4,763 matches
-
de pe corpul mandibulei. Pe fața medială a ramurii mandibulei lângă marginea anterioară se află o creastă - creasta temporală ("Crista temporalis") care coboară pe fața medială a procesului coronoidian de la vârful lui până la un punct aflat posterior de ultimul molar. Pe creasta temporală se inserează mușchiul temporal ("Musculus temporalis"). Posterior de ultimul molar se află o depresine rugoasă - fosa retromolară ("Fossa retromolaris"), mărginită medial de porțiunea inferioară a crestei temporale și lateral de linia oblică. Porțiunea orizontală infero-anterioară a fosei retromolare este
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]
-
coronoidian de la vârful lui până la un punct aflat posterior de ultimul molar. Pe creasta temporală se inserează mușchiul temporal ("Musculus temporalis"). Posterior de ultimul molar se află o depresine rugoasă - fosa retromolară ("Fossa retromolaris"), mărginită medial de porțiunea inferioară a crestei temporale și lateral de linia oblică. Porțiunea orizontală infero-anterioară a fosei retromolare este numită triunghiul retromolar ("Trigonum retromolare"). În interiorul triunghiul retromolar se află o creastă - creasta buccinatorului ("Crista buccinatoria") ce se extinde de la baza procesului coronoidian a mandibulei până la un
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]
-
se află o depresine rugoasă - fosa retromolară ("Fossa retromolaris"), mărginită medial de porțiunea inferioară a crestei temporale și lateral de linia oblică. Porțiunea orizontală infero-anterioară a fosei retromolare este numită triunghiul retromolar ("Trigonum retromolare"). În interiorul triunghiul retromolar se află o creastă - creasta buccinatorului ("Crista buccinatoria") ce se extinde de la baza procesului coronoidian a mandibulei până la un punct aflat posterior de ultimul molar; unii autori consideră creasta buccinatorului ca fiind creasta temporală. Pe creasta buccinatorului de inserează porțiune mandibulară a mușchiul buccinator
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]
-
află o depresine rugoasă - fosa retromolară ("Fossa retromolaris"), mărginită medial de porțiunea inferioară a crestei temporale și lateral de linia oblică. Porțiunea orizontală infero-anterioară a fosei retromolare este numită triunghiul retromolar ("Trigonum retromolare"). În interiorul triunghiul retromolar se află o creastă - creasta buccinatorului ("Crista buccinatoria") ce se extinde de la baza procesului coronoidian a mandibulei până la un punct aflat posterior de ultimul molar; unii autori consideră creasta buccinatorului ca fiind creasta temporală. Pe creasta buccinatorului de inserează porțiune mandibulară a mușchiul buccinator ("Musculus
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]
-
a fosei retromolare este numită triunghiul retromolar ("Trigonum retromolare"). În interiorul triunghiul retromolar se află o creastă - creasta buccinatorului ("Crista buccinatoria") ce se extinde de la baza procesului coronoidian a mandibulei până la un punct aflat posterior de ultimul molar; unii autori consideră creasta buccinatorului ca fiind creasta temporală. Pe creasta buccinatorului de inserează porțiune mandibulară a mușchiul buccinator ("Musculus buccinator"). Marginea posterioară a ramurii mandibulei numită și marginea parotidiană se extinde de la procesul condilian până la unghiul mandibulei, și este ușor convexă în porțiunea
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]
-
numită triunghiul retromolar ("Trigonum retromolare"). În interiorul triunghiul retromolar se află o creastă - creasta buccinatorului ("Crista buccinatoria") ce se extinde de la baza procesului coronoidian a mandibulei până la un punct aflat posterior de ultimul molar; unii autori consideră creasta buccinatorului ca fiind creasta temporală. Pe creasta buccinatorului de inserează porțiune mandibulară a mușchiul buccinator ("Musculus buccinator"). Marginea posterioară a ramurii mandibulei numită și marginea parotidiană se extinde de la procesul condilian până la unghiul mandibulei, și este ușor convexă în porțiunea sa superioară și concavă
