o, s-a însurat cu ea și trăiesc unde va, în lumea largă, vveseli și nepăsători cum îi știai tu odinioară? O privise fără s-o scape din ochi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]