4,884 matches
-
al doilea război mondial, toate ieșivele renumite rămase în estul Europei prin deportarea și omorârea programată de către regimul Germaniei național socialiste și a complicilor ei, a populației evreiești, inclusiv a elevilor și a dascălilor din aceste școli. Câțiva rabini și discipoli ai lor au izbutit să se refugieze în Marea Britanie, SUA, Canada, sau Palestina. Regimurile comuniste instalate în estul Europei după război au împiedicat repede încercările de refacere a unora dintre ieșive de către supraviețuitori. În aceste imprejurări SUA și Israelul au
Ieșiva () [Corola-website/Science/319500_a_320829]
-
în colaborare cu Johannes Fabricius (1644-1729). La universitate s-a simțit atras de pietism, la început ca o reacție împotriva formalismului luteran ortodox, „pietism” fiind un termen care uneori includea diferite idei creștine esoterice sau eretice. A devenit apoi un discipol al lui Johann Jacob Zimmermann (1642-1693), un matematician, astronom și teolog, care fusese dat afară din post în 1685 datorită faptului că prezisese o venire iminentă a Împărăției lui Dumnezeu, cât și datorită faptului că criticase biserica de stat. Zimmermann
Johannes Kelpius () [Corola-website/Science/318924_a_320253]
-
formare. ... Capitolul X Promovarea universității centrate pe student Secțiunea 1 Dispoziții generale Articolul 199 (1) Studenții sunt considerați parteneri ai instituțiilor de învățământ superior și membri egali ai comunității academice. În învățământul confesional studenții sunt membri ai comunității academice în calitate de discipoli. ... (2) O persoană dobândește statutul de student și de membru al unei comunități universitare numai în urma admiterii și a înmatriculării sale într-o instituție de învățământ superior acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu. ... (3) O persoană poate fi admisă și
LEGE nr. 1 din 5 ianuarie 2011 (*actualizată*) educaţiei naţionale. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/269910_a_271239]
-
rândurile populației evreiești din Palestina (Țara Israelului), care includea și etnii semite locale asimilate de evrei. Răspândirea creștinismului printre eleni, romani și alte popoare până atunci politeiste a determinat adâncirea disensiunilor grave dintre evreii care continuau ritul iudaic tradițional și discipolii lui Iisus, care se considerau la început evrei, ba chiar ca cei mai autentici. Noua credință, misionară, cu mesaj mesianic particular și făcând numeroase reforme, unele adaptate la obiceiurile altor popoare - de pildă renunțarea la circumcizie și la restricțiile alimentare
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
drept "Noul Israel". Schimbări în această concepție au fost adoptate în biserica catolică de către Conciliul Vatican II, care a recunoscut filiația creștinismului din "bunul măslin" al poporului evreu și credinței sale. În secolul al VIII-lea, la Bagdad, discordia dintre discipolii Talmudului și evreii care îl respingeau a cauzat scindarea în două tabere, cei care respectau învățătura rabinilor talmudici pe de o parte și cei care nu acceptau Talmudul, karaiții, pe de altă parte. Centrele karaiților erau în Egipt și în
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
1948, când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră. Motivul este de natură politică: se pare că Blaga a refuzat invitația de a conduce Partidul Național Popular, un satelit al Partidului Comunist. Împreună cu el au fost înlăturați și conferențiarul și discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, și profesorii universitari Liviu Călin și Nicolae Mărgineanu. Din 1948, fiind îndepărtat de la catedră, a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf. Devine cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie (1949-1951), apoi bibliotecar-șef
Lucian Blaga () [Corola-website/Science/297298_a_298627]
-
lui Kogălniceanu, la crearea a doi poli, unul liberal și unul conservativ, înlocuind unionismul și cauzând conflicte în fosta majoritate unionista (care a dus la formarea partidelor Național Liberal și Conservativ). Dejucând planurile opoziției de Vogoride și grupul său de discipoli conservator în timpul noilor alegeri pentru Divan, Kogălniceanu a fost capabil să-l promoveze Cuza în Moldova pe 17 ianuarie 1859, ceea ce a dus la alegerea lui Cuza în aceeași postura în Țară Românească (5 februarie) - unirea de facto a celor
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
avea s-o ducă Maiorescu întreaga viață, împărțită între activitatea politică (în care avea să ajungă până la funcția de prim-ministru, dar și să piardă un prieten din tinerețe, pe P.P. Carp), universitară (ca profesor a avut și a promovat discipoli de valoarea lui C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, Pompiliu Eliade și alții), de avocat și de critic literar. I s-a reproșat lui Maiorescu faptul că n-a consacrat mai mult timp literaturii, dar, atâta cât este, opera lui de critic
