4,829 matches
-
e grea Vai de veselia ta Greu se urcă pe Golgota Calea a urcat-o greu Și Fiul Lui Dumnezeu. Greu urca, se poticnea Și popasuri mari făcea. Multă lume Îl urma: Unii Îl loveau cu ură Peste Sfânta Lui Făptură Alții mâna ridicau Și cu bici de plumb izbeau Însă alții lăcrimau... Iisus cu carnea arsă Dar cu inima duioasă Privea lumea-npătimită Și la rău dezlănțuită Când a fost l-a judecat, Judecata lui Pilat El, zadarnic le-a vorbit
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
de scenă, comanzi "un ron" că-i de bonton, ți-aprinzi un "puro" din Pinar del Rio și... adio! De cum s-a ridicat cortina simți cum iți crește-adrenalina, că-ți defilează pe sub nas la trap, galop, sau unduind la pas, făpturi ce nu-ntâlnești nici în o mie una de povești! Zeițe fără nici un rid, cu rotunjimi necalculate nici de Euclid, de juri pe barba lui Fidel, că-s toate Top model! Se-nvârt și dau din tot ce au în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
numește într-un articol recent, foarte corect, succesoarea la catedră a profesorului, doamna prof. Viorica Gavăt? A fost, bineînțeles, o astfel de personalitate; dar a fost un om distins, o personalitate rară, de o modestie care părea că îi strivea făptura. Această modestie delicată a lui Gheorghe Zamfir, neobișnuită în societatea de astăzi, părea câteodată chiar un defect. L-am cunoscut bine, în împrejurările unei îndelungate colaborări în problema sifilisului nervos. Nu l-am perceput, datorită firii lui, ca pe un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
muncă. Oscar Franche, ieșean prin existență, a fost totuși foarte puțin ieșean. A fost un om modern; probabil cel mai modern (astăzi am spune "occidental") dintre toți marii profesori ai medicinii ieșene. Dar nu modernist formal; a fost astfel prin făptura sa. A trăit într-o vreme care a fost, deseori, rea, ostilă, o vreme care a împroșcat cu noroi pe mai mulți contemporani. Ca un mare senior, a trecut, imperturbabil, înarmat doar cu înțelepciunea omului, prin vremea pe care i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
cea mai "importantă" catedră a facultății (nu știu ce înseamnă "important" în rangurile impuse de birocrație), dar a ilustrat zicala că "omul sfințește locul". Avea o admirabilă candoare infantilă în relația cu lumea exterioară. Cred că putea discuta prietenește cu cine știe ce umilă făptură; cu o creangă înflorită l-am surprins în flagrant. Cum să nu fi reușit, să nu fi avut o carieră prodigioasă, într-un fel o aventură fermecătoare, având acest dar sufletesc? S-a născut în 1912 ca fiu de modest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
prezență. Nu ne-am mira dacă l-am întâlni mâine în preajma Facultății de Medicină sau la Medici Naturaliști; mai degrabă ne-am îndoi de propriul nostru discernământ privind secvențele timpului. Profesorul Rășcanu poate fi înțeles mai bine amintindu-ne de făptura lui solidă, predestinată pentru acțiune, și de chipul său desprins din istoria noastră, chip de Ștefan cel Mare așa cum și-l imaginează mentalitatea colectivă. Rareori mai evidentă consonanță între înfățișarea trupească și viață, între un suflet cu viguroase rădăcini înfipte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
personalitatea lui Nicolai Zaharia și semnificația operei lui. GEORGE RUSSU Nu au trecut mulți ani de când puteam întâlni zilnic pe unul dintre cei mai distinși medici din Iași, distins ca înfățișare (un om frumos, un model antropologic), dar și prin făptura spirituală, Docentul dr. George Russu, fruntaș al interniștilor români contemporani. Nu a fost profesor, neputând depăși nedrepte criterii politice; dar prin activitatea ilustră, de o viață, rămâne în categoria "marilor profesori neprofesori", adevărați maeștri ai artei medicale, care consacră valorile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
școlii ieșene de medicină nu poate fi concepută fără evocarea sa. În puține cuvinte, evitând repedea înclinare spre laude, încerc să delimitez reperele semnificative ale trecerii prin istoria științei și culturii a acestui foarte interesant om. Cuvântul-cheie care îi explică făptura, viața și opera este probabil "lumina" Metafora mi se pare relevantă: a fost un om luminat prin "datul" structurii sale biologice; luminat prin circumstanțele existenței, convertite din greutăți în reușite; luminat prin creația sa științifică, una dintre cele mai ilustre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
povestise despre ivirea sa pe lume, dar așa cum înfățișa Velea evenimentul, îl proiecta într-un mit - pe jumătate comic - al refuzului și al începerii eșuate. Deci, nașterea: din trupul sfârșit de puteri al mamei a fost extrasă cu fiarele o făptură diformă, cu vagă înfățișare umană și mută. Copilul e mort, a crezut doctorul, sau moașa, sau cine va fi fost de față, și au aruncat netrebnica alcătuire într-o găleată nu chiar goală, până când cineva a ob servat acolo o
