4,779 matches
-
bariera verticală pentru a se alătura copilului ei, dar apropierea nu mai permite comunicarea. Capul aplecat îi ascunde ochii și gura. Prin contrast, profilul fetei se dezvăluie în întregime, dar este transfigurat de lumina care detașează perna pătrată de fundalul întunecat din jur. Într-un cadru restrâns, această centricitate zonală exclude acțiunea într-un mod și mai radical. Capul fetei este stabilizat prin poziția sa centrală, dar, deși ochii îi sunt deschiși, privirea ei se pierde în infinit, trecând dincolo de capul
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
al roadelor. Ion Horea descrie toamna cu belșugul ei în detalii de pastel surprinse în obiectivul aparatului de filmat, însoțite de o muzică melancolică și duioasă; timpului pillatian i se adaugă mai multă ceață, ochiul care se vrea senin se întunecă treptat: "Parcă ninge peste mine, parcă-aș fi deodată mire." Picturalul la Ion Horea este dominat de sentiment, de atmosferă, el se estompează în muzică, în arome, în mișcare. Dacă la început culorile peisajului și ale satului erau distincte, treptat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de libertate. O lume de imagini (reamintește ca tehnică de Ilarie Voronca din "Brățara nopților") ne dezvăluie poemul "Lacrimile". Dezolarea este generată de potopul de lacrimi ce cuprinde universul; și plânsul este orb, de rouă, de flacără, este râu: "Se-ntunecă doar cine nu a plâns, n-a râs cu-adevărat". Nostalgiile îl poartă spre ținuturi-limită în care sălășluiesc tatăl Dumnezeu și Dumnezeu mama, liniștea și tăcerea. Poetul construiește metafore urzite din interferări de regnuri de abstract și concret, construind o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
albastră, lebedele plutesc pe lacuri înghețate, lumea întreagă este o albastră simfonie. Procesul de estetizare se accentuează în volumul "Pur" (1971). Poetul este obosit, nu mai receptează bucuria existenței, dragostea este înlăcrimată, spațiul este nemărginit ca o durere care îți întunecă mințile: "Trupul tău ardea profund chinuit/ iar eu sunt acum prea departe, Parc-am fost și-am trăit și am murit/ și mă plimb fără moarte prin moarte.". Actul creației este o dureroasă naștere, asemenea unei mări înjunghiate și cântecul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-l caută prin lunga meditație încorporează idei semnificative, apropiate de suferința generată de resimțirea limitării libertății, a închistării și a destinului: "E lumea văruită în somn/ mari păsări se lasă/ pe un fir de păianjen/ cât steaua de subțire/ se întunecă și nu știu dacă tu mai semeni cu tine." În "Cartea de nisip", N. Ioana încearcă un alt portret, după ce în volumul "Monologul alb" nu reușise să spună nimic în plus, portret care amintește vag de Lucian Blaga: Acolo s-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Mălăncioiu "Pasărea tăiată", E. P. L., 1967; "Către Ieronim", Eminescu, 1970; "Inima reginei", Eminescu, 1971; "Poezii", Editura Cartea Românească, 1973; "Crini pentru domnișoara mireasă", Editura Cartea Românească, 1973. Poemele Ilenei Mălăncioiu evocă întâmplări, pentru a ne sugera stări afective: drumul este întunecat și boii timpului șchioapătă din cauza potcoavelor care-i rănesc; la răscruce, berbecii se împung și îi taie drumul, generând un sentiment nostalgic: "Eu am plecat din munte prea devreme/ și mi-au amestecat pe drumul lung/ De bunăvoie turmele în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
undeva de sus, și ea se coboară parcă ar fi suflet pe care poetul încearcă să-l atingă până în vârful degetelor. Pleoapele alunecă în depărtări și cine știe: "Câteodată nici nu se mai întorc înapoi". Lumea este bună și rea, întunecată de pământ și luminată de cer; între cele două realități se află un "glassvand"--intrarea separată între frumos și urât. Lumea este o arenă în care " Nemișcarea este/ pândă,/ Mișcarea salt." ("Unde"). Sentimentul de monotonie, de viață banală, infinit repetabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
zvâcnesc fibre-n el", ("Singurătate finală"). Marea și muntele sunt cântate cu predilecție. Dacă la Lucian Blaga muntele reprezintă un punct luminos, un punct de comunicare cu absolutul, ("Munte jumătate-n lume, jumătate-n infinit"), la Adrian Păunescu muntele este întunecat, sentimentul este de apăsare, dar va rămâne seninătatea în fața morții, seninătate de sursă folclorică. Prezența tradiției, a folclorului, se realizează într-o rară poezie: "Călușarii" sunt purtătorii de datini străvechi, de trăire autentică, într-o mișcare de ansamblu și într-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
