5,376 matches
-
alte conotații, contribuind la consolidarea legăturii de neam între românii de o parte și de alta a Carpaților. La sfârșitul secolului al XV - lea satul Stroești era obște liberă. La 10 aprilie 1520, voievodul Neagoe Basarab întărește mai multe sate mânăstirii Bistrița din județul Vâlcea. În acest document satul nu figurează, dovadă ca era obște de moșneni. Figurează însă: „Și încă a mai dăruit jupânița banului, jupânița Neagoslava, ațiganii anume: Corunga cu copiii lui și Goblița cu copiii lui” pomeniți ulterior
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
Sacerdoțeanu, soția banului Barbu Craiovescu, Neagoslava, a fost o frumoasă din Stroești, care a avut aici pământ de zestre și câteva sălașe de țigani (Sacerdoțeanu, 1974). La 22 mai 1523 - 1525, voievodul Valdislav al III - lea scutește de dări satele mânăstirii Bistrița - Vâlcea, printre care și Stroești. Nu se știe exact anul: 1523, 1524 sau 1525 în care satul Stroești devine sat de danie al mânăstirii Bistrița. Cert este că stroeștenii au fost deposedați de pământ într-un mod abuziv de
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
1974). La 22 mai 1523 - 1525, voievodul Valdislav al III - lea scutește de dări satele mânăstirii Bistrița - Vâlcea, printre care și Stroești. Nu se știe exact anul: 1523, 1524 sau 1525 în care satul Stroești devine sat de danie al mânăstirii Bistrița. Cert este că stroeștenii au fost deposedați de pământ într-un mod abuziv de banul Barbu Craiovescu. Pământul de zestre din Stroești al jupâniței Neagoslava a fost punctul de plecare și „argumentul” privind deposedarea de pământ. Din acest moment
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
plâns domniei și, în urma procesului, voievodul Radu de la Afumați întărește jupâniței Neagoslava, a lui Barbu Craiovescu, stăpânirea asupra satului Stroești. Stroeștenii au pierdut procesul, dar, spre a-i domoli, Neagoslava „"a dăruit Stroeștii toți și trei sălașe de ațigani sfintei mânăstiri de la Bistrița, ca să-i fie de cinste și de pomenire în veci. Însă cât va fi în viață mai sus-zisa jupaniță, singură să stăpânească satul și ațiganii mai sus-ziși, iar după moartea ei să fie sfintei mânăstiri de ocină și
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
de ațigani sfintei mânăstiri de la Bistrița, ca să-i fie de cinste și de pomenire în veci. Însă cât va fi în viață mai sus-zisa jupaniță, singură să stăpânească satul și ațiganii mai sus-ziși, iar după moartea ei să fie sfintei mânăstiri de ocină și de ohabă..."” (Leonăchescu, 2001). La 16 aprilie 1533 sunt menționate hotarele moșiei Stroești cu toponimele aflate și azi în uz: „"de la piscul lui Vlad până la gâlma Mălinișului și până la piscul Șcheaului din sus și de aici, drept
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
Strâmbei și până hotarul Costeștilor și de aici, tot pe muchea Telmanii pe râu în sus, până la valea Romanaților și de aici până în piscul Căprioarei"” (Leonăchescu - Năndrașu, 1971). După moartea jupâniței Neagoslava, în anul 1544, moșia Stroești devine proprietate a mânăstirii Bistrița din județul Vâlcea. Aflat la mare distanță de stăpânul său, satul Stroești, a avut un statut de semiindependeță. Într-un document din 4 iunie 1641 se arată că stroeștenii au ajuns la o înțelegere cu mânăstirea Bistrița ca „să
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
devine proprietate a mânăstirii Bistrița din județul Vâlcea. Aflat la mare distanță de stăpânul său, satul Stroești, a avut un statut de semiindependeță. Într-un document din 4 iunie 1641 se arată că stroeștenii au ajuns la o înțelegere cu mânăstirea Bistrița ca „să dea opt oca de ceară pă fiecare anu la sfânta mănăstire Bistrița”. Iar în anul 1740 venitul de pe moșia Stroești este de 20 de taleri (echivalentul unei clăi de fân). La 28 ianuarie 1745 se arată ca