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
învinuindu-i pe amândoi: „Vă rugați lui Dumnezeu să murim noi ?!” — Să fi fost pe la începutul lunii decembrie 1959, când ușa celulei fu dată în lături și înăuntru își făcură apariția doi deținuți de drept comun, purtând pe targă o făptură firavă care aducea, prin liniile ascuțite ale pomeților, mai degrabă cu un sfânt decupat din icoanele neasemuite ale pictorilor bizantini. Era așa de slab, că puteai să vezi printr-însul și-l urmăream uluit cum încerca să-și strângă zeghea
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
să vorbească despre osmoza figurilor, cronotop și motive etc. În secțiunea Omul și "Reflectul", eroul eminescian este văzut sub aspectul dublului său:"Eroul eminescian stă mereu sub teroarea rupturii. El își caută sau își descoperă dublul, ori multiplele dedublări, în făpturile întâlnite în jur, în femeile sau bărbații iubiți, în proiecțiile fantastice sau onirice și chiar în propria lor ființă, scindată, uneori până la conștiința acută a schizoidiei. A atinge dublul, a te contopi cu el, a i te substitui uneori, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
unei iubiri ideale, dar fata de împărat nu se poate ridica până la "nivelul planului existențial" propus. Insuccesul comunicării Luceafărului cu fecioara determină în el o răzvrătire împotriva propriei ființe și pleacă "spre adâncimile cele mai iradiante ale conștiinței sale de făptură superioară". Zborul către demiurg trece printr-un spațiu "construit din convulsii de lumină". El se prezintă în fața unei Judecăți axiologice în urma căreia înțelege că "reductibilitatea sferei absolutului la sfera contingentului" nu mai este "de ordin ontologic" ci de "ordin axiologic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
afirmări pe linia și în cadrele neamului". Coordonata religioasă a poemului îi imprimă tocmai timbrul grav și solemn, apoteotic, din final: "Doina eminesciană se încheie cu această viziune grandioasă a "mântuirii", văzută ca rod posibil al unei conlucrări între vrednicia făpturii omenești și harul dumnezeiesc care proniază lumea ("Doar s-a-ndura Dumnezeu/ Ca să-ți mântui neamul tău!"). Această salvare infraistorică implică, pe de altă parte, o desăvârșită unitate de credință și acțiune (împotriva tuturor "dușmăniilor", fizice și metafizice), angajând atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
săi se pierdea aproape instantaneu. Și oricum, direcția pașilor săi se schimba mereu. Nu știu dacă omul a vrut ori a trebuit să se civilizeze; cred că a trebuit, știind că omul, ca ființă biologică, e poate cea mai vulnerabilă făptură. Prin civilizare, omul a transferat osteneala către partenerii săi de biocenoză, anume animalelor de povară. Fără discuție, din acest moment mediul a Început a fi degradat. În primul rând, au fost favorizate, prin Înmulțire, câteva specii. Dar acestea, așa cum arătam
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
a teoriei sale pedagogice, caută să fie în pas cu vremea sa, adoptînd și termenul de personalitate ca ideal al educației. Ca și alți teoreticieni, el face distincție între individualitate și personalitate. Dacă individualitatea este "eul senzorial", aspectul biologic al făpturii umane, personalitatea este "eul spiritual", la care se ajunge prin dominarea simțurilor și pasiunilor: "Adevărata personalitate a omului zace în fundul cel mai adînc al vieții spirituale, și nu e dezvoltată decît în măsura în care ajutăm sufletul să pună stăpînire asupra simțurilor și
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a păstrat mai ales grija pentru mediul ambiant, ideea creării condițiilor pentru manifestarea liberă a copilului (deși activitatea liberă este împletită cu activități conduse, în care sînt antrenați toți copiii); s-a păstrat, de asemenea, ideea respectului ce se cuvine făpturii umane aflată la cea mai fragedă vîrstă. Bogată în sugestii este concepția Mariei Montessori cu privire la educația adolescenților. Aceștia trebuie să experimenteze viața socială; în acest scop vor trăi departe de familie, cîștigîndu-și singuri existența, muncind: "Munca adevărată, serioasă și schimbul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
teoriei lui Claparède: copilul de om devine om adult, potrivit, mai ales unor legi biologice. Or, dacă este adevărat că natura singură face din puii oricărui animal niște animale adulte, nu se poate susține că puiul de om devine om făptură socială! prin simpla desfășurare a legilor naturii. Accentul pus pe impulsurile interne constituie, la reprezentanții "educației noi", un argument în sprijinul ideii de activitate spontană. Pe măsură ce apare un nou impuls (instinct), copilul manifestă tendința spre o activitate corespunzătoare acestuia; așa
