6,323 matches
-
în românește, cu titlul Englezește fără profesor, scrisă deja în 1943, așa cum declara autorul însuși în Căutarea intermitentă.57 Revendicată pentru literatura noastră, această piesă este de ajuns pentru a face din Eugen Ionescu scriitorul român cel mai reprezentativ în privința absurdului. Ar fi insă ineficient să ne raportăm doar la această "eboșă" dramatică și nu la întreaga creație ionesciană atunci când analizăm alte manifestări literare subsumate absurdului din literatura noastră. De altfel, a fost subliniată continuitatea 58 în succesiunea marcată onomastic diferit
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este de ajuns pentru a face din Eugen Ionescu scriitorul român cel mai reprezentativ în privința absurdului. Ar fi insă ineficient să ne raportăm doar la această "eboșă" dramatică și nu la întreaga creație ionesciană atunci când analizăm alte manifestări literare subsumate absurdului din literatura noastră. De altfel, a fost subliniată continuitatea 58 în succesiunea marcată onomastic diferit (Ionescu-Ionesco) prin adâncirea celor câteva obsesii deja bine conturate în pamfletele din Nu, în fragmentele de jurnal, în proiectele de romane, în publicistica și chiar
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de romane, în publicistica și chiar în poeziile scrise înainte de părăsirea țării. Așa încât se impune cel puțin o scurtă trecere în revistă a ionescianismului ca viziune estetică unitară, remarcabilă nu doar pentru literatura română, ci pentru tot ce înseamnă literatura absurdului. Din această perspectivă globală, e greu de precizat dacă, în pofida protestelor lui Eugen Ionescu, opera sa ilustrează perfect estetica teatrului absurdului sau dacă aceasta, rezultată din dorința de a pune, cu orice preț, ordine în lumea artelor, prin etichetarea oricărei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
revistă a ionescianismului ca viziune estetică unitară, remarcabilă nu doar pentru literatura română, ci pentru tot ce înseamnă literatura absurdului. Din această perspectivă globală, e greu de precizat dacă, în pofida protestelor lui Eugen Ionescu, opera sa ilustrează perfect estetica teatrului absurdului sau dacă aceasta, rezultată din dorința de a pune, cu orice preț, ordine în lumea artelor, prin etichetarea oricărei manifestări, oricât de hibride sau de originale, s-a mulat tocmai pe inclasabila viziune ionesciană pentru a se configura. Cu certitudine
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de hibride sau de originale, s-a mulat tocmai pe inclasabila viziune ionesciană pentru a se configura. Cu certitudine însă, deși susține că preferă sintagma "teatru al deriziunii", deplasând accentul de pe conținut pe modalitate, Eugen Ionescu este un scriitor al absurdului pentru care deriziunea este, de fapt, simptomul expus prin comic al tragicului existenței absurde, deci al temei care l-a preocupat constant, încă din frămîntata și răzvrătita adolescență. În fragmentele de Jurnal din această perioadă și chiar în paginile pamfletelor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a se configura. Cu certitudine însă, deși susține că preferă sintagma "teatru al deriziunii", deplasând accentul de pe conținut pe modalitate, Eugen Ionescu este un scriitor al absurdului pentru care deriziunea este, de fapt, simptomul expus prin comic al tragicului existenței absurde, deci al temei care l-a preocupat constant, încă din frămîntata și răzvrătita adolescență. În fragmentele de Jurnal din această perioadă și chiar în paginile pamfletelor din Nu, găsim expresii timpurii ale acestei obsesii:" Problema rimelor încrucișate este tot atât de importantă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
semnificativ este faptul că majoritatea studiilor consacrate ineditului fenomen teatral apreciază că premiera piesei Cântăreața cheală la Theatre des Noctambules în 1950, a constituit punctul de plecare al unei dramaturgii de avangardă care aduce în prim plan o problematică subsumată absurdului. Ulterior, întreaga creație dramatică ionesciană, în ciuda sau poate chiar datorită surprinzătoarelor metamorfoze formale și a inepuizabilelor năstrușnice mecanisme de iritare, consternare, dar și de trezire a conștiințelor, este simultan o punere în scenă și o defulare a propriei angoase a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ar fi în același timp, între ființă și neființă[...]"60, și căruia pare că i se lasă abandonat atunci când are luciditatea unui erou camusian, "sfâșiat între oroarea de a trăi și oroarea de a muri"61. Faptul că pe tărâmul absurdului literar românesc triada Caragiale-Urmuz-Eugen Ionescu a câștigat drept de proprietate nu mai trebuie demonstrat. Asupra înrudirii artistice dintre Caragiale și Urmuz se cuvine să insistăm într-un capitol separat, dat fiind faptul că multiplele relații structurale și de viziune dintre
