5,016 matches
-
întîlnit doar de două ori (la Festivalurile Bacovia din 1973 și 1977) și mi-a făcut impresia unui solitar distins, cu o mască a amărăciunii definitiv de imprimată pe față. Privea veselia din jurul său, îngăduitor și trist, ca pe un amurg. Ne scrisesem unul altuia și am continuat să ne scriem. Corespondența primită de la el e una dintre cele mai substanțiale din cîte păstrez. Pe un ton sceptic, sînt relatate suferințe diverse: lipsuri, accidente, boală, dificultăți în relațiile cu editurile și
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
măcieș cu rod bogat. Era spre seară. Mai aveam cinci km până acasă în timp ce tovarășul meu de drum avea de vreo trei ori mai mult. Nu știu cum se va fi descurcat el, dar eu știu că am ajuns acasă la căderea amurgului. Ai mei, adunați de pe unde munciseră se aflau în jurul mesei parcă mă așteptau să le țin tovărășie, bucuroși că mă văd, eu spunându-le că mi-a fost dor de ei și de casă... N-am suflat o vorbuliță despre
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
acela alți doi ostași căzuseră. În situația aceasta - locul fiind atent supravegheat - trec în stânga caselor și prin spatele lor, sar peste un gard, nici astăzi nu știu cum am sărit acel gard - și de acolo nu mai era nici un pericol. Se lasă amurgul peste pozițiile noastre și peste satul Tudora. Adăpostită după case, găsesc o căruță de la companie în care se afla Mihai, ordonanța mea. Îi cer insistent apă, dar nu are la el decât o sticlă de vin. Simt o enormă sete
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
de mazăre siberiană („acacia galbenă“ din nordul Rusiei), cu o deschidere În mijloc, care corespundea cu paravanul terenului, se desfășura paralel cu gardul de sârmă și ducea spre o cărare numită tropinka Sfinksov („cărarea Sphingidelor“), din cauza fluturilor care vizitau În amurg liliecii spumoși, Înșirați de-a lungul bordurii din fața gardului viu, care se Întrerupea și ea la mijloc. Această cărare alcătuia bara unui mare T, a cărui linie verticală era aleea de stejari zvelți, de o seamă cu mama, care traversa
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lung și maro ca un vagon de dormit). Una din temele muzicale ale copilăriei mele era lătratul isteric al lui Trainy, pe urmele iepurelui pe care nu-l prindea niciodată, În străfundurile parcului nostru din Vira, de unde se Întorcea În amurg (după ce mama Îl fluierase mult timp pe aleea stejarilor) cu stârvul uscat al unei cârtițe, În fălci, și cu scaieți În urechi. Prin 1915, a paralizat de picioare și până când i s-a administrat cloroform, se târa disperat pe suprafața
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de gramatică, răsfoiesc imediat până la ultima pagină ca să arunc o privire interzisă În laboriosul viitor al elevului, În acel pământ al făgăduinței, unde, În sfârșit, cuvintele sunt destinate să aibă Înțeles. 2 E vară și soomerki - frumosul cuvânt rusesc pentru amurg. Timpul: un punct vag din primul deceniu al acestui secol nepopular. Locul: 59o latitudine la nord de ecuatorul vostru, 100o longitudine la est de mâna mea care scrie. Se vor scurge multe ceasuri până ce ziua se va topi și totul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
asociere inocentă spre care privesc Înapoi cu plăcere; și deasupra icoanei, sus, pe perete, unde umbra unui obiect (a paravanului de bambus dintre pat și ușă?) se unduia În lumina caldă a candelei, o acuarelă Înrămată Înfățișa o cărare În amurg, șerpuind printr-una din acele păduri de fagi europene, bizar de dese, În care singura vegetație de sub copaci este rochița rândunicii și singurul zgomot care se aude sub bătăile inimii tale. Într-un basm englezesc pe care mi l-a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Vladimir Lenski (...Ku-da, ko-da, ku-da vî udaliliși). Părăseam etajul unde stăteam noi, copiii, și alunecam Încet pe balustradă În jos până la al doilea etaj, unde se aflau camerele părinților mei. De cele mai multe ori, erau plecați la ora aceea și, În amurgul care se lăsa, acel loc avea asupra simțurilor mele tinere o influență teleologică, de parcă acea acumulare de obiecte familiare În Întuneric se străduia să alcătuiască imaginea clară și permanentă pe care o expunere repetată a lăsat-o În cele din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-i tulbura cu nimic somnul sănătos. Iubea o singură ființă pe lume - pe fiica ei cea mai mică, Nadejda Vonliarliarski, de dragul căreia a vândut brusc moșia Batovo În 1916, tranzacție de pe urma căreia