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
în anul 1740 venitul de pe moșia Stroești este de 20 de taleri (echivalentul unei clăi de fân). La 28 ianuarie 1745 se arată ca moșia Stroești „"o stăpânea moșteni săteni și avea obiceiul cu legătură dă da pe an la mânăstirea Bistrița ughi 12, adică taleri 20"” (Leonăchescu - Năndrașu, 1971). Damaschin, arhimandrit al Argeșului și Ștefan, egumenul mânăstirii Bistrița, anunță la 1 februarie 1775, pe domnitorul Alexandru Ipsilanti că au convenit să facă un schimb de moșii pentru care cereau cartea
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
La 28 ianuarie 1745 se arată ca moșia Stroești „"o stăpânea moșteni săteni și avea obiceiul cu legătură dă da pe an la mânăstirea Bistrița ughi 12, adică taleri 20"” (Leonăchescu - Năndrașu, 1971). Damaschin, arhimandrit al Argeșului și Ștefan, egumenul mânăstirii Bistrița, anunță la 1 februarie 1775, pe domnitorul Alexandru Ipsilanti că au convenit să facă un schimb de moșii pentru care cereau cartea domnească de rigoare. Mânăstirea Argeșului dădea moșia Suhașului din județul Vâlcea și primea în schimb moșia Stroești
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
adică taleri 20"” (Leonăchescu - Năndrașu, 1971). Damaschin, arhimandrit al Argeșului și Ștefan, egumenul mânăstirii Bistrița, anunță la 1 februarie 1775, pe domnitorul Alexandru Ipsilanti că au convenit să facă un schimb de moșii pentru care cereau cartea domnească de rigoare. Mânăstirea Argeșului dădea moșia Suhașului din județul Vâlcea și primea în schimb moșia Stroești. Amândouă erau greu de administrat fiind departe de proprietar. La 30 martie 1775 „ "megiașii de la Stroești sud Argeș, împreună cu toți preoții"” au depus o plângere la domnitor
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
după legiuirile pomenitului Regulament, făr’ de nici o osebire, ca unii ce se află pe proprietate străină"”. Din acest moment stroeștenii devin clăcași pe propria lor moșie, dar se organizează opunând o rezistență tenace împotriva sistemului de spoliere introdus de către arendașii mânăstirii Bistrița (Leonăchescu, 2001). La 17/29 decembrie 1863 s-a adoptat legea secularizării averilor mânăstirești, dată la care încetează pentru stroeșteni statutul de clăcași. După opt luni, în ziua de 14/26 august 1864, Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
dat la mână un document către isprăvnicie în care poruncea ispravnicului să scoată oamenii din toate satele dimprejurul cetății și să îngrădească cetatea. Pe aici a trecut și scriitorul Calistrat Hogaș în călătoriile sale prin Munții Neamțului. În povestirea ""Spre mânăstiri"" din volumul "Pe drumuri de munte" (1912), el descrie trecerea sa prin orașul Târgu Neamț, aflat pe valea unui pârâu limpede ce scânteia sub lumina soarelui. ""Alăturea, în umbra depărtării, stătea nemișcată și gânditoare pare că vestita Cetate a Neamțului
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
primii care au participat în masă la aceasta. În 53 de sate din 61, ortodocșii și-au luat înapoi bisericile și moșiile bisericești de la uniți. Lucrurile însă au continuat să se agraveze, astfel că în 1761 aproape toate schiturile și mânăstirile pomenite mai sus au căzut victime artileriei militar-confesionale austriece, ca urmare a campaniei armate de alipire forțată a românilor ortodocși la Roma catolică. Învățătorul făgărășan "Andrei Șovăiloviciu" scrie în 1791: Acesta a fost fondul tragic al sec. al XVIII-lea
