4,773 matches
-
este de asemenea numită Elat („Zeiță”, forma feminină a lui El; compară cu Allat) și Qodesh 'Sfințenie'. Athirat din textele acadiene apare ca Așratum (Antu), soția lui Anu, zeul cerului. Altfel, despre Aștart se crede că ar fi legată de zeița mesopotamică Iștar care este uneori descrisă ca fiind fiica lui Anu în timp ce în miturile ugaritice Aștart este una din fiicele lui El, corespondentul semitic din Vest al lui Anu. La hitiți această zeiță apare drept Așerdu(s) sau Așertu(s
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
se crede că ar fi legată de zeița mesopotamică Iștar care este uneori descrisă ca fiind fiica lui Anu în timp ce în miturile ugaritice Aștart este una din fiicele lui El, corespondentul semitic din Vest al lui Anu. La hitiți această zeiță apare drept Așerdu(s) sau Așertu(s), consoarta lui Elkunirsa (din titlul ugaritic El-qan-arsha: „El Creatorul Pământului”) și este mama fie a 77 fie a 88 de fii. În scrisorile Amarna un rege al amoriților este numit Abdi-Ashirta, „Servitorul Așerei
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
titlul ugaritic El-qan-arsha: „El Creatorul Pământului”) și este mama fie a 77 fie a 88 de fii. În scrisorile Amarna un rege al amoriților este numit Abdi-Ashirta, „Servitorul Așerei”. În Egipt, începând cu cea de-a XVIII-a dinastie, o zeiță semitică numită Qudshu ('Sfințenie') începe să iasă în evidență, fiind echivalată zeiței egiptene Hathor. Unii cred că aceasta este Athirat/Așratu sub numele ei ugaritic Qodesh. Această Qudshu pare să fie distinctă de atât Aștart cât și Anat deoarece aceste
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
fie a 88 de fii. În scrisorile Amarna un rege al amoriților este numit Abdi-Ashirta, „Servitorul Așerei”. În Egipt, începând cu cea de-a XVIII-a dinastie, o zeiță semitică numită Qudshu ('Sfințenie') începe să iasă în evidență, fiind echivalată zeiței egiptene Hathor. Unii cred că aceasta este Athirat/Așratu sub numele ei ugaritic Qodesh. Această Qudshu pare să fie distinctă de atât Aștart cât și Anat deoarece aceste zeițe apar sub propriile lor nume și în iconografie foarte diferită, apărând
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
semitică numită Qudshu ('Sfințenie') începe să iasă în evidență, fiind echivalată zeiței egiptene Hathor. Unii cred că aceasta este Athirat/Așratu sub numele ei ugaritic Qodesh. Această Qudshu pare să fie distinctă de atât Aștart cât și Anat deoarece aceste zeițe apar sub propriile lor nume și în iconografie foarte diferită, apărând in cel puțin o pictură ca fiind reprezentate ca așezate lângă Qudshu. Dar în perioadele persane, elenistice și romane ale Egiptului era o puternică tendință către sincretism al zeițelor
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
zeițe apar sub propriile lor nume și în iconografie foarte diferită, apărând in cel puțin o pictură ca fiind reprezentate ca așezate lângă Qudshu. Dar în perioadele persane, elenistice și romane ale Egiptului era o puternică tendință către sincretism al zeițelor, iar Athirat/Așrtum pare să fi dispărut atunci, cel puțin în calitate de zeiță proeminentă sub nume recognoscibil. Atât dovezile arheologice cât și textele biblice redau tensiunile dintre grupuri care acceptau adorarea lui Iahveh împreună cu zeități locale, ca Așerah si Baal, și
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
in cel puțin o pictură ca fiind reprezentate ca așezate lângă Qudshu. Dar în perioadele persane, elenistice și romane ale Egiptului era o puternică tendință către sincretism al zeițelor, iar Athirat/Așrtum pare să fi dispărut atunci, cel puțin în calitate de zeiță proeminentă sub nume recognoscibil. Atât dovezile arheologice cât și textele biblice redau tensiunile dintre grupuri care acceptau adorarea lui Iahveh împreună cu zeități locale, ca Așerah si Baal, și cei care țineau la a-l adora numai pe Iahveh, în perioada
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
patru nivele sau regiștri. În registrul de jos, sau pe nivelul patru este o figură de femeie cu mâinile așezate pe capetele a doi lei care stau așezați la dreapta și la stânga ei. Figura de femeie poate fi interpretată drept zeiță, fie Așerah, Astarte, sau Anat. Al treilea registru are două figuri de sfinx aripi cu un loc liber între ele. Al doilea nivel conține un arbore sacru flancat de ambele părți de ibiși care stau pe picioarele lor din spate
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