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]
-
Trigonum retromolare"). În interiorul triunghiul retromolar se află o creastă - creasta buccinatorului ("Crista buccinatoria") ce se extinde de la baza procesului coronoidian a mandibulei până la un punct aflat posterior de ultimul molar; unii autori consideră creasta buccinatorului ca fiind creasta temporală. Pe creasta buccinatorului de inserează porțiune mandibulară a mușchiul buccinator ("Musculus buccinator"). Marginea posterioară a ramurii mandibulei numită și marginea parotidiană se extinde de la procesul condilian până la unghiul mandibulei, și este ușor convexă în porțiunea sa superioară și concavă în porțiunea sa
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]
-
și floră sălbatică); printre care două mamifere: vidra de râu ("Lutra lutra") și liliacul de iaz ("Myotis dasycneme"); broasca țestoasă de baltă (o reptilă din specia "Emys orbicularis"); trei amfibieni: buhaiul de baltă cu burta roșie ("Bombina bombina")), tritonul cu creastă ("Triturus cristatus"), tritonul cu creastă danubian ("Triturus dobrogicus"); trei specii de pești: zvârlugă ("Cobitis taenia"), țipar ("Misgurnus fossilis") și boarța ("Rhodeus sericeus amarus"); precum și o libelulă din specia "Coenagrion ornatum". În arealul parcului se află mai multe păsări protejate enumerate
Parcul Natural Cefa () [Corola-website/Science/325105_a_326434]
-
două mamifere: vidra de râu ("Lutra lutra") și liliacul de iaz ("Myotis dasycneme"); broasca țestoasă de baltă (o reptilă din specia "Emys orbicularis"); trei amfibieni: buhaiul de baltă cu burta roșie ("Bombina bombina")), tritonul cu creastă ("Triturus cristatus"), tritonul cu creastă danubian ("Triturus dobrogicus"); trei specii de pești: zvârlugă ("Cobitis taenia"), țipar ("Misgurnus fossilis") și boarța ("Rhodeus sericeus amarus"); precum și o libelulă din specia "Coenagrion ornatum". În arealul parcului se află mai multe păsări protejate enumerate în anexa I-a a
Parcul Natural Cefa () [Corola-website/Science/325105_a_326434]
-
puternice. Se resimt și efecte locale de fohn. Apele șunt colectate prin rețeaua hidrografica a râurilor Mureș și indirect în cea a Bistriței prin intermediul văii Bistricioarei . Bistricioara colectează toate pîraiele din cadrul depresiunilor Borsec și Bîlbor. La nord este o singură creasta - Creasta Mezovești, orientată de la sud-vest spre nord-est cu cele mai înalte vârfuri Vf. Făget, 1309 m; Vf. Bîtca Mezovești, 1377 m. La sud-vest Culmea Chiozrezu Mare este orientată de la nord-vest spre sud-est avand cele mai înalte vârfuri Chiozrezu Mare 1492
Munții Borsecului () [Corola-website/Science/325114_a_326443]
-
Se resimt și efecte locale de fohn. Apele șunt colectate prin rețeaua hidrografica a râurilor Mureș și indirect în cea a Bistriței prin intermediul văii Bistricioarei . Bistricioara colectează toate pîraiele din cadrul depresiunilor Borsec și Bîlbor. La nord este o singură creasta - Creasta Mezovești, orientată de la sud-vest spre nord-est cu cele mai înalte vârfuri Vf. Făget, 1309 m; Vf. Bîtca Mezovești, 1377 m. La sud-vest Culmea Chiozrezu Mare este orientată de la nord-vest spre sud-est avand cele mai înalte vârfuri Chiozrezu Mare 1492 m
Munții Borsecului () [Corola-website/Science/325114_a_326443]
-
Vf. Făget, 1309 m; Vf. Bîtca Mezovești, 1377 m. La sud-vest Culmea Chiozrezu Mare este orientată de la nord-vest spre sud-est avand cele mai înalte vârfuri Chiozrezu Mare 1492 m și Sărmaș 1399 m. Spre sud-est de la nord spre sud (orientarea crestelor este sud-vest spre nord-est): Culmea Corbului cu cel mai înalt varf Preluca 1154 m, Culmea Rezu Mare cu cel mai înalt vîrf Batca Rotundă 1354 m și Culmea Putnei cu cel mai înalt varf Fagul Înalt 1356 m.