n-a avut nimeni de profitat În acel amurg al istoriei imperiale. Se plângea tuturor rudelor că forțe obscure Îl ademeniseră pe Înzestratul ei fiu, făcându-l să disprețuiască genul de carieră „strălucită“ În slujba țarului, pe care o Îmbrățișaseră strămoșii lui. I se părea În mod special greu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pomenit sperând să fie folosită ceea ce În acel moment părea o armă mai abstractă. Dar În curând aveam să mă afund Într-o și mai adâncă disperare. În timp ce sania aluneca de-a lungul bulevardului Nevski, unde lumini estompate Înotau În amurgul care se lăsa, m-am gândit la Browning-ul negru și greu pe care tata Îl ținea În sertarul de sus, din dreapta, al biroului. Cunoșteam acel pistol la fel de bine ca pe toate celelalte obiecte aflate mai la vedere În camera
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de fluturi și diverse sporturi Îmi ocupau orele Însorite, dar oricâte exerciții fizice aș fi practicat, nu scăpam de neliniștea care mă propulsa În fiecare seară În confuze călătorii de descoperiri. După ce călăream aproape toată după-amiaza, plimbarea cu bicicleta În amurgul colorat Îmi dădea o senzație ciudat de subtilă, aproape imaterială. Întorsesem cu susul În jos și coborâsem sub nivelul șeii ghidonul bicicletei mele Enfield, transformând-o Într-o versiune proprie a unui model de curse. Rulam pe cărările parcului, pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
urcat o scară și am bătut la o ușă masivă care era ușor Întredeschisă. „Intră“, a rostit o voce de departe, cu o bruschețe găunoasă. Am traversat un fel de sală de așteptare și am intrat În biroul Îndrumătorului meu. Amurgul cafeniu sosise Înaintea mea. În birou nu era altă lumină decât licărirea unui cămin masiv lângă care ședea o siluetă Întunecată, Într-un fotoliu și mai Întunecat. Am Înaintat spunând: „Numele meu este...“ și m-am Împiedicat de serviciul de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
prea rău. "Ce-ar fi să-mi las barbă? gândi el. Mi-ar da mai multă maiestate... Aș părea, poate, și mai înalt!!..." Ștefan nu putea sta mult timp locului; dădea ocol turnului mărginit de metereze și creneluri. Era spre amurg și soarele la apus incendiase cerul. Țamblac, cu capul pe spate, privea fermecat magnificul spectacol ceresc. Un vultur cu aripile întinse plana în cercuri largi, maiestuos, ca un stăpân al înaltului albastru. Mi-ai amintit de Constantinopol... începe Ștefan rezemându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-o mult?! cade ca un trăsnet întrebarea. Ștefan se răsucește spre ea: Pe... pe Maruța?! întreabă el uluit. De unde știi tu de... de Maruța?! Toată Moldova știe... Toată? Și eu... eu credeam... murmură el privind norii, colinele verzi însângerate de amurgul obosit al soarelui de toamnă târzie. De ce... de ce a trebuit să moară tocmai ea? spune el într-un târziu, încet, chinuit. N-aveau destui îngeri în Ceruri? Poate... poate am fost eu blăstămat să n-am parte... Poate... poate pentru că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-l podidească plânsul, mă duc... "Fie numele tău binecuvântat", șoptește Vlaicu și întoarce capul spre fereastră, să nu se vadă că-și șterge pe furiș o lacrimă strecurată. Boierii tac, nu suflă. Ștefan privește în gol, undeva, departe... Privește în amurg colinele însângerate de apusul obosit al soarelui. Grăiește încetișor și glasul lui vine de departe: Dacă Iisus Mântuitorul, cât e El Fiu al Domnului, s-a umilit pre sine și s-a lăsat scuipat, batjocorit și răstignit ca să mântuiască omenirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
acolo, să ne fi reperat deja, cu un fel de radar al lor, ce-ar fi să poată să vadă, ca pe un ecran, în direct, întreaga scenă: mașina, pe noi în mașină, capătul acela de șosea, lanurile de porumb, amurgul, ultimele raze de soare, să vadă, fără să se supere, cum îi întoarcem spatele și ne îndreptăm spre casa din care ea lipsește de atâta vreme, să vadă toate acestea și să se mulțumească cu atât, că ne-a văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
roșcați, îi vâră pe toți într-un sac și se duce să-i înece, undeva, într-un ochi de apă: Spre ziuă, sub căpița de secară, Pe auriul snopilor plecați, Cățeaua, în vifornița de-afară, Fătase șapte cățeluși roșcați. Până-n amurg, veghind încovoiată, I-a răsfățat, lingându-i ne-ntrerupt. Și se topea ninsoarea spulberată, Pe fierbințeala pântecului supt. Iar seara, când găinile s-așază, Stăpânul casei a ieșit posac Și unde mama pâlpâia de groază El pe toți șapte i-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
