KorAP: Find »[drukola/base=zăcea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...179 180 181 ...218 >

5,438 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911

siguranță la fel de valabilă pentru Gosseyn ca și pentru vorbitor. Venise desigur timpul pentru o altă pauză cortico-talamică. Constată că de data asta era mai optimist. E adevărat că era tot liniște, și că întunericul rămăsese la fel de nepătruns. De asemenea, încă zăcea întins în cușeta sa: și-și simțea corpul gol, cu numeroasele lui legături, exact ca mai înainte. Dar când Gosseyn repetă în minte cuvintele pe care le auzise, implicația lor era că se afla sub stricta supraveghere a cuiva care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
mișcase brațele. Împinsese cu ele în tavan. Pipăise tot ce putuse ajunge cu mâna în strâmta sa locuință. Dar, desigur, dacă și-ar desprinde legăturile, ar putea să se miște mai bine. N-avea nici un rost să stea și să zacă întins acolo. Era timpul să încerce câte ceva și să afle cum ar reacționa temnicerii săi. Era, în fapt, hotărârea de-a face ceva de unul singur. Decis, Gosseyn își deplasă mâinile în jos spre același punct: stomacul său. Cel mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
îndoială, cu un milion și mai bine de ani în urmă, înainte de Marea Migrație, un copil fusese născut în modul tradițional. Și se putea ca relația acelui copil cu mama aceea a lui de demult, demult, demult de tot să zacă încă în memoria subconștientului său, Dar era cam dificil să determine care dintre sentimentele sale aveau legătură cu o mamă de demult și care erau produsul faptului că era de acord că un bărbat ar trebui, ocazional, să aibă relații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
acela, când John Prescott îi spuse ceva soției sale, Amelia. Asta-i dădu o idee; și Gosseyn se apropie de cei doi Prescott și spuse încruntându-se puțin: - Ia stai puțin, ultimul lucru de care-mi amintesc este că ea zăcea moartă pe Pământ, în orașul Mașinii Jocurilor. Și ți-ai dat seama că este moartă pentru că atunci i-ai făcut o injecție cu o substanță care s-o învie, probabil. Buzele ei au rămas palide în loc să se-nvinețească. Prescott era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
de eveniment nu prea a reușit să-mi ofere tabloul întregului eveniment. Cuvintele au și ele valoarea lor. El încheie: - Ce crezi că n-a mers cum trebuie? - Tu. Fu rândul ei să zâmbească, - Formulează-ți în minte imaginea ta, zăcând în capsulă și receptând toate acele gânduri fără ca cineva să știe despre tine. Așa că, după cum s-a dovedit, tu ai fost partea cea mai receptivă a întregului proces. - Dar în sensul contrar. Nu primi nici un răspuns. Femeia stătea în fața lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
sărite sau poate avusese loc o reajustare chimică la o perioadă de tensiune. Hainele cu care era îmbrăcat individul erau, dacă se putea, și mai elegante decât ultima oară. Nu primise încă nici un răspuns la remarca sa de început. Gosseyn zăcu întins cât dură tăcerea prelungită, amintindu-și fără plăcere că ultima oară când Blayney stătuse în picioare, ca acum, privind în jos spre corpul lui Gosseyn, se aplecase brusc și. fără vreun motiv aparent, lovise puternic de câteva ori. Părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
ca întrebarea pusă de Gilbert Gosseyn Trei să prevină o reacție violentă din partea noului șef de guvern din această parte a Pământului. În afară de asta, situația neplăcută a lui Gosseyn rămăsese neschimbată. Până acum, nu realizase nimic important. Gândind astfel, cum zăcea încă acolo, Gosseyn Trei își permise o analiză parțială după Semantica Generală. Normal, prima impresie era. Încă o dată, despre interiorul acestei case. Și a doua, ideea că era probabil semnificativ faptul că Blayney nu dezvăluise încă scopul pentru care venise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
Așa că nu primesc acest mesaj intim, al cărui mesager este cineva pe care nu l-am văzut niciodată. Privirea cercetătoare a lui Gosseyn descoperise pe neașteptate vestonul individului - cel puțin avea aceeași culoare cu pantalonii pe care-i purta acesta. Zăcea aruncat pe ceea ce bănuia că era masa barului acestui birou, în colțul îndepărtat. Odată făcută această descoperire se simți mai bine și se ridică în picioare. - Este evident că nu apreciezi ceea ce ți-am spus că discuțiile pot fi auzite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
