KorAP: Find »[drukola/base=adânc & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...180 181 182 ...315 >

7,862 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

le putea fi de folos, mai întâi l-au speriat, iar apoi l-au cruțat. Aceasta era una dintre metodele des folosite de japonezi. Misionarul nu le vorbi în amănunt despre discuția avută nici lui Diego și nici coreeanului. În adâncul inimii sale, îl desconsidera pe confratele său mai tânăr cu ochi roșii ca de iepure care, la fel ca și el, era un slujitor al bisericii venit în Japonia din partea Ordinului Sfântul Pavel. Nici în vremea cât au stat împreună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și gloanțe. Însă oamenii de seamă stau în spate și comandă întreaga oaste. La fel ca și în război, oamenii de seamă n-au devenit soli, ci au rămas deoparte de data asta.” Astfel încerca samuraiul să se convingă în adâncul inimii sale mâhnite, dar cuvintele lui Matsuki i se cuibăriseră trist în suflet. Când coborî în cală, vuietul acela înspăimântător și ecoul furtunos de valuri năvalnice se stinseră dintr-o dată. Samuraiul nu voia să se întoarcă în cabina solilor. Mirosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
mormăi amar Tanaka. Dojenit în acest fel, Nishi se îmbujoră. — Dar dacă n-o să fim în stare să înțelegem nici un cuvânt când o să ajungem în țara aceea... — Avem tălmaci, nu? Uitându-se la Nishi cum primea mustrările lui Tanaka, în adâncul sufletului său, samuraiul îl invidia pe acest tânăr care se putea deprinde repede oriunde și cu oricine. Crescut în valea sa, el avea o fire rușinoasă față de necunoscuți, la fel ca și Tanaka. Însă tânărul Nishi se plimba prin toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
ar fi fost o dezonoare pentru stăpânul său. A stat lângă Seihachi până în zori. Samuraiul ținea minte că după furtuna de data trecută Velasco îi împrumutase lui Yozō din hainele sale. Yozō însuși era și de această dată mișcat până în adâncul sufletului de mila pe care o arăta față de niște oameni de teapa lor acest străin pe care nici nu-l cunoscuse bine până atunci. Samuraiul se simțea încă o dată rușinat pentru că Velasco îi tratase pe însoțitorii săi cu acea compătimire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
cabinei încă umed din cauza inundației din timpul furtunii, se auzeau sforăiturile când mai puternice, când mai slabe ale unuia dintre tovarășii săi. Era Tanaka. „A fost vis” oftă samuraiul. Își dădu seama că avusese un astfel de vis pentru că în adâncul minții i se înrădăcinaseră cuvintele lui Matsuki. Nici lui Nishi, nici lui Tanaka, care dormea atât de liniștit, nu le spusese nimic despre cuvintele lui Matsuki întrucât avea impresia că, dacă le-ar fi povestit, ar fi recunoscut adevărul cuvintelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
biserica îl lăuda pe Domnul mulțumind pentru dragostea cu care îi binecuvântase pe acești străini. Unii îngenuncheară, alții începură să plângă. În clipa aceea, clopotul răsună din nou cu putere. Ca ajutor al starețului, m-am simțit și eu în adâncul sufletului copleșit de o înduioșare nespusă. Chiar dacă acești treizeci și opt de negustori japonezi primiseră botezul doar de dragul câștigului și al negoțului, fără îndoială că taina botezului, de necuprins pentru mintea omului, avea să-i călăuzească. Unul câte unul, japonezii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
parcă în batjocură sau ca să se răzbune pe Tanaka pentru că acesta îl mustra mereu. Senior Velasco spunea că se va duce singur în Spania. Velasco n-are deloc de gând să plece singur în Spania! clătină Matsuki din cap. În adâncul inimii speră să-l urmăm și noi. Matsuki era în centrul atenției. Felul său zeflemitor și batjocoritor de a vorbi nu-i plăcea deloc samuraiului, dar nu putea să nu recunoască faptul că Matsuki era ascuțit la minte. De unde știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
țara îndepărtată a Spaniei. Poate că am să mă duc”, murmură el aducându-și aminte de chipul soției sale, Riku. „Nu am altă cale decât să dau crezare cuvintelor seniorului Shiraishi.” Dar nu era vorba numai despre asta. Simțea în adâncul inimii o împotrivire față de atotștiutorul Matsuki. De asemenea, voia să se răzvrătească împotriva plăsmuirilor lui Matsuki despre planurile Sfatului. Auzi zgomot de pași în spatele lui. Era Nishi care scoase un oftat: Ce-am obosit! — Din pricina lui Matsuki, încuviință samuraiul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
