18,601 matches
-
am ascultat muzică, Michel-Richard de Lalande, De profundis clamavi ad te, Domine. Singur, în casa aia de care-mi făcuse rost maică-sa - o casă e o casă, ce altceva e mai important pentru un om? (E comic, nu? - și Maestrul râde cumplit)... M-am prefăcut că nici n-a existat. Sau ca și cum n-ar fi existat... Asta a fost Ani, și mare păcat am cu ea. Fibra mea de trădător. După ce a murit, a rămas un strigoi între mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
meu neiertător. Doar eu. Oricum ar fi, oricare ar fi acum realitatea, chiar dacă s-a dus dincolo, cât trăiesc eu, va trăi și ea. — Poate mai mult. Tina e mai slăbită ca el, transpirată toată, neajutorată. S-a depărtat de Maestru, s-a strâns între perne, pe pat, stă tot cu spatele la el, ca și cum n-ar fi existat, își repetă fata, el e așezat tot la masa joasă, trăgând din a nu știu câta țigară, cafeaua se terminase demult. — Poate, să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
se varsă/ Lasă-mă să merg acasă/ La copii și la nevastă,/ Lasă-mă și nu mă lasă,/ Ană, mândra mea frumoasăăă, cântecul lui, de fapt, al lui și al Anitei, puțini înțelegeau ce-i cu populara aia în gura Maestrului, dar vocea lui de bas, cu inflexiuni calde, topea pe oricine. De atunci, de când a murit Anita, s-a rupt echilibrul și Maestrul a fost mereu singur. S-a însurat de trei ori, a avut nenumărate femei, nimeni nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
lui, de fapt, al lui și al Anitei, puțini înțelegeau ce-i cu populara aia în gura Maestrului, dar vocea lui de bas, cu inflexiuni calde, topea pe oricine. De atunci, de când a murit Anita, s-a rupt echilibrul și Maestrul a fost mereu singur. S-a însurat de trei ori, a avut nenumărate femei, nimeni nu le mai știe numărul, nimeni nu știe astăzi ca el cum poți face fericită o femeie la pat. Nimeni nu știe ca el să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
face fericită o femeie la pat. Nimeni nu știe ca el să dezvirgineze o fată mare, era expert în asta, se considerau norocoase cele care începeau viața amoroasă prin el, artă adevărată! Dar asta nu-i iubire!, își mai spune Maestrul, uneori, dar rar de tot. A căutat-o pe Anita în celelalte femei cu o forță sexuală teribilă, toate gângureau, transpirau, țipau, se întindeau fericite în așternuturi, sexul!, le cânta el la ureche, fă sex și trăiești o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Anita așa a fost să fie, eu ți-am spus s-o aduci acasă. Moartea e cea mai tare. Nu mă mai amărî, mamăăă!!! Dar, după ce bătrâna a plecat de la mine, m-am însurat cu Rita. Reflectorul se stinge. Și Maestrul se ridică de la masa joasă, de pe covor, trage jaluzelele, ceva dispare, o vrajă pe care, cu talentul lui, o regizase perfect. Ea se întoarce cu fața spre el, e roșie ca decorul din primăvara lui 1973, ca pânzele alea purpurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
regizase perfect. Ea se întoarce cu fața spre el, e roșie ca decorul din primăvara lui 1973, ca pânzele alea purpurii din sala palatului... * — Vedeți, Frumoasă Neli, am plecat în sfârșit, pe 15 august anul ăsta, la mare, îmi promisese Maestrul că mă duce în Danemarca - el credea că toată viața lui se leagă de Hamlet, că nefericitul prinț îi controlează și acum viața -, dar n-a fost chip, m-am gândit că mai bine ne cumpărăm ceva în casă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Și-am plecat la mare aici... Ați văzut că am luat-o și pe Căpșuna cu noi - pe ea și pe regizorul ei -, a rămas casa numai cu dumneavoastră și, când ne-am întors, am găsit totul bine. De acolo, Maestrul n-a sunat-o niciodată pe Tina. I-am controlat mobilul, i-am zis că, dacă văd ceva la convorbiri sau mesaje, ăla e, să se ducă unde știe și să mă lase în pace, măcar în concediu să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
puternic îl înghite pe cel mai slab, mai mic și mai prăpădit. Rechinul înghite scrumbia. Lupul îl înghite pe miel. Vulpea, pe găină. Omul îl înghite pe om. Asta e toată filozofia vieții și a morții pe Pământ... Acum, dacă Maestrul ar vedea-o pe Tina, ar înțelege că este, cu adevărat, sfârșitul... E 31 august 2005, și el alesese din nou Teatrul. Tina citește mesajele mereu, de mai multe ori, și nu-i vine să creadă. Lacrimile ies calde din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
