46,314 matches
-
comuniștii greci. Cu toate acestea, lumea vedea încă cele două țări ca fiind cei mai apropiați aliați. Acest lucru a fost evident la prima reuniune a Cominformului în 1947, unde reprezentanții iugoslavi au fost cei mai critici la adresa partidelor naționale comuniste, pe care ii acuzau că ar fi insuficient dedicați cauzei comunismului, în special partidele comuniste din Italia și Franța datorită angajării acestora în politici de coaliție. Ei, prin urmare, criticau pozițiile sovietice. Sediul central pentru Cominform a fost înființat chiar
Ruptura dintre Tito și Stalin () [Corola-website/Science/327172_a_328501]
-
apropiați aliați. Acest lucru a fost evident la prima reuniune a Cominformului în 1947, unde reprezentanții iugoslavi au fost cei mai critici la adresa partidelor naționale comuniste, pe care ii acuzau că ar fi insuficient dedicați cauzei comunismului, în special partidele comuniste din Italia și Franța datorită angajării acestora în politici de coaliție. Ei, prin urmare, criticau pozițiile sovietice. Sediul central pentru Cominform a fost înființat chiar în Belgrad. Cu toate acestea, ca urmare a unui număr mare de neînțelegeri, între cele
Ruptura dintre Tito și Stalin () [Corola-website/Science/327172_a_328501]
-
mai mult prăpastia. Fricțiunea care a dus la scindarea finală a avut multe cauze, dintre care multe pot fi în cele din urmă legate de viziunea regională a lui Tito și refuzul său de a accepta Moscova că autoritatea supremă comunistă. Iugoslavii au fost de părere că societățile pe acțiuni favorizate în Uniunea Sovietică nu au fost eficiente în Iugoslavia. În plus, desfășurarea de trupe iugoslave în Albania, întreprinsă de Tito a pentru a preveni răspândirea războiului civil din Grecia în
Ruptura dintre Tito și Stalin () [Corola-website/Science/327172_a_328501]
-
pentru a discuta aceste probleme. Ca urmare a acestor discuții, Djilas și Kardelj s-au convins că relațiile iugoslavo-sovietice au atins deja un impas. Între călătoriile la Moscova și cea de a doua întâlnire a Cominformului, între PCUS și Partidul Comunist din Iugoslavia (PCI) a avut loc o serie de schimburi de scrisori care detaliau nemulțumirile părților. Prima scrisoare a PCUS, din 27 martie 1948, acuză partea iugoslavă de denigrare socialismului sovietic prin afirmații cum ar fi „socialismului în Uniunea Sovietică
Ruptura dintre Tito și Stalin () [Corola-website/Science/327172_a_328501]
-
S-a susținut, de asemenea, ca PCI nu a fost suficient de democratică, si ca nu a acționat cu îndrăzneala care ar conduce țara spre socialism. Sovieticii au declarat că „nu se poate considera o astfel de organizație de partid comunist să fie marxist-leninistă, bolșevica”. Răspunsul PCI pe 13 aprilie a fost atât atât negarea puternică a acuzațiilor sovietice, apărarea naturii revoluționare a partidului, cât și reafirmarea bunelor considerații privind Uniunea Sovietică. Cu toate acestea, PCI remarcă, de asemenea, ca „indiferent
Ruptura dintre Tito și Stalin () [Corola-website/Science/327172_a_328501]
-
goale. Potrivit etnologului Andrei Oișteanu, scriitorul a traversat în perioada sa portugheză (1941-1945) o severă criză psihonevrotică descrisă în "„Jurnalul portughez”". Motivele depresiei sale psihice sunt considerate a fi următoarele: depărtarea de țară, evoluția războiului, prăbușirea Germaniei hitleriste, instaurarea regimului comunist în România, obligațiile funcționărești plictisitoare, sentimentul sterilității ca scriitor, boala și moartea soției sale Nina (la 20 noiembrie 1944). El și-a tratat nevrozele în perioada 1943-1945 cu droguri psihotrope (Passiflorina sau Pervitin) din care lua în zadar „doze masive
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
de scrieri publicate de personalități românești proeminente ale exilului românesc. Ca urmare a faptului că, după cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela „Un om mare” a fost publicată în România abia în anul 1969, când a fost inclusă în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit de Editura pentru literatură din București. Criticul Alex. Ștefănescu a afirmat că nuvela lui Mircea
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
a fost o formație românească de muzică rock și muzică electronică ce a activat în anii ’80, înființată și condusă de muzicianul Mircea Florian. Grupul s-a remarcat prin spectacolele inedite și de avangardă realizate în perioada comunistă și prin muzica experimentală, care se regăsește parțial pe singurul album realizat, "Tainicul vârtej". Grupul a luat ființă în anul 1982, la inițiativa lui Mircea Florian, din dorința acestuia de a continua experimentele muzicale, de data aceasta alături de o formație
Florian din Transilvania () [Corola-website/Science/327181_a_328510]
-
