7,971 matches
-
noastre conțin ingrediente extrem de sănătoase. — Sănătoase? zbieră inspectorul. Dumneata îmi spui că trei cadavre umane sunt sănătoase? Dumneata numești sănătoase resturile fierte, spălate, măcinate și gătite a trei trupuri de oameni uciși? Dar noi folosim numai... începu secretara, după care alunecă într-o parte de pe scaunul unde stătea și leșină. — Of, pentru numele lui Dumnezeu! strigă inspectorul. Ai crede că o curvă proastă, care e în stare să lucreze într-un abator, n-are cum să fie așa de gingașă! Află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
ezitând, sub cămașă, llin, lin, tremurând, tremurând. Privirea adâncindu-se, îndurerată, incendiată. Mai avu timp să vadă pervazul alb al ferestrei, paharul greu, de cristal, înroșit de vinul dens și leneș. Arsura, apoi, poate altceva, ca o amețeală. Mâinile mici alunecaseră în jos, tot mai jos. Atins centrul de foc. Sângele pompat sălbatic, lovituri furioase, de berbec. Buzele, sânii, mâinile zbătându-se... sângele lovind iarăși și iarăși, adânc, mai adânc. O mai sărutase vreodată cineva, o mai sărutase vreodată alt bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
rutina dură a schimburilor de câte douăsprezece ore, s-a văzut tot mai puțin motivat să caute alt loc de muncă. Temporarul a început să aibă aer de permanent și, deși o parte a lui știa că se lasă să alunece pe o pantă descendentă, o alta se gândea că poate slujba asta o să-i facă bine, că, dacă acorda atenție lucrurilor pe care le făcea și motivelor pentru care le făcea, taxiul îl putea învăța lucruri pe care nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
plictisit și s-au întors pe rând în casă. Nu și eu, încăpățânatul, tenacele Nathan Glass. Când am înțeles, în fine, că orice speranță era pierdută, am luat un baros și am făcut toaleta țăndări. Invincibilul aparat de ras a alunecat ușor pe pământ. L-am oprit, l-am băgat în buzunar și i l-am înmânat îmbujoratei mele fiice când am intrat în casă. Nu m-aș mira ca ticălosul să funcționeze și astăzi. După ce-am aruncat povestirea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
-l sub nas - rahatul ăsta n-ai decât să-l mănânci mâine la micul dejun. L-a apucat cu ambele mâini și, dintr-o smucitură scurtă a încheieturilor, a rupt lanțul de aur în două. O parte a pietrelor au alunecat și au căzut țopăind pe tăblia de plastic laminat a mesei; altele i-au aterizat în palmă și, în timp ce se ridica să plece, mi le-a aruncat în față. Dacă n-aș fi purtat ochelari, aș fi putut încasa una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Vai, am promis că nu o să vorbesc despre Tim. Și nici măcar să mă gândesc la el. Ieșim din Ba Mizu și ne îndreptăm spre mașina lui Adam. E un Mercedes SLK, și Adam îmi ține portiera deschisă cât timp eu alunec în scaunul de piele și mă gândesc că sunt o fată norocoasă. Nu că aș fi superficială. Dar m-am cam săturat de Nissanul Micra la mâna a doua al lui Tim. Mergem la Browne’s luând-o pe Stephen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
că Mike rămăsese în carlingă să termine cu niște hârtii. Am mers pe rampă, purtând geaca galben-fosforescent pentru vizibilitate, ca nu cumva să mă lovească vreun avion sau un camion. Și sunt sigură că o lacrimă sau două mi-au alunecat pe obraz în timp ce mă gândeam ce naiba o să fac tot restul serii. Dar, din fericire, a venit Mike înainte să apară alte lacrimi. Dacă nu ar fi făcut-o, mi-aș fi distrus machiajul până ajungeam la parcare! Mike s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
zic, citind articolul. Și să-mi perii toate jachetele cu o perie de haine. — Ai așa ceva ? — Atunci cu o perie de păr. — Aha. Ridică din umeri. Bine. Fiincă mă Întrebam dacă n-ai cumva chef să ieșim. — Ooo ! Revista Îmi alunecă pe podea. Unde ? — Ghici ce am ! Ridică din sprâncene pentru suspans, apoi Începe să-și caute În geantă. Cu gesturi foarte lente, scoate un inel de chei imens și ruginit, de care e prinsă o cheie nou-nouță de yală. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