văzut. Dacă nu ați fi dumneavoastră, nu știu ce ne-am face, eu singură, pur și simplu, nu m-aș descurca, toată ziua alerg să fac bani, la repetiții, la televiziuni, prezint spectacole, nimic nu e de aruncat. Cel mai mult câștiga Maestrul meu, dar acuma... nimeni nu poate să-i mai ceară nimic. * În septembrie, la începuturile sfârșitului, s-au ridicat de la masă obosiți, Maestrul era neliniștit, și asta se vedea, poate după drumul greu, aglomerat, de la mare până în București, așa gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fac bani, la repetiții, la televiziuni, prezint spectacole, nimic nu e de aruncat. Cel mai mult câștiga Maestrul meu, dar acuma... nimeni nu poate să-i mai ceară nimic. * În septembrie, la începuturile sfârșitului, s-au ridicat de la masă obosiți, Maestrul era neliniștit, și asta se vedea, poate după drumul greu, aglomerat, de la mare până în București, așa gândea Loredana, dar mașina a făcut față drumului și soarelui arzător, tipul a îmbătrânit, uite ce privire pierdută are și cum respiră, cearcăne și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
respiră, cearcăne și burtă, miroase urât, a bătrân, urât îmi e mirosul ăsta, dar!!! Frumoasa Neli le pregătise masa, îi servise repede, apoi plecase acasă la ea, Tara lătra pe afară, nefericită, Loredana ar vrea s-o aducă înăuntru, dar Maestrul fusese categoric: miroase a câine prea tare în casa asta, să mai stea și afară! Acuma, bărbatul e rezemat cu fruntea de ușa de la intrarea în casă, ușă decupată pe toată înălțimea, pusă sticlă la mijloc, așa încât, în depărtare, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
spre dormitorul de sus, este prea obosită de drum, de zilele de plajă și de apa mării, de Căpșuna, care cu greu poate fi suportată mai mult de o săptămână, lasă ușa deschisă, se bagă în scutece. Jos, în living, Maestrul intră în camera lui de la capătul parterului. Bibliotecile din scândură, lemnul miroase, îl simte de fiecare dată când intră aici, biroul, fotografiile de pe pereți, pe un raft, deasupra laptopului, o poză mărită a mamei și a lui, unul lângă altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
tinerețe. Semănau, avea fața ei ascuțită, nasul prelung, sprâncenele stufoase, o femeie puternică dăduse naștere unui bărbat cald. Deschide cu grijă laptopul, nici un mesaj de la Tina... * — Și am început, Frumoasă Neli, repetițiile la Shakespeare, Titus ne omora cu regia lui, Maestrul nu era mulțumit deloc, îmi tot zicea că Regele Lear nu e o piesă despre un bătrân care are două fete ticăloase, nu e numai atât, că spectacolul ar trebui să se joace în sala mică a Teatrului „Cișmeaua Roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
trebuit și cum știam toți, s-a mutat pe 7 octombrie, știi și tu, că ai fost la spectacol, asta e, trebuia să mai lucrăm... Într-o după-amiază, pe la ora 14, după repetiții, oboseli, discuții, indicații, nervi, dureri de cap, Maestrul zice că se duce la maică-sa, la țară, la Cristeștii lui de munte, că o aduce pentru premieră, avea o figură schimbată, era extrem de concentrat, mai vroia ceva, altceva decât pe maică-sa, la spectacol, și niciodată n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
presus de orice, să mi se rupă sufletul de frumos, asta e teatru, spusese ea odată, tot așa acuma, la bătrânețe, tot așa acuma, când îi venea băiatul, Actorul... Tata a murit și mama nu l-a urmat, își spune Maestrul. Anita a murit și eu n-am urmat-o. În nici un fel. Nici măcar, așa, ca Orfeu, care a cerut de la potentații lumii de dincolo pașaport ca s-o aducă înapoi, în lumea cu soare, pe Euridice. A fost laș sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
