5,483 matches
-
de turcă dar de religie creștin-ortodoxă din Anatolia centrală (Caramanlizi), regiunea Ionia (Smyrna, Aivalîk), regiunea Pontului (Trapezunda, Sampsunta), Prusa (Bursa), regiunea Bitinia (Nicomedia, Nicomedia), Halchidon (azi Kadıköy), Tracia Răsăriteană și alte regiuni au fost ori măcelăriți, ori expulzați din teritoriul turc. Este vorba de aproximativ o jumătate de milion, care s-au adăugat cei aproximativ un milion de greci, care fuseseră deja alungați de militarii turci mai înainte de semnarea tratatului. Aproximativ 500.000 de musulmani au fost expulzați din Grecia, în
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
azi Kadıköy), Tracia Răsăriteană și alte regiuni au fost ori măcelăriți, ori expulzați din teritoriul turc. Este vorba de aproximativ o jumătate de milion, care s-au adăugat cei aproximativ un milion de greci, care fuseseră deja alungați de militarii turci mai înainte de semnarea tratatului. Aproximativ 500.000 de musulmani au fost expulzați din Grecia, în special turci, dar și alți musulmani: Albanezi geamizi, Dănmei (evrei trecuți la islam, ziși și Avdeți), Meglenoromâni, Pomaci (bulgari musulmani) și Țigani musulmani. Turcii și
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
alți musulmani din Tracia Apuseană au fost execeptați de la acest transfer, precum și grecii din Istanbul și insulele Mării Egee Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada). Datorită măsurilor discriminatorii luate în Turcia împotriva grecilor, așa cum a fost legea din 1932 care împiedica cetățenii turci de religie ortodoxă să practice o serie de 30 de meserii, de la cea de croitor și tâmplar, până la cele de medic sau jurist , comunitatea elenă din Istanbul a trecut printr-un proces de declin, demonstrat de statisticile demografice. „Taxa pe
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
violente din timpul pogromului antigrec din Istanbul (1955) a accelerat foarte mult emigrarea grecilor, ceea ce a dus la reducerea minorității elene de la 200.000 de persoane în 1924, la doar 2.500 în 2006. În Grecia, situația este diferită. Comunitatea turcă din Tracia Apuseană a crescut la 100.000 de persoane după semnarea Tratatului de la Lausanne, la creșterea comunității turce contribuind și emigrarea mai multor zeci de mii de emigranți musulmani fugiți din Bulgaria comunistă. Compoziția etnică a populației insulei Creta
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
minorității elene de la 200.000 de persoane în 1924, la doar 2.500 în 2006. În Grecia, situația este diferită. Comunitatea turcă din Tracia Apuseană a crescut la 100.000 de persoane după semnarea Tratatului de la Lausanne, la creșterea comunității turce contribuind și emigrarea mai multor zeci de mii de emigranți musulmani fugiți din Bulgaria comunistă. Compoziția etnică a populației insulei Creta s-a modificat deasemenea în mod semnificativ. Turcii și grecii musulmani din Creta au emigrat în principal în Anatolia
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
în Siria, Liban sau Egipt. În schimb, greci din Asia Mică, în principal cei din Smirna, au emigrat în Creta, aducând cu ei dialectele, obiceiurile și bucătăria specifice. Deși persoanele expulzate au suferit foarte mult, au existat lideri greci și turci, precum și unele cercuri politice internaționale, care, conform mărturiei ziaristului britanic Bruce Clark, au considerat omogenizarea etnică a celor două state ca un eveniment pozitiv, care a crescut stabilitatea acestor două națiuni. Totuși deportările forțate au ridicat uriașe probleme sociale, politice
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
cu primele săptămâni ale lunii decembrie 1918. Ocuparea Constantinopolului de către Aliați a fost pentru prima oară când orașul a fost predat unor forțe străine de la cucerirea orașului de către otomani în 1453. Ocuparea Constantinopolului, împreună cu Ocuparea Izmirului a mobilizat fortele naționaliste turce și a dus la declanșarea Războiului de Independentă al Turciei Populația estimată a Istanbulului în 1920 era de 1.000.000 - 1.200.000 de locuitori. Dintre aceștia, 560.434 erau musulmani, 384689 greci fanarioți ,118.000 armeni și 44
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
păstreze în regiune un număr redus de militari, ca simbol al suveranității. Ambasadorul britanic la Constantinopol (1920 - 1924), Horace Rumbold, a afirmat că sultanul Mehmed al VI-lea nu a acceptat sau înțeles punctul de vedere kemalist al Mișcării Naționale Turce. Sultanul, după părerea ambasadorului britanic, nu a înțeles niciodată semnificația evenimentelor militare și politice care au urmat semnării Armistițiului de la Mudros, nefiind capabil să înțeleagă că împărțirea Imperiului Otoman reflecta lipsirea de puterea reală și transformarea sa într-un prizonier
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