chelner. Ați fost extrem de atenți și de drăguți cu mine. Ies În grabă din restaurant și descopăr că afară a Început să plouă. Și n-am umbrelă. Ei, asta e, nu contează. Plec oricum. Pornesc cu pași mari pe stradă, alunecând ușor pe trotuarul ud, cu lacrimile amestecându-mi-se cu picăturile de ploaie. Habar n-am unde mă aflu. Nu știu nici unde e cea mai apropiată stație de metrou, sau unde... Ia stai așa. Uite o stație de autobuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
a varză. Jack locuiește, probabil, În ditamai căsoiul. Cu balustradă de marmură și tot tacâmul. Și ce dacă ? Nu putem avea cu toții marmură. Oricum, probabil că e groaznic să stai acolo. E rece și amplifică orice zgomot. Și probabil că aluneci tot timpul și se ciobește destul de ușor... — Emma, dacă, vrei, până te pregătești tu, eu Îi ofer lui Jack ceva de băut, spune Lissy, cu un surâs care zice : E drăguț ! — Mersi, zic, răspunzându-i cu o privire gen „nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
spune K.), cu miros de clătite, ardei copți, mirosuri amestecate de bucătărie orientală care invadau refugiul blocului, prima și ultima dată când am vizitat-o. Traversând grăbit pasarela, priveam terorizat înainte spre ferestruica bucătăriei ei, ca nu cumva să-mi alunece privirile în jos, unde se săpa groapa ghenei, aproape conică din cauza perspectivei. Dacă s-a isprăvit concediul, coșmarurile mele de noapte încep să anunțe iarna mizeră a orașului. De vreo doi ani de când am avut șansa desprinderii de copilărie, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
onirică, cu imagini de genul patului din petale stacojii de trandafiri din American Beauty; la mine, patul era roșu de gândacii pe care ți-am spus că venirea frigului îi revigora. După plonjarea în realitate, un corp continuă să îmi alunece pe spinare, între omoplații zgârciți de șoarece de bibliotecă, greu de ajuns sub pijama și maieul de corp - aprind lumina, speriindu-i și Suzanei somnul subțire, mă liniștesc după zece secunde de privit în becul unic: spațiul dintre salteaua patului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
el începe să cârtescă cu glas pierit împotriva programului de seară, și în fine în spațiul de scris animat de molii strivite din sezoanele trecute pe peretele într-o culoare pastelată, cu muzica la radio dată destul de tare. Privirile îmi alunecă pe spații albe, pe monitorul rece al PC-ului, pe stiva de foi cu semne mărunte care se cer contemplate îndelung. Menționarea unei întâlniri fulgurante și unilaterale în autobuz (unilaterală fiindcă fusese o întâlnire doar din punctul meu de vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
să mănânc în mașină, altfel îmi vine rău.) Și ce‑i cu revistele astea? Ridică teancul de reviste cu coperte lucioase care se aflaseră la picioarele mele și încearcă să le prindă în clipa în care acestea încep să îi alunece din mână. — Doar n‑am venit să citesc reviste, zic cu uimire. Suntem la țară, ce Dumnezeu! Chiar așa. Oare Luke chiar nu știe absolut nimic despre viața la țară? Scoate bagajele din portbagaj, în timp ce eu mă apropii de un gard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Nu poți să faci nimic, zice Luke categoric. Intră baie și, câteva clipe mai târziu, aud dușul curgând. Nu mă mișc. Nu pot nici măcar să gândesc. Mă simt paralizată, de parcă aș sta ghemuită pe marginea unei stânci, încercând să nu alunec. În cele din urmă iese din baie și, fără să‑mi arunce vreo privire, își trage pe el o pereche de jeanși negri și un pulover negru pe gât. Își toarnă ceva de băut și apoi rămâne tăcut. De la geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
lui Suze. — Suze... dacă nu‑mi găsesc serviciu? zic alertată. — O să‑ți găsești! Nu te prosti! Ești vedetă TV! — Am fost vedetă TV. Până am stricat totul. Până când viața mea s‑a făcut țăndări. Închid ochii și mă las să alunec pe spate, până când capul mi se rezeamă de canapea. Simt c‑aș putea rămâne așa toată viața. — Bex, vezi că mă îngrijorezi, zice Suze. N‑ai mai ieșit de câteva zile. Ce planuri mai ai pe ziua de azi? Deschid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Marea Chinei de Est și se îndreaptă spre fluviul Huangpu. Siajul elicei navei e un arc de alb care taie apa întunecată. Când fata se întoarce cu fața spre prova navei, Shanghaiul se află acolo, cu profilul atingând norii. Vaporul alunecă lipsit de grație în dana sa. E coborâtă pasarela. Mulțimea