știe. Tribul Huaxteca folosește puști și praf de pușcă. Mai gândiți-vă înainte să mergeți până la Veracruz. Trebuie să mergem. Ca să se îmbărbăteze, samuraiul repetă apăsat: Trebuie să mergem. Ciudat, dar nu voia deloc să se întoarcă în Mexico. În adâncul inimii șovăise adesea din pricina cuvintelor lui Matsuki Chūsaku, dar acum era pe deplin hotărât. Ne întoarcem, Nishi? Dacă nu vreți să ne întoarcem, senior Hasekura, eu nu am nimic împotrivă. Fostul călugăr îi conduse pe amândoi până la marginea câmpului. Frunzele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
întâlnească un rege ce domnea peste o țară întreagă! Pentru ei era de neînchipuit, era ca și cum s-ar fi dus la Edo și ar fi fost primiți de Măria Sa naifu și de Măria Sa shōgunul. Bucuria țâșnea ca un val din adâncul sufletelor lor, inundându-le trupurile. Din această cauză, îndoiala și neîncrederea în Velasco aproape că se risipeau. Însă oboseala unei zile întregi de drum îi cufundă într-un somn adânc. Din pricina aceleiași bucurii, când plecară din Córdoba a doua zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
chipul hâd, simțeam picătură cu picătură gustul veninului ascuns în sufletul meu. Poftele mele trupești, furia împotriva iezuiților, încrederea aproape trufașă în menirea mea de a propovădui în Japonia, dorința de cucerire - toate acestea se iveau una câte una din adâncul sufletului meu. Am crezut chiar că Dumnezeu nu va mai asculta în veci rugăciunile și speranțele mele. Aveam sentimentul că Domnul mă arată cu degetul dezvăluindu-mi întreaga urâțenie a ambiției lumești ce se-ascundea în spatele rugăciunilor și năzuințelor mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
adunată în capelă îngenunche, iar corul cântă un imn. Sanctus, sanctus, sanctus Dominus Deus Sabaot Pleni sunt coeli et terra. Velasco își îngropă fața în mâini și se lăsă în voia emoțiilor care-l copleșeau. „Japonie, Japonie”, strigă el în adâncul sufletului. „Ascultă glasurile acestea! Japonie, Japonie, oricât L-ai ocoli pe Domnul, oricâți preoți ai ucide, oricât sânge creștin ai vărsa, o dată și o dată tot ai să te supui Lui!” Apoi își plecă fruntea și se rugă: „Pentru aceasta, Doamne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
neîntinată simțea, de asemenea, nevoia să-și apropie palmele. Însă, un om atât de neputincios și prăpădit nu-l putea face cu nici un chip să simtă nici sfințenie, nici prețuire. „Negustorii...” La fel ca el trebuie să fi simțit în adâncul sufletului lor și negustorii de care s-au despărțit în Nueva España. Însă pentru a face negoțul cu Nueva España să meargă ca uns, au intrat în biserică, au îngenuncheat și au primit botezul de la străini. Când îi văzuse, samuraiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
căuta veșnicia și tot ceea ce depășește omenescul. Așa este. În această țară nu se află pe nicăieri nici o ureche care să-Ți asculte învățăturile. Așa este. Japonia care se preface că te ascultă și îți dă dreptate, dar care în adâncul sufletului se gândește la cu totul altceva. Așa este. O șopârlă a cărei coadă crește în cele din urmă la loc, oricât i-ai reteza-o. Uneori, am urât insula asta cu chip de șopârlă, dar dincolo de ură, m-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
fie ascultate. Și eu, și japonezii mergeam înainte sperând într-o minune. Eram cu toții deznădăjduiți. Semănam cu un popor rătăcitor umblând prin deșert zi după zi în căutarea unui izvor care nu se mai arată. Cu toate că n-o spuneau, în adâncul sufletului se simțeau trădați de Stăpânul și de Sfatul Bătrânilor în care își puseseră toată încrederea. La fel și eu îmi rumegam amărăciunea, căci Domnul mă părăsise pe mine și toate visurile mele. Aveam sentimentul că între cei trădați și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
pentru viitoare izbânzi. În ultima vreme, mi-am tot repetat aceste cuvinte în sinea mea în timpul rugăciunii din fiecare seară. Dar inima mea nu și-a aflat alinarea sau mulțumirea doar cu atâta lucru. „Oh, Doamne Dumnezeule!”, Te rog din adâncul inimii, „Luminează-mă! A fost vrerea Ta ca eu să-mi întorc fața de la Japonia? Sau îmi spui să-mi păstrez speranța până la capăt? Atâta... vreau să știu.” În fața mea nu se întinde însă decât tăcerea. În întunericul adânc Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
