5,357 matches
-
care ardeau în noaptea de Înviere pe acolo, chiar dacă eu nu le-am văzut niciodată. Prostii. Acum am luat-o științific și am început ancheta cu bunica Mina. Am rugat-o să-mi vorbească de Saveta, ultima fetiță a sa. Bătrîna a început să plîngă și mi-a scos o poză făcută la Cernăuți. Era Saveta cea superbă, domnișoara cea deșteaptă și care arăta plesnind de sănătate. Făcea toată treaba doctorului, suspină bunica. Avea mare încredere în ea? ischitește satana de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dau pe mîna procuraturii! La pușcărie cu voi! Deja încep discuțiile cu următorul cetățean și încep să fiu calm. De pe stradă se aud răcnete: Vor șpagă, cu pămîntul meu. Hoții! Hoții! După un timp se reașterne liniștea. Mai avem o bătrînă care vă roagă s-o primiți. Nu este înscrisă la audiențe, îmi spune secretara. Să intre și bătrîna, spun cu un glas obosit. În sala de audiențe își face intrarea o bătrînică, impecabil îmbrăcată. Sînt Catinca Căpușă... Tresar ca atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
calm. De pe stradă se aud răcnete: Vor șpagă, cu pămîntul meu. Hoții! Hoții! După un timp se reașterne liniștea. Mai avem o bătrînă care vă roagă s-o primiți. Nu este înscrisă la audiențe, îmi spune secretara. Să intre și bătrîna, spun cu un glas obosit. În sala de audiențe își face intrarea o bătrînică, impecabil îmbrăcată. Sînt Catinca Căpușă... Tresar ca atunci cînd te sperii în somn. Fiul meu, Ionuț, continuă aceasta, își bate joc de mine, în casa mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ce mai am. Dar eu am trei copii și trebuie să împărțească totul frățește... Am înțeles bine cum stau lucrurile și începînd de atunci am fost foarte atent la cazul lui Capușă. S-a eliberat titlul de proprietate pe numele bătrînei. Aceasta după cîteva luni a trecut în lumea celor drepți. Nu mai știu precis ce a urmat. Cert este că frații plecați în Germania au solicitat drepturile lor. Și din casă și din grădină și din terenul acela valoros. După ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
o prezentatoare pe cinste. Vă ajută, totuși, cineva? este întrebat Bumberică. Nu, nimeni. Dar autoritățile locale nu fac nimic? Nu, nu au ei timp de mine... Și totuși, copilul, unde stați? Pe unde apucăm. Lumea are lacrimi în ochi. O bătrînă plînge în hohote! Prezentatoarea se apropie cu șiretenie de biata ființă. De ce plîngeți? Un copil al nimănui... Eu îi dăruiesc pensia mea pe șase luni! Bătrîna întinde, cu o mîna tremurîndă, fîșicul de bani. Bumberică lasă ochii în jos și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Și totuși, copilul, unde stați? Pe unde apucăm. Lumea are lacrimi în ochi. O bătrînă plînge în hohote! Prezentatoarea se apropie cu șiretenie de biata ființă. De ce plîngeți? Un copil al nimănui... Eu îi dăruiesc pensia mea pe șase luni! Bătrîna întinde, cu o mîna tremurîndă, fîșicul de bani. Bumberică lasă ochii în jos și, cu mișcări încete, ia banii. Lumea este înduioșată. Se plînge abundent, pe săturate. S-a mutat Bumbărează? întreb a doua zi. Da. Dar ieri a venit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
eu copilul la creșă. Îl cresc eu. Dar parcă nevastă-ta este în concediu! Bumbărează (Bumberică) habar n-avea că primarul se informase. Ei? insistă primarul. Doar acum... un timp pînă... Pînă ce? Mă mai liniștesc. Adică pînă topești pensia bătrînei? Mi-ai adus împrumutul? Nu mi-au plătit trenul cei de la TV. Dar ai banii de la bătrînă... S-au cam dus. Dar prefectului, președintelui CJ le-ai dat banii? Dar nu mi-au dat nici un leu! Privesc ambalajul acela frumos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
n-avea că primarul se informase. Ei? insistă primarul. Doar acum... un timp pînă... Pînă ce? Mă mai liniștesc. Adică pînă topești pensia bătrînei? Mi-ai adus împrumutul? Nu mi-au plătit trenul cei de la TV. Dar ai banii de la bătrînă... S-au cam dus. Dar prefectului, președintelui CJ le-ai dat banii? Dar nu mi-au dat nici un leu! Privesc ambalajul acela frumos care, din păcate, acoperă un suflet deformat. Nu pot accepta să-l las așa, fără a înțelege
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