că, mai întâi, îl transmisese pe Gorrold pe panta înghețată a muntelui, și de-abia apoi transmisese haina în același loc, ca un gest caritabil - nedorind ca omul să sufere de frig mai mult decât era necesar. Probabil că haina zăcea acum pe podeaua observatorului, lângă telefon, acolo, în America de Sud. În acest caz, nu era o problemă să aducă și haina după ce-l adusese pe individ. Așadar, după doar câteva clipe. Gosseyn trecu pe lângă Gorrold și Dan. Se aplecă. Luă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
neplăcută. Stând în picioare, privi în jur, prin camera largă și luminoasă. Se aflau la vedere numeroase aparate strălucitoare și borduri de aparate ridicându-se din podea și din pereți. Totuși, nu era nici urmă de capsulă spațială în care zăcuse corpul său atunci când ființele Troog copiaseră trezirea sa originală, așa cum avusese ea loc - mai devreme - pe nava Dzan. Nu că s-ar fi așteptat ca ea să fie încă aici... Fusese în mod evident adusă la bord prin vreo deschidere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

și nici Dumnezeu nu ne-a înzestrat echitabil cu degete delicate. Vara, autobuzele, tramvaiele și metroul sunt pline de perechi de picioare trimise imprudent să-și expună terminațiile în cupa saboților sau sub limba de cauciuc a șlapilor. Excrescențe teribile zac prin șosete sau se-odihnesc ca familiile de muncitori duminica la un grătar la iarbă verde. Sute și mii de bucățele de carne cu os își fâlfâie vârfurile prea mici sau prea groase, neașteptat de boante sau spectaculos de lungi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
te milogești la împrumut, să-ți aducă o scăriță. Odată forțate, sertarele se dovedeau fie pe jumătate goale, fie pline de nu puteai să strecori o unghie. Legată cu sârmă de tijele metalice, literatura strângea rândurile. Rebreanu, Renard și Russo zăceau în același catastif, presați ca o lalea uscată. Mausoleul de cultură se pomenea vizitat anual de toți studenții. Imprudenții intrau, primeau un număr mare, scris cu cerneală pe-un carton gros și se-așezau la locul indicat. Care mișca, scotea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Păturică: studiul literaturii îngustează mintea. Oricum, nimeni nu pica la examene. Dacă din întâmplare dădeai o notă mică, te trezeai sunat seara pe mobil: studenții, colegii, secretarele - o dată, de două ori, de câte ori era nevoie. În general, respectivul sau respectiva născuse, zăcuse prin spital (apendicita și colicile renale erau la mare modă, în fiecare semestru) sau avusese loc un deces în familie. Minciunile curgeau, emoționante și convingătoare. În caz că te încăpățânai să-ți menții părerea, intervenea decanul sau se găsea un coleg binevoitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
nas. Rupeau membre, dezveleau organe, împrăștiau în liniște bucăți de carne amestecate cu haine și parfum. Toate zburau prin aerul suflat în cretă, întorcându-se pe sistemul lor reticular cu precizia unui câmp laser. Imaginea se recompunea rapid și firesc. Zăceam prin paturi de cămine insalubre, gătind la reșou sau punând perdele; reparam bicicleta surorii mai mici; dădeam la sapă, la vie; mergeam la meci, pe Ghencea“ sau în Regie“; eram sărutat, mângâiat, călărit; cumpăram merdenele și vată de zahăr; mergeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
în brațe și să mă pupe sub ureche (așa auzisem că proceda cu pionierii care-i duceau flori)? Tăceam, făcând pe prostul, dar știam eu mai multe. De-atunci, dintr-a întâia sau a doua, s-a zis cu drăgălășeniile. Zăceam șase ore pe zi în sacul de tergal al uniformei, înconjurat de colegi, caiete dictando și tablouri cu strămoșii noștri, și-aveam timp destul să le răstorn pe toate în mine. Bunicu’ Vitalian luptase la 23 august împotriva hitleriștilor (cam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
lauzi amplu, eminesc; ridică-mi falnic o statuie: azi o s-o vezi, iar mâine nu e!“ „-O, brav erou între eroi, O, îmbrăcat între atâția oameni goi, O, președinte, îți doresc Mai mult ca tine să trăiesc!“ De-atunci, eu zac în beci și mor, departe de lumină și popor; pe Sanda-n amintire o păstrez, cu farul delațiunii-o luminez. Nu mi-e rușine, sunt bărbat: i-am slugărit, m-au terminat. De fiecare dată, rămâneam uluit. Cu trei sferturi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și-ți dă totul peste cap, ca un avion în picaj. Lucram singur, Maria dormea sub două plăpumi. O seară frumoasă de toamnă, rece și tristă ca un dezastru. Tocmai terminasem de urmărit o super-prăbușire și oprisem filmul: „AeroPeru 603“ zăcea pe fundul Pacificului, rupt în câteva zeci de mii de bucățele. Îmi priveam calculatorul și mă gândeam la computerul ăla al lor care o luase razna, anunțând ba că zboară prea repede, ba că li s-au oprit motoarele, ba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
