6,732 matches
-
îndrepta cantul către frumoasele stele ale Ursei echivalează cu renunțarea la întreaga etapă criptica a propriei creații și reconfirmă în același timp poziția freudian ambivalenta de pe care scriitorul ermetic înțelege să se raporteze la maestrul sau, cu un amestec de admirație și respingere. Numeroasele trimiteri ale rimelor sale la Canturi, reliefate de-a lungul cercetării, au confirmat puterea de atracție pe care poezia romantică a exercitat-o asupra creatorului sicilian. Acesta a preluat ecouri, imagini, motive, lexeme leopardiene nu ca atare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Lerici, Milano, 1958, pp. 341-345. 117 Nicola Chiaromonte, " Notă sulla civiltà e le utopie", Antologia di 'Solăria', cît., pp. 347-360. 118 Începuturile colaborării dintre Quasimodo și redactorii de la 'Circoli', printre care se numără Angelo Barile care a manifestat o vie admirație pentru opera sicilianului sunt amintite în epistolarul Montale Quasimodo; cel dintâi îi scria prietenului: Vai da Barile a nome mio. Ți accoglierà a braccia aperte. Astfel va fi primit Quasimodo la 'Circoli'. La rândul său, Angelo Barile îi răspundea lui
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Musolino, Archinto, Milano, 1999, p. 14. 137 În cercul de prieteni de la 'Circoli': Angelo Barile, Adriano Grande, Salvatore Quasimodo, Glauco Natoli, Ungaretti era numit îl vate sau îl vatissimo, nume care, nu fără o tentă de ironie, indică respectul și admirația de care se bucură poetul din Romă în lumea literară a epocii: după publicarea fragmentului mai sus menționat Angelo Barile preciza în scrisoarea din 7 ianuarie 1932: Dar după toate aparențele trebuie să presupun că vina mea nu este ca
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Dar oricât de mult ar fi înaintat Ungaretti pe calea sfințeniei, el încă este, slavă Domnului, un om viu printre oameni. Putem deci să vorbim despre el omenește, așa cum cred că am făcut și eu, fără să-l văduvim de admirația cuvenită pe care o simțim, ne-ar părea rău dacă am fi lăsat să se înțeleagă contrariul știrbind venerația corespunzătoare, pe care i-o datorăm de drept Mă a quanto pare devo supporre che la mia colpa non è di
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de globalizare depinde securitatea sa pe termen lung. Neatentă, America ar putea deveni pentru întreaga lume ceea ce a devenit Israelul pentru Orientul Mijlociu. Relația Americii cu restul lumii are nevoie de o reconsiderare profundă. Mînia, frica și resentimentele au luat locul admirației și respectului de care se bucurau pînă de curînd americanii. Percepția oamenilor s-a schimbat mult. În Iran, un american e întrebat de o tînără: "Cum este să trăiești într-un stat teocratic?" Șapte ani de retorică inflamată și maniheistă
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
care pare să nu mai aibă niciun reper și nicio coordonată determinantă: "Mai nevinovată, dar nu nevinovată,/ În acest univers în care/ Înseși legile firii hotărăsc/ Cine trebuie să ucidă pe cine/ Și cel ce ucide este rege:/ Cu ce admirație este filmat/ Leul placid și feroce sfârtecând căprioara,/ Iar eu, închizând ochii sau televizorul,/ Am senzația că particip la crimă mai puțin,/ Deși știu că-n opaițul vieții/ Trebuie pus mereu sânge,/ Sângele altuia.// Mai nevinovată, dar nu nevinovată,/ Am
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în "Clipa" nr. 5, 1997, p. 26. 102 Ibidem, p. 26. 103"Ar fi prea simplu. Ar fi o formă de cochetărie ca oricare alta, care ar arunca poezia Anei Blandiana în categoria privită mai mult cu indulgență decât cu admirație a "poeziei feminine". Poeta este, cum spuneam, vulnerabilă, dar nu naivă. Faptul că nu-și ia măsuri de apărare nu înseamnă că nu este conștientă de primejdiile existenței de acele "nesfârșite primejdii", cum le numea Mircea Horia Simionescu, care planează
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un tablou. Metafore ale interpretării în Întâmplări în irealitatea imediată.......265 Eugen Munteanu, Din bestiarul biblic: furnicoleul.............275 Mircea Păduraru, Materialitate și perspectivă inversă. Reflecții asupra metodei lui Damian Stănoiu............293 Cuvânt înainte Prezentul volum e un semn modest al admirației, gratitudinii, prețuirii semnatarilor față de profesorul, mentorul, criticul și istoricul literar ELVIRA SOROHAN, unul dintre cei mai devotați și apreciați dascăli din istoria, notorie și îndelungată, a Facultății de Litere a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Mulți dintre cei care