Munții Borsecului () [Corola-website/Science/325114_a_326443]
-
ater"), mugurar ("Pyrrhula pyrrhula"), fazan ("Phasianus colchicus"), sturz ("Turdus pilaris"), cuc ("Cuculus canorulus"), cinteza ("Fringilla coelebs"), sticlete ("Carduelis carduelis"), pițigoi-moțat ("Parus cristatus"), vânturel ("Falco vespertinus"), sau aușel ("Regulus regulus"). Reptile și amfibieni: gușter ("Lacerta viridis"), vipera ("Vipera berus"), triton cu creasta ("Triturus cristatus"), salamandra ("Salamandra salamandra"), broasca-cu-burta-galbenă ("Bombina veriegata"), broasca-râioasă-verde ("Bufo viridis") sau buhaiul de baltă cu burtă roșie ("Bombina bombina"). În vecinătatea rezervației naturale se află mai multe obiective de interes turistic (lăcașuri de cult, monumente istorice, arii protejate, zone
Cheile Bistriței Ardelene () [Corola-website/Science/325166_a_326495]
-
unul din aceste șanțuri, mai proeminent poartă numele de șanțul vomerului ("Sulcus vomeris") cu direcție în jos și înainte și în care se află nervul nazopalatin ("Nervus nasopalatinus") și vasele sangvine care îl însoțesc. Marginea posterioară a vomerului se numește creasta choanală ("Crista choanalis vomeris") și este ușor concavă, subțire, și nearticulară; ea privește în jos spre faringe, este situată postero-inferiar și participă la delimitarea orificiilor posterioare ale foselor nazale (a choanelor). Marginea inferioară a vomerului se articulează cu creasta nazală
Vomer () [Corola-website/Science/325314_a_326643]
-
numește creasta choanală ("Crista choanalis vomeris") și este ușor concavă, subțire, și nearticulară; ea privește în jos spre faringe, este situată postero-inferiar și participă la delimitarea orificiilor posterioare ale foselor nazale (a choanelor). Marginea inferioară a vomerului se articulează cu creasta nazală ("Crista nasalis") mediană a maxilei și osului palatin de pe planșeul cavității nazale. Marginea anterioară a vomerului este cea mai lungă margine, oblică în jos și înainte, se articulează posterior cu lama perpendiculară a osului etmoid, iar anterior cu cartilajul
Vomer () [Corola-website/Science/325314_a_326643]
-
articulează posterior cu lama perpendiculară a osului etmoid, iar anterior cu cartilajul septului nazal. Marginea superioară a vomerului este cea mai groasă, și este despicată în două lamele - aripile vomerului ("Ala vomeris"). În șanțul antero-posterior dintre aripile vomerului se fixează creasta sfenoidală inferioară și ciocul sfenoidului ("Rostrum sphenoidale"), se formează astfel un canalul - canalul vomerorostral sau canalul sfenovomerian median ("Canalis vomerorostralis"), situat pe linia mediană între marginea superioară a vomerului și ciocul sfenoidului și care este umplut cu țesut conjunctiv. Marginile
Vomer () [Corola-website/Science/325314_a_326643]
-
să-și construiască podurile și să traverseze râul în ciuda tirului inamic, au început lupte în oraș în zilele de 11-12 decembrie. Soldații unioniști s-au pregătit să ia cu asalt pozițiile defensive confederate de la sud de oraș și de pe o creastă puternic fortificată aflată la vest de oraș, denumită Înălțimile lui Marye ("Marye's Heights"). La 13 decembrie, „marea divizie” a gen.-mr. William B. Franklin a reușit să penetreze prima linie defensivă a gen.-lt. confederat Stonewall Jackson la sud
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
Burnside (și președintele confederat Jefferson Davis și-a exprimat rezervele în ce privește planificarea pentru o bătălie atât de aproape de Richmond), și-a îndrumat restul armatei către Fredericksburg. Până la 23 noiembrie, tot corpul lui Longstreet sosise și Lee l-a plasat pe creasta denumită Înălțimile lui Marye de la vest de oraș, cu divizia lui Anderson în extrema stângă, cea a lui McLaws exact în spatele orașului, iar cele ale lui Pickett și Hood la dreapta. El a trimis după Jackson la 26 noiembrie, dar
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
