4,790 matches
-
pus mâna pe canapea. Și încă mai exista o șansă ca aceasta să scape cât de cât nevătămată în urma dezastrului. Eu stăteam în capătul drept, cu berea în mână; Pitic ședea în capătul stâng, picior peste picior, rezemat de brațul canapelei. Cu tot zgomotul infernal provocat de Matahală, n-a venit nimeni să vadă ce se întâmpla. De fapt, majoritatea celor de pe etajul meu erau burlaci și munceau peste zi. Oaspeții mei nepoftiți au știut foarte bine lucrul acesta și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
el greșeli. Deci... Pitic s-a uitat iar la ceas și a pocnit din degete către Matahală. Când a auzit sunetul, huiduma s-a mișcat ca un robot băgat în priză. Și-a ridicat bărbia și s-a apropiat de canapea. S-a proptit în fața mea de nu se mai vedea nimic din pricina lui. Nici măcar lumina din tavan. Și pe aia reușise să o pună în umbră. Mi-am amintit de o zi din copilărie când, împreună cu colegii, am privit din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Biroul fusese devastat. Nu chiar ca apartamentul meu, dar nici prea departe. Documentele împrăștiate pe jos, masa răsturnată, seiful spart, toate sertarele scoase și azvârlite la întâmplare prin încăpere, îmbrăcămintea fetei și a bătrânului scoasă din dulap și azvârlită pe canapeaua sfâșiată. Hainele fetei erau toate roz. Toate nuanțele de roz. De la cel mai închis până la cel mai deschis. — Îngrozitor! Cred că au urcat din subteran, spuse fata. — Crezi că este opera Întunegrilor? — Nu, nu Întunegrii. N-aveau curajul să urce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ca altădată. Am văzut animale căutând mâncare prin iarba uscată. Blana lor de un auriu pal era mai lungă și mai deasă decât fusese toamna, dar se vedea clar că slăbiseră. Oasele li se zăreau la grebene precum arcurile unei canapele vechi, iar fălcile supte le atârnau pur și simplu. Luminițele din priviri abia se mai distingeau, iar picioarele ca niște fuse aveau încheieturile umflate. Singurul lucru neschimbat era unicul corn alb îndreptat, mândru, spre cer. Animalele, grupate câte trei sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fi considerată o femeie frumoasă. Pe ecranul televizorului de la intrare rula Bătăușul de stradă al lui Walter Hill. Charles Bronson juca rolul unui boxer cu pumnii goi, iar James Coburn, pe cel de manager. Am intrat, m-am așezat pe canapea și i-am rugat să dea puțin înapoi ca să mai văd o dată scena competiției. Voiam să-mi mai omor puțin timpul. Proprietăreasa părea puțin cam plictisită. I-am oferit o tartă. A luat una cu pere, iar eu, cu brânză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
etaj. Am cumpărat casa asta când m-am căsătorit. Am plătit tot împrumutul cu asigurarea pe viață a soțului. Pentru o persoană e cam mare, dar atunci am avut de gând să facem copii. — Aha! am zis, așezându-mă pe canapeaua din camera de zi și privind în jur. A scos pizza din congelator, a băgat-o în cuptorul cu microunde și a adus o tavă cu Chivas, pahare și gheață. Între timp, eu am ales niște casete și am dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de imaginat o asemenea situație. — Nu ți se pare că a avut parte de o moarte cam stranie? În autobuz... — Îmi pare sincer rău. După ce s-a copt pizza, a împărțit-o în două și a venit lângă mine pe canapea. — Ai vrea să vezi un craniu de unicorn? am întrebat-o. — Adevărat? — Nu chiar, o replică. — Da, vreau. M-am dus la mașină și am luat sacoșa de pe banchetă. Era o seară plăcută și liniștită de început de octombrie. Norii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sacoșa de pe banchetă. Era o seară plăcută și liniștită de început de octombrie. Norii se spărgeau din loc în loc pentru a lăsa luna să-și arate toată splendoarea. O să fie vreme bună mâine, mi-am zis. M-am întors la canapea, am tras fermoarul sacoșei, am scos craniul înfășurat în prosopul de baie și i l-am întins fetei. Ea a pus paharul cu vin pe masă, a luat craniul și l-a studiat cu atenție. — E bine făcut. — L-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