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Iași, atunci când Călinescu se afla la Universitatea noastră. Era profesorul Vasile Cataramă, care a fost studentul preferat al lui Călinescu. Coleg cu Piru și cu Ivașcu, publica alături de aceștia în revista lui Călinescu, "Jurnalul literar". Acest profesor mi-a insuflat admirația pentru Călinescu. E.M.: Și în memoria lui Eugeniu Coșeriu, Călinescu a lăsat urme adânci. În scurtul răstimp de nici doi ani petrecut în Universitatea din Iași, tânărul student basarabean, cel care avea să devină unul dintre marii lingviști ai secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
iubim femeile de Mircea Cărtărescu, în privința acesteia din urmă autoarea declarându-și răspicat "neplăcerea lecturii". Recuperarea și valorizarea scriitorilor ignorați de vocile așa-zis creatoare de canon se poate invoca în cazul capitolelor despre Alice Botez, care vădesc o frumoasă admirație pentru scriitoarea desprinsă tot din filonul criterionist. Că piesa de teatru Dioptrele are ca hipotext Metafizica lui Cantemir, că romanul Eclipsa conține o antiutopie probează faptul că între autorii aleși spre analiză există puncte de convergență, poate cel mai important
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
despre raportul dintre critică și creație prilejuite de lectura romanului Papagalul lui Flaubert, de Julian Barnes). În acest context defavorabil criticii ca disciplină umanistă cu rol pedagogic, de selecție și ierarhizare a valorilor, Elvira Sorohan recurge la formula exercițiului de admirație și a comentariului pe cont propriu, însușindu-și postura de simplu cititor cu veleități exegetice, fără pretenții canonizante. Rezultă un foarte original și documentat florilegiu de istorie literară în veșmânt eseistic, fiindcă textele din volum au o respirație amplă, de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ca partitura unei simfonii, imprimă drumului începător un sens. Toată configurația relației cu modelul, a istoriei personale pe punctul de a se așeza în matca unei proiecții reflectă, cu certitudine pentru cel inspirat, un înțeles fericit, o dinainte capitulare în admirația și iubirea intelectuală. Istoria Literelor ieșene fixează, printre marii profesori, creatori de emulație și de școală înaltă, figura luminoasă a unei personalități în toate sensurile cuvântului, reunind o semnificație de excelență academică și una general umană: Doamna Elvira Sorohan. Cine
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
fost studenta și doctoranda doamnei profesoare Elvira Sorohan. Și totuși acest lucru nu mă îndreptățește să restrâng complexitatea unui om până la a intra în forma unui portret construit din frânturi și din întâlniri nu întotdeauna revelatorii. Un portret în care admirația ce-l hrănește riscă să-i fie fatală și să-l înece în sentimentalisme. În care cele întâmplate sub ochii noștri să pălească și ca număr, și ca relevanță în fața celor întâmplate sub ochii altora, mai norocoși. Și totuși rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
comun, dar nu agreează nici pălăvrăgeala narcisistă, prinsă în mrejele propriei deveniri, amatoare de colorate bule de săpun, sparte la prima adiere de gândire conceptuală. Eliberată de caracterul ei punitiv, ironia este un exercițiu al spiritului, care cere și merită admirația; și o primește chiar și din partea victimei actului ironic, mai degrabă onorată decât ofensată de atenția ce i se acordă. Așa trebuie să se fi simțit și un fost profesor de-al meu, scurt pus la colț în fața unei aule
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
posibil să nu aibă succes, să nu fie înțeles, să depindă cu totul de fratele său, să-și piardă mințile. Acest non-imposibil plin de forță și de sinceritate, curajul moral și fizic pe care le presupune sunt de altfel sursa admirației și respectului etern pe care-l merită Van Gogh. Acest non-imposibil conține o teorie a picturii, a relației dintre pictură și realitate. Mergînd tot timpul și mai departe în imposibilul său estetic și moral, Vincent van Gogh ajunge să transforme
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
dar camera se retrage și descoperă un oraș ridicol de mic, populat de liliputani. Proprietarul unui astfel de automobil este dominant în sensul cel mai literal al termenului. Reclama se termină când el iese din mașină și femeile, căzând în admirație la picioarele lui, își ridică ochii spre el. „Vedeți lucrurile la scară mare!” este sloganul acestei reclame. Concluzie Dominarea între masculi pentru accesul la femele este un motor puternic al comportamentului animal și uman. Chiar și într-o societate egalitaristă
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
jocului" differanței (amînării, n.a.)." (Hall, 2008) În aceste interstiții ale excesului și / sau ablației se strecoară, în opinia noastră, specificitățile libertății creatoare a autorilor care și-au făcut din limba franceză un nou cămin, din rațiuni diverse, care merg de la admirație sau recunoașterea unei căi de acces la universalitate pînă la o formă de invidie sau chiar de ură, ca în cazul unei părți din literaturile postcoloniale. "Scriu în franceză pentru a le spune francezilor ca nu sunt francez", afirma scriitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