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se numește Caragiale ", însă, preciza Eugen Ionescu în continuare, "Caragiale însuși era influențat de autorii care m-au influențat pe mine, de Flaubert din Idei de-a gata, de Henri Monnier, de Labiche. Mai era un scriitor, un scriitor al absurdului, un scriitor presuprarealist care-mi plăcea, Urmuz, el însuși îi datora mult lui Jarry"64. Faptul că precizează în același timp rețeaua mai amplă de determinări, nu minimalizează, din punctul nostru de vedere, impactul scriitorilor români asupra devenirii sale scriitoricești
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a unui nou limbaj"66. În ceea ce ne privește, am evidențiat deja acele concrete reilustrări ale motivelor de esență caragialiană în dramaturgia și în proza lui Eugen Ionescu și am punctat și reperele de pe traseul invers, respectiv acele ipostaze ale absurdului redat prin intermediul comicului sau în forma serioasă din unele nuvele și din drama Năpasta, care trimit cu gândul la literatura ionesciană. În consecință, ceea ce ne propunem în acest subcapitol este să evidențiem în ce măsură scriitorii care s-au aventurat în această
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unele nuvele și din drama Năpasta, care trimit cu gândul la literatura ionesciană. În consecință, ceea ce ne propunem în acest subcapitol este să evidențiem în ce măsură scriitorii care s-au aventurat în această zonă literară adjudecată deja celor trei pionieri ai absurdului, respectiv Caragiale, Urmuz și Eugen Ionescu, s-au achitat de tributul intertextual datorat primilor "ocupanți". Considerăm că merită atenție în acest sens încercările dramatice ale lui Tudor Arghezi, Teodor Mazilu și mai cu seamă, inedita dramaturgie a lui Marin Sorescu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
încercările dramatice ale lui Tudor Arghezi, Teodor Mazilu și mai cu seamă, inedita dramaturgie a lui Marin Sorescu. În privința celui dintăi, piesele într-un act de tipul Neguțătorul de ochelari (1928), Interpretări la cleptomanie, Patriotul, ilustrative pentru un comic al absurdului frust, găzduiesc hipotextul caragialian, dar anticipă meritoriu și procedee vădit ionesciene. Astfel, nonsensurile debitate de Acuzatul din Interpretări la cleptomanie, amintesc de prelucrarea caragialiană a snoavei populare din Minciună. Se știe că aici flăcăul cel isteț reușește să doboare "jumătatea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe urmă am pus boii în car, am înjugat sacii și am plecat acasă. Când am ajuns acasă, rămase mama grea cu mine. Mă făcu sâmbătă și se cunună duminică."68 Asistăm, așadar, la o demonstrație a eficienței practice a absurdului, întrucât fantazarea bazată pe suita de căutate inadvertențe și inversiuni năucește și, în definitiv, salvează. Interesant este că și personajul arghezian pare perfect conștient de aceste virtuți izbăvitoare ale absurdului comic și recurge la vertijul de nonsensuri tot pentru denaturarea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
68 Asistăm, așadar, la o demonstrație a eficienței practice a absurdului, întrucât fantazarea bazată pe suita de căutate inadvertențe și inversiuni năucește și, în definitiv, salvează. Interesant este că și personajul arghezian pare perfect conștient de aceste virtuți izbăvitoare ale absurdului comic și recurge la vertijul de nonsensuri tot pentru denaturarea biografiei: PREȘEDINTELE: Să o luăm sistematic: Tatăl dumitale avea mustăți? ACUZATUL: Era cu cinci ani mai tânăr ca mine. PRESEDINTELE: Dar doamna mama dumitale? ACUZATUL: Când m-am născut trecea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
i se turna o cutie de purici în ceafa cămășii. A fi pictat: nasul verde, urechile indigo, gura portocalie. Și a i se cânta dedesubt din saxofon"70. În Neguțătorul de ochelari, repere intertextuale (în dublul sens temporal) pentru umorul absurd al dialogului descoperim atât la Caragiale, în special în schița Petițiune, cât și în sketch-ul ionescian Salonul auto sau în farsa tragică Scaunele. Similitudinile de la nivelul schemei actanțiale din schița caragialiană sunt vizibile: funcționarul, solicitantul și petiția rătăcită sunt roluri
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
curios?" răspundea bolnavul "Ba tocmai că mi s-a părut." "Ți-oi fi spus poate că e vorba de un muzicant oarecare, Wagner ori Saint-Saëns, și tu ai făcut oarecare deducții..." 77. Este adevărat că la Arghezi, straniul la limita absurdului ca expresie a depersonalizării prin uniformizare și multiplicare, din exemplul menționat din romanul Ochii Maicii Domnului sau incoerențele conversației ca mărci ale noncomunicării, din fragmentul reprodus din Cimitirul Buna Vestire, sunt asociate cu patologicul. Aceste exemple însă, posibil de relaționat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Eugen Ionescu, prin tranzite nebănuite precum proza și dramaturgia lui Tudor Arghezi. Și Teodor Mazilu, "dintre dramaturgii de după război [...] printre cei mai originali"78, lasă impresia că se joacă de-a absurdul. În majoritatea pieselor sale, situațiile și personajele sunt absurde pentru că se opun programatic normalului, însă nu au profunzimea și semnificațiile specifice Noului Teatru, în primul rând din cauza puternicei individualizări spațio-temporale. Fără interes pentru dimensiunea metafizică a problematicii absurdului, proza, comedia sau "falsa tragedie" a lui Teodor Mazilu uzează frecvent
