5,896 matches
-
traiul. Se trezea în zori, se spăla cu apă rece, cel puțin un ceas stătea concentrat într-un soi de meditație, când își încărca firea cu energiile bune, iar seara, tot așa, se concentra, de data aceasta pentru a-și goli făptura de toată zgura care se adunase în el într-o zi. Apoi trebăluia prin curte, citea. De mâncat, mânca te miri ce, oricum, nu se mai atingea de carne și de alcool. Cu seninătate, de parcă ar fi întreprins cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cu rafturile astea pline de cărți din jurul meu, fiindcă nu mai umblu de ani buni în ele și sigur n-o să le mai cotrobăi niciodată. Dar e destul să-mi imaginez cum m-aș trezi dintr-odată între patru ziduri golite de biblioteci, ca să înțeleg că doar în cetatea mea de hârtie sunt cu adevărat viu și apărat. Film Am văzut un film tulburător, care mi-a mers drept la inimă. Unul dintre acele filme de dragoste care merg la inima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
viață într-un institut de proiectare, unde zile și luni de-a rândul ardeam gazul laolaltă cu alții. Și, ca să nu ne țicnim de tot, născoceam tot felul de fleacuri distractive. Se chema că umpleam timpul, când, de fapt, îl goleam de orice înțeles. Nu toate închisorile au gratii și ziduri de netrecut. Există și închisori profesionale, în care unii se claustrează de bunăvoie, socotind că astfel păcălesc lumea, soarta, slujba. N-a fost singurul birou unde mă grăbeam să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
avem treabă!“ „Ăștia“ erau, de fapt, marele bariton D. chemat de italieni într-un juriu la Scala din Milano. Dar când era mahmur, colonelul folosea numai pluralul. „Ia să mai bem și noi niște apă, să ne limpezim“, zicea el golind sticlă după sticlă. Sau: „Ia să le mai dăm peste nas la șmecherii care vrea să fugă din țară și ne crede proști“. Baritonul a aflat că n-a primit viza cu un ceas înainte de a lua avionul. Dacă ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
somn. De bucuros ce era că-și verificase caracterul, domnul Gușatu, care n-avea gușă, s-a dus în bucătărie și a gustat de câteva ori din marea sa tocăniță de berbec. Când gustă din oală un înfometat, oala se golește cât ai zice cuvântul tocană. În jumătate de oră, din tocana de trei kile n-au mai rămas decât niște oase. Totuși, domnul Gușatu s-a dus la culcare cu conștiința împăcată. Rezistase. După douăsprezece noaptea, ziua de astăzi nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ani. Nu aveam un al doilea exemplar, deoarece scrisesem cartea direct la mașină. Brusc, m-a cuprins panica, în același chip în care mă copleșise și furia. Am schimbat autobuzul într-un soi de transă, sperând să nu se fi golit coșul de gunoi în care abandonasem pachetul cu cele câteva sute de file dactilografiate, iar când, prin jocul soartei, l-a găsit acolo unde îl surghiunisem, am simțit pentru întâia oară că fericirea nu e doar un cuvânt. N-aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
limitele temporale și-și manifestă cu stridență detaliile, mai înainte de a și le retrage îndărăt în obiecte. Cu cât cercetez mai atent prezentul, cu atât mai insistent el devine o paradigmă a trecutului. Doar fără prezent mintea mi-ar fi golită de trecut. În Germania, și mai ales în critica literară de-aici, separarea dintre trecut și prezent, concepția despre timp sunt supuse unor criterii de spațiu. De fapt, este vorba de criterii de apartenență. Când scriu despre lucruri întâmplate cu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
post de "baie", unde rând pe rând cele șapte ființe mergeau să elimine materia arsă rezultată în mod natural și firesc în urma combustiei fiziologice. Dar aceasta se umplea iar mama era obligată să găsească un alt vas în care să golească din preaplinul căldării care dădea pe afară. Aspectul și mirosul pestilențial ne demoralizau și ne făceau viața un chin. Însă acum, problema stringentă era mâncarea. Din ce vom trăi?? În "cămara" noastră se mai găseau pe un fund de sac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