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
unei "științei spirituale", care consideră că obiectele lumii sensibile își au originea în lumea spirituală, că ele sînt o altă formă a ființelor spirituale. Sufletul, care continuă să existe și după moarte, se reîncarnează, după un timp, într-o nouă făptură umană. La R. Steiner întîlnim următoarea distincție a componentelor entității umane: corp fizic, corp eteric, corp astral și Eu. Corpul fizic este trupul uman, singurul vizibil; prin el omul aparține lumii minerale. Corpul eteric este "viața din corpul fizic", căruia
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
morală, mai ales pentru formarea caracterului: Numai munca poate închega deplin caracterul, iar fapta e singura unitate de măsură pentru a prețui dimensiunile unui caracter" (65 a, p. 204). Pentru că antrenează mîna "dascălul creierului", și, prin creier, dascăl al întregii făpturi omenești munca este metoda tuturor metodelor. Cunoscînd virtuțile pe care Mehedinți le atribuia muncii, putem aprecia, în cunoștință de cauză, motto-ul pus de el pe coperta volumului Altă creștere: "Școala pasivă de azi lungește copilăria și scurtează viața. De
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
înaltă, puritate și tenacitate. Care putea fi semnificantul potrivit? Dar sursa care l-a inspirat? Din păcate, răspunsurile categorice nu se pot formula aici... Bovideu, deci bour, zimbru, taur, buhai, bou, cine știe? Cervideu cerb, căprioară ori țap? Ori poate făpturi fabuloase ca inorogul, țapricornul sau capricornul, în care se pot îngemăna atâtea calități? Zestrea de semnificație e fiecăruia este impresionantă. Bourul(Bos taurus primigenius L), zimbrul (Bison bonasus L.), niște bovidee sălbatice și taurul, buhaiul și boul nu pot fi
Supoziţii pe colţul unui blazon. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Crihană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1429]
-
de a doua lui soție, după moartea celei dintâi, Lucia. Înger provi dențial prin devotamentele și sacrificiile ei supraomenești, dar cu o mână și obrazul drept greu mutilate de un accident nenorocit. Singură Cora Irineu, suavissima atque optatissima femina, impecabilă făptură până la bijuteria rară a degetului ei mic de la picior, singură ea ar fi putut fi gratificată cu un omagiu deplin și exultant al prietenului nostru, eveniment care l-ar fi salvat, sunt sigur, din tot zbuciumul complexelor lui, de toate
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
mai disperate, sculând-o din morți, ca pe fiica lui Jair din Evanghelie, pe Mă riuca cea bună și frumoasă, ajunsă numai pielea și oasele și mirosind a hoit, ca florile murind În glastre, din ceea ce fusese o mândrețe de făptură a lui Dumnezeu, În fața căreia, goală, s-ar fi Închinat, vă asigur, toți Înțelepții lumii, cât și bătrânii cei din Biblie. și am dat sănătate, voie bună și trup mândru feciorelnic, cum și destulă im pertinență față de lume și chiar
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a rostit domnul Toma amenințător: Dumnezeu s-a supărat pe noi. Deasupra orașului s-au adunat nori negri, ploaia sfârșitului a început, vine potopul, eu plec. Uitați-vă spre slăvi, două armate se luptă în cer, deasupra orășelului nostru, armata făpturilor de lumină și cea a făpturilor de întuneric, sub comanda lui Apolion, soarta bătăliei e pecetluită... După ce și-a încheiat micul discurs, pantofarul s-a înclinat spre tribuna oficială ca un actor la finalul spectacolului și și-a văzut de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
s-a supărat pe noi. Deasupra orașului s-au adunat nori negri, ploaia sfârșitului a început, vine potopul, eu plec. Uitați-vă spre slăvi, două armate se luptă în cer, deasupra orășelului nostru, armata făpturilor de lumină și cea a făpturilor de întuneric, sub comanda lui Apolion, soarta bătăliei e pecetluită... După ce și-a încheiat micul discurs, pantofarul s-a înclinat spre tribuna oficială ca un actor la finalul spectacolului și și-a văzut de drum liniștit. Tovarășul Gârmoci l-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mai atenueze auzul său nemaiîntâlnit și degeaba! Așa și cu domnul Tomiță! Mai știi!... Oricum, asupra unui punct am căzut de acord toți trei, și Mircea, și Biță, și eu: ar fi extraordinar să asiști la o asemenea luptă între făpturi supranaturale. Oare ei cu ce se bat, cu sulițe și săbii ca noi, oamenii, acum sute de ani? Sau cu puști, cu tunuri și cu bombe, ca astăzi?!... 4 TC "4" \l 1 Orășelul nostru se numește Serenite și este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]