4,964 matches
-
neîncrederea în promisiunile sovieticilor, făcute la 13 aprilie la Stockholm, atâta timp cât ele nu erau susținute și de Marea Britanie și Statele Unite. Tatonările sterile ale diplomaților lui Antonescu, care au durat aproape doi ani, erau privite de Puterile Aliate cu suspiciune. Fiascoul debarcării britanice în Grecia și interesul redus al lui Roosevelt în zonă au aruncat în mod tacit România în brațele Moscovei încă de la Conferința de la Teheran (28 noiembrie - 1 decembrie 1943). La 20 iunie 1944, partidele din opoziție, P.N.Ț., P.N.L.
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
sa doar ruine”", el a reușit să câștige alegerile obținând 406 voturi dintr-un total de 780. După restabilirea ordinii în țară, în septembrie 1888, Parlamentul este dizolvat și se organizează din nou alegeri. Opoziția Unită, care își atinsese ținta, debarcarea guvernului Brătianu, se dezmembrează. Conservatorii conduși de Lascăr Catargiu aliați cu gruparea liberală condusă de George Vernescu, obțin majoritatea. Take Ionescu reușește, tot ca liberal disident, să fie din nou ales în același colegiu din Craiova. Perioada 1888-1891 a fost
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
cerut și a obținut, la 10 iulie, puteri depline, lichidând, astfel, cea de a Treia Republică și punând bazele , care a dus o politică conservatoare, tradiționalistă și antisemită, în colaborare cu Germania Nazistă și în ciuda acțiunilor rezistenței din interiorul și . Debarcarea Aliaților, la 6 iunie 1944, în Normandia a anunțat sfârșitul ocupației naziste și începutul eliberării Europei. În total, conflictul a dus la moartea a mai puțini militari ca cel anterior, dar victimele civile au fost numeroase - cel puțin victime civile
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
lagărele de concentrare ale celui de-al Treilea Reich. Sub miniștrii lui Pétain, Laval și Darlan statul francez s-a conformat tot mai mult exigențelor germane, pentru care au avut de câștigat foarte puțin. În 11 noiembrie 1942, cu ocazia debarcării americanilor în Maroc (în scopul deschiderii frontului în Africa prin atacarea Afrika Korps al lui Erwin Rommel), și sudul Franței a fost ocupat de germani pentru a asigura sudul Franței de o eventuală invazie. În 7 septembrie 1944 Regimul de la
Regimul de la Vichy () [Corola-website/Science/296737_a_298066]
-
scufundate de către submarinele, distrugătoarele și avioanele cu bazele în Malta. Bombardierele italiene Piaggio P.108 cu bazele în Sardinia au atacat în mai multe rânduri Gibraltarul, în special în 1942. Ultimele raiduri asupra Gibraltarului au fost executate în 1943, în timpul debarcărilor aliate din Algeria, când bombardierele italiene au reușit să lovească cu succes chiar și portul Oran. „Grupul al 247-lea de bombardament cu rază lungă de acțiunea” al Regia Aeronautica a fost singura unitate dotată și antrenată să utilizeze avioanele
Regia Aeronautica () [Corola-website/Science/317001_a_318330]
-
doua conflagrații mondiale. Mussolini l-a decorat personal pe comandantul escadrei. Totuși, aceasta a fost doar o perioadă scurtă pentru forțele Axei. Petrolul și proviziile aduse în Malta, în ciuda pierderilor grele în timpul [[operațiunea Piedestalul|Operațiunii Piedestalul]] din august, dar și debarcările din Africa de nord, ([[Operațiunea Torța]]) din noiembrie, a făcut ca soarta războiului să se întoarcă împotriva Italiei. După mai mulți ani de stagnare a liniilor frontului, forțele Axei au fost expulzate din Libia și Tunisia după doar șase luni
Regia Marina () [Corola-website/Science/317052_a_318381]
-
1812. Noua armată a mai participat și la războiul ruso-persan din 1826 - 1828, (în timpul căreia au cucerit ultimul bastion otoman de pe coasta de nord a Mării Negre, fortăreața Anapa). În cursul Războiului Crimeii cazacii au reușit să respingă orice tentativă de debarcare a inamicilor în Peninsula Taman, în vreme ce alți camarazi de-ai lor au participat la apărarea Sevastopolului. După încheierea războiului ruso-turc din 1828 - 1829, cei mai mulți cazci ai Siciului Dunărean au trecut în mod oficial de partea rușilor, au fost amnistiați și
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
Asediile și blocadele terestre erau cele mai frecvente operațiuni la scară largă. Principalele obiective de blocada au fost porturile importante.Ambele puteri se bazau pe întăriri continue și comunicare cu contintentele de baștină. Războiul terestru în Sicilia a început cu debarcarea romană în Messana în 264 i.en. În conformitate cu Polybius, cursul evenimentelor a fost următorul: în ciuda avantajului naval cartaginezi, debarcarea romană s-a desfășurat fără opoziție. Două legiuni comandate de Appius Claudius Caudex au debarcat la Messana, unde mamertinii au expulzat
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