ca „turci”, funcție de faptele lor. Ambasadorul Rumbold mai afirmă că sultanul pretindea că Mustafa Kemal era un revoluționar macedonean cu o origine incertă, Bekir Sami era un cerchez, iar alți revoluționari nu erau decât albanezi sau cerchezi vorbitori de limbă turcă. În plus, după cum menționa Rumbold, sultanul considera că rezistența împotriva Aliaților a kemaliștilor ajutați de bolșevici va face ca Turcia să aibă soarta Republicii Democrate Azere, care fusese transformată în RSS Azerbaidjană. În anii care au urmat, Enver Pașa a
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
fusese transformată în RSS Azerbaidjană. În anii care au urmat, Enver Pașa a vizitat Moscova și mai apoi Asia Centrală, unde a căutat să obțină recucerirea puterii (în detrimentul Aliaților) folosindu-se de sprijinul bolșevicilor prin Uniunea Societăților Revoluționare Islamice. Mișcarea Națională Turcă nu a cedat tentației bolșevice, în schimb a făcut pace cu Aliații. Enver Pașa a fost ucis în luptele cu Armata Roșie. Reformele lui Atatürk au abolit Califatul. Mișcare Khilafat nu l-a salvat pe califul otoman, dar a devenit
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
pedepsită. Poziția amiralului nu era împărtășită și de ceilalți aliați. Guvernul francez a atras atenția asupra faptului că se făcea o deosebire clară între responsabilii turco-musulmani și cei bulgari, austrieci și germani, care nu fuseseră nici arestați nici molestați. Guvernul turc și sultanul au înțeles însă bine mesajul britanic. Aliații au fost informați în februarie 1919 că Imperiul Otoman și-a subordonat tot aparatul de stat forțelor de ocupație. Toate sursele de conflict (inclusiv Problema armeană) urma să fie investigate de
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
erau sacrificați de sultan pentru salvarea imperiul. Calthorpe și-a dat seama imediat de primejdia care amenința autoritatea de ocupație. El avea să scrie la Londra că procesele tindeau să devină o farsă injurioasă la adresa prestigiului britanic și a guvernului turc. Aliații considerau pe de altă parte că aceste procese erau o parodie, pentru evitarea căreia procele trebuiau mutate la o curte din Malta, unde să primească statutul de „procese internaționale”. Curtea la care au fost judecate „procesele internaționale” a refuzat
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
puterile inspectorului general pentru Anatolia au fost reduse, cel puțin pe hârtie. „Inspectorul general” devenea doar un titlu onorific, fără putere de comandă. Calthorpe nu a încetat însă să urmărească activitatea lui Kemal și eforturile lui pentru înființarea Mișcării Naționale Turce. El a transmis rapoarte regulate la Foreign Office cu privire la activitatea lui Mustafa Kemal, dar observațiile sale au fost privite cu neîncredere. În cele din urmă, Calthorpe a primit o altă însărcinare și a părăsit Istanbulul pe 5 august 1919. Somerset
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
Gough-Calt a fost înlocuit în august 1919 de John de Robeck în funcția de „comandant al Flotei Mediteraneene, și înalt comisar la Constantinopol”. El a fost însărcinat cu supervizarea activităților privitoare la Rusia și Turcia (Imperiul Otoman și Mișcarea Națională Turcă). John de Robeck avea numeroase motive de îngrijorare: parlamentul otoman avea o atitudine sfidătoare, stocuri importante de arme fuseseră trecute prin contrabandă în mâinile naționaliștilor turci, iar unele dintre acestea proveneau din surse italiene și franceze. În februarie 1920 a
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
însărcinat cu supervizarea activităților privitoare la Rusia și Turcia (Imperiul Otoman și Mișcarea Națională Turcă). John de Robeck avea numeroase motive de îngrijorare: parlamentul otoman avea o atitudine sfidătoare, stocuri importante de arme fuseseră trecute prin contrabandă în mâinile naționaliștilor turci, iar unele dintre acestea proveneau din surse italiene și franceze. În februarie 1920 a fost convocată Conferința de la Londra un au trebuit să fie luate decizii cu privire la termenii unui nou tratat care urma să fie semnat la San Remo. John
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
zone de ocupației grecești, franco-armeană, italiană și lărgirea statului armean și păstrarea formală a integrității Imperiului Otoman. Cetățenii musulmani ai Imperiului Otoman au considerat că aceste planuri echivalau cu o pierdere a suveranității. Serviciile britanice de informații percepuseră Mișcarea Națională Turcă ca o mișcare a cetățenilor musulmani din Anatolia. Revolta musulmanilor din toată Anatolia a adus două argumente britanicilor cu privire la noile aranjamente: administrația musulmană (Imperiul Otoman) nu era sigură pentru creștini și Tratatul de la Sèvres era singura posibilitate prin care se
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
sprijinul parlamentului, sultanul trebuia să facă față de unul singur acțiunilor britanicilor. Începând cu 18 martie, sultanul a devenit omul de paie al Ministerului britanic de externe și pe 11 aprilie a proclamat dizolvarea oficială a parlamentului. Aproximativ 150 de politicieni turci au fost exilați în insula Malta. După dizolvarea parlamentului a urmat închiderea ziarului "Yeni Gün" ("Ziua Nouă"). "Yeni Gün" era proprietatea lui Yunus Nadi Abalıoğlu, un jurnalist influent, care era purtătorul de cuvânt neoficial al mișcării de rezistență. Pe 16