dimineața și asculta slujba, cântă și acum în cor, are o voce frumoasă, voce care se dusese și la băiatul ei, unicul ei copil, băiatul care făcea acuma ce-ar fi vrut ea să facă în tinerețe: teatru. O sunase Maestrul pe la 14,30: mamăăă, sunt în mașină, pe drum, vin acasă, vin să te iau la premieră, fac Regele Lear, trebuie să mă vezi, vin, mamă... Păi, vino, că nu te văzui de mult! Și femeia tăiase repede o găină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Atât. Și mașina se apropie de sat și de casă, înăuntru, spațiul e mic, nu prea are aer, deschide fereastra din stânga, culorile toamnei se amestecă însă cu doina aia tulburătoare: Ană, zorile se varsă,/ lasă-mă să merg acasă!, vocea Maestrului e caldă, masculină, te unge pe ovare. Ană, mândra mea frumoasă,/ Lasă-mă și nu mă lasă, Anăăă!, prelungește cuvintele bărbatul. Termină cântecul și deschide radioul cu un gest rapid, pentru că este atent la șosea, cineva vorbește pe nu știu ce post
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de lire sterline - valoarea de astăzi, 6 octombrie 2005, a lui Damien Hirst - pe când se afla în lanul de secară cu pistolul la tâmplă, ar fi apăsat și mai tare pe trăgaci... Zice și ăsta așa, un nebun!, își spune Maestrul, închide trist radioul și fredonează iar, tot Ană, zorile... îi face bine melodia. Am făcut-o de oaie cu Tina și cu mesajul meu, și-acuma, ce mai vrei de la ea?, de la mine vreau, de la tine?, și-atunci, ce cauți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
liniștea nu ți-o dă ea!, ba da, totdeauna ea mi-a dat liniștea, după textul ăla cu mătură după tine, crezi că se mai poate repara ceva?, ești un naiv, ca totdeauna!, altfel, n-aș fi putut fi artist... Maestrul strânge volanul cu mâinile lui frumoase, ar vrea să omoare vocea din el, strigoiul, dar plâng iar amândoi... Brezoi... mai e puțin și vine satul, Cristeștii lui de tinerețe. Trece prin Poieni, încetinește pe lângă bisericuța veche vreo 400 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
n-o vede plângând, umerii nu-i tresar deloc, astăzi nu plânge Anita lui... Deschide din nou casetofonul mașinii, se aude muzică, Heitor Villa-Lobos, Bachianas Brasileiras nr. 5, ce voce are femeia asta de cântă, Doamne, ce jale!, își spune Maestrul, e ca și cum ar plânge Anita, alunecând pe vârfurile copacilor, iar și iar cumplita asta de melodie dureros de frumoasă, ce înseamnă destinul!, cum îmi trimite mereu și mereu tot Villa-Lobos, cumplita de memorie nu era destul... Undeva sus, luminile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o mai sun, asta pot să-ți promit, Doamne, totdeauna am ales Teatrul... Dragoste, Teatru, Moarte. Cumplită ecuație!!! Și el, ca totdeauna, a ales Teatrul. * E noapte, o noapte care are culoarea părului alb. Au trecut 36 de zile de când Maestrul îi scrisese să-l aștepte și ea așteptat acolo nu 30 de zile, ci 36. Grele zile, una mai grea ca alta. La sfârșitul fiecăreia dintre cele 24 de ore, Tina, cu ochii pierduți, intrați în fundul capului, cu buzele arse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
kalepa takala rămâne nespus. Nu-l vede și nu-l aude nimeni, nu-l știe nimeni. Cum iubim? Ca sarea-n bucate. Dar e greu de înțeles. Kalepa takala... Se uită lung la ecran, trece pe Internet și îi scrie Maestrului un e-mail, un e-mail trebuie să-i trimită: Brazii albi Unde am fost fericită altădat N-am să mă mai întorc nicicând. Timpul a șters aproape totul A ridicat bariere din oasele mele de lut. De ele se vor lovi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și gata, în sfârșit, i-a scris că va pleca. L-a așteptat mai mult de 30 de zile, a stat la fereastră 36 de zile și de nopți, înconjurată de aurolaci, curve, rahați, hoți și gunoi. Aici o adusese Maestrul. Nu te-aș duce eu unde e rău, așa zicea. Închide computerul, aparatul salvator, doar el e mai bun și mai cald ca oricine. Ăsta e chiar sfârșitul. De-abia acuma e sfârșitul. Fata aia?, ca și cum n-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pe la ora nouă. Muriseră atâția oameni... Că oamenii mai și mor... Seara de 7 octombrie 2005, la Snagov, înainte de spectacolul cu Regele Lear... Loredana e în baie, face duș, se pregătește de spectacol. Singur, la birou, așezat în fața monitorului rece. Maestrului îi e dor de Tina, simte ceva sfâșietor ca pântecul textului pe care-l aștepți de 20 de ani și despre care știi că n-ai să-l mai scrii niciodată. Căzut în el, ascultând orice zgomot, oricât de mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]