element capabil să provoace coliziuni neverosimile din perspectiva stereotipurilor generale. Și să nu uităm că drama nu ar fi completă fără apariția virginală și zâmbitoare a Sublimei Soții, de neclintit la brațul soțului preaiubit. Sincer, am avut mereu o reală admirație pentru această jurnalistă frumoasă, deșteaptă și puternică, dar postura fermă și în același timp discretă pe care a adoptat-o de-a lungul acestei grele încercări a făcut ca la prețuirea inițială să se adauge un respect plin de compasiune
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Ucraina sa natală era deja cunoscut ca un dur, crescut după principiul inculcat de propria mamă, care îl învățase să lovească întotdeauna primul. Ajunge apoi, clandestin, la Moscova, unde trăiește o vreme din croitorie și scrie poeme care îi atrag admirația unor grupuscule artistice și anarhice din capitala sovietică, dar nu e mulțumit de această glorie subterană. Se visează bogat și celebru, adulat de o lume întreagă. În primăvara lui 1974 odată cu Soljenițîn, care fusese alungat din țară părăsește Moscova cu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
răscolit de modul în care filtrați în această carte clipele existenței dvs. Deși viețile noastre sunt foarte diferite, Un pedigree mi-a permis să mă identific cu dvs. Îmi amintesc că v-am trimis un mesaj pentru a-mi exprima admirația. Un mesaj scurt, de teamă să nu vă deranjez. P. Modiano Îmi amintesc și eu, și nu am îndrăznit să vă răspund de teamă să nu vă plictisesc. Pot să vă mărturisesc astăzi că dacă aș fi răspuns scrisorii dvs.
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
personale. În chip firesc, odată cu renumele și întărirea prestigiului său, aura de maestru i-a mai jucat și feste la bătrînețe ; e amuzant să-l vezi pe distinsul domn înconjurat de toți junii scriitori ce se înghesuie să-i exprime admirația lor, ca unui guru puternic și înspăimîntător totodată. Iar acesta, ușor rătăcit în omagii, se întrece în a-i gratula cu elogii similare, așa încît Nimier, Huguenin sau Sollers se vor trezi pe rînd ridicați la rangul de "singurul romancier
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
dedat unui vertij superb, uneori odios, întotdeauna deconcertant. Nu există ceva mai ticălos decît cuvîntul și totuși prin el ne înălțăm la trăiri de fericire, la o dilatare ultimă (...). Supremul atins prin vocabulă, prin simbolul însuși al fragilității! (Exerciții de admirație) Prima carte, ultima carte: fracturi identitare. Cioran și banda lui Möbius Într-o logică melioristă, orice autor ar trebui să marcheze o distanță semnificativă, datorată maturizării firești, între prima și ultima sa carte. Lucrurile nu stau însă așa pentru Cioran
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
finitudinii moderne... Lenea la Cioran Destinul unui mare scriitor în conștiința publicului e adesea paradoxal; pe măsură ce devine o voce tot mai puternică în spațiul intelectual, e tot mai puțin citit și tot mai mult citat... Și, desigur, tot mai atacat, admirația antrenînd după sine o aproape egală înverșunare asupra celui mai mic con de umbră sau de îndoială din viața respectivului autor. E și cazul lui Cioran, ale cărui entuziasme și deliruri adolescentine stîrnesc (abia acum!) valuri de indignare corect politică
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
CA ; Lacrimi și sfinți LS ; Amurgul gîndurilor AG ; Tratat de descompunere TD ; Silogismele amărăciunii SA ; Tentația de a exista TE ; Căderea în timp CT ; Demiurgul cel rău DR ; Despre neajunsul de a te fi născut NN ; Sfîrtecare S ; Exerciții de admirație EA ; Mărturisiri și anateme MA ; Caiete C) * Cioran, Cahiers 1957-1972, Paris, Gallimard, 1997 * Deville, Patrick, Peste&Cholera, Paris, Seuil, 2012 * Dicker, Joël, La vérité sur l'affaire Harry Quebert, Fallois L'Age d'Homme, 2012 * Djian, Philippe, Incidences, Paris, Gallimard
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
căutând să respect principiul selecției, sacrificând, cu regret, aspecte ca "ideea de sfârșit" sau pe cea de "autoreferențialitate a discursului", care, cu certitudine, își vor dovedi capacitatea de captare a interesului cititorilor. Nu vreau să închei înainte de a-mi exprima admirația față de Camelia Grădinaru care, alegând să scrie despre un curent ca postmodernismul și despre un reprezentant al lui ca Jean Baudrillard, a dat dovadă de o dublă temeritate, realizarea acestei cărți fiind și ea, urmare firească, un îndoit succes. Fermitatea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]