4,730 matches
-
au luat-o ca adevăr divin. Iar marea conspirație pusă la cale pentru confiscarea religiei geților de către sec-ta iudeilor farisei în interesul lor politic a fost continuată de capii bisericii iudeo-creștine care au distrus și ascuns orice informație ce punea în discuție plăsmuirea mozaicilor, devenită scriere sacră în noua religiei. A venit vremea luminii adevărului, trebuie să distrugem lumea minciunii, vicleniei, lăcomiei, violenței, ignoranței și ticăloșiei. A venit vremea Luminii din Lumină! Saul/Pavel cel mai mare plăsmuitor al istorie iudeo-creștine, s-
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
o unitate completă și necesară a tuturor facultăților simțirii, deși ea nu poate fi sesizată in concreto"62. Proba cea mai puternică o vom căpăta prin revenirea asupra planului de discurs din a doua și a treia Critică: astfel sunt puse în discuție și celelalte două facultăți sufletești de care Kant se ocupă foarte puțin dar atât cât este firesc, dacă ținem seama de scopul său în cea dintâi Critică. Proiectul antropologic kantian nu este concentrat într-o parte a operei kantiene. Sensurile
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
al Partidului. El continuă linia de independență față de Moscova, stabilind relații cu Germania de Vest și refuzând să rupă relațiile cu Israelul după războiul de șase zile. Mitul politic al „eliberării” României de către Armata Roșie la 23 august 1944 este pus în discuție în 1967. Pentru a aduce Ministerul de Interne, condus încă de puternicul Alexandru Drăghici, sub controlul PCR și al său personal, Ceaușescu a denunțat abuzurile Securității din regimul Dej. O măsură de supraveghere judecătorească a fost impusă activităților MAI și
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
curentului care le traversează... [s.n.]18. Este tocmai ceea ce face Ion Barbu în "Veghea lui Roderick Usher": se plasează, imaginar, desigur, în "locul geometric" al gândirii poești 19, în durată ce-i este proprie, un act ce-i permite să pună în discuție problemă artei sub specie creationis. Meditația barbiana din "Veghea lui Roderick Usher" nu are alt obiect decât spectacolul nașterii operei de artă. Poetul român sondează, așadar, atent enigmele izvoarelor acesteia, după modelul ilustrului sau precursor, care a construit, în Eureka
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
funcțională? România se dovedește performantă. Democratizare? Aceasta s-ar concretiza prin respectul instituțiilor: acestea sunt respectate. Aceasta s-ar rezuma la funcționarea pluralismului politic: denumirile partidelor maschează complicități politice, dincolo de concurențe. Dar cine își propune să se gândească și să pună în discuție chestiunea afirmării sociale? Care politică este tulburată de problemele unei țări străine din lumea a patra, în epoca intrării în cultura lui "îmbogățiți-vă"? Nu surprinde faptul că, într-o astfel de structură sociopolitică, limbajul și promisiunile sau reacțiile mânioase
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
aceeași bestialitate tehnologică și apoi incinerate în crematoriile din rețeaua lagărelor de exterminare, nu au putut fi la fel de ușor eliminate din conștiința publică a societății germane post-naziste. Imediat după sfârșitul războiului, teoretizând din mijlocul ruinelor, Karl Jaspers (2000) [1947] a pus în discuție dificila chestiune a "vinovăție germane" pentru Război și Holocaust, distingând patru forme de vinovăție: a) vinovăția criminală, care revine indivizilor ce au încălcat legea (pe care Jaspers o înțelege în sensul general, cuprinzând atât legistația în vigoare, cât și tratatele
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
trecutului nazist care planează ca o sabie a lui Damocles deasupra prezentului german, Nolte avansează o agendă revizionistă cu privire la Holocaust. Până în anii '80, consensul s-a cristalizat în jurul a două teze centrale acceptate ca dincolo de posibilitatea de a mai fi puse în discuție în istoriografia și cultura germană: a) teza unicității istorice a Holocaustului nazist, care făcea pereche cu b) teza răului absolut al regimului național-socialist. Corolarul logic al acestei teze duale este incomparabilitatea principială a Holocaustului cu alte evenimente tragice care au
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
they were aton”: Chaucer's deflection of rape in the Reeve's and Franklin's Tales, în „Women's Studies”, March 1993, vol. 22, nr. 2, p. 145. 85 Ibidem, p. 149. 39 descrie soția, ci, de asemenea, pentru a pune în discuție voința liberă, lipsa virtuții și hotărârea nezdruncinată de căutare a libertății cu orice preț.86 Acest motiv se pare că era îndrăgit de Chaucer, care l-a preluat din opera lui Boețiu sau din Romanul Trandafirului, opere pe care, de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
foarte convingătoare a femeilor, ci, mai curând, are efectul unei eliberări din poziția misogină a epocii.”274 Nu izbutește în final o apărare prea convingătoare a sexului slab. Prin confesiunea sa autobiografică, târgoveața ne oferă o privire asupra vieții domestice. Pune în discuție problema căsniciei, deoarece mariajul pare a fi tema ei preferată. Experiența în căsătorie este punctul ei forte, cu toate că nu ar trebui împărtășită unui auditoriu cum este cel al pelerinilor, un grup de străini alcătuit arbitrar, preponderent masculin, cu care nu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
