13,186 matches
-
ăsta, nouă o să ne fie mai ușor. Multe dintre păcatele noastre or să fie deja iertate. N-o să mă mir... șopti Petrache, care și le știa pe ale lui. Cumătrul Fandarac făcu semn că e târziu și se depărtă pe alee. — Eu mai rămân puțin, spuse Petrache, deși cumătrul nu-l întrebase. Apoi, dintr-odată, dând fuga după celălalt : — Auzi, cumetre... Caii au dinți ? — Să te ferească Dumnezeu de mușcătura de cal, auzi în întuneric. E mai rea decât o lovitură
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îmbracă surtucul peticit, își trage o bentiță care să-i țină părul moale de o parte și de alta a frunții, apoi urcă cele câteva trepte ale demisolului, pregătit să asculte tăcerea mai largă, a străzii. Este, de fapt, o alee, mărginită de garduri joase, în spatele cărora se întind petice de curte, cu copaci răzleți și case vechi, dinainte de război, cu un cat și acoperiș țuguiat, învelit cu țiglă. Pe vremea aceea, oamenii care își ridicau case erau înstăriți, locuințele aveau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Iacob Botez. Zâmbea mereu când își auzea numele. Ca de o haină care nu era a lui sau pe care, din grabă, și-o pusese pe dos. Era duminică. Înțelese asta cu surprindere, văzând ce multă lume se plimba pe alei. „Ar mai fi ceva ce nu scrie acolo“, își aminti cuvintele lui Pantelimon, care, după ce o acceptase în secția lui, îi ceruse să citească, rar și apăsat, jurământul lui Hipocrat. Cosminei i se păruse ușor ridicolă festivitatea la care participau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se ducea la spital, n-ar fi trebuit să-și pună ceasul care bate în ritmul inimii. Dar, cu gândul la rugămintea bunicului, își pusese, fără să-și dea seama, ceasul la mână, ca zălog. De fiecare dată îi descria aleile, pentru a nimeri banca pe care urma să se așeze. Și dacă e ocupată ? E mai retrasă și are speteaza ruptă, n-o bagă nimeni în seamă. Și, mai ales, e acolo un porumbel alb, cu vârfurile aripilor cenușii și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de lucruri triste și atunci... — E ca aparatul de fotografiat. Nu reții decât dacă apeși pe buton... Oamenii sunt, mai degrabă, ca un aparat de fotografiat decât ca o cameră de luat vederi. Trebuie un declic. Ea o porni pe alee cu un mers legănat, de parcă dansa, chiar făcu o piruetă, dându-și brațele în lături. — Eu vin mereu aici, spuse, întorcându-se cu fața spre el. Dau de mâncare la porumbei. Tataia le pregătește firimiturile din resturi de pâine uscată
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înfrunt tăcerea. Nici măcar nu știam ce înseamnă asta până în noaptea aceea friguroasă când umblam fără țintă, mărturisesc că și băusem puțin, iar străzile, altădată familiare, îmi păreau necunoscute. Încât puteam s-o iau, fără să greșesc, pe oricare dintre ele. Aleea asta, cum bine se vede, se înfundă, cel care a proiectat-o a știut cum s-o înceapă, dar nu și cum s-o termine. După aceea m-am gândit că a fost un semn, de fapt, un prim semn
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de prea mult rafinament. — Nu pune la suflet... — Nu e asta, le am și eu pe ale mele, dar n-am vrut să le spun acolo. Să nu pară că-i dau dreptate emigrantului... Ce s-a întâmplat ? Era colțul aleii, Cosmina se opri, retrăgându-și, încet, brațul... — Sincer, habar n-am. M-a chemat șeful și mi-a spus că mă trimite o vreme la Sighetu Marmației. — De ce tocmai acolo ? — Mă detașează la biroul din Ardeal al ziarului. Vrea să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spun nimic bătrânului... Oricum, nu am mai mult de două-trei întâlniri. Îmi iau concediu fără plată. Poate emigrez și eu... — Ești nebun ? Unde ? — Habar n-am... departe... în lumea mea... În fața porții, Cosmina se opri să se uite în lungul aleii. Ar fi vrut să-l întrebe ceva, dar însoțitorul ei de vizavi își asculta tăcerile în altă parte. — Bând, spuse bolnavul, care, cu ochii deschiși, forța din priviri ceea ce glasul nu putea adăuga. Cosmina îi apropie lingura de buze. Bărbatul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dinți. Dar, cum știa că bărbatul acela n-ar fi lăsat să i se întâmple ceva rău, desfăcu nodul și privi înăuntru. Zâmbi cu tristețe, erau fărâme de pâine uscată. Uitase cu totul de porumbei. Mai privi o dată în lungul aleii și își flutură mâna, fără să știe prea bine încotro, dar bănuind că el îi va vedea gestul de mulțumire. Lăsă punga în hol ca s-o ia a doua zi dimineață așa cum era, pentru plimbarea în parc. Porumbeii făcură