patrupedului reprezintă fie zeul Soarelui fie cerul. Cei mai mulți autori sunt de acord că arborele sacru din al doilea registru trebuie identificat cu o așerah, deși arborele stilizat este adesea văzut drept obiect de cult mai degrabă decât imagine a unei zeițe. Figurile de tipul sfinxului înaripat de pe al doilea nivel au fost interpretate drept heruvimi iar spațiul dintre ele îl reprezintă pe invizibilul Iahveh ca „stând pe tronul făcut din heruvimi” deși spațiul liber poate fi de asemenea interpretat ca permițând
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
-l pe Iahveh și soția lui, Așerah, dar cercetări ulterioare le-au identificat drept figuri Bes. Câțiva cercetători, inclusiv William G. Dever, și Judith Hadley continuă să interpreteze inscripția într-un mod în care ea se referă la Așerah drept zeiță israelită și soția lui Iahveh. William Dever a scris o carte numită „Did God Have a Wife?” (A avut Dumnezeu o soție?) care se referă la dovezile arheologice, printre care multe figurine femeiești dezgropate din Israelul antic, care susțin ipoteza
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
Dever a scris o carte numită „Did God Have a Wife?” (A avut Dumnezeu o soție?) care se referă la dovezile arheologice, printre care multe figurine femeiești dezgropate din Israelul antic, care susțin ipoteza sa că Așerah a funcționat drept zeiță și soție a lui Iahveh în religia populară israeliană din perioada monarhică. Un recenzent consideră că teoria lui Dever „este plin de lacune iar cartea e plină de dezinformări.” Opus interpetării „așerei” drept zeiță în inscripțiile din Kuntillet ‘Ajrud inscriptions
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
sa că Așerah a funcționat drept zeiță și soție a lui Iahveh în religia populară israeliană din perioada monarhică. Un recenzent consideră că teoria lui Dever „este plin de lacune iar cartea e plină de dezinformări.” Opus interpetării „așerei” drept zeiță în inscripțiile din Kuntillet ‘Ajrud inscriptions, alți câțiva autori, inclusiv Mark S. Smith, John Day, și Andre Lemaire, văd așerah din aceste inscripții obiect de cult, arbore stilizat sau loc de închinare prin care binecuvântările lui Iahveh erau comunicate, mai
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
Kuntillet ‘Ajrud inscriptions, alți câțiva autori, inclusiv Mark S. Smith, John Day, și Andre Lemaire, văd așerah din aceste inscripții obiect de cult, arbore stilizat sau loc de închinare prin care binecuvântările lui Iahveh erau comunicate, mai degrabă decât o zeiță care ar putea funcționa drept soție. „Nici iconografia nici textele nu ne pot obliga să interpretăm relația dintre ‘Yahweh ... și a sa așerah’ din Epoca Fierului IIB în sensul unei relații (determinată sexual) dintre două forțe care ar fi împerecheate
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
și ca nume divin. Ca obiect de cult "așerah" poate fi „făcut”, „doborât” și „ars”, iar interzice plantarea de copaci ca așerah, sugerând că se referă la un copac stilizat sau trunchi cioplit. Alte versete se referă clar la o zeiță, cum ar fi de exemplu , în care sunt făcute obiecte „pentru Baal și Așerah”. Referințele la așerah din și sugerează că în gândirea antică nu se făcea distincție între obiect și zeiță. Inscripții invocând binecuvântări de la „Iahveh și așerah a
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
cioplit. Alte versete se referă clar la o zeiță, cum ar fi de exemplu , în care sunt făcute obiecte „pentru Baal și Așerah”. Referințele la așerah din și sugerează că în gândirea antică nu se făcea distincție între obiect și zeiță. Inscripții invocând binecuvântări de la „Iahveh și așerah a sa” au fost găsite în două situri de pe teritoriul anticului Iuda, iar una dintre ele include un desen al două figuri care pot să-l reprezinte pe Iahveh și pe Așerah ca
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
-l reprezinte pe Iahveh și pe Așerah ca soție a lui Iahveh. Este posibil că Așerah era asociată cu regina principală din vechiul Iuda și din Israel, iar această asociere fermă cu cultul regilor ar putea lămuri dispariția completă a zeiței atunci când monarhia a dispărut. William G. Dever a sugerat că Așerah era adorată drept Împărăteasa cerului (evreii coceau mici prăjituri pentru serbarea sărbătorii ei), dar John Day afirmă că „nu există nimic din primul mileniu î.e.n. care să denote că
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
disperare, temându-se că nu vor mai fi iertați a doua oară (Cezar chiar executase în trecut prizonierii). După un plan nereușit de a-i atrage pe pompeieni la poalele dealului, Cezar a ordonat un asalt frontal (prin cuvântul „Venus”, zeița despre care spunea că-i este străbună). La început, niciuna din părți nu era în avantaj, iar generalii au plecat din posturile de comandă și au intrat ei înșiși în luptă. Cezar însuși avea să spună că de multe ori
