5,257 matches
-
lege, au intrat rușii acolo, că Cernăuțiul era al lor. Și au zis: „Cine vrea să se repatrieze În România e liber s-o facă”. Și noi ne-am Îmbarcat Într-un tren, nici nu știu unde ne-au Întrebat unde vrem, habar n-aveam de Brașov, dar cineva a spus că Brașovul e foarte frumos și Într-adevăr era tare frumos atunci - nu știu câți locuitori avea, vreo 20.000... Habar n-ai ce frumos era. — Și acum e frumos Brașovul. — Da, dar atunci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ne-am Îmbarcat Într-un tren, nici nu știu unde ne-au Întrebat unde vrem, habar n-aveam de Brașov, dar cineva a spus că Brașovul e foarte frumos și Într-adevăr era tare frumos atunci - nu știu câți locuitori avea, vreo 20.000... Habar n-ai ce frumos era. — Și acum e frumos Brașovul. — Da, dar atunci era o stațiune. Cu 20.000 de locuitori. Am zis că venim la Brașov și aici au fost altele, dar astea nu vă mai interesează. Însă au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Vama, În special cât am stat acolo, probabil că ne-am fi putut ascunde, dar nici nu s-a pus problema, nu a fost nici un fel de discuție. În legătură cu locul unde urma să plecăm noi aveam idee, pentru că tata știa, habar n-am de unde, pentru că deja când eram În vagoane el Încerca să ne Învețe pe noi, copiii, limba ucraineană - deci știa Încotro mergem. Discuțiile legate de viitorul nostru au Început abia când ne aflam În vagon, pentru că până În acel moment
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
dar bolnav de tifos exantematic. Nici nu a stat foarte mult, pentru că s-a Îmbolnăvit de tifos exantematic la minele de turbă. Cum tratați tifosul la vremea aceea? Pe vremea aceea tifosul putea fi tratat În manieră ucraineană, ceea ce noi habar nu aveam, din care motiv au și murit foarte mulți oameni. Nu erau medicamente, nu știu nici astăzi cum se tratează tifosul... Localnicii tratau tifosul cu gheață: bolnavul, care avea 40 de grade temperatură, era ținut În cearșafuri cu gheață
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
foarte interesantă treabă, rabinul din Herța, că era un singur rabin, la un moment dat a murit și la Înmormântarea lui a venit lume multă, fiindcă era un om foarte cult și foarte popular. Și când s-a luat cuvântul, habar n-am avut, dar țin minte că m-a surprins că a venit șeful Partidului Național Liberal să vorbească, fiindcă rabinul era Înscris În acest partid... Țin minte că preotul ortodox avea o casă frumoasă cu etaj - la Herța, o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
venit și diareea; bine că n-am murit. Când ne-au dus În lagăr aveam aproape 60 kg, cred că vreo 50 și ceva, iar când m-am eliberat aveam 38. Eram ca un băiat, numai piele și os. Musulmane - habar n-am, nu știu de ce ne ziceau așa. Apoi ne-au dat lapte, că era de mâncare, au avut grijă de noi și după ce ne-am Însănătoșit, după vreo trei-patru săptămâni ne-au spus: „Noi, echipa asta mică, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
o frumoasă muzică de orchestră, și așa coboram din vagoane, cu bătăi din partea SS-iștilor: „Repede, repede, coborâți, coborâți!” - nici nu știam unde suntem. Era o rampă, unde am coborât din vagoane, era o comisie alcătuită din ofițeri SS... Noi habar n-aveam ce se Întâmplă: Imediat ne-au despărțit de bărbați, iar eu am rămas cu mama, care era tânără - vă puteți Închipui, la 46 de ani o femeie Încă este la vârsta cea mai frumoasă. Mergeam cu mama așa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
am Înfulecat vreo cinci linguri, am dat mai departe la următoarea... deci era ceva groaznic. N-am ieșit deloc, tsăteam Închise acolo și, Într-o noapte, după cinci zile... Totul se Întâmpla noaptea, noaptea! Nu știam Încă ce și cum, habar n-aveam ce se Întâmplă În jurul nostru, și atunci noaptea au venit SS-iștii, „repede, repede”, ne-au Împărțit ceva uniforme și ne-au băgat repede În vagoane și ne-au dus pe noi, grupul din baraca aceea, lângă Cracovia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