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
își poate căuta morții săi. Rada aplecă sticla și vărsă, încet, conținutul. Închise ochii, trăgând adânc în piept aerul nopții, prin care se simțea vag, antiseptic, mirosul alcoolului. Rămase o vreme așa. Nu auzi de la început pașii care veneau pe alee, abia vocea o făcu să tresară. — Vai, ce m-am speriat ! se auzi un glas de femeie. Dumneata erai, duduie Rada ? Femeia era scundă și durdulie, rămăsese cu palma dusă la gât, într-un gest de apărare. — Bună seara, madam
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
strigase : „Care poți să sari pe frunze ?“. Ca atunci când încerci să treci râul pășind din piatră în piatră. Și nici nu era greu. În orașul nostru, de la Bulevardul Gării, luând-o pe lângă Biserica Armenească până la Teatrul „Pastia“ și apoi pe aleea cu castani ce ducea la Liceul „Al.I. Cuza“ și la șoseaua spre Adjud, adică dintr-un capăt în altul al orașului, toate străzile erau mărginite de castani. Cum însă mai erau și străzi de traversat, iar ici-colo câte un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tu cu ea ? — Ce face un bărbat când are motocicletă. Se dă mare. — O cunosc ? — E o premieră... doar v-am povestit... — Așa să fie ! hotărî Maca. Și ca și cum ar fi avut vreo legătură : Hai să ne pișăm în parc ! Aleile erau întunecate. Frunzele foșneau sub pași. În parc, jocul s-ar fi putut termina fără să te atingi de niciuna dintre frunzele strânse. Două potăi țâșniră dintr-un tufiș, Jenică se piti în spatele celorlalți. — Aici e bine, hotărî Maca, intrând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nicăieri, ca mucegaiul. Sau poate de peste tot, spuse Tili, și nu i-am văzut noi atâta vreme. — Hei, exclamă Maca, dar tu de unde ai apărut ? — Am venit printre copaci... spuse Tili, curățindu-și noroiul de pe tălpi. — Oamenii cumsecade vin pe alee... observă Maca. — Tocmai... încuviință Tili, dar ceilalți nu înțeleseră ce anume aprobase. După ce ai fost într-un loc ca ăla, îți vin tot felul de idei. — Mai ales ție, spuse Jenică, fără să glumească. — Or să vă vină și vouă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fără să înțeleagă. Dar literele ce îi jucau pe dinaintea ochilor se potoliră până la urmă și atunci scoase un urlet. Motanul scheună, pierzându-se în întuneric, iar bărbatul, ridicând din umeri, dispăru în casa scării, după el. Maca merse până în mijlocul aleii. Tot striga răgușit, până când, căznindu-se, reuși să articuleze : — Tăceți dracului din gură, nenorociților ! A murit Jenică, și-a tăiat venele din cauza voastră ! Se dădu câțiva pași înapoi. Strângea spasmodic rața, de parcă ar fi vrut să provoace durere lumii întregi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
temîndu-se ca nu cumva, arestată, să fie constrânsă a da relații. Deschise ușa de fier a cavoului și privi înaintea lui. Era cinci jumătate, soarele nu apusese încă și zăpada reverbera peisajul. La cincizeci de metri în fața sa, pe o alee paralelă cu aceea pe care se afla cavoul Hagienuș, zări șase agenți îmbrăcați civil (în privința identificării organelor polițienești era nu se poate G. Călinescu mai expert). Unul din aceștia, văzîndu-l, făcu un semn cu mâna. Gavrilcea închise repede ușa și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
printre cavourile foarte dese aici, ajutat de întuneric și zăpada strânsă în mormane, se depărtă considerabil de locul critic, sărind cu prudență. Văzu cavoul Hagienuș încercuit de fâșii de lumină și înțelese că îl credeau înăuntru. Când ajunse într-o alee mai largă, auzi numele său rostit de cineva așezat G. Călinescu chiar în poarta unui cavou. Era un paznic aderent al Mișcării, acela care trăsese cu revolverul ca să distragă atenția agenților. Gavrilcea intră după el în cavou. Apoi ieșiră amândoi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
eram sub geamul Ieruncilor, după ce traversasem un Paris în care, în afara gunoierilor și a unei mașini de pompieri, fusesem singurul automobilist. La 7 și zece minute coborâm în fața clinicii de neurologie și radiologie de la Pitie Salpetriere, după ce străbătuserăm curțile și aleile pustii ale spitalului. Intrăm în clinică ― nimeni. Dinspre cafe-ul de la parter se îndreaptă înspre noi un tânăr cu brațele pline de cutii de carton: bufetul se pregătea să deschidă la ora 9 și "primea marfă". ― "Pardon, monsieur, începe Monica
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