replică. Este opera unui bătrân excentric. — Craniul soțului meu s-a spart, așa că nu cred că mai scoate sunete corecte. Nu știu ce să zic. A pus craniul de unicorn pe masă și a dus paharul cu vin la gură. Stăteam pe canapea, unul lângă altul, cu paharele în mână și cu privirile ațintite la craniu. Craniul acela de animal de pe masă, așa cum era îndreptat spre noi, părea că ne zâmbește și chiar respiră același aer ca și noi. Hai, mai pune niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
îndreptat spre noi, părea că ne zâmbește și chiar respiră același aer ca și noi. Hai, mai pune niște muzică, zise ea. Am ales o casetă din maldărul de casete, am pus-o în casetofon și m-am întors la canapea. Vrei să stăm aici sau să mergem în dormitorul de la etaj? — Aici e foarte bine. Pat Boone cânta I’ll Be Home. Aveam senzația că timpul a luat-o în direcție inversă, dar îmi era totuna. N-avea decât să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și a stins lampa. S-a dezbrăcat la lumina lunii. Și-a luat cele două șiraguri de la gât, apoi ceasul care arăta ca o brățară, rochia de catifea. Mi-am scos și eu ceasul și l-am aruncat peste spătarul canapelei. Mi-am dat jos haina, am slăbit nodul de la cravată și am sorbit ultima picătură de whisky din pahar. Fata și-a scos ciorapii pe melodia Georgia on My Mind cântată de Ray Charles. Am închis ochii, mi-am pus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Ne-am cuibărit sub pătură, îmbrățișați, și-am ascultat Bing Crosby. Eram într-o dispoziție extraordinară. N-am mai avut probleme cu erecția. Ba dimpotrivă, a fost perfectă ca piramidele din Egipt. Părul ei mirosea a proaspăt și arăta minunat. Canapeaua - frumoasă și solidă. Ca pe vremuri, când canapelele erau canapele. — Grozavă canapea! am exclamat. — E veche și jerpelită. Tocmai mă gândeam să-mi cumpăr una nouă. — N-o să mai găsești una ca asta. — Bine, nu mai cumpăr. Am cântat apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ascultat Bing Crosby. Eram într-o dispoziție extraordinară. N-am mai avut probleme cu erecția. Ba dimpotrivă, a fost perfectă ca piramidele din Egipt. Părul ei mirosea a proaspăt și arăta minunat. Canapeaua - frumoasă și solidă. Ca pe vremuri, când canapelele erau canapele. — Grozavă canapea! am exclamat. — E veche și jerpelită. Tocmai mă gândeam să-mi cumpăr una nouă. — N-o să mai găsești una ca asta. — Bine, nu mai cumpăr. Am cântat apoi Danny Boy împreună cu Bing Crosby. — Îți place melodia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Crosby. Eram într-o dispoziție extraordinară. N-am mai avut probleme cu erecția. Ba dimpotrivă, a fost perfectă ca piramidele din Egipt. Părul ei mirosea a proaspăt și arăta minunat. Canapeaua - frumoasă și solidă. Ca pe vremuri, când canapelele erau canapele. — Grozavă canapea! am exclamat. — E veche și jerpelită. Tocmai mă gândeam să-mi cumpăr una nouă. — N-o să mai găsești una ca asta. — Bine, nu mai cumpăr. Am cântat apoi Danny Boy împreună cu Bing Crosby. — Îți place melodia asta chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
într-o dispoziție extraordinară. N-am mai avut probleme cu erecția. Ba dimpotrivă, a fost perfectă ca piramidele din Egipt. Părul ei mirosea a proaspăt și arăta minunat. Canapeaua - frumoasă și solidă. Ca pe vremuri, când canapelele erau canapele. — Grozavă canapea! am exclamat. — E veche și jerpelită. Tocmai mă gândeam să-mi cumpăr una nouă. — N-o să mai găsești una ca asta. — Bine, nu mai cumpăr. Am cântat apoi Danny Boy împreună cu Bing Crosby. — Îți place melodia asta chiar atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mâini, am închis ochii și mi-am plimbat degetele peste el. 37 În țara aspră a minunilor Luminițe, introspecție, curățenie Nu știu cât de mult am dormit. Cineva mă scutura de umeri. Primul lucru pe care l-am simțit a fost mirosul canapelei. Nu voiam să mă trezesc, dar cineva îmi agresa somnul dulce de parcă zgândărea o lăcustă de toamnă. Cu toate astea, ceva din interiorul meu mă îndemna să mă trezesc, îmi spunea că nu era momentul să dorm. În subconștient, cineva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
