4,923 matches
-
tot mai incitat de tematica națională, slujind, cu multă energie combativă, cauza Unirii. Influențat în versificație de ritmul poeziei populare, dar mai ales de metrica poeziei franceze, nu e, însă, lipsit de inventivitate, el contribuind la îmbogățirea formelor strofice din lirica vremii. A evoluat de la poezia de meditație intimă, influențată de Young, Byron și Lamartine, către meditația socială, creștin umanitară (în poezii ca Epistolă D.K.A.K., Cântec oltenesc, Clăcașul ș.a.). A scris și câteva tragedii, care nu s-au păstrat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285808_a_287137]
-
nu erau departe de gustul unui anumit public și, susținute de muzică, romanțele sale au avut succes. Dor de răzbunare, considerată „capodopera” genului, provoacă însă, prin gesticulație grandilocventă, un comic involuntar. Cursivitatea dobândită la școala lui Macedonski și, deopotrivă, facilitatea liricii lui S. au făcut ca mai mult de cincizeci de compoziții muzicale să îi ilustreze versurile. Valurile Dunării, pe muzica lui Iosif Ivanovici, se mai cântă și azi. S. a experimentat, fără reușite, poemul în proză și a lăsat câteva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289583_a_290912]
-
au făcut ca mai mult de cincizeci de compoziții muzicale să îi ilustreze versurile. Valurile Dunării, pe muzica lui Iosif Ivanovici, se mai cântă și azi. S. a experimentat, fără reușite, poemul în proză și a lăsat câteva prelucrări din lirica lui Goethe, Heine, Lenau, François Coppée, Sully Prudhomme. SCRIERI: Rime pierdute, Craiova, 1881; Poezii complecte, precedate de o scrisoare de V. Alecsandri, pref. G. Sion, București, 1883; De-ale inimei, Iași, f.a.; Rouă și brumă, București, 1900. Repere bibliografice: Călinescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289583_a_290912]
-
154-155; Balacciu-Chiriacescu, Dicționar, 246; Dan Milcu, Literatura în contextul culturii, RL, 1989, 18; Nae Antonescu, „Opțiuni și retrospective”, TR, 1989, 22; Dan Simonescu, „Opțiuni și retrospective”, SCD, 1989, 3-4; Ion Nijloveanu, Din poezia temnițelor roșii, R, 1991, 9; Gheorghe Bulgăr, Lirică discretă, VR, 1993, 2-3; Z. Ornea, „Amintiri și evocări”, RL, 1994, 12; Corneliu Crăciun, Prestanța rememorării, F, 1995, 3; Iacob Mârza, Încercări de a sparge zidul tăcerii, ST, 1995, 7-8; G. Mihăilă, Literatura română în limba latină, CC, 1996, 1-2
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290150_a_291479]
-
al unei iubiri intelectuale absolut gratuite”, „mistuit de o benefică monomanie” (Mircea Anghelescu), S. și-a legat numele de restituirea în românește a poeziei clasice persane (Omar Khayyam, Saadi, Hafez și Rumi). O face cu acribie, respectând formele tehnice ale liricii persane (robaiul, gazelul) până la subtilități de rimă precum păstrarea radifului (cuvânt ce se repetă după rimă), redând cu fidelitate prozodia originalului. În prefețe și glose, literatul atrage atenția asupra deosebirilor dintre poezia arabă și cea persana a marilor clasici, aceasta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289883_a_291212]
-
cu fidelitate prozodia originalului. În prefețe și glose, literatul atrage atenția asupra deosebirilor dintre poezia arabă și cea persana a marilor clasici, aceasta din urmă înclinând spre trăirea sceptic-hedonistă a vieții, si evidențiază motive orientale care vor pătrunde ulterior în lirica europeană. Tălmăcirile sale reușesc să reconstituie, îndeosebi în formă condensata a robaiului, rafinamentele unei poezii de înaltă tensiune emoțională. O preocupare specială a arătat S. operei misticului persan Djalal ud-Din Rumi (secolul al XIII-lea), din al carui Poem spiritual
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289883_a_291212]
-