importante.Ambele puteri se bazau pe întăriri continue și comunicare cu contintentele de baștină. Războiul terestru în Sicilia a început cu debarcarea romană în Messana în 264 i.en. În conformitate cu Polybius, cursul evenimentelor a fost următorul: în ciuda avantajului naval cartaginezi, debarcarea romană s-a desfășurat fără opoziție. Două legiuni comandate de Appius Claudius Caudex au debarcat la Messana, unde mamertinii au expulzat garnizoană cartagineză comandată de Hanno. După înfrângerea siracuzienilor și forțelor cartagineze ce asediau Messana, romanii au mărșăluit spre sud
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
duce de Pontecorvo, apoi Prinț și rege sub numele de: Carol al XIV-lea al Suediei. În urma acestor fapte, este demis chiar în timpul bătăliei; cu toate acestea, primește comanda armatei din Țările de Jos, având misiunea simplă de a preveni debarcarea britanicilor. În 1810, în urma morții fără succesor a regelui Suediei, Bernadotte este ales rege al Suediei, de către Statele Generale de la Oerebo, cu acordul lui Napoleon. Cu toate acestea, proaspătul suveran suedez nu intervine împotriva Rusiei în 1812 iar din 1813
Casa de Bernadotte () [Corola-website/Science/318131_a_319460]
-
unui câine mic, dar îndesat și musculos. Diavolul tasmanian este acum cel mai mare marsupial carnivor din lume, după dispariția lupului marsupial în 1936. Diavolul tasmanian a dispărut de pe continentul australian acum cel puțin 3000 de ani, cu mult înainte de debarcarea europenilor în 1788, singurul loc în care mai este prezent fiind insula Tasmania. Deoarece aceste animale au fost văzute ca o amenințare la adresa celorlalte animale din Tasmania, diavolii au fost vânați până în 1941, când au devenit specie protejată oficial. Naturalistul
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
aristocrației cetății, din care făcea parte și regele Guy de Lusignan, a fost făcută prizonieră iar Saladin a luat sub stăpânire cetatea. Prin septembrie, sultanul cucerește și Acra, Nablus, Jaffa, Toron, Sidon, Beirut și Ascalon, având ca prim scop împiedicarea debarcării trupelor europene care puteau veni ca ajutor pentru localnici. Localnicii care au reușit să scape s-au refugiat în Tyr, singura cetate ce nu fusese cucerită, grație intervenției oportune a lui Conrad de Montferrat. În Tyr, Balian de Ibelin îi
Asediul Ierusalimului (1187) () [Corola-website/Science/319110_a_320439]
-
Lewknor. Din opera lui Cinthio, Shakespeare a preluat firul narativ principal, personajele protagoniste, tactica lui Iago de răzbunare, conflictul sufletesc al lui Othello, precum și câteva amănunte precum rolul batistei. O paralelă între cele două lucrări evidențiază asemănările, în special după debarcarea din Cipru. Totuși, Shakespeare se îndepărtează de sursă prin reinterpretare dramatică a acțiunii și motivarea psihologică a personajelor, încât, dincolo de aspectele de suprafață, sursa devine un reper vag. Precum a declarat shakespeariologul Irving Ribner: "Povestirea lui Cinthio cuprindea elementele de
Othello (Shakespeare) () [Corola-website/Science/319164_a_320493]
-
aveau pe insule în partea de sud și centrală a Oceanul Pacific, în timp ce au izolat multe alte baze ale lor (mai ales în Insulele Solomon, Arhipelagul Bismarck, Insulele Amiralității, Noua Guinee, Insulele Marshall, și Insula Wake) iar în iunie 1944, o serie de debarcări amfibii americane sprijinite de Fast Carrier Task Force a flotei a cincia a SUA au capturat cele mai multe dintre Insulele Mariane (ocolind insula Rota). Această ofensivă a făcut breșe în inelul strategic interior de apărare al Japoniei și a dat americanilor o
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
Japoniei. În 12 octombrie 1944, Flota a 3-a sub conducerea amiralului Halsey a început o serie de raiduri ale portavioanelor împotriva Formosei și insulelor Ryukyu, pentru a asigura că avioanele de pe bazele de pe insulele amintite nu pot interveni în debarcarea de la Leyte. Conducerea japoneză a pus deci în funcțiune planul "Shō-Gō" 2, lansând valuri succesive de atacuri împotriva portavioanelor Flotei a 3-a. În aceste lupte înverșunate japonezii au pierdut 600 avioane în trei zile, aproape toate forțele aeriene aflate
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
aveau să servească ca momeala principală. Odată ce forțele de acoperire americane erau momite departe, alte două forțe aveau să se apropie de Leyte dinspre vest. „Forța de Sud” sub viceamiralul Shōji Nishimura și Kiyohide Shima aveau să lovească zona de debarcare a americanilor prin strâmtoarea Surigao. „Forța Centrală” sub comanda viceamiralul Takeo Kurita - de departe forța cea mai mare dintre cele trei - avea să treacă prin strâmtoarea San Bernardino în Marea Filipinelor, apoi urma să vireze spre sud și să atace
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