cheamă și totuși am primit din Elveția hârtie cu totul: când m-am născut, cum mă cheamă, cine-i tatăl meu, cine-i mama, cine-i sora... Acolo au scris la meserie „ucenic lăcătuș”. Deci și asta au știut. De unde, habar n-am. Când ați primit documentele acestea? Acum vreo patru-cinci ani. Cu ce ocazie? Ne trebuia adeverință, ceva, că am fost deportați și am cerut de la Crucea Roșie. Și ne-au trimis. E foarte interesant, vă pot arăta cum arată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Asta mai ales la Auschwitz. Dar să mă Întorc. După ce ne-au băgat În acest ghetou de unde nu se putea ieși, peste vreo trei săptămâni ne-au băgat În vagoane de marfă cu destinația Auschwitz. Nu știam unde ne duc, habar n-aveam ce se Întâmplă cu noi, dar speram că ne duc undeva Într-un lagăr de muncă, unde familiile vor fi Împreună. Dar n-a fost așa. Timp de patru zile, 84 de persoane am fost Înghesuite Într-un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
furioși - ne băteau, strigau la noi: „V-ați lăsat mânați ca niște vite la abator” - „Ce abator?” - „E fumul acela mare, negru, gros. Acolo o să ajungeți dacă ați fost dobitoci și nu v-ați răsculat”. Noi eram de bună credință: habar n-aveam ce ne așteaptă, o turmă neputincioasă, fără nici un fel de posibilități de a riposta acelor vremuri foarte dure și foarte milităroase. Și ca să vedeți viclenia acelora care ne-au primit acolo și ne-au cazat În niște barăci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
că am ajuns cu bine și că suntem bine, sănătoși și că lucrăm. După sosire a Început selecția: cei care erau bătrâni sau prea tineri, până În 14-15 ani, toți erau trimiși la stânga sau la dreapta și mergeau la gazare. Noi habar n-aveam - pe urmă am aflat de la unii ce se Întâmplă, dar nici nu ne venea să credem; era un fel de secret de lagăr, că nu se spunea exact ce se Întâmplă. Probabil că dumneavoastră ați citit literatură de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
duce de acolo. Ziceam că ne vor lăsa acolo. Și frontul era aproape de granița maghiară... Erau vreo 50-60 de kilometri de graniță, că rușii Înaintau și asta ne dădeau oarece speranțe că regimul va fi răsturnat. Nu știam de comunism, habar nu aveam... După vreo trei-patru zile... Acolo era o gârlă, puteam și fugi... Era o pază slabă. Populația locală nu se manifesta În jur, să vină să condamne... - Unde dormeați? - Jos. Eram În săli de clasă. Fiecare aveam niște țoale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
țigani și de alte etnii care le cad sub mână. Depinde la cine se manifestă xenofobia În acel moment. Adică treburile m-au marcat. Aud la televizor anumite negări, anumite interpretări și nenorocirea e că o fac niște oameni care habar nu au, cer documente... Nu tot ce se Întâmplă apare și În documente. Pe mine m-au găsit În arhivele germane - sunt meticuloși, și pe morți i-au Înregistrat. Noi suntem mai balcanici... Aici cred că nu mă găseau... Eu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și slovaci... Erau ăia care s-au pornit spre răsărit. - Deci toți aceștia țineau de spitalul condus de dumneavoastră? - Da, da. Dar cu ei am conlucrat. Că au venit și ei, ne-au sfătuit ... Începuseră cu antibiotice, cu penicilină... Noi habar n-aveam ce-i cu penicilina. Ne-au explicat. De dat nu ne-au dat penicilină, că nu aveau nici ei prea multă. Dar așa, mâncare consistentă și medicamente ne-au dat. - Spuneați că toți aceștia - erau români, unguri, slovaci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Când au venit ungurii nimeni dintre evrei nu era speriat, pentru că Își făceau următoarea socoteală: În România tocmai apăruse primul semn al venirii legionarilor la putere... Chiar guvernele anterioare erau profund antisemite. În Ungaria noi nu știam ce se Întâmplă, habar nu aveam. Cum să spun? Lumea acum este foarte mică - te uiți la televizor, asculți la radio și afli tot. Pe vremea aia nu aflai nimic... Citeai ziarul local Lupta Ardealului, sau mai știu eu cum se chema, și aflai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
o oaie... La radio dădeau știri cu ce se Întâmplă În capitală, dar nu știai ce se Întâmplă În Ungaria sau În Cehoslavacia. Știai, sigur, că a Început războiul... Asta se auzea, dar amănunte despre viață nu știai nimic. Noi habar n-aveam ce Însemna viața evreiască În Ungaria - nici măcar nu aveam idee ce sunt legile rasiale din Ungaria, că există... Era incomparabil mai rău decât ce era În România. - Chiar mai rău? - Sigur că da, mult mai rău. În România