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
a existat la 1719, fiind pomenit într-o însemnare făcută de către popa Ion din Iași, viitorul ieromonah Isaia Eșanul, viețuitor al acestui schit, pe foaia 38 a Evangheliei tipărite la București în 1682 și reprodusă de Valeriu Literat. În "Poiana Mânăstirii", cum este numit până astăzi locul cuprins de curmătura dintre ,Piscul’’ împădurit cu brazi-stavilă vântului dinspre miazănoapte și coasta "Netoțelul", urcau până în 1761 cam 60-68 de familii din Dejani, în duminici și sărbători, spre închinare și spre ascultarea povețelor unui
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, credință în care stăruie până azi în chip conștient și cu așezată înțelepciune. Pe locul vechiului schit din Poiană, în anii care au urmat căderii regimului comunist, a fost înălțată o frumoasă și importantă mânăstire purtând hramul ,"Acoperământul Maicii Domnului"” păstorită fiind de către vrednicul și smeritul ieromonah Gherontie, reînnodându-se în felul acesta firul vechii tradiții mânăstirești a Dejanilor, întrerupt brutal la 1761. Cu siguranță că într-un sat atât de vechi, atestat documentar încă
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
copiii, la un târg în localitatea Gratia, la 12 km spre București. Pădurile din apropiere: Palanga, Gușia și Galbena sunt foarte vizitate de tineri primăvara, atunci când florile timpurii par a transmite o chemare irezistibilă la viață. Pârâul Glavaciog izvorăște de sub Mânăstirea cu același nume, aflată la 8 km de satul Cătunu, în județul Argeș. Mânăstirea poate fi vizitată, drumul fiind accesibil dinspre autostrada București-Pitești, la km 30, 40 sau 70. Există posibilitatea de a lua apă chiar din izvorul aflat sub
Cătunu, Teleorman () [Corola-website/Science/301791_a_303120]
-
apropiere: Palanga, Gușia și Galbena sunt foarte vizitate de tineri primăvara, atunci când florile timpurii par a transmite o chemare irezistibilă la viață. Pârâul Glavaciog izvorăște de sub Mânăstirea cu același nume, aflată la 8 km de satul Cătunu, în județul Argeș. Mânăstirea poate fi vizitată, drumul fiind accesibil dinspre autostrada București-Pitești, la km 30, 40 sau 70. Există posibilitatea de a lua apă chiar din izvorul aflat sub mânăstire. Această zonă este descrisă succint în romanul Rascoala de Liviu Rebreanu, atunci când vorbește
Cătunu, Teleorman () [Corola-website/Science/301791_a_303120]
-
cu același nume, aflată la 8 km de satul Cătunu, în județul Argeș. Mânăstirea poate fi vizitată, drumul fiind accesibil dinspre autostrada București-Pitești, la km 30, 40 sau 70. Există posibilitatea de a lua apă chiar din izvorul aflat sub mânăstire. Această zonă este descrisă succint în romanul Rascoala de Liviu Rebreanu, atunci când vorbește de moșiile Teleormanului.
Cătunu, Teleorman () [Corola-website/Science/301791_a_303120]
-
Rus, din secolul al XVIII-lea, în imperiul vecin inamic, otoman. Conform datelor istorice prezentate de I.Ionescu de la Brad de la 1850, refugiații ucraineni în localitate sau în cea vecină ,GIAFERKIOI RUS" ar fi ajuns după declanșarea Războiului Crimeii (1853-1856). Mânăstirea era anterioară întemeierii satului. Adăugăm ceva cunoscut, anume, prezența actuală a „lutăriilor” a loesului galben ce se pretează și la fabricarea vaselor și arte factelor din lut. Biserica fostei mănăstiri cu hramul„ Adormirea Maicii Domnului a rezistat, ce-i drept
Hamcearca, Tulcea () [Corola-website/Science/301842_a_303171]
-