Surigao. „Forța Centrală” sub comanda viceamiralul Takeo Kurita - de departe forța cea mai mare dintre cele trei - avea să treacă prin strâmtoarea San Bernardino în Marea Filipinelor, apoi urma să vireze spre sud și să atace de asemenea zona de debarcare. Acest plan putea duce la distrugerea uneia sau mai multor dintre forțele atacatoare, însă mai târziu Toyoda explica anchetatorilor americani că: „Știam că dacă pierdem insulele Filipine, degeaba ne rămâne flota și se întoarce în Japonia, pentru că nu i-ar
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
viteza spre nord, prin strâmtoarea San Bernardino, lăsată fără pază, a trecut flota de cuirasate ale amiralului "Kurita", în flotă fiind și cea mai mare navă de luptă din lume, cuirasatul Yamato care se apropia cu viteză spre flota de debarcare americană, rămasă fără apărare. Flota din sud a Amiralului "Nishimura", ocolind vârful sudic al insulei Leyte se deplasa prin strâmtoarea Surigao spre flota de debarcare. Flota de Sud nr.2 era formată din 2 cuirasate ("Yamashiro" și "Fuso"), un crucișător
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
navă de luptă din lume, cuirasatul Yamato care se apropia cu viteză spre flota de debarcare americană, rămasă fără apărare. Flota din sud a Amiralului "Nishimura", ocolind vârful sudic al insulei Leyte se deplasa prin strâmtoarea Surigao spre flota de debarcare. Flota de Sud nr.2 era formată din 2 cuirasate ("Yamashiro" și "Fuso"), un crucișător greu "Mogami" și din patru distrugătoare. Flota a fost atacată deja de bombardiere americane în 24 octombrie, dar acestea nu au reușit să provoace pagube
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
ocolit insula Samar prin nord și s-au întors spre sud înspre Leyte. Pe lângă uriașul cuirasat Yamato mai erau alte trei cuirasate urmăriți de 6 crucișătoare grele, două ușoare și o duzină de distrugătoare. Între ei și flota americană de debarcare mai era doar cele 16"portavioane de însoțire" a Flotei a 7-a, navele care însoțeau portavioanele, 3distrugătoare și câteva nave mai mici slab înarmate și lente. Sarcina principală a portavioanelor de însoțire a fost recunoașterea și sprijinirea trupelor de
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
distrugătoarelor, scufundându-le pe toate, ultimul (Samuel B. Roberts) fiind înarmat doar cu două tunuri de 12.5 cm și 3 torpile. Aceste nave mici prin acțiunea lor au lansat torpile, încetinind navele japoneze care se apropiau de zona de debarcare americană. Formația japoneză a fost dezorganizată, deoarece navele atacate de torpile trebuiau să vireze pentru a evita torpilele care se apropiau. Între timp Thomas Sprague (nicio legătură cu Clifton Sprague) a ordonat celor 16 portavioane din cele trei unități să
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
aviatic de pe portavioanele ușoare al lui Taffy 3. La începutul luptei Kurita dispunea de cinci cuirasate. Acum pleca doar cu Yamato în stare de luptă. Americanii răsuflau ușurat văzând plecarea flotei japoneze când - prima dată în cursul războiului - flota de debarcare și portavioanele ușoare de însoțire au fost atacate de kamikaze. Portavionul de escortă St. Lo al Taffy 3 a fost lovit, explodând și scufundându-se la ora 11:20. Grupul de luptă 77.4 .3 a pierdut în total două
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
după bătălie dar și în afara perimetrului bătăliei. Una din sursele care arată pierderile bătăliei: SUA în timpul bătăliei a pierdut șase nave de luptă În timpul Bătăliei din Golful Leyte japonezii au pierdut 26 nave de luptă: Bătălia a asigurat zona de debarcare a Armatei a VI-a SUA în Leyte de un atac venit de pe mare. Cu toate acestea aliații au luptat până în decembrie 1944 până când insula a fost ocupată în totalitate.
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
cu explozibil. După scufundarea celor două cuirasate menționate mai sus, părea că obiectivul dominației italiene a Mediteranei este realizabil. Acțiunile de contracarare ale aliaților, și anume aprovizionarea insulei Malta, (e adevărat, cu mari piederi umane și materiale) și Operațiunea Torța (debarcările din Africa de nord) din noiembrie 1942, a făcut ca soarta războiului să devină potrivnică Italiei. După mai mulți ani de lupte în Africa de nord, forțele Axei au fost alungate din Libia și Tunisia la doar șase luni de la
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
au preluat inițiativa și, în timpul celei de-a doua bătălii de la El Alamein (octombrie-noiembrie 1942), au reușit să înregistreze o victorie decisivă. Resturile armatei germano-italiene au fost forțate să se retragă luptând aproape 2.600 km, până la granița libiano-tunisiană. După debarcările operațiunii „Torța” din noiembrie 1942 din teritoriile controlate de Regimul de la Vichy (Maroc și Algeria), forțele britanico-americano-franceze au înaintat spre est, intrând în luptă împotriva armatei Axei în timpul campaniei din Tunisia. În februarie, trupele de sub comanda lui Rommel s-au
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]