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
jurnalist influent, care era purtătorul de cuvânt neoficial al mișcării de rezistență. Pe 16 martie 1920, a treia zi de la declanșarea ostilităților, forțele aliate au proclamat ocupația militară a orașului. Declarația afirma că ocupația Constantinopolului întreprinsă pentru împiedicarea răspândirii naționalismului turc. În continuare, declarația stipula că: Luna iunie a fost stabilită ca dată limită pentru semnarea tratatului de pace. Orice rezistență trebuia învinsă în perioada martie - iunie. Britanicii au cerut ca insurgenții naționaliști turci să fie eliminați de forțele turce din
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
naționalismului turc. În continuare, declarația stipula că: Luna iunie a fost stabilită ca dată limită pentru semnarea tratatului de pace. Orice rezistență trebuia învinsă în perioada martie - iunie. Britanicii au cerut ca insurgenții naționaliști turci să fie eliminați de forțele turce din Anatolia loiale sultanului, pregătite și înarmate de britanici. Ca urmare, guvernul de la Istanbul, care acționa fără control parlamentar, a numit un nou inspector general în Anatolia, Süleyman șefik Pașa, și a format o nouă Armată de Securitate, care să
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
a fost o serie de evenimente militare care a apărut în perioada de partiționare a Imperiului Otoman de după încheierea Primului Război Mondial (mai 1919 - octombrie 1922). La acest conflict au participat pe de-o parte Grecia și pe de alta Mișcarea Națională Turcă, cea care avea să fondeze Republica Turcia. Grecii au declanșat conflictul deoarece premierul britanic David Lloyd George promisese Atenei importante câștiguri teritoriale în dauna Imperiului Otoman, în condițiile în care elenii ar fi participat la luptele primei conflagrații mondiale de
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
italiene a permis britanicilor să-i convingă pe francezi și americani să accepte pretențiile grecilor în Anatolia. Există o serie de istorici care consideră că ocuparea de către greci a Smyrna a fost evenimentul care a dus la crearea Mișcării Naționale Turce. De exemplu, Arnold J. Toynbee consideră că războiul dintre Turcia și Grecia a fost unul cu caracter defensiv, pentru salvarea teritoriului național din Anatolia. Mai mult, războiul a fost rezultatul politicii imperialiste aliate într-un stat ale cărei resurse militare
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
dintre ele, precum cele britanice, consideră că grecii formau o minoritate importantă , altele apreciază că formau dimpotrivă majoritatea populației , iar turcii s-ar fi aflat în minoritate. Recensămintele oficiale otomane ale vremii demonstrează că populația orașului era majoritar musulmană și turcă. Majoritatea grecilor din oraș a întâmpinant cu entuziasm trupele elene, considerate eliberatoare, în vreme ce turcii au socotit că este vorba de forțe invadatoare, ceea ce a făcut să renască sentimentele conflictuale generată de o istorie de sute de ani de antagonisme. Debarcările
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
este vorba de forțe invadatoare, ceea ce a făcut să renască sentimentele conflictuale generată de o istorie de sute de ani de antagonisme. Debarcările grecilor s-au desfășurat fără să întâmpine o opoziție majoră, existând doar câteva lupte sporadice cu milițiile turce Cea mai mare parte a trupelor regulate turce s-a refugiat în regiunile rurale, sau s-a predat invadatorilor. Dacă armata turcă respectat ordinul de necombatantă, naționalistul turc Hasan Tahsin l-a împușcat pe portdrapelul trupelor elene intrate în oraș
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
să renască sentimentele conflictuale generată de o istorie de sute de ani de antagonisme. Debarcările grecilor s-au desfășurat fără să întâmpine o opoziție majoră, existând doar câteva lupte sporadice cu milițiile turce Cea mai mare parte a trupelor regulate turce s-a refugiat în regiunile rurale, sau s-a predat invadatorilor. Dacă armata turcă respectat ordinul de necombatantă, naționalistul turc Hasan Tahsin l-a împușcat pe portdrapelul trupelor elene intrate în oraș. Soldații eleni au răspuns deschizând focul asupra clădirilor
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Debarcările grecilor s-au desfășurat fără să întâmpine o opoziție majoră, existând doar câteva lupte sporadice cu milițiile turce Cea mai mare parte a trupelor regulate turce s-a refugiat în regiunile rurale, sau s-a predat invadatorilor. Dacă armata turcă respectat ordinul de necombatantă, naționalistul turc Hasan Tahsin l-a împușcat pe portdrapelul trupelor elene intrate în oraș. Soldații eleni au răspuns deschizând focul asupra clădirilor armatei turce și a principalelor clădiri guvernamentale. 300 - 400 de turci și aproximativ 100
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]