întreaga structură, a deplasat-o vreo 20 de metri și apoi aceasta s-a prăbușit peste o parcare. Din fericire, în parcare era o singură mașină, o Dacia 1300, cumpărată cu vreo trei decenii în urmă. Mai era și o bătrînă care a fost trîntită la pămînt, suferind cîteva fracturi. Colocatarii s-au adunat și clocoteau de nervii întinși să plesnească. Ne omoară cu zile! Noi nu i-am dat voie, dar zicea că are voie de la Primărie. Dacă erau copiii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nervii întinși să plesnească. Ne omoară cu zile! Noi nu i-am dat voie, dar zicea că are voie de la Primărie. Dacă erau copiii noștri acolo? Noroc că, din cauza furtunii, au fugit în casă. Stăteam cu moartea deasupra capului. Cică bătrîna a murit! N-a murit, a scăpat, dar om nu mai este. Stă în casă, nici nu iese afară să vadă ce a făcut, criminalul. Într-adevăr, profesorul nu ieșise afară. Avea prea mult de lucru în casă. Plouase iarăși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și l-a amenințat. Vă dau în judecată! Mașina era nou-nouță, o țineam ca pe o prințesă... ulei la timp, benzină, antigel... Gugeanu asculta și nu riposta cu nici un cuvînt. Încasa jigniri, înjurături și bruscări, total insensibil în aparență. Nepotul bătrînei răcnea la profesor ca un apucat. Cerea despăgubiri și, dacă se putea, să le primească imediat. A urmat o anchetă a procurorului, însoțit de polițiști. Dați-mi autorizația de construcție, vă rog. Nu am, încă n-am ridicat-o... În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
că... Sîntem prieteni vechi, domnule avocat, între noi s-a topit gheața de mult. Da, sigur, dar tot simt nevoia să... cum să spun? Schimb discuția spre enigmatica și bătrîna casă ce străjuiește o bucățică din strada Sărăriei. Am îngrijit bătrîna și mi-a lăsat-o mie. Trebuie s-o refac, dar nu mă îndur. Ca să nu-i stric șarmul... Deschide ușa de la intrare. Scîrțîie, așa cum îi stă bine unei uși vechi. Se deschide pînă la un punct, apoi nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
strînge de gît, adaugă puțin iritat avocatul. Celelalte camere sînt mari, atent elaborate și la fel de negre. Piese vechi, scufundate în negura timpului. Pun o întrebare prostească. Cum de nu și-au băgat nasul comuniștii? Avocatul surîde. Ba și-au băgat. Bătrîna pe care am îngrijit-o nu provenea din neamul proprietarilor în mod direct. Dar din care familie provenea? Din a securistului care a devenit proprietar. Rămîn uimit. Nu atît de situație, cît de faptul că acesta n-a văruit casa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
sîntem plini de vină în fața Celui de Sus și-i cerem iertare. Acolo i s-a întins o capcană, domnule primar. Apoi familiile lor s-au luptat secole la rînd. Chiar aici, în acest loc? Da. Pragul pe care stă bătrîna aceea este locul pînă unde s-a tîrît și a murit. N-a ajuns pînă la inelul de la ușă ca să ceară ajutor. L-au găsit a doua zi. Amănuntele nu îmi par deloc vîndute ca pentru turiștii ignoranți din America
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
stăteau domnul ministru X și soția sa. În cealaltă parte, în fața lor, stăteam eu și un ex-ministru român, iar în rest erau niște greci și niște nordici simpatici. O apariție neașteptată ne-a șocat pe toți. Un bătrîn și o bătrînă. Bătrînul se uită la cele două locuri libere de la celălalt capăt al mesei, de o parte și de alta. Libere? Libere, răspundem noi dezinteresați. Bătrînul aruncă o ocheadă la sobrul ministru. Îl apucă de mînecă și-i spune fără menajamente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
își pune cu mare dexteritate proteza. Pișicher, ne zîmbește, pune o mînă pe mîna doamnei ministru și cu un deget îi saltă sînul în sus. Nu mai putem să ne abținem, unii se pleacă sub masă și hohotesc de rîs. Bătrîna îmi face cu ochiul: La masa aceasta am să mănînc puțin. După masă înot în mare. Se servește musaca. Femeile întîi. Băbuța se uită la mine și vede că eu nu am musaca. Îmi ia farfuria pentru pîine, dă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
stau ca două statui. Își păzesc cu vigilență furculițele, cuțitele și paharele. Bătrînul este năstrușnic rău, volubil și gata de pozne. Se aduce vinul. Un vin bun și mai ales mult. Se mănîncă, se vorbește și se bea mai ales. Bătrîna, în mare vervă, mi se adresează curtenitor: Eu știu un cuvînt românesc foarte frumos. Care, întreb curios. "Lovitura". Bătrînii aceștia sînt inepuizabili. În celălalt capăt al mesei, văd că bătrînul, roșu la față precum steagul cu seceră și ciocan, toarnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