Bătălia de la Munda () [Corola-website/Science/320961_a_322290]
-
cu Megacles Alcmeonidul, căpetenia paralienilor, cu a cărui fiica se și căsătorește. Întoarcerea tiranului în cetate este pusă în scenă că o hierogamie, Pisistrate intrând triumfal pe un car, alături de o femeie deosebit de frumoasă și înalta care se da drept zeița Atena. Dar după puțin timp, tiranul desface alianța cu Alcmeonizii, refuzând să consume o căsătorie care, după cum pretindea el, i-ar fi adus urmași dintr-un neam blestemat de zei, și este din nou alungat. Mult îndelungatul exil îi permite
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
jurământ de fidelitate ateniană. Cele 275 de cetăți aliate rămân fidele alianței până la sfârșitul Războiului Peloponesiac. Liga rămâne la structura imaginată de Aristide în 478 i.en. Fiecare cetate consacră a 60-parte din tribut în chip de ofrandă, aparche, pentru zeiță Atena. Pentru strângerea anuală a tributului, cetățile erau grupate în cinci districte pe criteriu geografic-Tracia, Hellespontul, Ionia, Căria și insulele. Odată la patru ani, cuantumul phorosului e fixat pe fiecare cetate, variind de la cel mai puțin de un talant pentru
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
în interior o femeie susține capul înclinat al unui tânăr pe care să vomite; contrastele dintre figurile feminine și cele masculine este accentuat pe o cupa de Duris, pe care Eos susținea trupul dezgolit al lui Memnon: postura aplecată a zeiței, în perfectă armonie cu formă medalionului central, trădează durerea mamei sale și contrastează cu rigoare geometrică a orizontalelor și a verticalelor care desenează jalnicul cadavru al fiului ei. Apare suplețea în desen, pictorii consacrandu-și reprezentările masculine în scenele de
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
frizele Parthenonului. Această influență a lui Fidias se regăsește la Polygnotos sau la pictorul lui Cleophon. Pictorul din Eretria asigura trecerea la stilul înflorit. Pe un epinetron el a desenat cu precizia unui miniaturist un întreg grup de personaje feminine, zeițe sau muritoare, care au poziții diferite ce le pun în valoare grația și suplețea. Meidias, pe un vas de argilă arsă în formă de pară răsturnată și cu trei toarte, a figurat în două registre suprapuse, de jos în sus
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
unde poate fi întâlnită cel mai frecvent este Europa. Din cauza penajului său caracteristic, alb cu negru, este ușor recunoscută chiar de cei care nu sunt foarte buni cunoscători de păsări. În mitologia germană, coțofana era solul zeilor, sau era considerată zeița morții „Hel”, iar în alte culturi europene fiind considerată pasărea care este solul ce aduce nenoroc. Din cauza faptului că fură mai ales lucrurile care lucesc era temută, fiind considerată în evul mediu pasărea vrăjitoarelor sau a celor certați cu legea
Coțofană () [Corola-website/Science/315278_a_316607]
-
anul 1988 a fost introdus un aparat care la activare produce un sunet de apă care se scurge. Unul dintre numele de marcă ale acestor aparate este "Otohime" (în japoneză: 音姫), care poate fi tradus ca "Prințesa sunetelor", numit după zeița cu același nume "Otohime" (numele ei se scrie însă cu alt kanji, (乙姫) însemnând „prințesa fecioară”), frumoasa prințesă a zeului mărilor "Ryūjin". Aparatul poate fi găsit în majoritatea toaletelor pentru femei din clădirile publice noi, și în multe toalete mai
Toalete în Japonia () [Corola-website/Science/315359_a_316688]
-
numite Tofet,în secolul al VII-lea î.Hr. așa cum sunt relatate în Vechiul Testament cu privire la perioada domniei regilor Ahaz și Mânase, erau cunoscute de pildă și în Cartagina feniciana, unde s-au găsit urme de oseminte de copii sacrificați la Tofetul zeiței Tank. Dovezi convingătoare ale unor asemenea sacrificii la Cartagina au fost obținute de Stager și Wolff. S-au găsit indicii pentru asemenea ceremonii și în Siria și Palestina. Dacă nu există totuși mărturii arheologice că de pildă gropi comune de
Gheenă () [Corola-website/Science/317308_a_318637]
-
Gustav Lundberg (1695-1786), care - în 1742 - va picta portretul lui Boucher. În numele principesei Luiza Ulrika, ambasadorul comandă un tablou cu tema "Triumful lui Venus". Acest tablou, înainte de a fi expediat la în Suedia, repurtează un cucces răsunător la Salon. Tema zeiței Venus respiră exuberanță și are calitatea de a fi integrată pe fundaluri din cele mai variate, ea oferă în același timp artistului prilejul de a prezenta trupuri goale de femei, surprinse în diferite atitudini. În scurtă vreme, de la Stockholm sosește
François Boucher () [Corola-website/Science/317451_a_318780]