multe, ca de Crăciun în desenele animate. După aia cazi într-o găleată neagră, imensă, căreia cineva i-a tăiat fundul. Mi-am scuturat hainele și-am început să cotrobăi prin casă, îndârjit de Rapotan. Am găsit imediat calculatorul: unitatea zăcea crăpată, ca o fractură de craniu. Nici monitorul nu arăta prea bine, cu ditamai cărămida trecând prin ecran. Am împins dărâmăturile cu piciorul, căutând restul. Lipseau niște chestii, cineva parcă deșurubase capacul și plecase cu hard-ul, sau poate tavanul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pe vânzătoare spunând: „Doriți trufine?“ „Nu-nțeleg.“, am protestat. „Atunci ce-nseamnă literele alea, dacă nu sunt inițiale?“ „Varo e numele unei pictorițe spaniole din secolul 20. Îți spun și anii, cu exactitate: 1908-1963. O suprarealistă puțin cunoscută, tablourile ei zac prin colecții particulare din Mexic și Venezuela, câteva au ajuns și-n muzeul Guggenheim, la New York. Era o frumusețe: o figură demnă, rasată, de pisică persană. A fost combinată cu Marcel Jean, Benjamin Perét și Leonora Carrington; unii zic că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
patrona un întreg balamuc de vârste și gesturi. Abia când se striga catalogul, îți dădeai seama de-amploarea dezastrului. Nu te puneai cu „Zoia Kosmodemianskaia“. Liceul domina sectorul 2. Sub uniformele de tergal, strangulate de cravate bleu din material sintetic, zăceau cele mai mari pramatii din istoria învățământului românesc. Tăcute, inconștiente, așteptând doar un impuls ca să-și scoată la lumină talentele nedezvăluite. Mihnea aflase totul, încă din primul trimestru: fusese simpatic, dăduse de băut, schimbase sandwichuri și lame de „Gumela“ cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dumneavoastră, acasă; nu merge. Atunci mi-a trecut prin minte că detaliile, amănuntele mărunte și nesemnificative nu se branșau așa cum îmi închipuiam eu. Tot ce-mi dorisem era o viață tihnită, pe linia de plutire, fără nimic pe umeri. Să zac ca Beavis și Butt-Head în fața televizorului și să butonez catastrofă după catastrofă. O plantă de canapea, admirată de toată lumea. Apoi să ies liniștit pe străzi și să mă simt al naibii de bine, cum nu ți se întâmplă decât în copilărie. Bineînțeles

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
din câte-un magazin, târând după ele niște copii care l-ar fi înnebunit pe Caragiale. Le identificai după pantofii scumpi, cu toc înalt; când ridicau piciorul, li se vedea eticheta cu prețul pe talpă. Se-așezau la masă și zăceau unele lângă altele, apatice, ușor excitate, abandonate ca un fier vechi. Vorbeau fără oprire, numai despre haine, concedii și metode de slăbit. Din când în când, îndesau câte-o gogoașă în gura copiilor, să nu mai țipe. Cândva, fuseseră atrăgătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
nu întâlneai nici o pancartă care să-ți explice că „iubita poetului“ era căsătorită atunci când îl iubea pe poet sau că insista să-i rezolve nu știu ce petiții financiare prin parlament, drept răspuns la scrisorile lui înfierbântate. Cam în același timp, Macedonski zăcea în dizgrație, uitat de toți. Vara, prin iunie, lumea făcea coadă la statui, care cu flori, care cu panglici și coronițe de brad. În fiecare an, se împlineau nu știu câți ani, ba de la nașterea, ba de la moartea poetului. Prilej de sărbătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
atunci când nu dormi destul. O urmăream pe Maria în ceață, o jumătate de-obraz încălzită de aburii ceștii pe care-o ducea la gură. Mihnea râdea, Dumnezeu știe de ce. Tânărul Lupu arăta perfect, hainele nu mișcau o cută, parcă nu zăcuse în aceeași magherniță cu noi. Galbenul înnegrit al tutunului îi dispăruse de pe degete; se lăsase brusc de fumat sau nu văzusem eu bine cu-o seară înainte? Umbrela îi strălucea. Picăturile de apă fuseseră tamponate cu șervețele igienice, iar armătura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dincolo de catedra de la înălțimea căreia le înșiram studenților povești, rămăsesem tot un fel de „critic literar“: aduceam cărți, decupam citate, făceam observații, spumoase și inutile. Când venea vorba de „analiza de text“, întregul ridicol al situației ieșea la lumină: cadavrul zăcea acolo, pe masa de operație, iar eu forfoteam cu mâinile până la cot în el. Ce să „analizezi“, la urma-urmei: de ce-i pusă o virgulă după versul doi? ce-a vrut să spună poetul în titlu? ce simbolizează culoarea roșu din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]