sunetului, care trebuia să suplinească lipsa costumelor, a decorurilor și a celorlalte elemente vizuale prezente pe scenă, în reprezentațiile live. Două dintre piesele de rezistență din spectacole - „Madama Butterfly” și „As” („Conversație pacifică”) - nu sunt acceptate pe disc de cenzura comunistă a vremii, fiind considerate subversive. La celelalte piese, unele versuri sunt modificate, iar Mircea Florian este obligat să își schimbe maniera de interpretare vocală. Discul de vinil apare în 1986, în două ediții succesive. În acel moment, grupul Florian din
Florian din Transilvania () [Corola-website/Science/327181_a_328510]
-
și să fie scufundat. Pe țărm, în dreptul canalului Sfântu Gheorghe se aflau două posturi de pază ocupate de nemți: un turn cu o cazemată la nord și un post similar la sud. La 1 ianuarie, la ora 12,30, tânărul comunist trebuia să atace postul din sud. Postul din nord urma să fie atacat de o altă persoană cu care se va lua legătura prin telefonul din turn. Numele celeilalte persoane nu este cunoscut, fiind probabil cineva care cunoaște bine locul
Întîlnirea () [Corola-website/Science/327206_a_328535]
-
a șalupelor format din două mesaje SOS. După trecerea pe Dunăre a celor trei șalupe cu arme, cei doi urmau să încerce să scape de atacatori. Șansele de scăpare erau estimate a fi foarte reduse. Urmărit de agenții Siguranței, tânărul comunist este însă împușcat, iar urmăritorii pun mâna pe harta pe care o avea la el. În satul pescăresc Putnița din Delta Dunării, situat în apropierea celor două posturi de pază germane, un străin pe nume Andrei Grigoriu (Ovidiu-Iuliu Moldovan) se
Întîlnirea () [Corola-website/Science/327206_a_328535]
-
încercând să se salveze de soldații germani care trag asupra lor cu mitraliera. Scenariul acestui film a fost scris de romancierul Bujor Nedelcovici. Proiectul acestei producții cinematografice datează din anul 1971, atunci când se aniversau 50 de ani de la înființarea Partidului Comunist din România. "Întîlnirea" urma a fi un film jubiliar, dar regizorul Sergiu Nicolaescu a afirmat că nu a vrut să participe la această aniversare cu o realizare artistică, el fiind ocupat în acel an cu realizarea filmelor " Atunci i-am
Întîlnirea () [Corola-website/Science/327206_a_328535]
-
de la data premierei și până la data de 31.12.2006 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, doctor în cinematografie și profesor asociat la UNATC, considera "Întîlnirea" drept un film cu caracter politic și propagandistic al epocii comuniste, care descrie lupta comuniștilor în ilegalitate și în perioada cuceririi puterii. Analizând acest film, criticul Călin Căliman îl consideră „un suspans polițisto-lirico-psihologic” care se petrece într-un decor insolit, Delta înghețată care devine ea-însăși un „personaj” datorită imaginilor de efect
Întîlnirea () [Corola-website/Science/327206_a_328535]
-
economiile le facem pentru oameni, nu împotriva lor, și dacă nu te conduci după acest principiu atunci toată economia pe care o faci e demagogie”. După afirmațiile proprii, Sergiu Nicolaescu intenționa în primăvara anului 1975 să realizeze filmul "Osînda". Autoritățile comuniste reprezentate de Dumitru Popescu „Dumnezeu” îi blocau filmul pe motiv că tema acestuia nu era de actualitate. Regizorul a fost sfătuit de Dumitru Ghișe, directorul Casei de Filme 4, să facă un „film de actualitate”, care să abordeze problemele de
Zile fierbinți () [Corola-website/Science/327204_a_328533]
-
al regizorului la următoarele sale filme. Directorul de imagine a conferit filmului unele tușe de film documentar. Regizorul a menționat că scenariul a suportat multe modificări. Au fost tăiate unele scene la montaj pentru a nu avea probleme cu autoritățile comuniste. Pe tabla navei era scris cu creta „Jos Ceaușescu!”. Într-o altă scenă, directorul Coman (interpretat de Nicolaescu) se ducea acasă la prim-secretarul Paraschiv (interpretat de Mircea Albulescu). La un moment dat, a intrat în cameră copilul lui Paraschiv
Zile fierbinți () [Corola-website/Science/327204_a_328533]
-
film, Nicolaescu face „saltul de la filmul politic, la cel partinic”, înfierând unele defecte ale unor colaboratori precum „lipsa responsabilității, a bunului simț, a prostiei, a comodității” care se transformă în piedici puse în calea progresului tehnologic. Criticul lăuda "„autentica pasiune comunistă, secretul reușitei lui Sergiu Nicolaescu”". Eva Sârbu îl considera pe directorul Coman drept un „avocat al îndrăznelii creatoare și responsabile”. Au existat accente critice puține și timide, în principal în revista „Flacăra”. Unii critici (Călin Căliman și E. Patriche) au
Zile fierbinți () [Corola-website/Science/327204_a_328533]
-
