7,296 matches
-
doamna magistrat, pe la aer, pe la club. La ora 4 am mâncat masa de prânz rece. Pentru că trece timpul și măcar să treacă cu folos, zic eu. Sunt în clasa a II-a, am manual de clasa a II-a și mă chinui. Avem niște manuale. Suntem mai tineri, am căzut de tineri la pușcărie, am ajuns la concluzia că trebuie să facem și ceva, nu numai să ne uităm la televizor. Îmi plăcea la gimnastică, la toate aparatele, la masculin, cal, inele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
nici o răutate asupra noastră, dânșii își fac datoria. Asta a fost legea, ordinul care li s-a dat. Sunt de treișpe ani arestat, trei ani pe Rahova, șapte până la prima comisie. E gratie la ușă, e gratie la geam. Ne chinuim cu o scândurică prin gratii să închidem geamul. Este frig toamna. Cum e acum, toamna, e greu, caloriferele nu sunt încă, dar o să meargă. Scriam acum acasă, cu vreo cinci haine pe mine... Am primit scrisoare cu griji, cu probleme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
și dragostea are mai multe părți printre care este și răul. Prima fată cu care am avut contact sexual a fost o fată de cartier. De la această doamnă cătălina am căpătat un sifilis de toată frumusețea cu care m-am chinuit doi ani să scap. Dragostea am întâlnit-o la 17 ani și ceva. Am cunoscut-o prin intermediul fratelui ei cu care mă cunoșteam bine. Nu m-a atras prima oară că era mai mică cu 2-3 ani. Însă cu timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mult și unul nu mai suportă, se ia la bătaie, din gândul tău să-i desparți te iei la bătaie serioasă cu ei. Le luam partea unora, mi-era milă de unii. Îmi mai și băteam joc de ei. Îi chinuiam, îi băteam, nu-i lăsam să doarmă, dar anii ăia de abia mă arestaseră. Îmi pare rău de trecutul meu. Cos aici, fac pânză din prosoape, ațe din pulovăre. Decât să stau degeaba, mai cos și eu. Mai trimit acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
cu escrocherie! Un escroc, cândva, pe vremea noastră, să-i zicem așa, era băiat deștept, ăla. Da’ ce „băiat deștept“ sunt ăștia care-i vezi că... ce excrocherie a făcut el? A luat un bătrân, l-a sechestrat, l-a chinuit ca vai de mama lui ca să-i semneze niște hârtii, ca să-i vândă casa lu’ ăla. Ăsta nu-i excroc! Și violatorii... Aveau și ei, acolo, un statut al lor. Nu ăștia, cu babele. Te uiți acum, cu copii.... Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ispășire la nemuncă Ispășirea pedepsei nu este iertare a faptelor. Ceea ce am făcut nu se poate ierta. Cele care au fost omorâte credeți că mă iartă în vreun fel? Dac-așa-i legea, să ne lase-n viață, să ne chinuim așa... Am fi meritat condamnarea la moarte. Mult mai bine. Nu, poate-o să vă vină să râdeți, dar eu acuma, după aproape nouă ani de zile, eu zic că mi-am făcut perioada. Sunt chestii care te deranjează zilnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
etajul cinci, confort unu, cu trei camere, comandat, foarte frumos, două balcoane mari. Așteptam să moară, să zic așa. Nu știu, pare așa, un pic cam sadic, dar vroiam să-l văd cum moare. Vroiam să-l văd cum se chinuie, în fiecare zi mă duceam acolo. Vroiam să-i arăt eu lui că nu e nemuritor el. Nu e el cine crede că este. Nu-i făceam nimic, nu-l atingeam. Veneam și-i râdeam în față, atât. Stătea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ei o diferență. Începuseră să dea ordine și mie asta nu-mi plăcea. Îl credeau tot ce spunea. Am plecat din Bolintin la muncă prin țară. Tot ce am adunat, am adunat pentru mine și pentru sora mea. Că o chinuiau pe sor-mea, muncea greu. Bine, era la țără și am văzut și pe unde am lucrat, fetele erau muncite. Era principiu meu, mi-era milă de ele. Nu suportam să văd cum sunt muncite fetele astea. De la sor-mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
aruncă cocenii, vitele și i-am dat foc și așteptam să vină dintr-ai mei. A venit mama. Îi arsese piciorul drept, de la genunchi în jos, în rest era întreagă. A venit poliția, am dat declarație că să nu mai chinuie pe altul. Știu că m-a chinuit numai pe mine. Atât. Am ajuns la Jilava, la psihici, apoi pe secția a doua, gata. Ea mi-a nenorocit viața. Era casa mea, la ce prețuri sunt azi, nu mai ai vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