final să adunăm resturile de care aveam nevoie. Tata cu sacul în spinare și noi după el ne-am oprit la moș Danilov pentru a-i înapoia furca și am continuat drumul spre viitoarea noastră locuință. Am ajuns. Tata a golit sacul. Deoarece nu toate resturile aduse erau perfect uscate, fiind jilave și ude, le-a lăsat să se mai zvânte la soare, iar noi am făcut rost de vreascuri și de crengi, de capete de lemne, de bucăți de ziar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de alta a atelajului, încărcam coșul cu ciocălăi și călcam din nou arătura proaspătă în care ni se înfundau picioarele, îl duceam și îl ridicam până ce ajungea în mâinile puternice ale tatei. După ce umplea căruța, tata o ducea acasă, o golea și apoi se întorcea la locul de muncă. În acest interval de timp, "echipa de încărcători" era liberă și se bucura de o pauză binevenită și binemeritată stând pe ciocălăii din grămadă adunați sub formă de piramidă, în timp ce cornul alb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
către salonul de dans. Cât timp am lucrat acolo nu am avut decât o singură dată probleme, din cauza unui rus bogat și mort de beat care, dând cu ochii de fetele frumoase și "fraterne", cu sticla de vin pe jumătate golită între degete, ca nuntașii de la țară din România, dorea să participe la petrecere. La sfârșit, trebuia să-i conduc pe tinerii mei colegi de universitate către taxiuri, surâzând politicos. Ei, tocmai acum începeau problemele. Studentele din "frăție" nu prea rezistau
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
inimitabil, prelung, rugos, ca un cârâit de cioară pe ogor în Bărăgan, "Cardoso". Dona Maria, o portugheză în vârstă cu mâinile distruse de acizii de curățare; zâmbea tot timpul și cânta imnuri religioase cu voce joasă, prin sălile de conferința golite de tipii scorțoși și borșiți în costume de 3000 de dolari bucata. Joaquim, șeful de echipă, dat cu gel în cap de parcă ar fi căzut în cuva cu gelatină, preocupat tot timpul de tunigul și elogiul mașinii sale, un Golf
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de 120 km la oră. Dar și box-ul de fier sau cuțitul de parașutist cu zimți, cu care interlopii din Arad specializați în alba-neagra îi jefuiesc pe nenorociții care pleacă să muncească în Occident și se duc să-și golească burta plină de bere ieftină în toaletele mizere de pe traseu. Inclusiv cele de la granița dintre Ungaria și Austria, punctul de maximă dezvoltare spre Vest a acestor gunoaie umane, "ambasadori" de elită ai țării mele. Pasaj adăugat ulterior, un fragment dintr-
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
a distrus comicii". Bunul meu amic elvețian Oliver W. se pregătește de plecare pentru Zürich. Va lucra la marea bancă privată UBS. O carieră tipic elvețiană, o viață fără surprize majore. Îl ajut să se mute. Apartamentul său gol, răvășit, golit de lucruri și de sens, este greu de privit. Sentiment acut al provizoriului, dar și al libertății. O, bunul meu prieten, primul care mi-a arătat că prietenia profundă și adevărată nu cunoaște nici rasă și nici frontiere... Studiez cu
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
vor să slăbească. Dar ai conștiința că vrei să slăbești la 12 ani? Dacă da, presiunea societății a devenit teribilă. În fine. La un moment dat, unul dintre ei se oprește brusc, frânt de mijloc, și se adresează celuilalt, vizibil golit de forță, ca un atlet ce tocmai a alergat maratonul: "Ficatul. Ficatul cedează întotdeauna primul". După care bea cu sete din sticla de plastic cu băutură energizantă, verde-fluorescent, pe care o purtă în bandulieră. Suprarealist. Puterea obișnuinței sau plasticul face
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Dar vama elvețiană este trecută cu bine, parcă mai ușor ca niciodată. De îndată ce se văd "dincolo", spun cu toții în cor "să ne trăiești don'șofer", ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Exact același șofer pe care doreau să-l "golească de sânge" cu doar o oră mai înainte. De remarcat și extrema lașitate a pasagerilor non-țigani, care nu au fost capabili nici un moment să facă front comun, să se opună demn obrăzniciei. Final: când am ajuns în fine la Lausanne
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
suport zgomot și fum. Mă simt vinovat după ce am închis ușa. Observație banală despre timpul linear al Canadei: viteza nebună cu care se consumă zilele aici, existența ritmată doar de logica week-end-ului (week-end, week-end, week-eeeeend! cântă vocile de la radio), existența golită de orice urmă de religiozitate sau de sărbătoare religioasă. Când scriu aceste rânduri, pe 19 noiembrie 2004, mall-urile imense din Québec răsună deja voios de muzica alienantă, dulceagă și lipicioasă de "Crăciun". În holurile mall-urilor și-ai făcut
