45,800 matches
-
zona amonte a lacului de acumulare „Complexului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I” din județul Caraș-Severin. Este situat în localitatea Moldova Veche, pe malul stâng al Dunării, la kilometrul 1048. Râdă portuara este cuprinsă între kilometri 1047-1050,50. Portul dispune de cheiuri verticale în lungime de 300 ml și de o cale de rulare de 400 m lungime, pe care operează 2 macarale portic de 5 tf x 32 m. Are acces rutier la DN57A și DJ571. În capătul
Portul Moldova Veche () [Corola-website/Science/336992_a_338321]
-
cheiuri verticale în lungime de 300 ml și de o cale de rulare de 400 m lungime, pe care operează 2 macarale portic de 5 tf x 32 m. Are acces rutier la DN57A și DJ571. În capătul aval al portului s-au finalizat lucrările la terminalul de pasageri. În vederea deservirii acestuia, traficul naval turistic se operează prin dana de pasageri. În acest sens, cheiul aferent acestei dane de pasageri a fost reamenajat și reparat cu o structură nouă de pereu
Portul Moldova Veche () [Corola-website/Science/336992_a_338321]
-
fost inițiat în anul 1880 de către inginerul Nicolae Cucu, care a realizat o schiță pentru o cale navigabilă între București și Oltenița. În 1929, Parlamentul României a adoptat o lege ce prevedea construirea unui canal care să transforme Bucureștiul în port la Dunăre, dar criza economică din anii 1930 a dus la abandonarea proiectului. Ulterior, pe baza acestei legi, inginerul Dorin Pavel a realizat un proiect de canal cu șase ecluze de câte 6,5 m înălțime fiecare, pentru vasele de
Mari lucrări inutile (România) () [Corola-website/Science/336931_a_338260]
-
o adâncime minimă a apei de 4,5 m. Diferența de nivel existentă, de 53 m (10 m deasupra nivelului mării la Oltenița și 63 m la București), urma a fi rezolvată prin realizarea a patru ecluze și a trei porturi, două la București (lângă comuna 1 Decembrie - pe Argeș și la Glina - pe râul Dâmbovița) și altul la Oltenița. Construcția a fost sistată după Revoluția Română din 1989, deși se estimează că partea de canal deja realizată se situa la
Mari lucrări inutile (România) () [Corola-website/Science/336931_a_338260]
-
km) pentru navigație”. Între timp, lucrările existente s-au deteriorat dramatic. O mare parte a plăcilor de beton, a componentelor metalice și a bordurilor au fost furate. Multe dintre coloane au fost distruse de căutătorii de fier vechi, iar zonele porturilor sunt pline de bălți poluate și urât mirositoare, praf și gunoaie. Canalul Dunăre-București a rămas de zeci de ani o enormă construcție abandonată, care se degradează pe zi ce trece, și a cărei reluare este prevăzută în Master Planul General
Mari lucrări inutile (România) () [Corola-website/Science/336931_a_338260]
-
este situat pe Dunăre, la sud de localitatea Moldova Veche și la aproximativ trei kilometri de port. Cu o suprafață de 345 de ha, insula are un sol nisipos-pietros, cu pâlcuri de pădure unde predomină specia arboricolă de răchită albă, Salix alba, cu floră și faună specifică zonelor umede. Ostrovul are o lungime de aproximativ șase kilometri
Ostrovul Moldova Veche () [Corola-website/Science/336991_a_338320]
-
din București. A emigrat în 1972 în Israel, unde a lucrat ca funcționar la Societatea de Telefoane din Tel Aviv. A desfășurat o activitatea publicistică și literară. A scris romane ("Contratimp", 1968; "Faruri de ceață", 1970; "Moartea a doua", 1971; "Portul pustiu", 1997), proză scurtă ("Lișița", 1965; "Fotografii mișcate", 1967; "Soarta altuia", 1970; "Alături de foc", 1982) și piese de teatru ("Pereții albi", 1971). De asemenea, a tradus două cărți. Publicistica sa a apărut în revistele "Luceafărul", "Convorbiri literare" și "Gazeta literară
Iosif Petran () [Corola-website/Science/336994_a_338323]
-
Nore. Totuși autoritățile zeelandeze i-au ordonat lui Banckert să nu ridice ancora până nu are confirmarea că De Ruyter se afla pe mare deja, și abia la 12 mai cele 6 nave zeelandeze i s-au alăturat în fața propriilor porturi în loc să o fi făcut mai spre Nord. În aceiași zi flota engleză de 38-43 nave de linie a plecat de la Nore spre Portsmouth, unde s-a decis între timp să îi întâlnească pe francezi. În acest sens au fost trimise
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
al doilea Consiliu, dar vremea proastă l-a amânat până pe 17 mai, flota neerlandeză rămânând la ancora în dreptul Dover-ului. Acest al doilea Consiliu a decis în unanimitate că ar fi o greșeală să dea bătălie oriunde în Canal departe de porturi prietene (doar porturile spaniole ar fi putut primi eventualele navele avariate) și că ar fi cel mai potrivit să se întoarcă pe coasta Zeelandei unde să altepte întăriri. La 19 mai De Ruyter s-a îndreptat spre această nouă locație