toate astea, ceva din interiorul meu mă îndemna să mă trezesc, îmi spunea că nu era momentul să dorm. În subconștient, cineva mă lovea în cap cu o vază de fier. — Trezește-te! Te implor! M-am ridicat pe marginea canapelei și am deschis ochii. Aveam pe mine un halat de baie portocaliu. Ea purta un tricou bărbătesc alb și chiloți albi. Era subțirică și mică de statură. Trupul ei semăna cu al unui copil, gata să se dezintegreze la cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cer. Albe și gingașe. Fiecare punct luminos se învăluia parcă într-o membrană și de aceea conturul părea încețoșat. Și poate tot din aceeași pricină, acestea luminau mai degrabă partea de sus a craniului decât cea frontală. Am stat pe canapea unul lângă altul și-am privit multă vreme marea de luminițe, fără să scoatem o vorbă. M-a prins ușor, cu ambele mâini, de brațul cu care-mi țineam gulerul halatului. Era întuneric beznă în jur. — E vreo invenție de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu pot. Mi s-a făcut sete. — Ce vrei, bere sau apă? — Bere. A scos o bere din frigider și mi-a adus-o în sufragerie, împreună cu un pahar. Am găsit pe jos ceasul pe care-l aruncasem peste spătarul canapelei. Era patru și șaisprezece minute. Se luminează peste vreo oră și-un pic. Am întins mâna după telefon și am format numărul de-acasă. Nu mai sunasem niciodată la mine acasă, așa că mi-a luat ceva timp până mi l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o umbră de tristețe. Știam că n-am s-o mai văd niciodată. Trăiam o senzație ciudată. Aveam impresia că privesc un hotel grandios care a dat faliment și-și închide porțile, dar eu sunt obligat să asist la scoaterea canapelelor și candelabrelor, la închiderea ferestrelor, una câte una, la îndepărtarea perdelelor și a draperiilor. Stăteam amândoi pe canapea, beam bere și priveam craniul. — Luminează ca să-ți arate că reacționează la prezența ta? întrebă ea. — Nu știu exact, dar s-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
impresia că privesc un hotel grandios care a dat faliment și-și închide porțile, dar eu sunt obligat să asist la scoaterea canapelelor și candelabrelor, la închiderea ferestrelor, una câte una, la îndepărtarea perdelelor și a draperiilor. Stăteam amândoi pe canapea, beam bere și priveam craniul. — Luminează ca să-ți arate că reacționează la prezența ta? întrebă ea. — Nu știu exact, dar s-ar putea. Dacă nu la prezența mea, tot reacționează el la ceva. Am băut toată berea. Era o liniște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o țigară cu chibritul de la berărie. Am privit iar hainele aruncate pe jos. Mânecile cămășii mele stăteau peste ciorapii ei bleu deschis, rochia de catifea era îndoită la brâu, chiloții atârnau ca un steag de marginea ei. Își aruncase pe canapea lănțișoarele de la gât și ceasul de la mână, iar geanta de umăr din piele zăcea pe măsuța din colțul camerei. Hainele ei aruncate pe jos îi trădau prezența, așa cum ale mele erau un indiciu al propriei mele existențe. — De ce te-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
că-mi amintesc ce s-a petrecut între timp, dar asta-i tot. Nu m-am sinchisit nici măcar o dată să fac legătura între lucruri. Există tare multe... Sunt curate, dar nefolositoare. M-a bătut pe umăr, s-a ridicat de pe canapea și s-a dus la bucătărie. A deschis frigiderul, a umplut un pahar cu vin pentru ea și mie mi-a adus o bere. — Îmi place foarte mult întunericul dinaintea zorilor, zise ea. E curat, dar nefolositor. — Și durează foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și un prosop. Am încălzit niște apă și m-am bărbierit. Am curățat apoi aparatul de ras, așa că s-au dus împreună cu ale mele și câteva din firele de păr ale decedatului. Până s-a îmbrăcat ea, am stat pe canapea și am citit ziarul de dimineață. Un șofer de taxi a avut un atac de cord în timp ce conducea, s-a ciocnit de un parapet și a murit. Cele două pasagere, o femeie de treizeci și doi de ani și o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a închide ochii” (a matter of closing your eyes), adică de a ignora zgomotul, a stinge gândurile, a scăpa de orice solicitare, a te relaxa într-un fel de modă taoistă și receptivă (cam la fel cum se procedează pe canapeaua psihanalistului). Această tehnică înseamnă deșteptarea urmărilor și a primelor gânduri ce apar. Maslow o consideră similară cu ceea ce Freud numea „asociație liberă”. Dar, după Maslow, tehnica este mai degrabă „atenția care plutește liber” (free-floating attention) decât orientarea îndatoririlor, și, dacă
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]