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
că acest flagel a fost introdus de omul alb special pentru a-i distruge pe africani, un continent care nu ar fi cunoscut nicodată fumatul dacă omul alb nu aducea iarba dracului cu vaporul. Între timp, cutia William Saurin fusese golită de fasolea cu carne și zăcea pe un colț de masă cu capacul deschis, ca un cap de misionar cu scalpul la vedere, mort în misiunea în Africa, pe când încerca să răspândească fumatul... L'obsession du saucisson maison nr. 3
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
și zăcea pe un colț de masă cu capacul deschis, ca un cap de misionar cu scalpul la vedere, mort în misiunea în Africa, pe când încerca să răspândească fumatul... L'obsession du saucisson maison nr. 3. După ce bucătăria s-a golit, am dezlipit cu atenție eticheta colorată a cutiei de fasole cu cârnați Iată ce era scris pe cutia sorbită cu grăbire de Thierry, un fel de rezumat al Franței, țară unde și conserva de fasole cu cârnați se transformă în
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
pe întuneric am plecat la Rădăuți să dăm examen de admitere în clasa I la Liceul “Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți. Între noi era și premiantul Ionel Luchian. Toți purtăm opinci căci în urmă jafurilor soldaților sovietici, magazinele și depozitele erau golite de marfuri și nu se găsea nici un fel de încălțăminte. Din clasa I am fost fascinat de bogăția, organizarea și spațiul alocat bibliotecii liceului nostru, unde fiecare elev avea fișa lui. Între 1948-1952, după reforma învățământului am nimerit într-o
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93322]
-
să vestească nenorocirea cea mare: vin rușii! Și în primăvara lui 1944, ca o hoarda de lăcuste hămesite, soldații ruși s-a reavarsat în sat. Cand au intrat în ograda, au împușcat câinele ce ii lătra și cu davai! au golit podul de ceriale, curtea de păsări, grajdul de vite și sura de fan. Scroafa s-a opus să i se ia purceii și a fost împușcată. Asfel, din zecile de animale (păsări, oi, porci, căi și vite) ne-au lăsat
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93330]
-
după un paravan și în loc să aducă ceea ce trebuia să aducă, și care-i aparținea numai lui (conform spuselor lui Sancho Panza: „Stăpâne, urmează să faci o operație în care nimeni nu te poate înlocui...”), a încercat un subterfugiu și a golit o fiolă cu un lichid străin în eprubeta de control. Întâmplarea asta caraghioasă vestește că în lupta pentru pâine, pentru câțiva dolari în plus, lucrurile merg prea departe - până la caraghioslâc, adică până la dramă. Așa caraghioasă cum e, pățania nu mă
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
plini de pământ, care însă ard bine. Mai aduc câte o sacoșă de lemne și părinții fetelor cu care fac meditații. În fine. Recunosc și niște furtișaguri nevinovate. Intru des în Parcul Pionierilor și-l cutreier după-masa târziu, când se golește de lume. Cu ochi de șoim sau chiar de vultur dibui și cea mai mică surcea, rămurelele sau crengile uscate căzute pe jos, pe sub frunze și prin boschete. La început, trec drumul și car acasă două-trei vreascuri, ca o rândunică
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
o adevărată instrumentistă, bunul cel mai de preț al chirurgului, trebuia să-și primească „atențiile“ direct de la acesta. Se dădea/se primea, era oricum un continuu schimb în natură și doar Dumnezeu știe de ce, în condițiile astea, blocul operator se golea în ziua când sârbii - mici traficanți de frontieră - veneau cu cafea, țigări (Point sau Vikend), ciocolată, deodorante sau creme de față. Dacă erai în operație, totul era pierdut, trebuia să mai aștepți pe puțin o săptămână. Trocul se petrecea la
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
fraieri erau comuniștii că nu vedeau cu ochi buni religia! Dar iată că și problema asta sa rezolvat. (2010) Un om a mușcat un mic Înaintea marii sărbători, am aflat la emisiunile de știri cutremu rătoarea informație că „românii au golit galantarele supermar keturilor de carne de mici“. (Sună apocaliptic, nu?) Apoi a venit sărbătoarea, iar televiziunile au intrat întro adevărată frenezie să transmită la cald, de la fața locului, „cum se distrează românii“ de 1 Mai. Adică de pe pajiști, din păduri
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]