scurte, dar substanțiale, iar interludiile muzicale de coloratură sunt bine găsite de compozitorul Radu Goldiș.”" Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, doctor în cinematografie și profesor asociat la UNATC, considera "Zile fierbinți" drept un film cu caracter politic și propagandistic al epocii comuniste. Potrivit lui, acțiunea s-ar petrece într-„un univers fictiv, o Românie paralelă”. În studiul său intitulat „ Filmul surd în România mută” (Ed. Polirom, Iași, 2011), Cristian Tudor Popescu considera acest film ca fiind "„un adevărat omagiu adus autocratului comunist”", "„probabil
Zile fierbinți () [Corola-website/Science/327204_a_328533]
-
epocii comuniste. Potrivit lui, acțiunea s-ar petrece într-„un univers fictiv, o Românie paralelă”. În studiul său intitulat „ Filmul surd în România mută” (Ed. Polirom, Iași, 2011), Cristian Tudor Popescu considera acest film ca fiind "„un adevărat omagiu adus autocratului comunist”", "„probabil cel mai intens omagiu adus în cinemaul românesc dictaturii comuniste unipersonale”". Jurnalistul făcea o paralelă între stilul de conducere dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu (căruia nimeni nu-i mai contrazicea "„vreo idee, oricât de aberantă”") și stilul de conducere
Zile fierbinți () [Corola-website/Science/327204_a_328533]
-
o Românie paralelă”. În studiul său intitulat „ Filmul surd în România mută” (Ed. Polirom, Iași, 2011), Cristian Tudor Popescu considera acest film ca fiind "„un adevărat omagiu adus autocratului comunist”", "„probabil cel mai intens omagiu adus în cinemaul românesc dictaturii comuniste unipersonale”". Jurnalistul făcea o paralelă între stilul de conducere dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu (căruia nimeni nu-i mai contrazicea "„vreo idee, oricât de aberantă”") și stilul de conducere autocratic al directorului de șantier naval Mihai Coman, care "„fără să
Zile fierbinți () [Corola-website/Science/327204_a_328533]
-
din 1962 de Societatea Academică Română din München (R.F. Germania). Ca urmare a faptului că, după cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela „Adio!...” a fost publicată în România abia în anul 1969, când a fost inclusă în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit de Editura pentru literatură din București. Opera lui Mircea Eliade urmărește recuperarea sacrului și a memoriei mitice
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
a notat la finalul scrierii următoarea datare: „Täsch, iulie 1955”. Ca urmare a faptului că, după cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela „Fata căpitanului” a fost publicată în România abia în anul 1969, când a fost inclusă în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit de Editura pentru literatură din București. Titlul nuvelei lui Mircea Eliade este preluat de la romanul omonim
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
Eliade, Vintilă Horia, Virgil Ierunca, Emil Turdeanu și Virgil Veniamin. Ca urmare a faptului că, după cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela „Podul” a fost publicată în România abia în anul 1969, când a fost inclusă în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit de Editura pentru literatură din București. Tema principală a acestei nuvele o reprezintă redescoperirea sensurilor profunde, mistice
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
de scrieri publicate de personalități românești proeminente ale exilului românesc. Ca urmare a faptului că, după cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela „O fotografie veche de 14 ani” nu a putut fi publicată în România decât mult mai târziu. Volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București, a inclus scrierile fantastice publicate în
O fotografie veche de 14 ani () [Corola-website/Science/327266_a_328595]
-
2 din Rîșnov, la secția germană, învățând limba germană. A absolvit la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov A absolvit Facultatea de Electronică din cadrul Institutului Politehnic din București în anul 1988. După Revoluția din decembrie 1989 și răsturnarea regimului comunist din România, inginerul Ducaru a urmat cursurile Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA) din București (1990-1993), lucrând apoi ca lector asociat la specializarea „Studii Europene și Internaționale” în cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA) (1993-1998). În
Sorin Ducaru () [Corola-website/Science/327295_a_328624]
-
de sub ocupația nazistă s-a convenit să se organizeze alegeri libere, însă Uniunea Sovietică nu a respectat această înțelegere, ceea ce a condus la o relație tensionată cu Statele Unite și aliații săi. Potrivit lui Henry Kissinger, " Tensiunea cu lumea exterioară conform filozofiei comuniste era inerentă prin însăși natura ei, și mai presus de toate, în modul în care țările din sistemul sovietic erau conduse pe plan intern. Astfel că ostilitate implacabilă a Uniunii Sovietice față de lumea din afara țărilor din blocul sovietic a fost
Blocul capitalist () [Corola-website/Science/327337_a_328666]