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
dar vremea proastă l-a amânat până pe 17 mai, flota neerlandeză rămânând la ancora în dreptul Dover-ului. Acest al doilea Consiliu a decis în unanimitate că ar fi o greșeală să dea bătălie oriunde în Canal departe de porturi prietene (doar porturile spaniole ar fi putut primi eventualele navele avariate) și că ar fi cel mai potrivit să se întoarcă pe coasta Zeelandei unde să altepte întăriri. La 19 mai De Ruyter s-a îndreptat spre această nouă locație. Între timp francezii
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
susținut că i-au gonit pe neerlandezi spre propria coastă, însă flota aliată nu era în stare să îi blocheze acolo. De Ruyter a provocat atât de multe pierderi încât principalele nave englezești au fost nevoite să se întoarcă în porturi pentru recondiționare. Acesta a fost deznodământul crucial al bătăliei. Englezii au fost pentru o vreme făcuți incapabili să blocheze coasta Țărilor de Jos, să intercepteze flota comercială ce se întorcea din Indiile Orientale dar și să sprjine o invazie planificată
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
înainte de a ajunge la Kabalo. De acolo, ultimii 282 km ai călătoriei până la Lacul Tanganyika s-au făcut pe calea ferată. Expediția, cunoscută în acel moment sub porecla de „Circul lui Simson” pentru toate prin care trecut, a ajuns la portul belgia Lukuga depe malul lacului la 24 octombrie 1915. La scurt timp dupa ce a ajuns pe malul lacului Tanganyika, Spicer-Simson și-a mutat baza imediat la sud de Lukuga, în Kalemie, unde a construit un port de mai bine
Geoffrey Spicer-Simson () [Corola-website/Science/337040_a_338369]
-
a ajuns la portul belgia Lukuga depe malul lacului la 24 octombrie 1915. La scurt timp dupa ce a ajuns pe malul lacului Tanganyika, Spicer-Simson și-a mutat baza imediat la sud de Lukuga, în Kalemie, unde a construit un port de mai bine apărat de furtunile de pe lac. "Mimi" și "Toutou" au fost asamblate și lansate la apă înainte de Crăciunul lui 1915. Devreme în dimineața zilei de 26 decembrie, remorcherul german înarmat "Kingani" a fost zărit în larg. Spicer-Simson le-
Geoffrey Spicer-Simson () [Corola-website/Science/337040_a_338369]
-
Luchtbal sau Kiel, consiliul municipal al Antwerpenului a aprobat noi planuri de urbanism pentru Linkeroever care prevedeau, printre altele, realizarea de bulevarde rectangulare pentru traficul de tranzit și străzi înguste pentru traficul local. În 3 iunie 1950, IMALSO a inaugurat portul de iahturi din Linkeroever, care a devenit gazdă "Liberty Yacht Club" și a "Royal Yacht Club van België". În anii 1970, Compania Mâlului Stâng a transferat suplimentar în folosință portului de iahturi o suprafață de 6000 m². Administrarea portului de către
Compania Intercomunală a Malului Stâng al Scheldei () [Corola-website/Science/337534_a_338863]
-
pentru traficul local. În 3 iunie 1950, IMALSO a inaugurat portul de iahturi din Linkeroever, care a devenit gazdă "Liberty Yacht Club" și a "Royal Yacht Club van België". În anii 1970, Compania Mâlului Stâng a transferat suplimentar în folosință portului de iahturi o suprafață de 6000 m². Administrarea portului de către IMALSO a încetat în 1988, odată cu desființarea companiei. O altă sarcina a companiei IMALSO a fost întreținerea, exploatarea și extinderea spațiului recreațional din zona plajei Sint-Anna. Compania Mâlului Stâng a
Compania Intercomunală a Malului Stâng al Scheldei () [Corola-website/Science/337534_a_338863]
-
inaugurat portul de iahturi din Linkeroever, care a devenit gazdă "Liberty Yacht Club" și a "Royal Yacht Club van België". În anii 1970, Compania Mâlului Stâng a transferat suplimentar în folosință portului de iahturi o suprafață de 6000 m². Administrarea portului de către IMALSO a încetat în 1988, odată cu desființarea companiei. O altă sarcina a companiei IMALSO a fost întreținerea, exploatarea și extinderea spațiului recreațional din zona plajei Sint-Anna. Compania Mâlului Stâng a concesionat aceste activități unor operatori privați. În 1967, consiliul
Compania Intercomunală a Malului Stâng al Scheldei () [Corola-website/Science/337534_a_338863]
-
au plănuit ca filmările să aibă loc în Caraibe, dar în cele din urmă au ales Queensland, Australia datorită sezonului de uragane din Caraibe care probabil ar fi încetinit producția filmului. Scenele cu insula Key West au fost turnate la Port Douglas. Alte filmări au fost realizate în locuri cum ar fi: Brisbane, Coasta de Aur, Insula Hamilton, Parcul Lizard Island, Plaja Airlie și Golful Hervey. Alte scene au fost filmate pe Reciful Batt (Marea Barieră de Corali), unde Steve Irwin