la încercările vieții... Nu mai lungesc vorba. Spor la treabă și, dacă ești norocoasă, poftă bună! un PS pentru binele tău și al extratereștrilor cu care împarți patul și mai ales cina Mirajul gloriei în bucătărie nu trebuie să ne întunece rațiunea. Pentru că în acea încăpere shit happens, la început ar fi de preferat să lași loc de „poftă bună“ măcar în restaurantul tău de suflet! Nu încurajez încălcarea normelor pe care ni le autoimpunem, dar aici avem de-a face
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
avut un șoc teribil când am calculat că prețul plătit la restaurant pentru o salată de fructe mi-ar fi ajuns în piață pentru trei saci de mere*. * Am avut revelația pe când îmi făceam cumpărăturile și acest șoc mi-a întunecat abilitățile de negociatoare; am făcut atunci o gafă monumentală: l-am lăsat pe preistoricul de la tarabă să-mi citească în ochi surpriza. Credeți că teoria subiectivă a valorii e vorbă goală? Piața s-a transformat instantaneu în bursă și, din pricina
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
A trebuit să-i car eu laptopul, că altfel nu se descurca. Ironia sorții: printre tarabe era și ex-ul meu numărul șase, tras la față și cam jerpelit; stătea cu mâinile înfundate în buzunare și ne conducea cu o privire întunecată spre ieșire, îi făcusem eu semn să nu se amestece. 5.4. ce fac cu alimentele și de ce?tc "5.4. ce fac cu alimentele și de ce?" Întrebarea fundamentală numărul 4 este cea mai importantă: ați cumpărat de toate din
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
Înțelegere, iubire, afecțiune, sprijin. Îl privești În ochi. Direct. Este o privire care stabilește acord Între indivizi. Consolatoare, dar concomitent și de confort sufletesc și moral, interior. Privirea se extinde asupra feței celor care comunică. Fața se luminează sau se Întunecă. Se deschide sau se Închide În raport cu privirea. Atrage sau respinge. Ceartă sau mulțumește. Ea trebuie Înțeleasă ca o „extindere a privirii”. Ochiul și privirea au o semnificație simbolică extrem de complexă În cadrul comunicării psihomorale reciproce, de o mare importanță și nuanțare
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
al schiței - ca semn că cineva e sub acea movilă, se vede crucea adusă de vînt odată cu acoperișul, înfiptă adînc în movila de cărămizi”2). „Furtună” de Bacovia nu descrie decît uvertura acelei ploi: „Prin codrii Bacăului/ Vîjîie vîntul/ Și-ntunecă lumea/ Un cer ca pămîntul/ Și codru pe codru/ Se umple de clocot,/ Iar toamna în hohot/ Le cîntă prohodul...” Următoarele versuri redau exaltarea și spaima în fața marii amenințări: „Și parcă mă cheamă,/ De crengi atîrnînd,/ Avesalomi gemînd/ Cu plete
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cîteva broșuri subțiri și anonime își arătau și ele numele lor: Pentru pîine, Dreptate, Adevăr, Iubire... Nu oare pentru aceste simple principii e toată această bîzîială de comentarii și compilațiuni și complicațiuni psihologice și patologice, care în loc să limpezească mai mult întunecă înțelesul lor originar?...”5 ) Titlurile citate de el mai sus par inventate, dar nu e așa. De pildă, Pentru pîine, e titlul unei nuvele de H. Sienkiewicz, tradusă de Șt. Gr. Berechet și publicată în BPT, la Editura Librăriei Leon
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ușoare, și alte drumuri, mai netede. în același timp, el anticipează tristețea generației care va urma. Ca și a sa, aceasta va începe dezinvolt, optimist, cu aspirații frumoase, apoi, constrînsă de evenimente descurajante, obosește, pierde din elanuri și abnegație, se întunecă ori se convertește la idei pe care, într-un climat normal, ar fi trebuit să le dezavueze. Că Bacovia a fost un ins dezinteresat de evenimente nu e o noutate. într-o notă din primul volum al Dosarului, am citat
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
distrugător încât l-a angajat pe Daedalus să construiască un labirint ca să-l închidă pe monstru. Yourcenar fusese fascinată de această imagine de la începutul anilor '30, fiind îndrăgostită de André Fraigneau a cărui figură mitologică favorită era monstrul. În timpul perioadei întunecate de la Hartford de pe la mijlocul anilor '40 chiar a scris o piesă despre Minotaur intitulată Fiecăruia, Minotaurul lui, una dintre cele mai nostalgice acte din timpul acelui deceniu. Acum, aproape de sfârșitul vieții, când își trecea în revistă ră dăcinile, imaginea labirintului
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
experimenteze suferința în doze mari, urmând un traiect existențial ce nu poate avea decât un singur punct terminus, stingerea. Preludiile acesteia sunt așteptarea febrilă, chinuitoare, fantazarea barocă, somnul coșmaresc sau, cel mai adesea, obsesia absenței și a sterilității. Reverberațiile suferinței întunecă iremediabil atmosfera oricum asfixiată, marcată de simboluri ale neființei ("casa cu panglici și rame mucezite", policandre grele-n cristal, "raclele, sticlele,/ toată mecanica în mâini decrepite", "paingii" care "trec năsălie în fiece colț de la casă"). Utilizarea frecventă a procedeului antropomorfizării