zi, am fost chemat la vila cardinalului din Palidoro. Era firesc să fiu încordat la gândul că aveam să răspund la întrebările acestui faimos cardinal, nepotul Papei Paul al V-lea și cel mai puternic om din Vatican, dar în adâncul inimii a început să-mi înflorească o speranță firavă că se putea ca acest om să-mi înțeleagă înflăcărarea față de Japonia și însemnătatea covârșitoare a muncii de propovăduire de acolo. În cabinetul vilei sale care dădea spre grădina bine îngrijită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
el să se plângă în fața Papei o dată cu japonezii. Ar fi vrut să dea afară toată amărăciunea care îi umplea sufletul și îi bântuia gândurile. Chiar dacă n-avea cum să-și ceară iertare și chiar dacă avea să primească mustrările cardinalului, în adâncul inimii tot nu-i părea rău. Se auziră pași îndepărtați. Însoțit de un preot tânăr și devotat, cardinalul intră în cămăruță cu chipul istovit și se așeză pe scaun. Purta mitră roșie și era îmbrăcat cu manta largă, la fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
gândul că a făcut tot ce i-a stat în putință. Însă, cei mai mulți dintre japonezi nu mai iau parte la slujba pe care o țin pe corabie în fiecare zi. Cu toate că îmi dau seama că n-au primit botezul din adâncul sufletului, ci s-au botezat doar de dragul însărcinării lor, totuși, de câte ori rostesc cuvintele slujbei și nu văd în sala de mese pe care o folosim în loc de biserică decât un singur japonez rugându-se, mă simt nespus de umilit. „Toate sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
deloc. Pesemne că era din pricina firii moștenite de la neamul meu. Mi se părea că firea mea nu era înclinată către o muncă de propovăduire într-o țară deja liniștită cum era Nueva España, cu indieni cuminți și blânzi. Întotdeauna în adâncul inimii mele a vibrat năzuința de a merge într-o țară a asupririi și a prigoanei și de a lupta ca un ostaș al Domnului. Superiorii mei îmi atrăgeau mereu atenția că firea mea se împotrivea unor virtuți precum smerenia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și acestea au fost primele mele fapte de propovăduire, dar prin această îndeletnicire neîngăduită și tainică nu aveam cum să-mi împlinesc visurile. În minte îmi apărea mereu chipul bătrânului așezat pe un scaun de catifea într-o încăpere din adâncul castelului și dornic de negoț cu Nueva España. Acum n-o să mă mai lupt cu bătrânul japonez. Odinioară țelul vieții mele, Japonia s-a retras undeva în depărtare, unde n-o mai pot ajunge. Învins, o să mă duc la Manila

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
în toată această călătorie din dorința arzătoare de a face din Japonia un ținut al Domnului. Însă, nu cumva această dorință a fost pentru mine un prilej nimerit să-mi îndreptățească pofta meschină de cucerire ascunsă în suflet? Oare în adâncul inimii mele să nu fi fost nici un pic de ambiție că voi deveni cândva episcop al Japoniei ca să mișc după bunul meu plac Biserica din această țară? Iar acum nu cumva Dumnezeu mă pedepsea pentru ce văzuse în sufletul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
se schimbase. În perete, omul acela sfrijit cu brațele bătute în cuie era luminat de flacăra pământie a lumânării. După aceea... când ? întrebă samuraiul cu glas istovit. Se simțea sleit de puteri nu numai până în măduva oaselor, ci și până în adâncul inimii. I se părea trist și chinuitor să se gândească la ce va urma. — După ce ne vom întoarce în Japonia. Nu știu nici eu. Dar nu se poate ca Stăpânul și oamenii săi de seamă să nu înțeleagă suferințele prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
avea să se schimbe. Pe atunci nici nu-i trecea prin gând că lumea este atât de largă. Însă, acum, după ce văzuse lumea largă la care nici cu gândul nu gândise înainte, simțea doar sfârșeală. Era sfârșit de oboseală până în adâncul inimii. — Nu credeți că senior Tanaka se temea și el de ce ne așteaptă după aceea? — Ce vrei să spui? De ce anume se temea? — Se temea ca nu cumva Stăpânul și oamenii de seamă din Sfat să ne întoarcă spatele. După cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
am nimic, zâmbi trist fostul călugăr. Dimpotrivă, le-ar aduce numai necazuri dacă s-ar răspândi vestea că sunt prieteni cu un călugăr creștin. — Și noi, zise samuraiul rușinat și cu privirile în pământ, ne-am creștinat vrând-nevrând. Nu din adâncul sufletului, dar... — Nici acum nu credeți? — Nu credem. Am făcut totul de dragul însărcinării noastre. Dar tu? Crezi cu adevărat în omul acela numit Iisus? — Cred. V-am spus și data trecută. Numai că Iisus cel în care cred eu nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]