Titu Maiorescu () [Corola-website/Science/297354_a_298683]
-
răceala, lipsa pasiunii, atitudinea olimpiană, care părea să ascundă un suflet uscat; este celebră în acest sens aprecierea vulcanicului N. Iorga: "„Cald și frig nu i-a fost nimănui lângă dânsul“". Ajutorul dat de Maiorescu scriitorilor din cercul Junimii și discipolilor săi, chiar adversarului său, Dobrogeanu-Gherea, într-un moment important din viața acestuia, ne relevă însă un om de o mare și, în același timp, discretă generozitate. Iar rândurile adresate lui Eminescu bolnav, care își făcea scrupule în legătură cu proveniența mijloacelor materiale
Titu Maiorescu () [Corola-website/Science/297354_a_298683]
-
stat comunist din istorie, salutată cu bucurie de socialiștii de pretutindeni. În 1922, Lenin s-a îmbolnăvit, iar luptele pentru succesiune din interiorul partidului au izbucnit. Stalin și-a folosit puterea ca secretar al Partidului Comunist pentru a-i numi discipolii săi, precum Kamenev și Zinoviev, în funcții importante în guvern și în partid și pentru a-și asigura o poziție-cheie în structura partidului. Deși Lenin recomandase în testamentul sau înlocuirea lui Stalin din funcția de secretar general pe care il
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste () [Corola-website/Science/297336_a_298665]
-
(n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea) este un filozof, interpret și scriitor român. Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat că interpret al filozofului german Martin Heidegger. Din 1990 este directorul Editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș. După
Gabriel Liiceanu () [Corola-website/Science/297563_a_298892]
-
Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii". Tânăr cercetător la Institutul de filozofie în anii '70, începe să frecventeze alături de Andrei Pleșu "Școală de la Păltiniș" (stațiune de munte în care filozoful Constantin Noica își desfășura, prin seminarii private, împreună cu câțiva discipoli, proiectul cultural de recluziune formativa voluntară în fața realității regimului comunist), ca elev preferat al lui Noica. Volumele "Jurnalul de la Păltiniș" și "Epistolar", mărturii ale acestui parcurs formativ, au în epoca un ecou important în rândul publicului cultivat. Prin ideile valorizate
Gabriel Liiceanu () [Corola-website/Science/297563_a_298892]
-
1997-22 decembrie 1999). Absolvent al Liceului „Spiru Haret” și al Facultății de Arte Plastice (la Secția de istoria și teoria artei), ca șef de promoție, a participat la Școala de la Păltiniș, fiind alături de Gabriel Liiceanu unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Constantin Noica. În tinerete, la vârsta de 20 de ani (în 1968), a intrat în Partidul Comunist Român, pentru ca în ultimii ani ai regimului comunist să fie unul dintre intelectualii opozanți, neremarcându-se totuși prin gesturi militante de
Andrei Pleșu () [Corola-website/Science/297564_a_298893]
-
din Milano. Între 1950 și 1963 a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay, între 1961 și 1963 fiind profesor-invitat și la Universitatea din Bonn, Germania. Din 1963 și până la sfârșitul vieții a fost profesor la Tübingen. Mai multe generații de discipoli ai lui constituie Școala de lingvistică de la Tübingen. A fost "Doctor Honoris Causa" a aproape 50 de universități din întreaga lume. Doctor în Filologie și Filosofie, autorul unui număr de peste 50 de volume și a mii de pagini de exegeză
Eugen Coșeriu () [Corola-website/Science/297569_a_298898]
-
în italiană, spaniolă, germană, franceză și alte limbi. Traducerea în românește a "Lecțiilor de lingvistică generală" a fost un eveniment reverberant în viața academică de la Chișinău și București. Lucrarea este una de referință în domeniu, apariția ei marchează, în opinia discipolului de la Cluj al lui Coșeriu, lingvistul Mircea Borcilă, "„un moment important în procesul istoric de recuperare a gândirii științifice a marelui savant și de emancipare a teoriei lingvistice românești”," dat fiind că "„în contextul numeroaselor cărți de același gen apărute
Eugen Coșeriu () [Corola-website/Science/297569_a_298898]
-
lingvisticii contemporane și, nu în ultimul rând, prin limpezimea și claritatea cu care sunt înfățișate contururile abordării proprii asupra fenomenului lingvistic”.". Totuși, în mod evident, concepția coșeriană trebuie studiată în ansamblu, ca sistem. Lucru pe care și l-au propus discipolii marelui filolog. Eugen Coșeriu a menținut legături strânse cu mediul științific românesc și cu baștina, revenind deseori atât în satul său natal, cât și la București, Cluj, Chișinău. În calitatate de om de știință nu a ezitat să-și susțină
Eugen Coșeriu () [Corola-website/Science/297569_a_298898]
-
primele opere ale lui Cezar Petrescu, este profund inspirată din opera lui Sadoveanu, și că folosirea aceluiași dialect moldovean este un o „pastișă” împrumutată de la Sadoveanu. De asemenea, Ion Vinea, în timp ce își exprima admirația față de Sadoveanu, îi considera pe toți discipolii și imitatorii săi ca „scriitori-ciuperci din pădurile lui Sadoveanu” și „servitori care își fură [căciula] pentru a-i purta blazonul”. Această problemă a fost mai târziu discutată de criticul Ioan Holban, care considera că majoritatea poveștilor istorice inspirate de Sadoveanu