O fi un miracol al sătucului Meyries, cocoțat ca un vîsc în înaltul copacului? Sau poate vanitatea inutilă cu care castelul Queyras își sfidează vecinii și îi aduce cu picioarele pe pămînt. Am nevoie de spațiu și ies în ușa bătrînei case. Pe perete e o placă de bronz pe care era imprimat un soare. Stă încastrată acolo de veacuri. Ce-i asta, Jean? Dovadă că s-a plătit asigurarea în anul 1818. Inspectorii societății de asigurare n-aveau nevoie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mică vacanță și are loc prima ieșire a familiei Barrera. Copiii s-au lăudat la școală că va veni tăticul cu mașina după ei...Pornesc în aventură. Rîd, cîntă și un mic ventilator instalat pe bord îi răcorește. Merg spre bătrîna La Habana! Peisaje, cu palmieri imperiali, singuratici, cu mango plini de fructe, cu grădini pline cu arbuști încărcați cu fruta-bomba dau iluzia că zboară înspre înapoi. Mașina pufăie voinicește și la una din roți se aude "hoașca, hoașca" în ritmul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
scatoalce. Era o rățoire mai mult, pentru că sînt decenii de cînd n-a mai bătut baba. Raul nu răspunde la întrebare, ci doar repetă rugămintea. Te-am rugat să-mi dai un pahar cu apă. Cer prea mult, iubito?! Pe bătrîna Marilu o enerva cuvîntul "iubito"! Își amintea că după acel cuvînt, cînd erau mai tineri, urma o bătută cu strigături. Nu răspunde la provocare și se răsucește în pat. Apoi se ridică pînă la jumătate. Își prinde capul în mîini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
solide între cele două inimi, care au ales să facă drumul vieții împreună. Din acest motiv cuplurile rezistă în timp, la orice nenorociri pe care viața le rezervă aproape invariabil. O scenă m-a zdruncinat în profunzimea sufletului meu. O bătrînă stătea de strajă lîngă un pat. În pat era un bătrîn, alb la față ca varul. I se ridică puțin capul și i se dă un ceai miraculos. Bătrîna este foarte vioaie: De zece ani îl îngrijesc... O spune cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
invariabil. O scenă m-a zdruncinat în profunzimea sufletului meu. O bătrînă stătea de strajă lîngă un pat. În pat era un bătrîn, alb la față ca varul. I se ridică puțin capul și i se dă un ceai miraculos. Bătrîna este foarte vioaie: De zece ani îl îngrijesc... O spune cu mîndrie, cu un soi de ton al învingătorului. Continuă: Dacă îngrijești, ai, dacă nu îngrijești, n-ai. Se uită cu mîndrie la bătrîn. Ea, bătrîna, a îngrijit 10 ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dă un ceai miraculos. Bătrîna este foarte vioaie: De zece ani îl îngrijesc... O spune cu mîndrie, cu un soi de ton al învingătorului. Continuă: Dacă îngrijești, ai, dacă nu îngrijești, n-ai. Se uită cu mîndrie la bătrîn. Ea, bătrîna, a îngrijit 10 ani bătrînul și din acest motiv are. Ce are? Păi, un soț, nu-i singură. Da, da, bătrînul care suge cu un pai ceaiul acela miraculos, este al ei. Deci are. Lumea modernă însă a creat oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
folosit cu dobândă bună banii pe care i-a agonisit. La 12 aprilie 1671 (7179) avem o mărturie a arhiereilor și a marilor boieri, care spune: „Au venit înaintea lor starețile de la Socola, Anesie și Elisafta și Anesie starița cea bătrână, și cu toate călugărițele de la Socola și au vândut mănăstirii Cetățuii o poiană și cu loc de pădure ce este lângă hotarul Cetățuii, care să cheamă Vămășoaie.” La 15 oct. 1681 (7190) a cumpărat un loc de casă pe Ulița
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
Numai păsirile-l trec. O poveste tulburătoare descoperim în „Noaptea Învierii”, în care „Hristos a înviat”, înviind și sentimentele umane ale hoțului care intrase într-o casă să o prade, dar pentru a-i reuși acțiunea trebuia să o omoare pe bătrâna ce nu putuse pleca la biserică. Ne aducem astfel aminte de povestea autentică a părintelui Calciu din a doua închisoare, cea din anii 70-80, în care, fiind închis la Aiud, a fost pus în celulă cu doi criminali, incitați de
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]