primitoare de obezități, al doilea e revărsat și inform. E și cu unii și cu alții, și cu stânga și cu dreapta, și cu opoziția și cu puterea. Ideologia lui de dimineață e caducă la prânz și total revizuită în amurg. Iar când se lasă noaptea e cu totul alt ins decât în zori... Fermentează necontenit. Uneori îți dă impresia că îl regretă pe Ceaușescu. Alteori pare neconsolat că opoziția încă nu a triumfat!* Critică ravagiile economiei de piață, însă ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ca moarte cosmică, e celălalt versant al genezei. Cosmogonia, cum spuneam, implică eshatologia. Auroralul și mortuarul nu sunt capetele unei succesiuni decât în reprezentarea dată de percepția noastră temporală. Însuși cuvântul „crepuscul” are ambele ̀ nțelesuri, de „zori” și de „amurg”. În germană Dämmerung vine de la dämmern = a licări ; în latină crepusculum de la creperus = obscur, ambiguu. În acel vers citat și comentat de Negoițescu : „De plânge Demiurgos doar el aude plânsu-și ”, în care comentatorul vede lirismul plutonic eminescian, nu e vorba
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de rost”, cu trecut, prezent și viitor, nu încetează să mă aducă în starea de spirit a adolescenței, când eram tentată de tot și de toate, găsind că totul e demn de iubit. Acum, când viața mea a luat forma amurgului aurit. Uneori îmi vine să cred că recititul scrisorilor lui René (toată noaptea până dimineața, ca și cum mi-ar fi fost adresate mie, cea de acum!) m-a „contaminat” cu o dispoziție ciudată, care-i face pe prieteni să vadă în
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
simpatie și generozitatea stârnită de plăcerea de a o vedea și conversa cu ea despre subiectele cele mai insolite, cum ar fi despre fructe: ananas, kiwi, mango! Despre răsăritul soarelui la Paris, despre lucirea specială a Turnului Eiffel în roșul amurgului. După o călătorie plăcută cu trenul, am ajuns la Beuvry. Surpriza de a-mi revedea colegii. Pe Astaloș, foarte fermecător, pe Cezar (Ivănescu), cel mai original, cel mai viu, pe Laurențiu Ulici criticând „cultura Occidentului” fără să știe prea multe
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
ca ea să fie văzută din toate unghiurile. Timpul i-a pus patina verde, acel verde de jad de India, lucind clar și opac, lumini și umbre, și materia metalului saturat de apă și aburii ei, cețurile zorilor și ale amurgului, ale ninsorilor și ale altor fenomene nevăzute de ochii omenești. Sfântul Gheorghe e tânăr și crispat, toată emoția și încordarea vin din calul său, care pare cu adevărat eroul acestei drame non stop. Calul și hățurile lui parcă vorbindu-mi
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Chișinău: 1. Presa română să ajungă În Basarabia. 2. Să se instaleze stații releu pentru T. V. În apropiere de Prut. 3. Dublarea filmelor streine În limba română pentru telespectatorii din Basarabia. Aprilie 8.IV. Ion Machedon director al publicației Amurg Sentimental o excelentă revistă de literatură, informare și divertisment de Înaltă ținută estetică și caldă pledoarie pentru valorile naționale. Editorialul exprimă această orientare cu titlul „Un popor fără de poeți este un popor fără de viitor”. 15.IV. Dr. Eugen Belinsehi Fălești
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
iar neoliticul este prezent prin Cultura Cucuteni, prin descoperirile din comuna Băicean-Cucuteni. Viața a continuat și în epoca bronzului și a fierului pe teritoriul ocupat de carpi, daci, ș.a. Printre altele, ne-au rămas ca amintire de la daci, cuvinte ca: amurg, aprig, brad, brânză, copil, gorun, mal, mazăre, moș, prunc, țarină, viezure, viscol, zăr, zburda, zestre și altele. După multe lupte, zbateri și preocupări, s-a întemeiat statul medieval al Moldovei, iar pe teritoriul acestui județ au luat ființă, la început
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
iar neoliticul este prezent prin Cultura Cucuteni, prin descoperirile din comuna Băicean-Cucuteni. Viața a continuat și în epoca bronzului și a fierului pe teritoriul ocupat de carpi, daci, ș.a. Printre altele, ne-au rămas ca amintire de la daci, cuvinte ca: amurg, aprig, brad, brânză, copil, gorun, mal, mazăre, moș, prunc, țarină, viezure, viscol, zăr, zburda, zestre și altele. După multe lupte, zbateri și preocupări, s-a întemeiat statul medieval al Moldovei, iar pe teritoriul acestui județ au luat ființă, la început
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]