5,129 matches
-
ne-au apărut În cale. Au apucat frîiele cailor și s-au lansat Într-o tiradă lungă din care am recunoscut doar un cuvînt care părea că Înseamnă „cal“. La Început am crezut că vindeau coșuri din nuiele, deoarece bătrîna căra după ea cîteva. „Eu nu vreau cumpăr, nu vreau“, Îi tot spuneam, și aș fi tot continuat să o fac, inutil, dacă Alberto nu mi-ar fi reamintit că interlocutorii noștri erau quechua, nu rude ale lui Tarzan și ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
se plînge de serviciul militar, iar biata bătrînă locuia În direcția opusă de cea Înspre care ne Îndreptam noi. Am făcut ce ar fi făcut orice persoană decentă - am descălecat și ne-am continuat drumul pe jos, ghidul din fața noastră cărînd În spinare toate lucrurile noastre. În acest mod am parcurs ultima bucată către tabăra de leproși, unde i-am dat ghidului nostru un sol ca răsplată. Ne-a mulțumit În mod exagerat, În ciuda faptului că era vorba de o sumă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
s-a Înrăutățit, am decis să plecăm și să caut un tratament adecvat mai departe. Avînd o pereche de cai de la fermierul care ne oferise găzduire, am plecat Înapoi, Însoțiți de același ghid laconic, vorbitor de quechua, ce ne-a cărat bagajele la insistența moșierului. În mentalitatea oamenilor bogați din zonă, este perfect normal ca servitorul, chiar dacă merge pe jos, să suporte toate greutățile și toate neplăcerile drumului. Am așteptat pînă cînd prima cotitură ne-a scos din raza vizuală a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și 10-25 de zile de carceră numai cu pâine și apă... „N-ați venit aici ca să trăiți, bandiților, ci ca să muriți!” „Voi sunteți dușmanii poporului și trebuie să fiți nimiciți!” - astea din zisele caraliilor (milițienii ce-i păzeau și-i cărau pe deținuți). La Strâmba m-am întâlnit cu episcopul greco-catolic de Cluj (Cherteș) și cu alți preoți greco-catolici ca: Pr. Pali, Pr. Dărăban, Pr. Șușman și alții care erau de mulți ani în pușcărie. Împreună cu ei am celebrat de multe
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
două ferestre laterale, din care una dădea în stradă, iar cealaltă se deschidea înspre un balcon interior îngust, pe care erau îngrămădite de-a valma toate mobilele ce serveau drept decor și pe care tot noi, hamalii, trebuia să le cărăm pe rând, cu nesfârșite sforțări, pentru a le aranja pe scena unde urma să evoluăm apoi ca actori. Bineînțeles că în aceste condiții, în care fiecare decor se instala timp de cel puțin o oră, iar fiecare repetiție dura alte
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în timp ce mă-mpodobeam cu literele de aur. Îl admiram pe nenea tâmplarul pentru că avea grijă ca morții să-și primească fiecare patul său cu capac și nume de aur și perne de damasc cu umbriș de rindea și să fie cărați de-acolo. O parte din sicrie se aliniau vertical unul lângă celălalt la perete ca niște garduri. Altele erau așezate pe podea la orizontală, umplute cu umbriș de rindea. De câte ori m-am dus acolo în vizită nu l-am văzut
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
articulații decât țăranii, iar limba ce-o plimbau în gură era întruchiparea fidelă a întregii persoane. Sosind la oraș, unde mai întâi n-am vorbit deloc, iar apoi doar o română precară, pe mine, cea îndelung exersată în tăcere și cărând după mine greoaiele mădulare ale satului, această limbuție imperioasă a orășenilor mă inhiba. Nesfârșita reiterare a persoanei prin bâțâială mi-o explicam prin mediul ambiant care chiar și sub cerul liber era socializat. Străzi, piețe, malurile râului, parcuri - pretutindeni pavaj
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cap la coadă. Să-l mărești, să-l micșorezi, să-l simplifici, să-l complici, să-l menționezi, să-l treci cu vederea - o tactică ce-și are calea sa proprie și ia cele trăite ca simplu pretext. Cu scrisul cari după tine cele trăite într-o altă profesiune. Probezi ce-i în stare să realizeze cutare ori cutare cuvânt. Nu mai e vorba de zi sau noapte, de sat sau oraș - domnesc substantivul și verbul, propoziția principală și cea subordonată
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de pe frunzele din baltă, cu un sunet înfundat ca pământul aruncat la înmormântări peste capacul sicrielor. De parcă te aflai la propria-ți înmormântare și auzeai cel din urmă salut al bulgărilor de pământ prăvălindu-ți-se peste cap în sicriu. Căram stropitoarele pline și vedeam cum din mormintele care nu intrau în atribuțiile noastre se ridica un soi de abur alb. Florile le udam fiecare pe seama lui, treaba mergea iute, pământul era însetat. Apoi ne așezam alături pe treptele capelei și