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de-a absurdul. În majoritatea pieselor sale, situațiile și personajele sunt absurde pentru că se opun programatic normalului, însă nu au profunzimea și semnificațiile specifice Noului Teatru, în primul rând din cauza puternicei individualizări spațio-temporale. Fără interes pentru dimensiunea metafizică a problematicii absurdului, proza, comedia sau "falsa tragedie" a lui Teodor Mazilu uzează frecvent, până la convenționalism, de maniera ludică de a șoca prin reprezentarea sistematică a inversului celor previzibile: șeful care se plânge că este șef pentru că este deștept, subalternul care vede în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
81 (Mobilă și durere) se transformă într-un instrument de demascare a regimului politic, întrucât nu face apel la fantezie, ci reflectă cea mai cruntă realitate. În acest sens putem vorbi de apropierea scrierilor lui Teodor Mazilu de satira prin intermediul absurdului practicată de Caragiale, observând în acealași timp și delimitarea acestora de maniera ionesciană de abstractizare și extremă generalizare, de minimă ancorare în realitatea concret-istorică, socială și politică. În altă ordine de idei, cel mai vizibil aspect care leagă proza și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și extremă generalizare, de minimă ancorare în realitatea concret-istorică, socială și politică. În altă ordine de idei, cel mai vizibil aspect care leagă proza și dramaturgia lui Teodor Mazilu deopotrivă de viziunea lui Caragiale și a lui Eugen Ionescu asupra absurdului, ține de fantoșizarea și de grotescul personajelor. La cei trei autori dezumanizarea este ilustrată prin artificialitatea gesturilor, stereotipia limbajului, mimetismul sentimentelor, mediocrizarea și aplatizarea gândirii. Deosebirile sunt, totuși, semnificative. Dacă la Caragiale și la Eugen Ionescu limbajul și situațiile revelau
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vedere raportul său cu universul, ci este conștient și deliberat robit de condiționări din "cercul strâmt" al vremii lui: regim politic, modă în comportament și gândire, rivalități meschine. Desprinderea de modele și afirmarea unei voci originale în dramaturgia de esență absurdă se produce decisiv prin piesele lui Marin Sorescu Există nervi, Pluta Meduzei, Lupoaica mea, trilogia Setea muntelui de sare și chiar și dramele cu subiect istoric Răceala și A treia țeapă. Încadrabil în valul post-absurd al teatrului contemporan, Marin Sorescu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
estul Europei, precum Slawomir Mrožek și Vaclav Havel, pentru care absurdul este clar conotat politic. Scrisă în 1964 ca primă tentativă de exprimare prin intermediul teatrului, Există nervi dezvăluie, din acest punct de vedere, un univers al terorii pentru care formula absurdului este cea mai adecvată. Întrucât "eroii trăiesc o zodie a suspiciunii"86, absurdul nu mai surprinde, se poate instala brutal și nu suscită proteste, însă nu din prostie sau din nepăsare, ca la eroii caragialieni, ci din cauza spaimei întreținute sistematic
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mesei"88, încarcerarea în propriile case, sugerată prin străvezia aluzie la gratiile vizibile noaptea de la fereastră, supravegherea permanentă etc. minimalizează, prin contrast, orice absurditate și temperează impulsul de a o respinge. Astfel, ori de câte ori o rămășiță de simț logic tentează refuzul absurdului, intervin amenințările și insinuările care netezesc din nou drumul spre "rinocerizare": PROFESORUL (cu un anumit ton, către Locatar) : Deci, te opui. LOCATARUL (speriat): Cum? Cum... Cine să...? Eu să mă...hm!...opun? Dar nu știți cât am luptat... PROFESORUL (pe
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Pentru societate... LOCATARUL și PRIETENUL (luminați deodată): Ei, bată-vă să vă bată! (Râd relaxați).89 Aceste proceduri controlate prin care se asigura uniformizarea opiniilor și "reeducarea în masă" sunt responsabile și de tragica denaturare a limbajului. Expresie concretă a absurdului ființei umane dezumanizate la Caragiale și la Eugen Ionescu, noncomunicarea are în piesa lui Sorescu alte cauze și alte funcții. Chiar dacă remanența ecourilor caragialiene persistă prin replici care traversează instantaneu distanțele prin aluzii intertextuale directe, de pildă în paralogismul din
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
92. Este imaginea care face tranziția spre viziunile revelatoare ale condiției umane din trilogia Setea muntelui de sare. Deja estompate în Există nervi, prima încercare dramatică soresciană, urmele caragialiene se pierd în Iona, Paracliserul și Matca printre cele ale scriitorilor absurdului, îndeosebi ale lui Eugen Ionescu și Samuel Beckett. În același timp se observă că, dacă în cea dintâi piesă, comicului încă i se mai impune funcția de încartiruire a absurdului, deriziunea glisează tot mai mult înspre tragic în trilogia amintită
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]