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sepulcral; strania dedublare postthanatică, amintind pe undeva de postuma eminesciană Ioan Vestimie sau de A treia resemnare a lui Márquez, păstrează totuși marca indiscutabilă a halucinantei transfigurări aruștiene. O mână (desigur) picturală și o sensibilitate hipertrofiată efasează contururile realului, le întunecă și le halucinează până la dizolvare sau la aglutinarea într-o pastă din care nu lipsește oniricul de coșmar, și nici cromatica expresionistă: pământul e "roșu ca ploaia și păsările de vară", căci ‚fântânile sufletelor noastre picături de sânge" curg, poetul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dealurile siluiesc terase/ și stânci/ și cruci de ninsori/ vorbitorii ucenicesc la școala măreției/ îngerul încătușat în vitraliile înguste/ ale bisericii scufundate/ mi-a lunecat în ființă/ năruind feroneria fantomelor/ și stâlpii cocliți ai galeriei" (triunghiuri cu pupila albastră). Crochiul întunecat în ton baladesc, pastelul de umbre și reflexe agonice (chiar și cel compus în numeroasele sale ore franceze) ori sonetul acompaniat de un vag halou al evanescenței pe care le cultivă Valeriu Stancu în cicluri bine delimitate (copilăria anotimpurilor din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Maiden sunt imposibil de cosmetizat: "Nu au decât să vuiască mâinile/ De stânci și înjurături ticăloase/ Pe buzele negre ale clopotului din Delfi/ Se auzeau cioburi melodioase/ Prin ceața târgului de sentimente/ Bocitoarele din umbra Pământului/ Ieșeau din izvoare să întunece lumea/ Caii fugeau speriați pe acoperișul cerului/ Ca tunetul fără sfârșit/ Pe marea întindere a uitării/ Trecea umbra fără trup a căpcăunului fosforic/ Cavalerul trac împărțea fețe pătrate/ Cămășilor în frac solemn". Cu siguranță, Alexandru Mălin Tacu este unul dintre
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
al textelor privilegiază în fapt iluminarea, mediată de plonjarea în acvatic, ca spațiu ideal al "transmigrării". Doar la o primă, neatentă vedere, finalitatea acestui gen de revelații pare a fi prin urmare înecul, prăbușirea actantului ("M'am prăbușit în fântâna întunecat de adâncă/ de lângă poartă,/ cu apa ce clocotește/ la Miezul de foc al Pământului" Fântâna; v. și "Ci iată acum ochii noștri cristalice sfere/ vor putrezi în țărâna care'i aceeași/ în tot Universul" Șansă exclusă). În esență așadar, o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
reci și oculte (" Se lasă umbra cu masca ei de fier/ peste masca mea de ceară/ cu întunericul peste/ întunericul ochilor,/ cu ignoranța mâinilor pline de sânge/ târându-se oarbe, neștiind/ încotro mă îndrept"), iar pergamentele și incunabulele poetului se întunecă din ce în ce mai tare. În versuri de o aspră limpiditate, el alege finalmente să își întoarcă spovedania într-o rostire a morții epurată de lestul speranței: " Pleci și mă lași/ cu heruvii în Iași / sat tulburat de spahii,/ clopotniță/ în care doar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
întotdeauna asociat luminii aurul, soarele urcînd pe cer, strălucirea privirii și verticalului spada, sceptrul, arborele secular, muntele sacru. De asemenea, motivul conspirației malefice va fi pus întotdeauna în relație cu o simbolistică a murdăriei: cel care complotează trăiește în duhori întunecate; asimilat animalelor scîrboase, se tîrăște și se furișează; vîscos sau tentacular, răspîndește otrava și infecția... Iată deci o ultimă trăsătură specifică a povestirii mitice: aceasta își transcrie și își transmite mesajul îtitr-un cod pe care suntem îndreptățiți să-1 considerăm ca
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
Eugène Sue, de la AlexAndré Dumas. Primele pagini din Joseph Balsamo ne poartă departe de zilele cenușii, de misterele Parisului din vremea lui Ludovic Filip. În Germania, în 1770, sub lumina tristă a unui asfințit de primăvară, în mijlocul acelor masive forestiere întunecate de pe malul stîng al Rinului, un călător misterios este introdus în imensa sală subterană a unui castel părăsit. Acolo erau adunați zeci de oameni mascați, în fața lor călătorul acceptă să se supună unor încercări curioase, să rostească jurăminte ciudate. "Beau
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
e cea română, unde false dileme provoacă interminabile discuții. Nouă este, întâi, în povestirile din Întâlnirea din Pământuri și mai ales în Moromeții, viziunea asupra țăranului. Deosebirea față de Rebreanu e esențială. Pentru P. țăranul este un individ complex, cu părți întunecate în ființa lui, dar și cu un spirit capabil să ajungă la contemplație. Se prefigurează, încă de pe acum, ceea ce s-ar putea numi natura moromețiană: ironică, subtilă, imaginativă, în stare de o reprezentare complexă despre lume. Pațanghel din O adunare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]