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
prietenesc: dumneata erai cu... - treaba o făceam tot eu și Împărțeam banii după aia. Deci, practic, oamenii puteau să trăiască În continuare. Foarte mulți au practicat sportul ăsta. În România mai mulți, În zona Transilvaniei; nu știu cum a fost În Ungaria, habar n-am, Îți spun sincer, dar la Cluj, În speță, erau foarte mulți Strohmann, care se descurcau În continuare... - Dar nu exista o legislație Împotrivă? - Exista, sigur că da. Cum să nu existe? Dar legislația asta putea fi ocolită, pentru că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
n-ai răspuns, te uitai drept Înainte, ca o statuie”. În aceste clipe, am spus, am revăzut toată scena. Când s-a terminat, am zis: „Aici am fost eu, În baraca asta”. Nu știam că a existat un lagăr B, habar n-aveam. Uitându-ne pe hartă, am descoperit că chiar acolo a fost. Baraca nu mai exista: fusese arsă de către nemți, când au plecat. Dar cum era cu transporturile? Transporturile erau deosebit de interesante. După ce eram Încolonați, apăreau doi civili, unul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
drei hundert Mechaniker”. Tata, care era lângă mine acolo, a spus: „Măi băiatule, mecanica nu este munca câmpului, nu este muncă de cărat pietre - hai să Încercăm să ajungem În echipa asta ca mecanici”. Tata era mecanic de meserie, eu habar nu aveam. Dar mai Învățasem și eu pe lângă el, mă mai uitasem când repara mașina, știam ce e o cheie fixă, așa că am intrat În grupul de câteva sute de oameni care voiau să fie mecanici. O chestie, În paranteză
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
eram și destul de departe, dar erau printre noi care știau rusește. „Domnule, ce a spus rusul?” - „A spus că astăzi proletariatul a luptat, suntem spânzurați, dar nu murim degeaba, că vor plăti”. De asta știu că era 7 noiembrie. Altminteri habar n-aveam ce zi e... Dar să revenim. - În acest lagăr, la Thill, ce fel de pedepse erau? - Bătaie. Doar bătaie. Numai pe ăștia i-au spânzurat. De obicei nici asta nu se făcea. Cred că au făcut asta mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
În lagărele noi, veneau de obicei de la Stubendienste, care nu erau așa de șefi să nu stea de vorbă cu noi și care erau toți vechi. Pe bază de vechime ajungeau În pozițiile astea. Nu numai de vechime. Eu știu? Habar n-am. Mai existau și protecții. Până și acolo existau... Și aflai tot felul de lucruri. Am aflat că din toate lagărele se retrag toți deținuții. Și pe măsură ce Înaintau aliații, În lagărul respectiv rămân doar bolnavii din Revier și ăia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și bizar Nu vreau ca să revin căci văd Din ce în ce mai clar în fundul de fântână Un soare, un amnar Oricum, pierdut în toamnă trec ca niciodată În juru-mi nu sunt stele și nici lună. De-atâta armonie nici de mine n-am habar 921. Inteligența este o parte a conștienței, precum sunt și emoțiile. Lumea modernă crede azi în bine și rău, educația îndepărtează însă, în goana lumii, omul de colectiv, de spiritul magistral. Locul misticului este luat de un homo faber încătușat
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
-i lăsat să facă nici atât cât ar putea face, că vine peste el spărgătorul de alianțe, care-l admonestează, îl desconsideră, îi dictează, îl umilește și tare l-ar schimba, dar se opune o prevedere a Constituției. Matrozul fără flotă habar n-are că Napoleon, strateg genial, atât de mare, încât, de 200 de ani, francezii se hrănesc din gloria lui, nu înceta să atragă atenția că, într-o bătălie, decât să ai la vârf doi comandanți capabili, dar a căror
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
de cercuri interesate din străinătate. Adică, zic ei fără rușine, că toate ideile socialpolitice și filozofice sunt împrumutate, că ideea de românitate, românism, România, de naționalitate, patrie etc. sunt creații târzii ale unor cercuri intelectuale, fără legătură cu poporul care habar nu avea de unde se trage. Mișcările social-politice și culturale de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIXlea contrazic afirmațiile tendențioase ale celor care se cred mai mult decât cei din care se trag. Este drept
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]