cucerim.” Pe lângă avantajul numeric în termeni de forță a trupelor, Burnside beneficia și de avantajul de a ști că armata sa nu poate fi atacată cu eficiență. De cealaltă parte a Rappahannockului, 220 de piese de artilerie fuseseră amplasate pe creasta denumită Înălțimile Stafford pentru a împiedica armata lui Lee să întreprindă vreun contraatac major. Geniștii Uniunii au început să asambleze șase poduri mobile înaintea zorilor zilei de 11 decembrie, două la nord de centrul orașului, un al treilea la extremitatea
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
nordice, și pe cele sudice. Eliberarea clădirilor orașului de către infanteria lui Sumner și de către focul de artilerie de peste râu a demarat prima mare luptă urbană a războiului. Tunarii unioniști au trimis peste 5.000 de proiectile către oraș și către crestele de la vest de el. Până seara, patru brigăzi unioniste ocupaseră orașul, pe care l-au prădat cu o furie nemaivăzută până atunci în război. Acest comportament l-a înfuriat pe Lee, care i-a comparat cu vandalii antici. Distrugerea i-
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
două ore de aceste atacuri de artilerie combinate. Focul de artilerie al unioniștilor a fost ridicat în timp ce oamenii lui Meade au înaintat pe la ora 1 p.m., în timp ce forța lui Jackson de circa 35.000 de oameni a rămas ascunsă pe creasta împădurită din fața lui Meade. Formidabila sa linie defensivă avea un defect neprevăzut. În linia diviziei lui A.P. Hill, un pâlc triunghiular de copaci ce se întindea dincolo de calea ferată era mlăștinos și acoperit cu tufărișuri dese, iar confederații lăsaseră un
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
lovit flancul lui Archer. Brigada 2 (col. Albert L. Magilton) a venit să-i susțină și s-a amestecat printre brigăzile din frunte. Pe măsură ce spațiul se lărgea datorită presiunii de pe flancuri, mii de oameni ai lui Meade au ajuns pe creastă și s-au întâlnit cu brigada lui Gregg. Mulți dintre acești confederați își depozitaseră armele în timp ce se ascundeau te artileria unionistă și nu se așteptau să fie atacați, astfel că au fost uciși sau capturați neînarmați. Gregg a confundat la
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
calea ferată. Angajându-și rezerva la 1:45 p.m., Gibbon a trimis brigada col. Adrian R. Root, care a trecut prin supraviețuitorii primelor două brigăzi, dar și aceasta a fost oprită. În cele din urmă, unii federali au ajuns pe creastă și au avut parțial succes în luptele corp-la-corp—soldații de ambele părți își epuizaseră muniția și au recurs la baionete și la paturile armelor, și chiar au folosit puști descărcate echipate cu baionete pe post de sulițe—dar au fost
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
liniilor de bătălie. Un canal se afla la circa 200 de metri vest de oraș, traversat de trei poduri înguste, care impuneau trupelor unioniste să se dispună în coloane înainte de a trece. Circa 550 m vest de Fredericksburg se afla creasta joasă denumită Înălțimile lui Marye ("Marye's Heights"), la circa 12-15 m peste câmpie. (Deși denumită popular Înălțimile lui Marye, creasta era formată din mai multe dealuri despărțite de ravene, de la nord la sud: Dealul lui Taylor, Dealul Stansbury, Dealul
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
impuneau trupelor unioniste să se dispună în coloane înainte de a trece. Circa 550 m vest de Fredericksburg se afla creasta joasă denumită Înălțimile lui Marye ("Marye's Heights"), la circa 12-15 m peste câmpie. (Deși denumită popular Înălțimile lui Marye, creasta era formată din mai multe dealuri despărțite de ravene, de la nord la sud: Dealul lui Taylor, Dealul Stansbury, Dealul lui Marye și Dealul Willis.) Lângă vârful porțiunii din creastă ce forma dealurile lui Marye și Willis, o cărare îngustă ușor
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]