să fie înjosit cu nimic, ceea ce îl face pe narator să afirme corect că femeile au o credință mai puternică decât a bărbaților. „Personajul Lucreția din Legenda Lucreției aparținând lui Geoffrey Chaucer întruchipează relația dintre cultură și conștiința individuală. Poemul pune în discuție și examinează valorile instituționale și sociale ale Romei antice, arătând cum violul Lucreției este o încălcare a onoarei proprii și a libertății intelectului.”694 Criticul literar Lee Patterson remarcă, plecând de la concepția medievală legată de principiul feminin, că „bărbații aveau
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
bărbat.720 Deși personajele feminine sunt ironizate și demistificate, critica mai dură la adresa principiului masculin ne îndreptățește să dăm un răspuns la întrebarea formulată anterior: Chaucer este un susținător al femeilor, chiar dacă aparent puteam crede contrariul, cu precădere în poemul pus în discuție. Obiectul ironiei rămâne în Legenda femeilor cinstite tradiția antifeministă, naratorul îmbrățișează cu totul masca misogină pentru a-și realiza satira.721 Chaucer este un autor cu o deschidere uimitoare, dorește evident să înlăture, pe cât posibil, misoginismul epocii, imaginea femeii nu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
le dobândeau alte personaje din aceeași tipologie, datorită rapacității de care dă dovadă, urmărind doar finalitatea îmbogățirii personale, abuzând de încrederea și credulitatea celorlalți. Orgoliul și minciuna sunt alte păcate de care se fac vinovate unele personajele feminine din operele puse în discuție. În povestirea a opta a zilei a doua, Gualtieri, conte d’Angers, își înlocuiește stăpânul, regele Franței, la curte, atât timp cât acesta este plecat la luptă împreună cu fiul său. Nora regelui, „simțindu se tânără și proaspătă”946, îi apreciază în mod
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
această scrisoare drept chitanță.” (Idem, p.140) Acestea sunt avatarurile volumului ca obiect. Revenind însă la conținutul lui și la acel enunț din scrisoarea lui Eminescu, am atras atenția în altă parte că poetul vorbește de poezii „de intercalat” deci pune în discuție structura ediției princeps care se reeditează acum, acea arhitectură specială a ei cu punerea una după alta a poemelor într-o ordine anumită ce-i conferă o anumită valoare. Titu Maiorescu însuși îi scrie surorii sale, Emilia Humpel, la 6
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
însă întotdeauna dornic să discute și agrea acele cercuri în care nu erau impuse nici un fel de restricții în ceea ce privește temele și modul de abordare. A frecventat cu asiduitate Clubul de științe morale al Universității. Modul în care ataca el subiectele puse în discuție, ca și atenția încărcată de admirație a unor tineri din asistență nu au fost pe placul multor profesori.67 Fostul său student Desmond Lee își amintea: „Obișnuia să vină la întrunirile Clubului de științe morale și a dominat într-o
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
anumite situații însă putem să le ascundem. Cu alte cuvinte, putem să ne prefacem și putem să mințim. Ceea ce duce la concluzia că propriile trăiri ne sunt în mod nemijlocit cunoscute pe când cele ale altora trebuie să fie „descoperite“. Wittgenstein pune în discuție asemenea intuiții și reprezentări familiare pe baza cercetării gramaticii expresiilor despre ceea ce simțim și a relației lor cu expresiile care descriu caracteristici ale comportării. El urmărește să determine ce lumină aruncă asupra acestor intuiții și reprezentări familiare o examinare mai
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
este și impresia că psihologia ar studia o realitate diferită de cea care constituie obiectul cercetării în celelalte științe, „lumea lăuntrică“. Nu este vorba să se conteste că psihologia cercetează stări și procese psihice. Însuși termenul psihologie o spune. Ceea ce pune în discuție Wittgenstein este ideea că problema cercetătorului ar fi „să pătrundă“ dincolo de ceea ce este controlabil prin observație, să ne dezvăluie o lume ascunsă în spatele comportării subiecților. Uneori observarea comportării verbale și nonverbale poate să conducă într adevăr la concluzii greșite cu privire la
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
bazat pe o rețea de calculatoare. Se pune problema dacă acest lucru ar putea fi un argument favorabil pentru cumpărătorul unei singure copii de a nu fi considerat că a încălcat prevederile contractuale. Acest punct de vedere nu poate fi pus în discuție în ceea ce privește publicarea manualelor tehnice. Unii furnizori practică o politică fermă în ceea ce privește sistemul copiilor. Astfel, cumpărătorul este obligat să nu folosească decât copia oferită de către furnizor, deci să nu realizeze nici o altă copie, decât cea necesară pentru instalarea programului. Dacă programul
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