Aurul nebunilor () [Corola-website/Science/328423_a_329752]
-
fost filmate într-un studiou al companiei Warner Bros, iar actorii și echipa de producție au stat în apartamente și case de lux aflate pe Coasta de Aur. McConaughey a menționat că avea un piton în curtea casei sale din Port Douglas. McConaughey a declarat, "Au fost alte zile cum ar fi ziua în care am ieșit să facem scufundări și să înotăm alături de un dugong, lucru care a fost foarte "cool"." Doi membri ai echipei de filmare au fost înțepați
Aurul nebunilor () [Corola-website/Science/328423_a_329752]
-
Matilda a mai trăit suficient de mult pentru a fi căsătorită cu conducătorul Milanului. Odată cu moartea regelui Henric I al Angliei din 1135, Ștefan s-a grăbit să ajungă în Anglia, profitând de faptul că teritoriul comitatului de Boulogne cuprindea porturile cele mai apropiate de insulă, și a fost încoronat rege, în defavoarea rivalei sale, Maud. era însărcinată la acea vreme și a traversat Canalul Mânecii după ce a dat naștere unui fiu, Eustațiu, care ulterior o va succeda la conducerea Comitatului de Boulogne
Matilda de Boulogne () [Corola-website/Science/328463_a_329792]
-
în , în ) este un film comic de acțiune italian din 1978, regizat de Michele Lupo și avându-l în rolul principal pe Bud Spencer. Bulldozer este un marinar care fusese anterior o vedetă de fotbal american; obligat să rămână în portul Livorno în urma unui accident, el se implică într-o întrecere sportivă. Un marinar singuratic (Bud Spencer), fost superstar de fotbal american supranumit Bulldozer, care s-a retras brusc din lumea sportului, a fost forțat să se oprească în portul Livorno
I se spunea „Buldozerul” () [Corola-website/Science/328490_a_329819]
-
în portul Livorno în urma unui accident, el se implică într-o întrecere sportivă. Un marinar singuratic (Bud Spencer), fost superstar de fotbal american supranumit Bulldozer, care s-a retras brusc din lumea sportului, a fost forțat să se oprească în portul Livorno din cauza unor pagube produse la motorului ambarcațiunii sale de periscopul unui submarin american care i-a străpuns carena. Aici, militarii conduși de sergentul Kempfer de la baza americană apropiată Camp Darby provoacă scandaluri în oraș, consumând fără să plătească și
I se spunea „Buldozerul” () [Corola-website/Science/328490_a_329819]
-
de bani. Italienii trebuie să înscrie doar un singur punct pentru a câștiga provocarea. Aflând că Bulldozer a fost un superstar al fotbalului american, ei îl roagă să-i antreneze, dar marinarul refuză spunându-le că urmează să plece din port. În ziua anterioară plecării sale, Bulldozer îl salvează pe Spitz, unul dintre băieți, de niște huligani și îi spune motivul inexplicabilei sale retrageri din fotbal: aranjamentul făcut de proprietarii echipelor pentru a câștiga bani din pariuri. El înțelege cât este
I se spunea „Buldozerul” () [Corola-website/Science/328490_a_329819]
-
Muzeul Maritim Larvik este situat în fosta clădire a vămii și este sediul inspecției locale în construcții. Acest muzeu expune machete de nave, picturi de ambarcațiuni și alte artefacte nautice, cu scopul de a readuce la viață istoria maritimă a portului. O secție a muzeului este dedicată expedițiilor lui Thor Heyerdahl, născut în Larvik. Comuna este situată la aproximativ 105 kilometri sud-vest de Oslo, se întinde pe o suprafață de 530 km și are o populație de 42.947 de locuitori
Larvik () [Corola-website/Science/328506_a_329835]
-
br>1877-1878 Monograma și legenda sunt încadrate de o ramură de frunze de stejar (în dreapta) și de una din frunze de laur (în stânga), încrucișate în partea inferioară și unite printr-o fundă. Medalia Apărătorilor Independenței fiind o medalie de război, portul ei era strict reglementat fiind permis doar la manifestările cu caracter oficial. Ulterior, prin Înaltul Decret nr. 414 din 4 februarie 1910, s-a adăugat posibilitatea ca la manifestări fără caracter oficial civilii să poată purta o miniatură a medaliei
Medalia Apărătorilor Independenței () [Corola-website/Science/328501_a_329830]
-
de origine a decedatului cu indicarea numelui persoanei decorate (art. 16), sau, pentru ofițeri, la arsenal sau la muzeul militar (art. 18). Carol al II-lea, prin Decretul Regal No. 3870 din 27 octombrie 1939, autoriza, după decesul persoanei decorate, portul distincției de către cel mai mare fiu dacă acesta era ofițer activ sau în rezervă. În acest caz o baretă orizontală cu inscripția "TRADIȚIE" pe un fond de frunze de stejar era fixată pe panglică. Dreptul de a purta Crucea Trecerea
Crucea „Trecerea Dunării” () [Corola-website/Science/328508_a_329837]