foc și așteptam să vină dintr-ai mei. A venit mama. Îi arsese piciorul drept, de la genunchi în jos, în rest era întreagă. A venit poliția, am dat declarație că să nu mai chinuie pe altul. Știu că m-a chinuit numai pe mine. Atât. Am ajuns la Jilava, la psihici, apoi pe secția a doua, gata. Ea mi-a nenorocit viața. Era casa mea, la ce prețuri sunt azi, nu mai ai vreo altă casă... M-a lăsat pe drumuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
a doua, gata. Ea mi-a nenorocit viața. Era casa mea, la ce prețuri sunt azi, nu mai ai vreo altă casă... M-a lăsat pe drumuri. Stăteam cu ăi bătrâni. Mi-am nenorocit viața, dar știu că nu mai chinuie pe nimeni. Pentru mine n-a fost ușor să stau șapte luni internat și după aia... Cât am căutat-o pe asta, am luat pe alta, din Ferentari, și tot la fel și cu asta, să-mi fie frică să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Vînătoare de cuvinte“), respinge diagnoza unora dintre „cei mai de talent doftori ai criticii” cu privire la „vocabularul sărac” al literaturii române, pledînd nu pentru importul facil de cuvinte, ci pentru o limbă/sintaxă organică aptă să exprime firesc sensuri noi: „Omul chinuit de năvala ideilor și a imaginilor noi are să găsească și materialul plastic pentru exprimare și are să descopere chiar în limba întrebuințată raporturi sintactice ducînd la înțelesuri proaspete. (...) Cuvîntul nou ori cuvîntul uitat învie sub pana scriitorului sub constrîngerea minței lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pozitiv jucat de revista moderat-modernistă Nyugatt (Occident) și de „grupul 8” de poeți din jurul acesteia, în frunte cu Ady Endre. „Singurul poet reprezentativ al Ungariei” de la Petöfi încoace, Ady este văzut ca continuatorul „spiritului rău” al lui Baudelaire și Verlaine, „chinuit pînă la moarte de literatura oficială”. Lupta izolată a revistei Nyugatt cu „obscurantismul” oficial a eșuat însă, ca urmare a „puterii dezorganizatoare și demoralizatoare a războiului european” ce a schimbat „și așa destul de impresionistele spirite într-o turmă de bătrîne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
într-o unitate perfectă, clădind un cosmos, uman și emotiv”. În privința Poemului invectivă al lui Geo Bogza, criticul se arată rezervat, aproape ostil, nu întotdeauna însă și necomprehensiv; apropierile de Sade, Rimbaud, Lautréamont sau Arghezi sînt relevante („coșmarul unui adolescent chinuit de eumenidele sexului”; „Mai degrabă ar proveni din filonul unui Sade sau Gines de Rais, unde erotica este priapism”; „față de Geo Bogza, Rimbaud e un prunc nevinovat”; „poezie la Lautréamont, biologie la Bogza”; „influența viziunilor demonice ale lui Arghezi”, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al emisiunilor literare la Radio; textul va fi publicat de Ion Apetroaie în Ateneu, X, nr. 10, octombrie 1973, și conține observații relevante: apropieri de Mark Twain și Alfred Jarry, amintiri despre colegul „căpetenie, îndreptător”, „muzician”, „drăcos pînă la geniu”, „chinuit de probleme metafizice” și „de un umor rece, cerebral, mai greu de sesizat și de gustat”). Apar și „emuli” urmuzieni: de la epigoni fără har precum Moldov și Madda Holda (Magdalena Binder, sora lui Sașa Pană) pînă la autori afini precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a oprit motocicleta la intersecție și privea în gol în direcția lor. Casca lui albă strălucea în lumina soarelui. Gaston n-avea decât să deschidă geamul și să strige, dar i-a zburat pe dinaintea ochilor imaginea jalnică a lui Endō, chinuit de accesele de tuse. „Bietul Endō“, gândi el. „Nu pot să-l părăsesc.“ Polițistul a călcat pe accelerație și a dispărut. Endō apăru în cele din urmă, clipind din ochi din cauza soarelui puternic. — Cum a mers? — Mi-am schimbat vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
tot spui? Nu știe nimeni că e cu mine. Niște tineri îndrăgostiți care traversau strada au privit în mașină. Ora unsprezece. Endō s-a tras brusc înapoi. — A venit. La fix. Un rânjet de satisfacție i se citea pe fața chinuită de boală. — Nu te holba la el, Umezaki! porunci Endō în șoaptă. Nu închide radioul! Umezaki a făcut ce i s-a spus. Se prefăcea că citește ziarul și ascultă jazz la radio. Endō stătea cu un cot rezemat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