arată LUI cu mâna ca e nebun, aproape că-l bate tandru pe umăr și dispare) EA: Dricul tău exemplar hurducăie, plin de veselie într-un anume sens, pe un drum de țară, al meu trece în viteză pe o alee, și caroseria lui strălucește și oglindește împrejurimile vesele din jurul lui cu așa vehemență, că el, autovehiculul nu mai poate arăta ca un dric. Ca să poți oglindi împrejurimile din jurul tău, pentru că asta îți place cel mai tare, trebuie, cel puțin în
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
a fost găsită o ladă plină de variante literare. Fraza, scrisă și respinsă de o mie de ori, În una dintre versiuni, suna astfel: „Într-o frumoasă dimineață din luna mai, o elegantă amazoană parcurgea, pe o superbă iapă alezană, aleile Înflorite din Bois de Boulogne”. Autorul nemulțumit povestește ceea ce crede despre fraza respectivă astfel: „Asta nu este decât o aproximație. Când o să ajung să redau perfect tabloul pe care-l am În Închipuire, când fraza mea va avea Însăși cadența
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
în valuri, cireșii încă plini de floare se apleacă spre mica fântână arteziană cu neșteptatele jocuri de apă, lăstarii și mugurii butucilor de vie se întrec în creștere, florile cele mai colorate și suave se oferă privirilor. Teo parcurge repede aleea dintre flori, în grabă spre altă clădire să ia telefonul. Uită portița deschisă ... doar câteva zeci bune de secunde. Tabloul de întoarcere îl înfioară: un câine mare, negru, lățos și răpănos se tăvălea într-o adevărată frenezie pe tot ce
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
pe când cei care nu știu este firesc să se Înșele și pe ei și să Înșele și pe alții.” (Xenofon). Grecii antici știau deci acest adevăr simplu atunci când se strângeau În academii, În jurul unei personalități și se plimbau Împreună pe aleile parcurilor pentru a dezbate idei generale. A nu fi prezent În preajma unor personalități, ar fi ca asistarea la Sfânta Liturghie prin corespondență. Slujba bisericească este un mister la care trebuie să participi ca actor. Universitatea este și ea o biserică
Managementul calității În Învățământul superior by Valentin Ambăruş, Ciprian Rezuş, Gabriel Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1697_a_2974]
-
alternativă - ne lasă să înțelegem domnia sa - la uniunea existentă, o instituție în degradare și grav compromisă de actuala ei conducere. „Inițiativa”, bănuim îndelung gestată, a erupt sub forma unei replici mânioase la refuzul Uniunii Scriitorilor de a accepta amplasarea pe Aleea Clasicilor Români a bustului lui Andrei Pavlovici Lupan, un ideolog versificator-comunist. Mânia lui Ion Druță, care a declanșat, cum se vede, ficțiunile sale creștine, a fost determinată (mai ales!) de faptul că, prin refuzul său, Uniunea Scriitorilor i-a replicat
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
Druță, care a declanșat, cum se vede, ficțiunile sale creștine, a fost determinată (mai ales!) de faptul că, prin refuzul său, Uniunea Scriitorilor i-a replicat într-un fel lui Petru Lucinschi, faptul că îl recomandă insistent pe Lupan pentru Aleea Clasicilor, președintele țării descoperindu-și astfel - pe lângă multele talente pe care le probează cu o ineficiență monumentală (între acestea mai important ni se pare acela de prim-arheolog al moldovenismului ancestral) - și vocația de critic literar. ( În paranteză fie spus
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
o întoarcere cu douăzeci de ani în urmă, adică lunecarea noastră în subistorie. E ca și cum, în acești ani, nu s-ar fi întâmplat nimic care să ne facă să avem alte opțiuni și modele. Lupta dizgrațioasă pentru un loc pe Aleea Clasicilor Români, la care asistăm în ultimul timp, e o dovadă elocventă că mișcarea noastră înainte este blocată. Este ceva macabru în această licitare nerușinată a unor „glorii” dubioase ale trecutului, pe seama unui viitor ce ar trebui să arate radical
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
asiato-comunistă cu clape. Nu poezia fără rimă a unui debutant trebuie să ne provoace supărarea sau chiar furia, ci faptul că bustul lui Andrei Lupan, un ideolog sovietic care a tembelizat generații întregi cu scrierile sale nocive, va înghesui pe Aleea Clasicilor pe Eminescu și Creangă. Ianuarie, 2001 Așa-zisul scandal Eminescu, lansat în mediul cultural românesc în primăvara lui ’98, o dată cu numărul revistei Dilema, care avea imprimat pe copertă bancnota de o mie de lei cu imaginea poetului național, l-
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]