cercetare, din învățământ și din instituții închise sau deschise și-au exprimat opiniile. Începem deci să constituim corpusul de date asupra cărora ne vom desfășura munca. Un alt exemplu ar fi culegerea părerilor participanților la o campanie electorală despre mizele puse în discuție (șomaj, impozite, sistemul de siguranță socială, construcția europeană, integrarea străinilor, învățământul gimnazial și liceal, sistemul energetic sau instituțiile). Ziarele importante publică imagini, pe orizontală figurând numele actorilor, iar pe verticală diversele mize și părerile exprimate. Este util să prevedem posibilitatea
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
ale acestei discipline, rezultatul experiențelor și studiilor personale în domeniul psihiatriei clinice și al psihologiei, din care am constituit domeniul psihopatologiei. Intenția finală a fost reprezentată prin „construirea” unui „model general” al vieții psihice anormale, care, dincolo de aspectele clinico-medicale, să pună în discuție „fenomenele psihice morbide” ca dimensiuni ale ființei interioare, din care să se poată realiza cadrul unei „antropologii a nebuniei” considerată nu numai ca o boală psihică, ci și ca o stare ontologică particulară a persoanei umane. Tratatul de psihopatologie se
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Aceste aspecte nu privesc și patologia somatică care nu vizează valorile culturale ale modelului social. Bolnavul somatic și medicul acceptă în mod reciproc existența bolii, iar discursul medical se constituie din analiza clinică a simptomelor. În cazul bolii psihice, fiind pusă în discuție conștiința bolnavului, se va apela pentru interpretarea „cazului” la sistemul supraordonat al valorilor umane ale modelului socio-cultural. La vremea sa R. Déscartes afirma că întotdeauna „corpul se explică prin corp, iar spiritul prin spirit”. În secolul XX, J. Jaspers, reluând
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bolnavului Sinteza fenomenologică a observației clinice Diagnosticul clinico-psihiatric Fundamentând observația clinică a bolnavilor psihici, pe „metoda fenomenologică”, K. Jaspers ne oferă un cadru lărgit, introducând conceptul de experiență clinico-psihiatrică. Aceasta îmbogățește considerabil cadrul strict medical al examenului clinic. K. Jaspers pune în discuție conceptul de boală ca pe o abatere de la medie, considerată ca reprezentând valorile de normalitate. Abaterea poate fi staționară, fapt care conduce către conceptul de sănătate mintală, sau dimpotrivă, abaterea poate interesa „procesul vital”, implicând, în cazul acesta modificări de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a stărilor delirant-halucinatorii, deși acestea au, aparent, o „origine exterioară” ele sunt tot în raport cu corporalitatea trăită a bolnavului. Din acest motiv, asistăm, în sfera psihopatologiei la o „dilatare corporală” care este necunoscută stării de normalitate psihologică. Problema existenței trupului este pusă în discuție numai în condiții psihopatologice, atunci când se produce „clivajul trup/suflet”, fapt care ne permite să tragem concluzia că starea de normalitate reprezintă un echilibru de complementaritate reciprocă între trup și suflet, pe când în cazul psihopatologiei, fenomenul psihic morbid operează o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a bolilor psihice după criterii multiaxiale (etiologie, tablou clinic, evoluție, prognostic etc.) ale Școlii Americane de Psihiatrie (DSM). c) Studiile de sistematizare și ordonare a bolilor psihice după criterii multifactoriale ale Școlii Europene de Psihiatrie (AMDP). IV) Etapa reacției anti-psihiatrice pune în discuție legitimitatea psihiatriei ca știință umană și ca specialitate medicală. Acest punct de vedere este expresia unei „crize” a unor sisteme de gândire și atitudinile care decurg de aici, față de bolnavul mintal și boala psihică. Aceste atitudini vin din două direcții
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Foucault, care consideră „psihiatria” ca pe o formă mascată a puterii, o variantă a igienei sociale, legată de „frica de nebunie” și de tendința de izolare-închidere a nebunilor. b) Direcția de acțiune medico-psihiatrică reprezentată prin Szasz, Cooper și Laing. Aceștia pun în discuție conceptul de „boală psihică”, formele clinice ale bolii psihice și regimul de tratament și internare. Pentru ei „boala psihică” este o „invenție a psihiatrilor”, un abuz de putere care atentează la libertatea individuală. Etiologia bolilor psihice studiază cauzele și condițiile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cazul acestei diversificări ce masca o „inflație de termeni”, criza nu va întârzia să se producă. Aceasta va fi marcată prin „reacția anti-psihiatrică” de la jumătatea secolului XX (A. Szasz, A. Laing, D. Cooper, M. Foucault, A. Koupernik). Antipsihiatria atacă frontal punând în discuție însăși existența clinicii psihiatrice și a psihopatologiei. Conflictul este generat de „limbaj”. Întrucât „obiectul psihiatriei” nu este material, concret-obiectiv, este negată în mod direct existența acestuia, considerând că este o „construcție mintală” cu caracter arbitrar, a psihiatrilor, care „medicalizează viața
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]