metafore care în foarte scurt timp deveniseră clișee. Ceea ce atrage atenția este insolitul combinațiilor și al căutărilor lexicale, utilizate diletant, cu scopul de a epata. E aici un fel de dicționar de termeni și idei ce se pot regăsi în lirica timpului. Din recuzita fac parte oximoronul („soare negru”, „piramida cu vârful în jos”, „parabolă simplă”), ca și sintagme (metafore) precum „apele norilor”, „arhipelagul somnului” sau altele, rutiniere, ca „muzică sferelor”, „nord și sud”, „sine de sine”. Aproape invariabil apar perechi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290709_a_292038]
-
în altă Donaris). Este folosit metrul popular, baladesc, exulta bucuria lăuntrica ori se instalează pacea sufletească purificata ritualic. Același discurs, transpus tot într-o structură triadică, poate fi întâlnit în Solăria (1982), unde versului cu inflexiuni patriotice îi ia locul lirica orfica. Titlul este sugestiv, poezia devine mai limpede, ideile și sentimentele sunt exprimate mai puternic, dar autoarei i se reproșează și acum indecizia stilistica (Cezar Ivănescu). Poemele se intitulează Rană de somn, Stea orfica, Trup înflorit și prezintă, ca o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290709_a_292038]
-
în evoluția limbii române literare (1971), comentează texte, multe inedite, din manuscrisele poetului, despre arta limbajului, despre specificul expresiv al limbii române, despre resursele și evoluția istorică a limbii literare. Într-un alt studiu, De la cuvânt la metaforă în variantele liricii eminesciene (1975), sunt analizate fazele evoluției artei cuvântului eminescian de la primele schițe la forma definitivă, pe baza variantelor din manuscrise, atestând încă o dată exigența poetului în desăvârșirea scrisului său. O contribuție notabilă aduce și volumul Eminescu. Coordonate istorice și stilistice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285943_a_287272]
-
Sorin Stati), București, 1970; Momentul Eminescu în evoluția limbii române literare, București, 1971; Studii de stilistică și limbă literară, București, 1971; Momente din evoluția limbii române literare (în colaborare cu G. Țepelea), București, 1973; De la cuvânt la metaforă în variantele liricii eminesciene, Iași, 1975; Pagini vechi despre Eminescu, București, 1976; Eminescu. Coordonate istorice și stilistice ale operei, Iași, 1980; Cultură și limbaj, București, 1986; Filologie și istorie, București, 1988; Mircea Eliade în actualitate, Baia Mare, 1991; Întâlniri cu Arghezi, București, 1992; O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285943_a_287272]
-
a muri, D., care renunțase la poezie încă din vremea primei tinereți, a vrut să-și distrugă manuscrisele. Într-o vreme el dobândise o anume notorietate prin stihurile lui - nepublicate - făcute pentru propria-i plăcere ori improvizate „din poronca” cine știe cui. Lirica lui D., preponderent erotică, nu se îndepărtează prea mult de aceea a lui Costache Conachi și Alecu Văcărescu. Sunt acrostihuri galante, în care, într-un chip convențional, se aduce un prinos amorului. Lamentațiile îndrăgostitului fără noroc nu sunt departe de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286768_a_288097]
-
volumul Joc secund, apărut în 1930, a fost bine primit de Alexandru A Phillipide, Șerban Cioculescu, Al. Rosetti, Perpessicius, G. Călinescu, Pompiliu Constantinescu, dar, în epocă, probabil nu puțini au fost cei care și-au afirmat nedumerirea și inaderența la lirica barbiană; iar o astfel de autointerogare era mai mult decît întemeiată. Răspunde că nu trebuie "neapărat", dar poate foarte bine să și-o explice. Și propune o analogie cu fizica: "Poezia întocmai ca un fenomen fizic participă de misteriosul vieții
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