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ca un loc unde Statul își îngropa victimele. Era pe la ora amiezii în plină vară, o căldură toridă. În cimitir înfloreau buruieni înalte până la genunchi, culorile lor îți înțepau cu stridență privirea. Pe cărările din iarbă, câini de pripas jigăriți cărau în bot bucăți de cadavre, urechi sau degete de la mâini și picioare. Am găsit un mormânt cu numele lui Ion Săracu. Pe el se afla un buchet de flori - nu flori de câmp, ci trandafiri. Încă proaspeți, iar ziua era
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
replicând, să poată trece în apărare pornind la atac. Iar dacă vizaviul se poartă prietenos, îl consideră fățarnic. N-ai cum să-i faci pe plac, fiindcă Privirea Străină confundă aceste persoane neimplicate cu viața ei dinainte pe care a cărat-o aici după sine. Rămâne ofensată și înclină să vadă dreptatea mereu numai de partea sa. Obișnuită să provoace continuu și totodată neselectiv, se prea poate ca Privirea Străină să contribuie ea însăși la ostilitatea cu care e întâmpinată de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
zi m-a luat cu el la ospiciul aflat undeva pe câmpurile din afara orașului. Era instrumentist de muzică rock și-și câștiga acum existența oferindu-le nebunilor audiții muzicale. Asta de când autoritățile interziseseră apariția în public a formațiilor rock. Își căra discurile după el la spital și dădea drumul la pick-up: beat, rock, jazz, șansonete, după cum se nimerea. Iar bolnavii se comportau și ei după cum se nimerea. Fredonau, se hâțânau în ritmul muzicii ori rămâneau absenți, într-o încremenire inaccesibilă. Nu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
prăbușirea. Un ștab căzut era ținut și el la distanță, cu răutăcioasă bucurie, de oamenii de rând. O țară ale cărei granițe sunt păzite cu mitraliere și copoi este o insulă. O mare parte din interdicțiile pe care fiecare le căra după sine erau gândurile de fugă. În locul fericirii insulare, în creierul fiecăruia era înfiptă dorința să fugă cu orice preț de pe insulă. Riscul vieții era inevitabil și, de aceea, de la sine înțeles. Frontiera verde cu Ungaria și Dunărea ce despărțea
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
sfintele moaște într-o tăgârță acolo și nu s-ar fi atins de ea odată cu viața lor prăpădită, păstrând-o pentru orice eventualitate. Care eventualitate? Cel mai probabil aceea a unei extincții indubitabile prin inaniție. Aceste obiecte pe care le cărau cu ei le transmiteau un plus de siguranță, de certitudine, încercând să se convingă pe ei înșiși printr-o autosugestie încăpățânată că demersul lor nu va fi un eșec și că cei rămași acasă, copii, nevastă, părinți și bunici, puteau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cu epiderma bronzată, degajând forță și frumusețe și care ducea de căpăstru o iapă oarbă. Era un grup în mișcare atractiv, pitoresc și interesant care nu putea lăsa pe nimeni indiferent. Se întrebau pe bună dreptate cine să fie necunoscutul cărând gunoiul din curtea bătrânului sârb? Între timp, tata a ajuns la platformă. A tras căruța pe una dintre laturi și a descărcat-o. Apoi s-a suit, a împrăștiat, a egalizat stratul de gunoi, a bătut bine-bine cu furca întreaga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
e cald, pot dormi afară, iar dacă va ploua mă retrag în grajd, lângă iepe. E loc destul. Mulțumesc moș Danilov. Așa să fie! Mâine dimineață mergem să te duc la gazdă. Mulțumesc mult de tot, moș Danilov. Tata a cărat trei căruțe pline cu gunoi pe care le-a descărcat în același fel pe platformă. La ultima căruță și-a luat și coasa și a încărcat o scoarță bună de iarbă. Ce plăcere! Tata nu putea uita că fusese declarat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cu bețele în mâini pentru ca apărarea să fie mai eficace, lovindu-i pur și simplu pentru a-i îndepărta, ziua, în absența noastră, într-o cumplită bătaie de joc, excavau și dislocau o cantitate atât de mare de pământ încât căram afară cinci-șase căldări pline din scobiturile lor. Era o provocare belicoasă, un război declarat în toată puterea cuvântului. Fără menajamente, fără iertare, fără tratative de pace, armistițiu sau conciliere. Ori ei, ori noi! Nu exista alternativă. Pentru a supraviețui, eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