se năpustește, se înghesuie. Ea a coborât doar până la jumătatea pasarelei, când în urechi o izbește un dialect străin. Totul va fi diferit aici, se gândește în sinea ei. Deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Muntelui Omei e toamnă și luna plină pe jumătate Lumina pală și-o revarsă, lăsând-o să curgă pe apa râului Pingchang Noaptea, las în urmă limpedele curs al lui Chingchi ca s-o iau Pe cele trei canioane Și alunec pe lângă Yuchow, gândindu-mă la tine, Cel pe care nu te pot vedea. Gardienilor le este milă de mine. Încep să răspundă. Unul dintre ei îi sugerează șefului său că par a nu avea nimic de-a face cu comuniștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
el s-a simțit mândru că a luat atitudine pentru convingerile sale. Dar apoi căutările sale în vederea angajării au fost lipsite de succes. Ea încearcă să-l încurajeze. El se preface că nu are griji și o îndepărtează. Tang Nah alunecă în nefericire în fața ochilor mei. Nimeni nu vrea să-l angajeze și a început să o ducă rău cu banii. Țipă la el însuși. Și, cu toate astea, continuă să meargă la restaurante. Nu poate trăi fără stil. Ia bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
strada, îndreptându-se spre terenul de instrucție. Lângă fântână, zăresc un băiețel cu obraji ca merele. Scoate apă cu o găleată legată cu o funie. Greutatea îl face să se aplece periculos de mult peste marginea fântânii. Ar putea să alunece și să cadă în orice clipă. Când trec pe lângă el, îmi închid ochii. Pe stradă e un orb care vinde yame. Par a fi vechi ca lumea. Lângă el e prăvălie de cărbuni. O femeie însărcinată spală rufe în fața unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
în politica americană și istoria occidentală. Soția lui Mao ascultă în timp ce spală rufele soțului și copiilor într-o găleată. Apa e rece ca gheața. Spală castroanele și tigăile, curăță oala de noapte. Mâinile i se umflă de la ger. Săpunul îi alunecă printre degete. Într-o noapte, încerc să discut cu Mao despre doamna Roosevelt. Tu nu ești doamna Roosevelt. El își aruncă pantofii din picioare și suflă în lumânare. Mă deprim brusc. Tot restul lunii, încerc să citesc. Însă nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Zhou trăiește ca să-l mulțumească pe Mao. Nu înțeleg de ce se poartă în felul ăsta. A fost educat în Franța. Nu-i place ca ringul de dans să fie presărat cu pudră pentru a-l proteja pe Mao, ca să nu alunece când se mișcă, însă nu se plânge niciodată. Eu, una, urăsc pardoseala dată cu pudră, dar lui Mao și celorlalți le place la nebunie. Premierul Zhou este un dansator excelent, și cu toate astea se forțează să respire praful produs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Doamna Yang. A fost obligat să facă pe placul generalilor săi, care erau în toiul declanșării unei lovituri de stat. Ce poem înduioșetor! Sărmanul împărat, ar fi putut la fel de bine să-l spânzure pe el. Trenul e în mișcare. Peisajul alunecă pe lângă noi. Mao nu mai vorbește și se uită la mine. În ochii lui e vulnerabilitate. „Lunga despărțire” este și preferatul meu, îi spun. El își reîncepe monologul. Îmi ia ceva timp să-mi dau seama ce vrea să zică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de rolul ei, dar și epuizată și permanent îngrijorată din cauza îndoielii. Uneori, dragostea ei pentru Mao seamănă cu disperarea, alteori cu ura. Iar părerile de rău legate de Nah refuză să dispară. Dacă și-ar da voie, ar putea să alunece în depresie. În fiecare zi, simte cum caracterul ei mai putrezește un pic. Azi-noapte, în timp ce stătea întinsă în pat, i-a venit în minte o fată dintr-o poveste de dragoste antică. Fata era o iubită dezamăgită, care a otrăvit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
asta. Cunoști persoana aia? El îi dă drumul la braț și se prăbușește înapoi în scaunul de ratan. Ea își scoate ochelarii, își șterge transpirația abundentă de pe frunte, apoi își pune ochelarii la loc. Însă nu-i stau. Îi tot alunecă în jos - nasul îi este umed. Încearcă să-și țină ochelarii cu degetele. Dar tot nu stau. În cele din urmă, decide să-i dea jos. Știi tu, Jia-zei-nan-fang - De hoțul din casă e cel mai greu să te păzești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]