de autorul Domnișoarei Hus, îi contrapune imnul spiritual, scris, fără colaborare, dar coeficient, de poeți din țări și decenii diferite. O bună paralelă ar putea fi Poe-Barbu. Fervent al vechii Grecii, se simte dator să-și definească poziția față de tradiționalism: "lirica nouă nu are de combătut tradiționalismul ca atare, ci numai tradiționalismul timid. A înnoda cu Asachi, Alecsandri, Bolintineanu și Conachi înseamnă a pacta cu accidentalul și particularul. Formele revelate ale poeziei stau mai departe, în suvenirea unei umanități clare: a
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
știe precis unde trebuie căutată poezia. Propriile sale investigații și experiențe fragmente din acești ultimi nouă ani îl obligă să cunoască principiul poeziei ca o spiritualitate a vizualității: "Geometria înaltă și sfîntă"". Condiția, extazul pitagorician trebuie manifestat. Cerul cristalelor transpus: "Lirica nu poate fi umplută de toată coloristica sau de toată muzica. E mai bogată, într-un fel, și mai săracă, într-altul, decît amîndouă. Dar cuprinderea, și spirituală, nu se poate lipsi de elementele intelectuale, aritmetice, ale unei melodice simple
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
poezie socială sau de școală literară turbură inutil acordul imemoriabil, geologica simpatie dintre piscuri și văi". Prin autorul Aurului sterp reafirmă propria viziune în care se cuprinde și propria poezie, care înseamnă dezvoltarea unui sistem nou de axiome în posibilitățile liricii noastre. În primul număr din revista "Pan" (1-15 martie 1941) publică un scurt Cuvînt către poeți, bun prilej de a sonda la temeliile sufletului - inima Poeziei după Poe - unde zac straturi de păgînătate. Marea încercare este de a scoate în
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Automorfismul semnifică proprietatea unei mulțimi de elemente de a coincide cu ea însăși la o anumită transformare. Și, într-adevăr, universul barbian este unic și suficient sieși". Poezia, potir propagat, nu mai puțina insomnie concentric scuturată a Principiilor, este în lirica lui Ion Barbu, îmbrăcare simultană a glorioase, certe geometrii. "Cunoașterea era aici locuire, canonică deplasare în Spirit. Verificare a gîndurilor iubite, pe căi închise și simple ca lăncile unui triunghi" (I.B.). "Veghea lui Roderick Usher, afirmă cu întemeiere creatorul Transdisciplinarității
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
scandinav al Zeiței Infernului și a Morții: (H)Elga Hel". Cine ar urmări cu atenție paginile de atitudine, confesiune și gînduri pe marginea diverselor preocupări ce l-au îndemnat, ar primi cheia, oferită însuși de poet, pentru a deschide poarta liricii sale spre a cunoaște nei(?) ființa îndelung provocată a Poeziei sale sensul original al geometriei. ["Convorbiri literare", septembrie 2012] O trecere prin vămile văzduhului dantesc Sfîntul Vasile cel Nou este cel care a dezvăluit discipolului său Grigore secretul călătoriei sufletului
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
fatalmente, didactică și sentențioasă, fără contact cu obiectele materiale. Programatică la acest prim nivel, ea se silește să îndoaie abstracțiunile și să le dea un ritm care să izbească mai plăcut urechea și să fie mai ușor de reținut". În ce privește lirica propriu-zisă, una de natură erotică, este desuet medievală, în siajul trubadurilor. "Complexul Ienăchiță Văcărescu are, astfel un dublu registru. În cel mai prefăcut oh al lui lui ("oh, amar și vai de mine") răzbate și suspinul omului de început de
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
univers: aceea a imaginației. Comparația și celelalte figuri ale vechii retorici confirmă (și, la poeții buni, adîncește) ceea ce deja există în planul realului. Nu este exagerat a spune că, îndată ce metafora trece pe primul plan, începe o nouă vîrstă a liricii. Iancu este printr-o parte importantă a sensibilițății și culturii lui un poet de veche mentalitate. Sentimentul nou se manifestă la el prin deschiderea discursului spre formele lumii materiale, transformarea istoriei și a mitologiei în obiecte de reflecție lirică". Accesul