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
a participat la elberarea Cehoslovaciei. Mama lui este descendentă a șapte generații de preoți, dintre care cinci au ctitorit diverse biserici în satele din Vîlcea. A fost lector în Slovacia, unde a format mai mulți universitari slovaci care se consideră discipolii săi. Inițial a fost profesor la Filologia craioveană unde a ocupat la un moment dat și funcția de decan al Facultății de Litere din Craiova, iar din 1990 în timpul decanatului profesorului Paul Cornea, la inițiativa lui Nicolae Manolescu, prietenul domniei sale
Eugen Negrici () [Corola-website/Science/297639_a_298968]
-
erotice inconștiente ale copilului cu părintele de sex opus. Aceste puncte de vedere din concepția freudiană au fost și rămân foarte controversate. În 1902, Freud este numit profesor la Universitatea din Viena. În jurul său s-a format un cerc de discipoli, ca Alfred Adler, Eugen Bleuler, Carl Gustav Jung și Ernest Jones, care i-au preluat și i-au dezvoltat mai departe teoriile. În 1910 a fost creată Societatea Internațională de Psihanaliză, cu extindere în special în America. Pe baza reprezentărilor
Sigmund Freud () [Corola-website/Science/297670_a_298999]
-
mai 1926, p. 7. KARNABATT 1912: D. Karnabatt, "Ștefan Petică" (Cronica literară), în „Flacăra”, I, nr. 5, 19 noiembrie 1912. KARNABATT 1912: D. Karnabatt, "Ștefan Petică", în „Freamătul”, Bârlad, nr. 1-3, ianuarie - martie 1912, pp. 35-38. KARNABATT 1921: D. Karnabatt, "Discipolii maestrului", în „Renașterea română”, III, nr. 625, 23 martie 1921, pp. 1-2. KARNABATT 1944: D. Karnabatt, "Boema de altădată, Ștefan Petică", Tip. Vremea, București, 1944, p. 90, 109, pp.111-132. LĂZĂREANU 1929: Barbu Lăzăreanu, "Notele zilnice ale lui Ștefan Petică
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
d. 29 mai 1945, București) a fost un om de litere român, care a scris roman, dramaturgie și critică literară. A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală. a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Nae Ionescu. Un scandal fulminant în epoca interbelică l-a cauzat prefața antisemită a lui Ionescu la romanul " De două mii de ani", prefață pe care Sebastian a publicat-o intactă. Deriva înspre extremismul de dreapta a generației sale
Mihail Sebastian () [Corola-website/Science/296575_a_297904]
-
și ca unul din ideologii principali ai legionarismului și un apologet al fascismului românesc - influențează tânăra generație, determinând mulți intelectuali ai vremii să se îndrepte spre extrema dreaptă. Această activitate politică a dus la întemnițarea sa la Miercurea Ciuc, împreună cu alți discipoli ai săi. La 1 ianuarie 1934 Anton Dumitrescu publică în "Șantier" articolul "Nae, năismul". 2 ianuarie 1934 - în urma asasinării lui I. G. Duca, Nae Ionescu este arestat la Sinaia; "Cuvântul" este suspendat (ultimul număr apărut: 1 ianuarie 1934, cu articolul
Nae Ionescu () [Corola-website/Science/296579_a_297908]
-
în 1000 de exemplare”. Ajută la descoperirea romancierului Mihail Sadoveanu, numind anul 1904 „anul Sadoveanu”, cel care a fost pentru o perioadă figura principală a literaturii "sămănătoriste". În 1905, anul în care istoricul Onisifor Ghibu îi devine prieten apropiat și discipol, a scris 23 de titluri distincte, printre care două volume din "Geschichte des Rümanischen Volkes im Rahmen seiner Staatsbildungen" („O istorie o românilor în contextul formării naționale”) în germană, "Istoria românilor în chipuri și icoane", "Sate și mănăstiri din România
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
în acel an: profitând de un val de francofobie în rândul populației urbane tinere, Iorga a boicotat Teatrul Național, obligând actorii să pună în scenă o piesă în întregime în limba franceză, și perturbând liniștea publică. Conform unuia din tinerii discipoli ai lui Iorga, viitorul jurnalist Pamfil Șeicaru, starea de spirit era în atât de puternică încât Iorga ar fi putut da cu succes o lovitură de stat. Aceste evenimente au avut mai multe consecințe politice. "Siguranța Statului" a deschis un
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
În 1907, a început să publice un al doilea periodic, revista culturală "Floarea Darurilor", publicată de Editura Minerva (al doilea volum în 1908, al treilea în 1909). A mai publicat un studiu în engleză despre Imperiul Bizantin. Acasă, el și discipolul Vasile Pârvan au fost implicați într-un conflict cu istoricul Orest Tafrali, oficial din cauza unei teorii arheologice, dar și din cauza unui conflict regional în Academie: București și Transilvania contra Iașului lui Tafrali. Un moment de cotitură în cariera politică a
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]