suprapunea imaginea câinelui mort peste cea a ucigașului. Oare pentru motivul că hoitul câinelui se asocia, oarecum, în mintea lui, cu imaginea lui Endō-asasinul? Sau pentru că ochii lui Napoleon, nemișcați și lipsiți de viață, îi aminteau de tânărul acela amărât, chinuit de accese de tuse, pe strada udă de ploaie din Sanya? Lătratul jalnic al câinilor de la ecarisaj i-a prevestit, probabil, același sfârșit și pentru Endō. Era sortit aceluiași destin. Nu peste multă vreme, avea să fie, ca și Napoleon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
au scos, în secret, de pe insula T., iar Kobayashi resul. După terminarea războiului, Kanai și-a vândut partea lui de argint unui străin bogat. Cu ceea ce a încasat, a deschis o societate comercială. Kobayashi, mai puțin curajos decât Kanai și chinuit de remușcări și de teama de a fi descoperit, nu s-a putut hotărî să se atingă de argint. Îi era teamă și de familie, așa că s-a hotărât să îl ascundă. Auzeau ploaia căzând pe acoperișul barăcii. Ochii li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-un potir, veți fi ca niște flori, din care boarea-mprăștie - polenul. Și plîng: veți fi încă așa de tinere atunci, frumoase mâni. LACRIMILE Când izgonit din cuibul veșniciei întîiul om trecea uimit și-ngîndurat prin codri ori pe câmpuri, îl chinuiau mustrîndu-l lumina, zarea,norii - și din orice floare îl săgeta c-o amintire paradisul - și omul cel dintâi, pribeagul, nu știa să plângă. Odată istovit de-albastrul prea senin al primăverii, cu suflet de copil întîiul om căzu cu fața
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
o locuință nouă, un loc al nostru. Așa că m-am străduit să-mi mențin apartamentul curat ca lacrima, pentru oamenii care veneau să-l vadă (iar asta nu-i lucru ușor, vă asigur) și am tot răsfoit paginile de imobiliare, chinuindu-mă să Înghesui toate vizionările În diminețile de sîmbătă. La trei luni după ce m-am logodit, mă văd nevoită să admit că Îl Înțeleg perfect pe Tom. — De-asta angajează lumea pe cineva ca mine, s-a enervat Sally cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Și ne bufnește pe amîndoi rîsul. E Însă un obicei greu de lepădat, iar eu, una, nu sînt amatoare să mă descotorosesc de el deocamdată. Astfel, Îi arăt cu degetul lui Tom tot ce vedem. Mai și traduc din franceză, chinuindu-mă să-mi amintesc cîte ceva de la școală. Ajunși la periferia orășelului Moungins, virăm În sus pe un deal abrupt, străduindu-mă să urmez instrucțiunile trimise de părinții lui Dan prin fax, acum două zile. Trish, Gregory și Lisa sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
care te cruță, Galilei. ― Te miră? Am cunoscut pe cineva care s-a dezvățat să râdă. Are dinții stricați, mulți i-au căzut și se ferește să deschidă gura mai mult decât e necesar pentru a rosti într-un fel chinuit cuvintele. Dacă-i vine să râdă, strânge buzele ca să nu-și dezvelească gingia goală și se zguduie de râs cu gura abia întredeschisă. Gestul acesta îi cere, firește, o continuă supraveghere. Trebuie să-și controleze impulsul de a râde natural
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
nici un foc. Fără să schițeze un gest, ca o fantomă a ierburilor, Ana aștepta. Nu există nici un rug în pădure" am zis. "Dar nu în pădure, Galilei, mi-a replicat ea. Privește în tine. De fapt, asta e ce te chinuie. Duci cu tine, în sufletul tău, o rană care nu se cicatrizează." IV ― Și cam asta pățesc în fiecare noapte. Dar, în fiecare dimineață, sunt recunoscător că exist. Chiar bătrân, cum sunt, cu ochii slăbiți, îmi place să văd cum
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
am îngrozit. Nu arătam ca un om. Eram un dulău și frică un dulău roșcat și mi-am adus aminte că romanii sacrificau câte un câine roșcat pentru a alunga demonii secetei. Dintr-o dată, mai mult decât setea m-a chinuit teama că voi fi văzut, hăituit, prins și sacrificat. Am început să ocolesc așezările oamenilor, ducîndu-mă prin bălării uscate sau în pădure. Până când n-am mai putut răbda de sete și atunci am ieșit să caut apă. Niște trecători m-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]