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
la Iancu Văcărescu "un grămădit ohtat" (Călătoria), iar suspinurile vin totdeauna în valuri (Nemulțumire cu nădejdea) (E.S.). Nepotul Văcărescului practică un mixaj între discursurile lirice, altoind pe vechile trunchiuri noi vlăstare, rămînînd un poet al coexistenței între noua și vechea lirică. La Vasile Cîrlova tînguirea, lamentația sînt notele dominante ale poeziei sale, scufundată în marea vale a plîngerii literare, de multe ori în siajul liricii lui Lamartine. "O tristețe fundamentală, care n-atinge, totuși, proporțiile disperării, însoțește demersul său liric. O
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
lirice, altoind pe vechile trunchiuri noi vlăstare, rămînînd un poet al coexistenței între noua și vechea lirică. La Vasile Cîrlova tînguirea, lamentația sînt notele dominante ale poeziei sale, scufundată în marea vale a plîngerii literare, de multe ori în siajul liricii lui Lamartine. "O tristețe fundamentală, care n-atinge, totuși, proporțiile disperării, însoțește demersul său liric. O tristețe și o blîndețe care vor să ocrotească o realitate fragilă, ea însăși tristă, evanescentă (ruinurile, păstorul întristat, filomila) supusă unei legi aspre: soarta
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
inventează verbe din substantive, calchiază expresii din alte limbi, cu gîndul de a grăbi nașterea unei literaturi originale prin îmbogățirea unei limbi capabile să exprime toate subtilitățile" (E.S.). Din nefericire, această imensă voință creatoare nu-i servită de o retorică lirică pe măsură. "Poemul este adesea, consemnează autorul Sfidării retoricii, un discurs în sens didactic, o demonstrație cu abstracțiuni. Metaforele sînt puține și fără strălucire". Ca la mai toți poeții din prima jumătate a secolului al XIX-lea, realitatea, paradigma literaturii
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
vers: Lumina sa e vocea, prin ea vorbiți vederii și aș adăuga încă două versuri din Mihaida: Și-n haos echilibrul și ordinea se puse/ .../ Tot spațiul se împle, și timpul ia măsură - cît de eminescian sună! Conjugalitatea este modelul liricii erotice heliadești. Este un fervent al spațiului conjugal. El pariază pe Hera și nu pe Afrodita, fie ea Pandemos, al iubirii pasionale, fie ea Urania, a iubirii spiritualizate. "Lucru rar în poezie. Denis de Rougemont (Les mythes de l'amour
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
G. Călinescu) grandioase". Prin Heliade Rădulescu, dar mai puternic prin Grigore Alexandrescu, cel din Umbra lui Mircea. La Cozia, cu ale sale înălțimi stîncoase și aspre priveliști montane, este introdus, cum remarcă Eugen Simion, peisajul alpin în poezia română. În lirica erotică este un romantic exaltat și își rezolvă chinul produs de femeia care este un înger, prin apel la prieteșug, bună cale de potolire a pasiunilor. "Cu productivul, inegalul D. Bolintineanu, poezia română se deplasează spre sud, spre zona orientalo-mediteraneană
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
D. Bolintineanu, poezia română se deplasează spre sud, spre zona orientalo-mediteraneană, acolo unde se amestecă miturile. Florile Bosforului, Macedonele, puternicul poem Conrad inventează un spațiu liric în care natura este magică și pasiunile ating forme de delir. Eminescu va duce lirica română, prin cultură și imaginație, spre nord, spre miturile borealice. Cu mai puțin talent și cu o spiritualitate redusă, Bolintineanu îl precede în ambiția de a depăși granițele inspirației locale, dar într-o direcție contrară" (E.S.). Modelele la care se
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]