doar la stropitul viței de vie. Tata l-a așezat lângă fântână, lăsându-ne nouă în sarcină umplerea lui. Asta am și făcut. Mai pe seară, când tata s-a înapoiat de la muncă, am declanșat acțiunea. Mircea, Lică și Sandu cărau apă cu căldările și le turnau în găurile de șobolani; eu cu tata reprezentam plutonul de execuție, înarmați cu armele cele mai adecvate unei acțiuni de acest fel: tata cu o lopată zdravănă în mână iar eu cu un băț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
perfect uscate, fiind jilave și ude, le-a lăsat să se mai zvânte la soare, iar noi am făcut rost de vreascuri și de crengi, de capete de lemne, de bucăți de ziar și de hârtie pentru aprinderea focului. Am cărat tot materialul în mijlocul cămăruței, am verificat încă o dată ca cele patru ferestruici să fie bine închise, apoi tata a aprins chibritul și a dat foc. A ieșit închizând ușa. Stăteam jos în curte lângă tata parcă așteptând să se producă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
apoi, mulțumindu-i proprietarului pentru ajutorul acordat, s-a întors acasă. Am luat cina împreună, după care noi, "echipa de încărcători", învinși de oboseală, "... am adormit pe laurii idilelor lui Teocrit" (Ion Minulescu) A doua zi, toți ciocălăii au fost cărați într-un spațiu acoperit având atribuția de șopron, pentru a-i scuti de efectul dăunător al precipitațiilor atmosferice, și am pus punct activității de aprovizionare cu combustibil agricol. Șintărul... Una dintre îndatoririle civice respectate cu strictețe în această localitate consta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
dărăpănăturii din marginea satului, acestea erau permanent alimentate și susținute de două zvonuri, două surse de otrăvire, două povești halucinante, neavând nicio bază reală și nefiind niciodată dovedite, probate cu martori. Se afirma, spre exemplu, că mare parte din leșurile cărate cu traista aia mare ce îndeplinea funcția de car mortuar sau dric erau o sursă permanentă de alimentație pentru această colcăială de suflete pervertite, viețuind la limita și în exteriorul comunității omenești. Cadavre de porci, purcei, vaci, viței, orătănii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să mă opresc pentru a-mi ajusta o curea la rucsac. Dureri suspecte în locul în care am fost operat de hernie în timpul serviciului militar. Îmi era imposibil să-mi repoziționez singur rucsacul în spate. Cer ajutorul unui elvețian care își căra mobila uzată în fața casei, pentru a fi ridicată mai apoi de serviciul de gunoieri al municipalității. La cererea politicoasă de a mă ajuta pentru un moment, răspunde scurt, printre dinți, cu un licărire de ură în ochi: "În țara de unde
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de contract nu mai face față volumului de muncă. Plata este una pe măsură, ca pentru un hotel de cinci stele: 20 franci elvețieni pe oră. Pentru a fi acceptat, a trebuit să dau un fel de examen ad-hoc. Am cărat o tavă grea de argint printre mese și scaune, ca la o cursă cu obstacole, am turnat vin și apă minerală în pahare de diverse forme și mărimi etc. La final, am fost îmbrăcat într-o tunică albă, cu nasturi
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
fostă crescătorie de porci din epoca sovietică, un kolhoznic ce nu încetează să scrie pe adresa FSB (fost KGB), în speranța că i se va face dreptate și că averea kolhozului unde lucra nu va fi înstrăinată; un bătrân cocoșat cărând cu el o căldare cu apă și care intră fără să vrea în filmările unei agenții de publicitate, acolo unde niște rusoaice superbe pozau semi-dezbrăcate, acoperite doar de blănuri opulente, în fața unei case în ruină, foarte pitorească dealfel, unde se
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
în stîdna, nu se poate juca nimeni cu stâdna. Momentul decisiv - când trenul se opri - fu la coborârea mea din patul de sus; aveam de făcut un nou choix, complicat ca în filmele mele cu Stan și Bran: ori îmi căram valiza pe scărița patului, ori o lăsam sus și o trăgeam, după aceea, de jos. T. îmi făcu, deodată, un semn energic, să-i dau lui valiza; l-am ascultat, el o apucă lesne, o depuse în pragul ușii și
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]