Rășcani, Rediul,Scânteia, Șerbotești, Șurăneștii de Jos, Șurăneștii de Sus, Tăcuta(sau Bumbătești), Tătărăni, Telejna, Tufeștii de Jos, Tufeștii de Sus,Valea Rea și Zăpodenii; 1843 format din satele Bereasa, Bodești, Borosești, Boțoaia,Butucăria, Ciofeni, Ciorâța, Cârlești, Codăiești, Dămăcușeni,Dăneștii Mânăstirii, Dăneștii Răzeși, Draxeni, Ferești, Focșeasca,Ghergheleul, Mircești, Moara Domnească, Odaia Olăneștii, Petrești,Portari, Protopopeștii Ducăi, Protopopeștii Glodencii, Protopopeștiilui Cujbă, Rășcani, Rediul Spătarului, Burchi, Scânteia, Șerbotești,Șurănești de Jos, Șurănești de Sus, Tăcuta, Tătărăni, Telejna, Tufești, Valea Rea și Zăpodeni; 1853
Bereasa, Vaslui () [Corola-website/Science/301863_a_303192]
-
Protopopeștii Glodencii, Protopopeștiilui Cujbă, Rășcani, Rediul Spătarului, Burchi, Scânteia, Șerbotești,Șurănești de Jos, Șurănești de Sus, Tăcuta, Tătărăni, Telejna, Tufești, Valea Rea și Zăpodeni; 1853 format din satele Bereasa, Bodești, Borosești, Boțoaia,Butucari (în loc de Butucăria), Ciofeni, Ciorâța, Codăiești,Dămăcușeni, Dăneștii Mânăstirii, Dăneștii Răzeși, Draxeni, Ferești,Focșeasca, Ghergheleul, Mirceștii Bontășești, Mircești Răzeși,Moara Domnească, Petrești, Portari, Protopopeștii Cujbeștilor,Protopopeștii Ducăi, Protopopeștii Vasluiului, Rășcani, Rediul lui16 BISERICA "SF VOIEVOZI" BEREASA PAROHIA DĂNESTI PROTOIERIA VASLUI EPISCOPIA HUȘILOR ISTORICUL BISERICII ‘SF.VOIEVOZI’ Satul Bereasa, comuna
Bereasa, Vaslui () [Corola-website/Science/301863_a_303192]
-
nu erau recunoscuți ca națiune între celelalte care trăiau în Transilvania, fiind considerați ca simpli „tolerați”. De asemenea, Biserica Ortodoxă nu era recunoscută de statul maghiar, fiind și ea numai tolerată. Pământurile românilor erau acaparate pentru a înzestra cu ele mânăstirile catolice. De aceea cum se auzea că se întemeiază în Moldova „slobozii”, adică sate noi cu scutire de dări și munci, pentru un anumit număr de ani, românii ardeleni treceau granița. În adoua jumătate a anilor 1700, ca urmare a
Căpușneni, Vaslui () [Corola-website/Science/301871_a_303200]
-
Horăieții și se găsesc numai în "Căpușneni". Prima dată satul a fost format "În Poeană" unde au defrișat pădurea, pentru a avea loc de casă, agricultură și loc de islaz și pășune pentru animale. Pe atunci atât boierii cât si mânăstirea erau interesați să defrișeze padurea, pentru a face noi terenuri pentru agricultură. Coborârea în vale pe actuala vatră, s-a facut treptat, în timp incheindu-se în jurul anilor 1860. Unul din motivele coborârii în vale, a fost lipsa apei "În
Căpușneni, Vaslui () [Corola-website/Science/301871_a_303200]
-
la râșniță pe care o aveau unii locuitori acasă. O altă unealtă, folosită în gospodărie, era piua. Cu ajutorul acesteia se înveleau țesăturile de lână din care oamenii î-și făceau sumane și bernevigi. Locuri ce nu trebuie uitate; „Livadă, Via Mânăstirii, Iazul Călugărilor, Drumul Călugărilor, În Țarnă, La Plop, La Tei, Pruna, Poiana din Pruna, Gura Drumului, Cărarea Dorobanțului, În Poeană, În Râpă, La Budăi, Pe Lac, În Dodan, Pe Vlamnic, La Tochile, Pachet, La Cheatră, Pădurea Buzii, Pe Coastă, Izvorul
Căpușneni, Vaslui () [Corola-website/Science/301871_a_303200]
-
unei familii de țărani. Școala primară a urmat-o în satul natal, apoi a urmat cursurile Liceului “Gh. Roșca Codreanu”. A urmat Facultatea de Medicină la Institutul Medico - Militar unde obține în 1922 titlul de Doctor în Medicină. Calugărit la Mânăstirea Neamț ( 6 sept. 1936 ), a ajuns diacon și preot la Catedrala mitropolitană din Iași și director al Cancelariei eparhiale (1936-1940). Pe vremea Patriarhului Nicodim, a devenit secretar patriarhal (1940 - 1944), arhimandrit, predicator la Catedrala patriarhală, un timp redactor al revistei
Roșiești, Vaslui () [Corola-website/Science/301915_a_303244]